luni, 28 februarie 2011

Tiberiu Hrihorciuc, Gazeta de Cluj: "Sorin Apostu face parte din gasca baietilor destepti."



Gazeta de Cluj,
28-02-2011

Apostu a ajuns sus de tot. De acolo va si cadea!



Sorin Apostu are o cariera politica fulminanta. A ajuns de la zero la primarul Clujului cat ai zice Boc. A ajuns din postura de director la Directia Tehnica, un fel de nimeni in drum pentru clujeni, sa castige un fotoliu care nici nu se racise bine dupa predecesorul sau. Apostu isi aseaza zi de zi fundul in fotoliul caldut de primar datorita lui Emil Boc care i-a castigat alegerile, dupa cum stim cu totii. Din servant a ajuns sa aiba servanti, din aghiotant a ajuns sa aiba aghiotanti, de la primit a trecut la dat... ordine, iar inaltimea i-a crescut instant. Din pacate, si nasul a avut o crestere. Una mai fulminanta decat personalitatea sa. Nu ca i-am subestima egoul.

„Eu mi-s primar de Cluj, bai! Eu fac legea aici!”, isi zice, probabil, in fiecare dimineata. Dupa ce merge la sala, desigur. Pentru ca, precum orice barbat care vrea sa ramana in forma, primarul isi permite sa nu ajunga chiar la primele ore ale diminetii in biroul oval. El, mai intai, merge la sala, face un dus, inghite o maslina, mai da o tura de alergare. Tine la sanatatea lui, ce naiba! Sau poate se pregateste sa lupte cu principalul sau concurent, Alin Tise.

Sorin Apostu nu suporta critica. De aia si-a cumparat vreo doi-trei prieteni, de aia mai da cate un pont unor clienti ai primariei unde si ce sa cumpere si tot asa. Stie el bine tabla impartirii pentru cei care ii sprijina ideile. Si, mai ales, pentru cei care le cultiva mai departe si le propavaduiesc. Cei care il lauda la modul jenant, pana la absurd, si care inchid ochii cand greseste, devin instantaneu apropriatii primarului. Aceia iti sunt adevaratii prieteni, dom’ Primar, pentru ca te ajuta sa... te simti mare? Crezi ca ei nu vor manca o pita alba si de la ceilalti care vor veni dupa tine?

Sorin Apostu este cunoscut in primarie drept „fifty-fifty” sau „50-50”. Ce ar putea lumea sa inteleaga din acest lucru? Decat un singur lucru... Ca Sorin Apostu face parte din gasca baietilor destepti.
Sorin Apostu face discriminari pe criterii pur personale. Tiganii care traiau in corturi pe strada Coastei au fost evacuati, insa autorizatiile pentru corturi in centrul Clujului sunt dedicate sotului manii drepte a primarului, purtatoarea de cuvant Oana Buzatu. Dom’ primar nu dorea sa aiba corturi in apropierea propriei locuinte, pe cand in cealalta parte a centrului nu il deranjeaza sa ofere corturi prietenilor. Nici afaceri cu beculete nu are jena sa le ofere prietenilor, nici anumite contracte pe sub mana. Licitatiile sunt castigate de firme celebre, insa lucrarile sunt date, de fapt, prietenilor. Doar asa se impart banii in Romania. Nici macar nu este evaziune fiscala. Oricum, masurile luate impotriva rromilor de pe strada Coastei ar trebui sa fie facute cunoscute vreunui organism de protectie impotriva discriminarii. De ce nu as fi rautacios si sa zic: punem pariu ca iesea mega scandal daca tiganii erau evrei?

Sa intelegeti foarte bine, Oana Buzatu nu este purtatorul de cuvant al Primariei municipiului Cluj-Napoca, ci a politicianului Sorin Apostu. Acelasi Sorin Apostu isi plateste purtatoare de cuvant din bani publici. In loc ca Primaria sa aiba o persoana responsabila cu raspandirea mesajelor principalelor programe ale acestei institutii, Sorin Apostu o plateste pe Oana Buzatu din banii cetatenilor pentru propria sa campanie electorala. Institutia primariei nu face nimic, ci doar Sorin Apostu face totul. Primaria este Sorin Apostu. Unii chiar cred acest lucru, pentru ca doar de aia primeste Oana Buzatu salariu. Si de-ar primi doar acesti bani...

Sorin Apostu nu ia nicio actiune in privinta comercializarii alcoolului in mod ilegal in centrul Clujului. Si mai ales langa bazele sportive. Oare tot acest Sorin Apostu care face sport in fiecare dimineata nu apreciaza sportul? Cum poti dom’ primar sa o pui pe a ta propovaduitoare sa-ti scrijeleasca cateva randuri despre raportul Politiei Comunitare si sa astepti ca toata lumea sa-l ia de bun? Cum poti sa te lauzi cu un raport care exprima doar partea buna si nu zici ca nu s-a dat nicio amenda pentru faptul ca sotul propovaduitoarei tale comercializeaza ilegal alcool? Sau poate mintim. Poate suntem de-ai lui Vantu sau de-ai lui Voiculescu. Poate suntem platiti si noi de Hrebenciuc. Poate avem pitici pe creier. Dar este negru pe alb dom’ primar. Daca nu era adevarat, cu siguranta ne-ati trimite un drept la replica, o foaie, poate chiar ne-ati da in judecata si tot asa. Ne dadeati un telefon asa cum ati facut-o de multe ori sau o puneati pe propovaduitoarea dumneavoastra sa ne trimita macar un fax.

Sorin Apostu are o ascensiune fulminanta, insa, daca nu se va corecta curand, prevad o cadere mult mai fulminanta. Sa nu uitam ca la conferintele de presa ale lui Gheorghe Funar nu mai vin decat membri PRM. Oare Oana Buzatu va veni la conferintele dumneavoastra, domnule Apostu? Pentru ca pe la fostul loc de munca nu mai trece nici macar cand este invitata la un suc.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Doina Frumuşelu - Dacă pierdem şi Rugăciunea, oare ce ne mai rămâne? Falsurile!


Articol aparut in
Obiectiv nr. 504 - 31 Ianuarie - 6 Februarie 2011

Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei – adică o... tehnică filosofică.

(C. Zărnescu: Aforismele şi textele lui Brâncuşi,

Ed. Cartimpex Cluj-Napoca, 1998)

Formele contractuale ce stau la baza Rugăciunii

O poveste de dragoste shakespeariană s-a derulat în Buzăul primilor ani ai secolului trecut, când fiica unui mare moşier, Nicolae Seceleanu, s-a îndrăgostit nebuneşte de avocat Petre Stănescu, un tânăr cu mari perspective, însă fără avere. Pentru că tatăl său i-a interzis să-şi vadă iubitul, Eliza s-a refugiat la o mănăstire, ameninţând că se va călugări. În aceste condiţii, tatăl fetei este forţat să accepte căsătoria, la începutul anului 1905. La cinci luni după încheierea căsătoriei, Petre Stănescu (31 de ani) moare.

