joi, 12 august 2010
Ordinul Republicii Moldova pentru membrii Grupului Ilaşcu
Petru Godiac - comunicat de presă:
"Ca stat agresor, Federaţia Rusă nu deţine nici un drept să facă declaraţii cu privire la Republica Moldova"
"Am aflat, consternat, despre felul în care a reacţionat Ministerul afacerilor externe al Federaţiei Ruse referitor la iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova de-a ne decora cu Ordinul Republicii pe cei care am constituit aşa zisul Grup „Ilaşcu”. Vreau să afirm că subscriu la cele declarate de camarazii mei de suferinţă Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa şi Ştefan Urâtu în cadrul conferinţei de presă de la Chişinău.
Totodată, vreau să precizez pentru factorii de decizie ruşi, dezamăgiţi de decretul preşedinţiei de la Chişinău, ne-au catalogat drept „terorişti”, ceea ce reflectă că logica bolnavă imperială velicorusă nu s-a modificat nici până în prezent.
Trebuie amintit faptul că Federaţia Rusă este considerată agresoare în procesul e la CEDO şi că stăpâneşte prin emisarii săi o parte din teritoriul Republicii Moldova. Federaţia Rusă nu deţine nici un drept să-şi facă publică poziţia în contextul în care dispune de trupe militare pe teritoriul Republicii Moldova, nu respectă prevederile asumate OSCE de la Istanbul şi atentează în continuare asupra suveranităţii şi independenţei statului moldovenesc. Menţinând şi asistându-l financiar, economic, militar şi logistic regimul separatist de la Tiraspol, încă o dată se demonstrează că Federaţia Rusă nu şi-a schimbat mentalitate şi politica de stat agresor, caracteristică din perioada sovietică.
Deasemenea, nu poate fi trecută cu vederea poziţia fariseică a unor politicieni moldoveni, ca în cazul liderului Partidului Democrat din Republica Moldova Marian Lupu, care ne-a etichetat ca fiind „criminali de război”. Este regretabilă poziţia unor astfel de politicieni moldoveni, care imită voci străine doar ca să fie luaţi în braţe de vechea metropolă. Mentalitatea regimului separatist se reflectă nu doar în declaraţia diplomaţiei ruse, ci şi în poziţia unor politicieni de la Chişinău, care vor să intre insistent în graţiile Moscovei. Mai ales din perspectiva apropiatei electorale, iar acest lucru relevă cât de vulnerabilă este elita politică de la Chişinău. Poziţia diplomaţiei ruse, cât şi afirmaţiile politicianului moldovean Marian Lupu, vizavi de iniţiativa de decorare a grupului nostru evidenţiază clar faptul că Moscova dar şi unii politicieni de la Chişinău încurajează tendinţele secesioniste ale regimului separatist de la Tiraspol.
În nume personal, vreau să îi mulţumesc preşedintelui Republicii Moldova, domnului Mihai Ghimpu, care ne-a decorat grupul de luptători, cunoscut opiniei publice ca „Grupul Ilaşcu”, deţinut şi condamnat ilegal de către regimul separatist de la Tiraspol."
PETRU GODIAC