Zdrobită de durere, Eliza Stănescu încearcă să găsească un artist căruia să-i comande o lucrare funerară, cu scopul de a o amplasa pe mormântul iubitului ei soţ. Sculptorul Frederic Storck, fiind copleşit de comenzi îi recomandă pe elevul lui Rodin, Constantin Brâncuşi. Tânăra văduvă pleacă la Paris şi în data de 18 aprilie 1907, în atelierul lui Brâncuşi, semnează contractul pentru două lucrări: Figură alegorică şi Bustul cu braţe, turnate în bronz, care trebuie să depăşească mărimea naturală, contra sumei de 7.500 lei „plătibili la epoci fixate”. „Angajamentul” precizează că sculptorului îi revine obligaţia de a cumpăra materialul, de a executa lucrarea şi de a o livra la Buzău, unde trebuia amplasată pe mormânt. Termenul de execuţie a lucrării va fi sfârşitul lunii februarie 1908. (B. Brezianu, Opera lui Brâncuşi în România, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974).

Avansul achitat de Eliza îi permite sculptorului să se mute într-un atelier mai onorabil, corespunzător lucrului la un ansamblu precum cel comandat, în Montparnasse nr. 54. (M. Gale, Brâncuşi – „Un egal printre pietre, arbori, oameni, fiare şi plante”, Observator cultural, Bucureşti, 224, iun., 2004).

La trecerea a aproape şapte ani de la decesul soţului, Eliza Stănescu s-a recăsătorit. Din această căsătorie rezultă o fiică, mama doamnei Marguerite Săvulescu, cea care a intrat în posesia contractului de antrepriză pentru realizarea ansamblului funerar, denumit „angajament”, scris de mâna lui Brâncuşi, pe care Doina Rotaru, notar public, îl prezintă în facsimil în Buletin de Bucureşti, publicaţie editată de Camera Notarilor Bucureşti, din mai-iunie 2010. Documentul original se găseşte în arhiva Centrului Georges Pompidou din Paris (fosta arhivă a lui Constantin Brâncuşi rămasă după moartea artistului în posesia Nataliei Dumitrescu şi a lui Alexandru Istrati).

mamamamama

Angajamentul de realizare a ansamblului funerar semnat în 18 aprilie 1907

(sursa: D. Rotaru, Buletin de Bucureşti, mai-iun., 2010)

Ansamblul funerar Rugăciunea - Bustul lui Petre Stănescu

din Cimitirul Dumbrava din Buzău

După semnarea angajamentului, Brâncuşi nu mai are linişte! Figura alegorică suportă mai multe etape până să devină Rugăciunea. Mai întâi, Brâncuşi o redă sub forma unei femei înveştmântată în falduri, prosternată pe lespedea mormântului, o lucrare de factură clasică, aşa cum văzuse el prin cimitirele din Craiova, Bucureşti, Paris. Nemulţumit distruge macheta din lut. Noua machetă este revoluţionară, reprezentând o femeie goală ce urmează să fie amplasată într-un cimitir dintr-un oraş de provicie a României de la începutul secolului al XX-lea! Şocant, de neimaginat! Brâncuşi cunoscând mentalitatea oamenilor, caută cea mai potrivită cale pentru a reda într-o formă artistică durerea Elizei Stănescu, aşa că modelează o femeie tânără îngenunchiată, uşor aplecată de la mijloc, căreia îi simplifică şi îi alungeşte formele, elimină urechile şi privirea exterioară, subţiază figura, dându-i trăsături austere, antice. Pentru a accentua tragismul sculpturii, Brâncuşi îi aplică tehnica fragmentării, inventată de Rodin - amputează braţul stâng -, căci fragmentul impresionează mai mult decât întregul. Valoarea lucrării a fost recunoscută de însăşi Rodin, autorul unei Rugăciuni (La Prière, bronz, 1909) tributară tiparelor clasice. Influenţa Rugăciunii lui Brâncuşi este remarcată şi la femeia îngenunchiată (Die Kniende, bronz, 1911) a lui W. Lehmbruck, care a vizitat, în acea perioadă, atelierul lui Brâncuşi. Rezultatul a fost un nud ce nu mai era nud: fără forme anatomice conturate, fără excese carnale, numai tragism, smerenie şi evlavie! Un monument al durerii trăite profund, cu demnitate! „Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir? Am făcut atunci din materia ce mi se pusese la dispoziţie o Rugăciune” - avea să se explice Brâncuşi.

a_doua

a- La Prière (1909) de A. Rodin, Muzeul Rodin, Paris (foto B. Jarret © Musée Rodin /

ADAGP, Paris 2009); b- Die Kniende (1911) de W. Lehmbruck, Muzeul W. Lehmbruck,

Duisburg (foto de.wikipedia.org); c- Rugăciunea de D. Paciurea (B. Brezianu, 1974)

Brâncuşi are nevoie de doi ani de zile pentru a finaliza lucrarea, depăşind termenul contractual de predare la sfârşitul lunii februarie 1908! Aceasta lucrare marchează o cotitură în arta lui Brâncuşi, prin ieşirea de sub influenţa artei lui Rodin şi trecerea, prin stilizare şi simplificare a formelor, la arta modernă, bazată pe simbolizare şi sugerare. Ca dovadă, sculptura este senzaţia Salonului independenţilor din 1910, unde Brâncuşi o expune cu titlul Rugăciunea, fragment de mormânt (La Prière, fragment d’un tombeau).

Între timp, Brâncuşi finalizează şi bustul lui Petre Stănescu (1910), folosind fotografia pusă la dispoziţie de către văduvă şi ca model, pe cumnatul ei, Justin Stănescu, aflat în 1907 la studii în Paris. Gândită pentru soclu înalt, cu gâtul şi bustul alungite după legile perspectivei şi cu figura asimetrică, această lucrare nu mai era Bustul cu braţe pe care Eliza Stănescu îl comandase. Bustul este considerat ,,cel mai bun şi cel mai îndrăzneţ” din seria portretelor figurative realiste ale lui Brâncuşi. (P. Comarnescu, Despre Brâncuşi şi arta noastră de azi, interviu cu Sidney Geist, Tribuna, Cluj, 38, 17 sept., 1964).

În anul 1914, Brâncuşi expune Rugăciunea şi Bustul lui Petre Stănescu la cea de-a 14-a expoziţie de pictură şi sculptură a Societăţii „Tinerimea Artistică”. Acum şi aici, Dimitrie Paciurea prezintă un nud îngenunchiat, intitulat, de asemenea, Rugăciunea (B. Brezianu, Paciurea şi Brâncuşi, Studii şi cercetări de istoria artei, seria Arta plastică, Bucureşti, 1, ian., 1974). După închiderea expoziţiei, lucrările sunt trimise la Buzău.

În data de 26 mai 1914, la Buzău ,,soseşte şi Brâncuşi care va fi primit cu multă răceală de rudele Elizei, devenită între timp Popovici. Motivul era evident, căci bronzurile verzi treziseră nedumerire şi scandal. «E nebună săraca de durere dacă acceptă aşa ceva», sunau concluziile târgului de la început de secol. Cert e că Eliza, fiica îndărătnicului Seceleanu, nu-şi va lua, spre satisfacţia posterităţii, cuvântul înapoi. Brâncuşi pleacă la Măgura, unde taie, cot la cot cu părinţii cioplitorilor de azi, cele două socluri atât de perfect gândite ca dialog compoziţional şi de perspectivă. În două săptămâni, la începutul lui iunie sunt gata, după care le instalează el însuşi pe aleea din dreapta a cimitirului Dumbrava.” (C. Ştefan, La noapte, cotidianul, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1985).

Rugăciunea este aşezată pe un soclu cu dimensiunile 65x101x96,5 cm. În schimb, Bustul lui Petre Stănescu este aşezat pe un soclu compus din două blocuri, primul cu dimensiunile 106x52x41 cm, iar cel de-al doilea 175x52x41 cm, cu o mică firidă în spate, 38x18 cm. Faţa şi latura stângă ale soclului sunt şlefuite, iar latura dreaptă şi cea posterioară, martelate (B. Brezianu, Opera lui Brâncuşi în România, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974).

În iulie 1918, la Imprimeries A.-G. L’Hoir din Paris apare volumul ,,La Roumanie en images”, cuprinzând studiul „L’Art en Roumanie” al Mariei Bengescu în care se referă şi la creaţia lui Brâncuşi. Textul este însoţit de cinci reproduceri, între care Rugăciunea.

În anul 1956, cu prilejul expoziţiei omagiale consacrate aniversării vârstei de 80 de ani ai lui Brâncuşi, Rugăciunea este adusă provizoriu la Bucureşti, iar în 1958 Muzeul de Artă al R.P.R. o cumpără de la proprietara Eliza Popovici Stănescu. Sculptura este aşezată pe o plintă de lemn, fără a se ţine seama de proporţiile soclului original şi ,,nici de consonanţa dintre cele două monumente (n.n. Rugăciunea şi Bustul lui Petre Stănescu), nesocotindu-se şi faptul că fiecare nu era decât un fragment complementar al celeilalte.” (B. Brezianu, Opera lui Brâncuşi în România, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974).

a_treia

Ansamblul funerar din Cimitirul Dumbrava, Buzău

(sursa: B. Brezianu, 1974)

Istoria Rugăciunii prezentată de Muzeul Naţional de Artă al României

În data de 30.IX.2009, ca urmare a discuţiilor iscate în presa scrisă şi vobită legate de statutul juridic al sculpturii Rugăciunea de Constantin Brâncuşi, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) precizează următoarele printr-un comunicat de presă:

- în anul 1958, Muzeul de Artă al R.P.R. cumpără sculptura la preţul de 70 000 lei de la Eliza Popovici Stănescu în urma ofertei de vânzare prezentată de către aceasta;

- în conformitate cu înţelegerea dintre părţi, Muzeul de Artă al R.P.R. execută o copie în bronz a Rugăciunii care intră în proprietatea Elizei Popovici Stănescu şi este amplasată în locul originalului, în cimitirul Dumbrava din Buzău;

- în iunie 1958, în baza avizului Comisiei speciale a Muzeului de Artă al R.P.R., statuia de bronz Rugăciunea este înregistrată în registrul inventar general la nr. 2630 şi la Secţia Galeria Naţională la nr. 556;

- la data de 06.VII.1970, Eliza Popovici Stănescu moare iar copiii acesteia – Teodorescu Liliana şi Popovici Seceleanu Nicoară -, în calitate de unici succesori, dezbat succesiunea defunctei, încheindu-se Certificatul de moştenitor nr. 388/15.XII.1970 şi Certificatul de moştenitor nr. 986/05.VII.1982, în care se menţionează că moştenesc „copie în bronz după lucrarea Rugăciunea (turnată după original) care se află în cimitirul Dumbrava din Buzău”.

- la data de 01.IV.2009, reclamanţii Ioan François Pamfil, Marguerite Săvulescu, Lucia Adriana Trandafirescu şi Maria Chiculescu cheamă în judecată la Tribunalul Bucureşti, Secţia a-III-a Civilă, în dosarul nr. 13031/3/2009, Statul Român, prin Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Muzeul Naţional de Artă al României, solicitând ca „instanţa să oblige pârâtele să lase în deplină proprietate şi liniştită posesiesculptura Rugăciunea de Constantin Brâncuşi”.

În fişele CIMEC întocmite de Rodica Matei se precizează că sculpturile ronde-bosse Rugăciunea (111,5x38,0x127,5 cm) şi Bustul lui Petre Stănescu (78,6x58,1x38,4 cm), realizate din bronz prin turnare (sigiliul turnătoriei Valsuani), cizelare, patinare, sunt clasate în tezaur prin Ordinul de clasare al Ministrului Culturii nr. 3042/14.VII.1998, în prezent aflându-se în patrimoniul MNAR (nr. inv. 7202 şi nr. inv. 101307);

Rugăciunea multiplicată fără număr, fără valoare

Pentru a se respecta clauzele actului de vânzare-cumpare din iunie 1958, încheiat între Muzeul de Artă al R.P.R. şi Elisa Popovici Stănescu, în 1959 este executată o copie, prima copie a Rugăciunii, iniţial, din piatră artificială şi mai târziu, turnată în bronz. Copia (111,4x45,2x130 cm) este instalată în cimitirul Dumbrava din Buzău, pe soclul original, tăiat de Brâncuşi, în piatră de Măgura, în anul 1914. În martie 1994 această piesă este furată, fiind recuperată peste doi ani dintr-un depozit de lemne din Bistriţa. Lucrarea evaluată la suma de 150 000 de euro este furată pentru a doua oară în anul 2005 şi până astăzi, ea nu a fost găsită.

În 1960, este executată o copie a Rugăciunii din ghips patinat (111,4x45,2x130 cm) pentru a se înlocui originalul atunci când lucrarea este împrumutată unor expoziţii din afara Muzeului Naţional de Artă. Ea se află în patrimoniul MNAR (inv. nr. 1119/1960).

În 1964, în urma demersului istoricului de artă Radu Bogdan de a fi grupate mormintele pictorilor Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Gh. Petraşcu şi Theodor Pallady şi la sugestia criticului de artă Radu Ionescu de a asocia acestui grup şi numele lui Brâncuşi – este turnată în bronz o nouă copie a Rugăciunii (111,4x45,2x130 cm) care este amplasată la locul de veci al acestor pictori, în Cimitirul Şerban Vodă (Bellu) din Bucureşti.

O copie nereuşită a Rugăciunii (111,4x45,2x130 cm) este executată în 1992, sub egida Oficiului de Expoziţii pentru a fi prezentată în pavilionul românesc la Expo ’92 Sevilla (se află în depozitul MNAR). Ea figurează, de asemenea, pe timbrul poştal emis cu acest prilej.

În anul 2001, Anul Internaţional Brâncuşi sărbătorit sub egida UNESCO, România l-a omagiat pe artist scoţând pe piaţă câteva noi copii. O copie a Rugăciunii este plasată în staţia de metrou Madeleine, la Paris, în spatele unei vitrine, sub o scară mecanică. Pe etichetă se poate citi: „Bronz realizat în 2001 după o operă originală de Constantin Brâncuşi. Oferit de Fundaţia franco-română pentru a celebra a 125-a aniversare de la naşterea artistului”. Inaugurarea sculpturii are loc pe 6 decembrie 2001, în prezenţa lui Răzvan Theodorescu, ministru al culturii şi cultelor din România, Jean-Paul Bailly, PDG al RATP, Alain Sortais, şeful departamentului Afacerilor internaţionale din ministerul francez al culturii şi comunicaţiilor şi Remus Botar, preşedintele Fundaţiei franco-române, generosul realizator şi donator al copiei către RATP.

De la Eric Tariant, citat de Cristina Breban, aflăm că: „De fapt, staţia de metrou Madeleine a fost aleasă de Fundaţia franco-română şi de preşedintele ei în lipsă de altceva, pentru că ea oferise deja înainte, în martie 2001, această replică a Rugăciunii Muzeului Naţional de Artă Modernă, care a refuzat acest cadou jenant. Era vorba de un supra-mulaj de supra-mulaj, explică Marielle Tabart, curator la Centrul Pompidou. [...] Această replică a fost realizată plecând de la un prim supramulaj făcut după bronzul original. Astfel, ei au obţinut un bronz extrem de moale, continuă Marielle Tabart, se vede foarte bine, materia nu este bună.” (E. Tariant, Faux Brancusi, Beaux Arts Magazine, Paris, iul., 2006; C. Breban, „L’Affaire des faux Brancusi” şi instituţia catalogului „raisonné”, Contemporanul. Ideea Europeană, Bucureşti, 10, oct., 2006).

În anul 2005, şi Primăria Târgu-Jiu aştepta o Rugăciune de la Remus Botar, aşa cum ne anunţa plin de mândrie patriotică Constantin Creţan, purtătorul de cuvânt al instituţiei! (Curierul Primăriei, 23 mai).

Lista copiilor Rugăciunii nu se opreşte aici... din decenţă, noi ne oprim, totuşi!

Aceasta este zbuciumata istorie a Rugăciunii lui Brâncuşi, o piesă unică în creaţia artistului, căci tema nu a mai fost reluată, iar după turnarea în bronz a lucrării, Brâncuşi a distrus ghipsul. Ceea ce se întâmplă cu Rugăciunea nu este altceva decât o umilire a artistului: lucrarea face parte dintr-un ansamblu funerar de un dramatism aparte, iar nouă de zeci de ani ne sunt prezentate componentele, nu întregul! Şi soclurile sculpturilor din Cimitirul Dumbrava au valoare artistică, căci sunt gândite de Brâncuşi şi realizate cu participarea lui. În schimb, acceptăm o mulţime de falsuri - clone - ale Rugăciunii fără să protesteze nimeni! În anul 2001, când prefectul A. Serafinceanu demara copierea Coloanei fără Sfârşit în atelierele SC UMIROM SA din Petroşani (fostele Ateliere Centrale), a existat o reacţie dură de condamnare a acţiunii lui! În cazul Rugăciunii este o linişte de mormânt!

Doina Frumuşelu

joi, 24 februarie 2011

ANDRA DUMITRESCU: Băsescu l-a decorat pe Radu Varia0 pentru demolarea Coloanei Infinitului

Articol apărut în

Obiectiv Gorj nr. 504 - 31 Ianuarie - 6 Februarie 2011

Potrivit Agenţiei Mediafax, prin Decretul semnat pe 27 ianuarie 2011, preşedintele Traian Băsescu i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de comandor, categoria F, „Promovarea Culturii”, criticului şi istoricului de artă Radu Varia.

Propunerea pentru acordarea distincţiei a venit din partea ministrului Culturii, Kelemen Hunor, pentru contribuţia personală a lui Radu Varia la...îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal. Ştirea a trecut aproape neobservată, fiind preluată discret, într-un ziar dedicat puterii, care de multă vreme nu mai este citit de majoritate şi, oricum, fenomenul cultural românesc se prezintă la şi altele.

Că Radu Varia este doctor în Istoria Artei şi Civilizaţiei al Universităţii din Paris şi se consideră specialist în Brâncuşi, ori că a fost prieten cu Salvador Dali şi a colaborat la crearea Muzeului Dali din Figueres, inaugurat în 1974, cu siguranţă, sunt merite personale care îl privesc direct, dar care nu justifică o astfel de distincţie.

În ceea ce îi priveşte pe români, în general, şi pe gorjeni, în special, există o mulţime de motive pentru care Radu Varia ar fi trebuit dus în judecată şi tras la răspundere, penal şi material, pentru calvarul Coloanei fără Sfârşit.

În 1996, Varia a venit la Târgu-Jiu şi a purces la demolarea Coloanei. Demersurile sale erau mai vechi, dar au fost miniştri ai Culturii care i-au blocat intenţiile. Scriitorul Marin Sorescu a şi fost îndepărtat de la conducerea Ministerului Culturii din acest motiv.

Ansamblul „Calea Eroilor”... la mâna unor vântură-lume

Aventurierul plecat în lumea largă, pripăşit pe lângă Salvador Dali, Radu Varia, soţul sopranei Mariana Nicolesco, este cunoscut ca un apropiat al preşedintelui Iliescu. Singurul său aport ca „specialist” în Brâncuşi a fost un album de artă cu operele brâncuşiene, de o calitate indiscutabilă. Despre alte realizări în domeniu, într-o emisiune Radio Târgu-Jiu, din toamna lui '96, cu brâncuşiologi de marcă, Eric Shanes l-a supranumit „Varia - acest play-boy al brâncuşiologiei”. La emisiunea în cauză, semnatara acestor rânduri a participat direct alături de Barbu Brezianu, Serge Fauchereaux, Eric Shanes şi Ion Popescu Brădiceni şi timp de două ore şi jumătate cei prezenţi şi-au exprimat dezaprobarea faţă de ceea ce se întâmplă pe şantierul Coloanei, fapt care nu a fost tocmai pe placul directorului postului de radio, Ovidiu Popescu.

După evenimentele din '89, personajul în discuţie a înfiinţat la New York două fundaţii „Constantin Brâncuşi”, pe 100 $ şi, în „concubinaj” cu World Monuments Fund, care a inclus Coloana fără Sfârşit pe lista monumentelor aflate în pericol, au pus la cale aşa-zisa restaurare. Zvonurile că modulele Coloanei, închise în containere, urmau să ia calea străinătăţii au determinat hotărârea fostului preşedinte de Consiliu Judeţean, Nicolae Mischie, de a institui pază militarizată pe şantier. Demontarea modulelor a adus un prejudiciu inimaginabil, valoarea de patrimoniu a Coloanei scăzând dramatic. Dacă se iau în calcul fisurările produse din cauza smulgerii efective a modulelor de pe ax, prelevările de probe prin decuparea în pereţii unuia dintre module, excavările sălbatice de la baza Coloanei şi alte proceduri care nu au nimic în comun cu dorinţa de a conserva un monument, Radu Varia ar trebui, mai degrabă, acţionat în judecată. Din păcate, nimeni nu a făcut vreun demers în acest sens. Despre iluzoriul său proiect de restaurare nu se ştie mare lucru, întrucât a lucrat într-o totală lipsă de transparenţă, singurele lucruri la vedere fiind doar procedeele barbare de dezmembrare a Coloanei şi vizitele cu diverşi specialişti de prin lume adunaţi, pentru analize la faţa locului. În fapt, probabil, nici nu a existat un proiect coerent de restaurare, şi, dacă zvonurile au vreun sâmbure de adevăr - căci fără foc, nu iese fum - s-a dorit sau s-a negociat ducerea monumentului de aici. Asta, dacă se are în vedere şi comanda în Suedia pentru un ax central... pentru că Varia intenţiona să-l îndepărteze pe cel autentic, lăsându-l la voia intemperiilor preţ de câteva ierni, cu o protecţie improprie din folie de plastic...

Pentru că lucrările pe şantier stagnau, în urma presiunilor de la Ministerul Culturii, ale ministrului Caramitru, care se cam dumirise despre starea de fapt, precum şi ale specialiştilor UNESCO, WMF a adus un alt vântură lume să „supervizeze” şi să accelereze restaurarea. Arhitectul Mihai Radu nu a făcut mare lucru la Coloană, în schimb a pus de un alt proiect, tot ca să nu se scape din mână Ansamblul de la Târgu-Jiu. Este vorba despre amenajarea urbanistică a Căii Eroilor, cu un Centru de Vizitare la Coloană - proiect ce se întinde în trei etape, pe 5, 15 şi 30 de ani. Între timp, acelaşi WMF care îl lăsase din mână pe Varia, a adus un alt „beneficiu” oraşului, prin donaţia de paviment a firmei Olin Partnership. Donaţia s-a dovedit a fi un fel de cal troian care avea să secţioneze calea sacră cu trepte, întrerupând continuitatea de la Masa Tăcerii la Poarta Sărutului. Este îndoielnic faptul că WMF nu are specialişti ori consilieri în opera lui Brâncuşi.

Revenind la Radu Varia, cu distincţia acordată de preşedintele Băsescu, nimic nu îl mai împiedică să vină la Târgu-Jiu, cu expoziţia permanentă ce se prevede pentru Centrul Brâncuşi. Cine mai ia în seamă hotărârea Consiliului Local care l-a declarat cu ani în urmă persona non-grata?!

Les jeux sont faits...

După cum spuneam, dacă în urmă cu aproape 20 de ani, Varia bătea drumurile Târgu-Jiului, cu valizele doldora de whisky, ca să capete sprijin pentru a pune Coloana la pământ în scopuri numai de el ştiute, tot aşa o să apără şi acum!

Îl vom vedea, probabil, prin oraş, zâmbitor şi jovial, plin de propria importanţă, cu Ordinul „Meritul Cultural” în braţe, conferit pentru singurul său merit pe pământul românesc - acela de a demola Coloana, de a-i distruge unicitatea. Preşedintele Băsescu, printr-o crasă necunoaştere a realităţilor româneşti, în ciuda unor servicii de informaţii supradotate, a reuşit să transforme un infractor în erou al culturii. Iar că statul român a împrumutat bani grei de la Banca Mondială ca să repare ceea ce a distrus Varia, nu contează! Preşedintele Băsescu este doar adeptul împrumuturilor la Fondul Monetar Internaţional... Cât despre faptul că recomandarea pentru acordarea distincţiei a venit din partea ministrului Culturii, acesta este ungur şi intenţiile sale de conservare a patrimoniului românesc, precum se vede, nu sunt dintre cele mai fericite. Şi totuşi! De Brâncuşi şi de scandalul restaurării Coloanei ar fi trebuit să audă! Măcar prin minister!

La Târgu-Jiu, lucrurile sunt tot mai clare... Consilierii locali l-au mandatat pe primar să bată palma cu fundaţiile Infinity şi WMF. Centrul de Cultură „Constantin Brâncuşi” are un şef nou. Ovidiu Popescu! În demersurile lui Varia de la Târgu-Jiu, un sprijin de nădejde i-a fost tocmai actualul şef al acestei instituţii, cu care se află în relaţii de amiciţie şi care l-a promovat în diverse emisiuni la Radio Târgu-Jiu. „Specialitatea” lui Popescu în Brâncuşi se mai regăseşte şi în sprijinul acordat unui alt binevoitor - Florin Codre - în a căra la ceas de noapte casa în care s-a născut şi a copilărit sculptorul.

Prin proiectul său notat cu ceva peste 8, Popescu îşi propune includerea Ansamblului Monumental pe lista monumentelor UNESCO. Are şi fonduri pe măsură pentru demersurile pe care le are în vedere. Şi nu numai! Din banii cetăţenilor, 450000 lei reprezintă ceva! Mai vrea Popescu şi Centru nou... şi site-uri pe Internet...

Dr. ing. Doina Frumuşelu, realizatorul singurului proiect de restaurare fără demontare a modulelor Coloanei, este de părere că: „Atâta doar! Proiectul său este depăşit şi penibil. UNESCO nu mai include pe listele sale monumente de secol XX, iar Internetul este plin de site-uri despre Brâncuşi. Apropo! În cartea mea „Brâncuşi – o bibliografie nesfârşită”, editura AGIR, Bucureşti, 2007, cosemnam că în anul 2003 erau 29400 web-site-uri dedicate sculptorului!!! Mai întâi, Centrul în discuţie ar trebui să aibă un site propriu în care să-şi prezinte misiunea, viziunea, organigrama, programele/proiectele, activităţile curente etc. Advertising? Poate prin cănile de... lapte! Sau să stea domn' Popescu cu picioarele în apă rece, să se mai gândească!”

Aşadar, în rest, ca la jocurile de noroc: Les jeux sont faits! Poate pică Varia la Târgu-Jiu!

Andra DUMITRESCU

vineri, 18 februarie 2011

NARCIS DAJU: OPRIŢI ASASINAREA LUI BRÂNCUŞI! – Scrisoare deschisă adresata Presedentiei, Ministrului Culturii, Directorului SRI

Aceasta scrisoare a aparut, pe 18 februarie 20011 in publicatia "Gorjnews" si este semnata de catre Narcis Daju.


Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu,

Domnule Director al Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior,

Domnule ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor,

În virtutea obligaţiilor şi atribuţiunilor dumneavoastră legale, vă solicit să interveniţi şi să stopaţi un act de terorism cultural fără precedent, aflat în desfăşurare în momentul de faţă, care lezează cele mai intime resorturi ale identităţii culturale naţionale.

Edilii Târgu Jiului, oraş care găzduieşte Ansamblul Sculptural „Calea Eroilor”, capodoperă a sculpturii moderne şi pilon esenţial al spiritualităţii româneşti, au încheiat un „Memorandum” cu două organizaţii non-guvernamentale din Statele Unite ale Americii – Fundaţia Infinitul şi Fondul Mondial al Monumentelor – cărora le-au încredinţat puteri cvasi – depline în gestionarea „problemei Brâncuşi” şi în reinterpretarea creaţiei sculptorului.

Zeci de ani s-a acţionat sistematic pentru distrugerea fizică a elementelor Ansamblului Sculptural „Calea Eroilor”. Din 1990 s-a intensificat şi campania de dezrădăcinare a creaţiei lui Constantin Brâncuşi din locurile genezei sale, de eliminare a spaţiului cultural şi de civilizaţie românesc dintre sursele operei întemeietorului sculpturii moderne. S-a mers până la a se acredita, de către „iniţiaţi”, ideea că Brâncuşi ar fi plecat semianalfabet din spaţiul retrograd al României şi că, ajuns la Paris, în contact cu arta neagră, cu misticul tibetan Milarepa şi cu câteva loji masonice, s-a reconfigurat spiritual şi a creat, în 1907, „Sărutul”, operă ce a marcat începutul sculpturii moderne. Din România ar fi păstrat nişte reminiscenţe, care mai mult l-au încurcat.

De acum, aceste teze nu vor mai fi emise din Occident, ci chiar de la umbra Coloanei Infinite, cele două ONG-uri americane obţinând, deja, autorizaţie de construcţie pentru edificarea „Centrului de vizitare şi interpretare Brâncuşi”, o clădire de 1430 de metri pătraţi, care va răsări în scurt timp la câţiva paşi de Coloană, pe Calea Eroilor, axa care leagă Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Biserica Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel” şi Coloana Infinită.

Fundaţia Infinitul din Statele Unite ale Americii a desfăşurat în ultimii ani o colectă publică – fără niciun control din partea statului român – pentru strângerea fondurilor necesare edificării acestui „Centru”. Acum, pe toate canalele media anunţă că „donează” 1,250 milioane dolari pentru realizarea „Centrului”.

În realitate, clădirea este proprietatea americanilor care, contractual, „îşi rezervă dreptul de a o dona în viitor”. Totuşi, Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat în unanimitate finanţarea integrală, din bani publici, a tuturor activităţilor şi cheltuielilor de personal din această clădire absolut privată! Staff-ul managerial al „Centrului” va fi numit de partea americană, care are două treimi din voturi.

Toate studiile cu privire la Brâncuşi emise din acest „Centru”, în care se mută „miezul problemei” în materie de Brâncuşi, în România, vor avea nevoie de aprobarea Fundaţiei Infinitul. Tot contractual s-a stabilit că, pe fiecare înscris ieşit din „Centru”, trebuie să fie inserată o sintagmă prin care „să fie recunoscută etern contribuţia Ioanei Banu Ertegun şi a lui Ahmet Ertegun”. Deci, pe fiecare studiu, vedere, album sau simplu pliant, lângă Brâncuşi vor sta de aici înainte şi cei doi Ertegun, de la Fundaţia Infinitul.

Prin acelaşi contract, primarul Târgu Jiului, Florin Cârciumaru, a acceptat ca Radu Varia, demolatorul Coloanei Infinite, cel care a despuiat-o ilegal, fără aprobare, în 1996 şi a scos-o la cerşit, realizând abia după demontare că nu există banii necesari restaurării, monumentul rămânând desfigurat până la finele anului 2000, interval în care a suferit barbarii de neimaginat comandate de acelaşi Radu Varia, ei, bine, acest cetăţean francez de origine română, care l-a scos pe Brâncuşi din relaţia indisolubilă cu spiritualitatea ancestrală românească, inventând alte surse pentru creaţia sa, va avea expoziţie permanentă în „Centrul” de la umbra Coloanei Infinite. Mai mult, proiectul clădirii a fost realizat de arhitectul american de origine română Mihai Radu, apropiat al lui Radu Varia şi autor al unui proiect de modificare urbanistică a Târgu Jiului, premiat la nivel internaţional, dar nevăzut de nimeni la Târgu Jiu. Aplicarea proiectului tocmai a demarat, pentru că acest „Centru” e parte a sa.

Alături de Fundaţia Infinitul şi Consiliul Local Târgu Jiu, a semnat „Memorandumul” şi Fondul Mondial al Monumentelor, un alt ONG din Statele Unite ale Americii, care a susţinut consecvent soluţiile distructive ale lui Radu Varia de „restaurare” a Coloanei Infinite, făcând şi o donaţie înainte de anul 2000, condiţionată de aplicarea acestora. Sub atenta îndrumare a Fondului Mondial al Monumentelor, au fost modificate Aleile Parcului Coloanei, în contradicţie cu proiectul original avizat de Brâncuşi. Lângă Masa Tăcerii au apărut trepte negândite niciodată de sculptor, care să stabilizeze nămolul adus tot din Statele Unite ale Americii, în schimbul a sute de mii de euro şi împrăştiat pe Calea Eroilor. La scurt timp, elementele Aleii Scaunelor erau deja mucegăite, din cauza nămolului din jur.

Deloc întâmplător, interesele celor două ONG-uri în România sunt reprezentate oficial de Cristiana Stoica, soţia ex-ministrului Justiţiei, Valeriu Stoica. Prin textul aprobat de edilii Târgu Jiului şi deja semnat cu partea americană, Cristiana Stoica îl obligă pe primarul Florin Cârciumaru să facă toate demersurile pentru acceptarea şi includerea clădirii americane ca element al Ansamblului Sculptural „Calea Eroilor”, alături de Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Biserica Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel” şi Coloana Infinită!!!

Acum, administrativ, Ansamblul Sculptural „Calea Eroilor” se află în grija Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, aflat în subordinea Consiliului Local. Această instituţie va fi contopită cu „Centrul” american, invocându-se că nu există fonduri pentru a le susţine pe ambele. Premergător, în aceste zile tocmai a fost instalat ca director al Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” ex-jurnalistul Ovidiu Popescu, singurul reprezentant al presei locale care l-a susţinut public consecvent pe Radu Varia. Pe lângă amiciţia cu Radu Varia, pe Ovidiu Popescu l-a calificat în această funcţie şi comerţul cu căni şi farfurii pe care sunt inscripţionate chipul lui Brâncuşi şi operele sale. De altfel, în prima etapă a concursului, în noiembrie 2010, proiectul său managerial a fost notat cu 3,80. În ianuarie, acelaşi autor a fost notat cu 8,50, în baza aceleiaşi grile de evaluare, pe un proiect aproape identic. Predecesorul său, Sorin Lory Buliga, geolog, tocmai a primit titlul de sculptor din partea Uniunii Artiştilor Plastici, fără să fi sculptat nimic, niciodată.

Aceste acte de terorism cultural se întâmplă în secret. Înainte de semnarea Memorandumului nu a avut loc nicio consultare publică. Unii consilieri locali susţin că au votat Memorandumul fără a-l putea citi în prealabil.

În aceste zile, la Târgu Jiu, se organizează o nouă manifestare „Brâncuşiana”, de la care au fost eliminaţi toţi specialiştii incomozi. Se discută despre „135 de ani de nemurire” a lui Brâncuşi, un fel de bocet organizat. Manifestarea e plătită din bani publici, dar în cadrul ei nu se suflă niciun cuvânt despre contractul semnat cu americanii, deşi am cerut personal, insistent, dezbaterea documentului în plen.

Domnule Preşedinte al României,

Domnule Director al Serviciului Român de Informaţii,

Domnule ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional

Vă rog să dovediţi responsabilitate şi să opriţi, prin pârghiile legale la îndemână, înfiinţarea şi fiinţarea Centrului american de reinterpretare a lui Brâncuşi, la umbra Coloanei Infinite, cu bani publici, în condiţiile statuate de Memorandumul deja semnat.

Dacă cel puţin una dintre instituţiile fundamentale ale statului de drept ar funcţiona la Târgu Jiu, Memorandumul nu ar fi fost semnat niciodată într-o asemenea formă, cu partea americană.

Aştept, împreună cu cei căror le pasă de România şi de românism, poziţiile şi intervenţiile dumneavoastră oficiale.

Domnule Preşedinte al României,

Eventuala dumneavoastră intervenţie nu va avea efectul imagologic al recuperării jurnaliştilor români din Irak. Cu toate acestea, încercaţi să faceţi în aşa fel încât măcar Brâncuşi să le rămână românilor, autentic şi nereinterpretat. Sau daţi-le americanilor şi Balada lui Ciprian Porumbescu, la reinterpretat şi remixat. Pe ritmuri de manele sau de „house” ar putea suna chiar inovator…

UMBRA LUI VARIA. LA TARGU JIU


La 135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, autorităţile municipiului Târgu-Jiu organizează un Simpozion menit să îl omagieze pe marele sculptor. Oraşul stă înfrigurat, acoperit de ceaţă. Ceaţă care acoperă ochii. Frig umed, de sfârşit de iarnă. Februarie rece, pe malul Jiului.

Controversa legată de moştenirea Brâncuşi de la Târgu-Jiu devine de la an la an mai prolifică: o stare conflictuală permanentizată. Interesele manifestate azi şi legate de Monumentul brâncuşian nu sunt doar cele care privesc identitatea noastră naţională, nu sunt doar cele care privesc apărarea proprietăţii spirituale şi materiale a municipalităţii jiene asupra Operei hobiţeanului devenit reformator al sculpturii universale. Există şi interese obscure, din spatele pâclei aruncate de speculanţi din patru vânturi, interese ale fabricanţilor de poveşti de adormit conştiinţe. Există şi interese ale celor vânduţi pe treizeci de arginţi şi trei lulele. Pentru că există momeli şi curse. Există interese ale viperelor furişate în sânul unei comunităţi blajine şi ospitaliere. Haite de lupi flămânziţi de iarna grea, lungă, atacă, hămesiţi, cu ochii injectaţi de foametea crizei şi de strălucirile gheţurilor din sufletele vândute diavolului.

Pe cer ciorile ţipă şi corbii strigă deasupra cadavrelor oamenilor de altădată. A murit omenia... sau trage să moară.

Jiul curge învolburat de tristeţe. Ca o apă de doliu. E frig. Cărbunele a vopsit oraşul Târgu-Jiu şi Monumentului Brâncuşian îi dau târcoale tâlhari cu cerul gurii negru.

Sunt pe drum, spre Teatru, cu prietenul meu, poetul şi actorul George Drăghescu. Îl văd trist cum încearcă să îşi alunge tristeţea, şi cum găseşte glumele exact când ne-am putea prăbuşi de pe muchia tristeţii. Ne întâlnim cu prietenul Sorin Călugăriţa. El încă speră că toate vor avea un destin bun. Sau se amăgeşte… Poate nu e aşa. Dar văd cum încearcă şi el să zâmbească. Să mă încurajeze. Vorbesc cu Andra Dumitrescu, pe telefon, la Bucureşti... E o mare luptătoare.

Monumentele brâncuşiene rezistă încă într-un oraş cu oameni buimăciţi.

Umbra unui duh rău atinge acoperişurile clădirilor, asfaltul. Oamenii merg împleticiţi şi Coloana Infinitului se clatină. Efectul Varia.

În laboratoarele de performanţă ale distrugerii, administratori cu feţele vopsite de aroganţă lovesc cinic în Noi, în Brâncuşi, cu nimicnicia lor instaurată în fotoliile calde, pe care democraţia şubrezită de atâta prostie, li le-a oferit spre a putea avea acces la butoanele de comandă.

De ce trebuie să se întâmple asta? De ce?

Intru în Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel... să mă rog Domnului, să pot plânge în voie.

joi, 17 februarie 2011

Primarul Sorin Apostu, acuzat de abuz de putere şi ameninţat cu depunerea unei plîngeri penale de catre consilierul local PNL, Steluţa Cătăniciu



Articol aparut in
FACLIA, CLUJ-NAPOCA, Joi, 17 Februarie 2011

Consilierul local PNL, Steluţa Cătăniciu, îl acuză pe primarul Sorin Apostu de abuz în serviciu, arătînd că, din nu se ştie ce raţionament, acesta a ales să piardă, în favoarea Parohiei Romano-Catolice, un imobil din patrimoniul municipiului, fără a mişca un deget. Cătăniciu arată că Apostu a “ascuns” decizia de retrocedare a imobilului în care funcţionează Şcoala “Ioan Bob”, atît faţă de consilierii locali, cît şi faţă de conducerea instituţiei de învăţămînt. Mai mult, consilierul liberal spune că edilul şef al municipiului nici nu a încercat să schimbe, în instanţă, soarta imobilului. “În calitate de primar, Sorin Apostu era obligat să apere patrimoniul municipiului. Or, lipsa lui de reacţie este un gest care îl descalifică, atît ca edil, cît şi din punct de vedere politic. Se pare că PDL-ul pierde Ardealul bucată cu bucată. Mă întreb dacă nu cumva există, în acest sens, interese ale unor sponsori ai acestui partid”, subliniază Cătăniciu.
Potrivit consilierului liberal, dispoziţia de retrocedare a imobilului în care funcţionează Şcoala Bob – instituţie de renume din Cluj, prima şcoală românească din interiorul «Zidurilor Cetăţii» – a fost emisă de Comisia Specială pentru Retrocedări Imobiliare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în data de 5 mai 2010. Potrivit legii, ea putea fi atacată în instanţă în termen de 30 de zile. Cu toate acestea, spune Cătăniciu, “primarul a ascuns această dispoziţie, necomunicînd-o nici Consiliului Local (CL) – care este administratorul de drept al patrimoniului municipiului şi nici conducerii şcolii, ceea ce reprezintă un abuz. Conform Legii 215)2001 privind administraţia publică locală, atunci cînd se decide că un bun de o asemenea importanţă şi valoare este scos din patrimoniu, hotărîrea trebuie să aparţină CL. Prin urmare, această dispoziţie trebuia comunicată consilierilor locali, care trebuiau, conform legii, să-şi dea avizul. Faptul că primarul Apostu şi-a asumat responsabilitatea de a nu ataca în instanţă această dispoziţie reprezintă, din punct de vedere al Codului Penal un abuz în serviciu”, arată Cătăniciu, precizînd că administraţia locală era obligată să uzeze pînă la ultima cale de atac pentru a-şi apăra proprietatea. “Aştept un răspuns din partea primarului, în care să mi se precizeze cine şi-a asumat responsabilitatea de a nu ataca în instanţă această dispoziţie şi care este motivul pentru care ea a fost ţinută ascunsă”, spune Steluţa Cătăniciu, subliniind că “conducerea Şcolii Bob a aflat întîmplător, în octombrie, cînd o echipă de topometrişti a fost angajată de Parohia Romano-Catolică pentru a efectua o expertiză prin care bunul să fie scos din patrimoniul municipiului. ”
Totodată, consiliera PNL consideră absolut “întîmplător” – a se citi cu ghilimelele de rigoare - faptul că viceprimarul Laszlo Attila, însoţit de inspectorul şcolar general adjunct, Peter Tunde, au efectuat o vizită la Şcoala Bob, în cadrul căreia au comunicat conducerii că unitatea de învăţămînt va trebui să se mute deoarece primăria nu are bani pentru a plăti chiria solicitată de Parohia în calitate de proprietar, aşa cum “tot «întîmplătoare» este şi asocierea celor doi cu Parohia Romano-Catolică”, sugerează Cătăniciu, subliniind că lucrurile nu se vor opri aici. “Această întîmplare de la Şcoala Bob va face obiectul unei anchete penale la care noi lucrăm deja. Se întîmplă, în Primărie, nişte lucruri pe care Apostu se pare că nu le mai poate controla, sau nu vrea să le controleze – pentru că primarul Apostu controlează tot ce se întîmplă în Primăria Cluj-Napoca”, precizează Cătăniciu.

Adriana STUPAR

sâmbătă, 5 februarie 2011

Federaţia „Societatea Civilă Românească” HORAŢIU RUSSIN: SOLUŢIA DE IEŞIRE DIN CRIZĂ A ROMÂNIEI


Federaţia „Societatea Civilă Românească”

COMUNICAT
PRIVIND SUSŢINEREA SOLUŢIEI
DOMNULUI HORAŢIU
RUSSIN
DE IEŞIRE DIN CRIZĂ A ROMÂNIEI

FEDERAŢIA “SOCIETATEA CIVILĂ ROMANEASCĂ” (FSCR), care are in spatele său o bază
socială foarte largă de reprezentanţi (pensionari, asociaţii, sindicate, ONG-uri, patronate), constată cu profundă îngrijorare că populaţia României este din ce în ce mai tributară efectelor nefaste generate la nivel naţional de către Criza economico-financiară globală.
Luând act de Soluţia anti-criză elaborată de Domnul Horaţiu Russin, cetăţean romano-canadian dublu licenţiat în Canada (Universitatea din Montreal şi Şcoala Naţională de Administraţie Publică din Montreal), Federaţia Societatea Civilă Românească invită Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi Parlamentul să analizeze urgent „SOLUŢIA DE CRIZĂ RUSSIN” axată pe dinamica ciclului de auto-finanţare parţială a propriilor salarii şi pensii provenite de la bugetul de Stat.
Instrumentul economico-financiar propus de Domnul Horaţiu Russin este axat pe realizarea unor relaţii de parteneriat constructiv „GUVERN–BUGETARI” şi respectiv „GUVERN–PENSIONARI”, menite să conducă la scăderea inteligentă a deficitului bugetar, prin efectul participării simultane a acestor trei actori la finanţarea salariilor nete ale bugetarilor şi a pensiilor.
Ideea centrală a SOLUŢIEI DE CRIZĂ RUSSIN constă în procurarea de către bugetari şi pensionari a unor titluri de stat emise de Guvernul României, prin intermediul Ministerului Finaţelor Publice, reprezentând contravaloarea unui procent stabilit de comun acord între cei trei actori (GUVERN–BUGETARI–PENSIONARI), care să servească la auto-finanţarea parţială a
salariilor bugetarilor şi respectiv a pensiilor finanţate de la bugetul de stat.
Prin ultilizarea intrumentului economico-financiar descris în „SOLUŢIA DE CRIZĂ RUSSIN”, bugetarii şi pensionarii vor împrumuta Guvernul Român, lunar şi fară dobândă, cu un procent din propriile lor venituri nete pe luna curentă, primind lunar în contrapartidă câte un titlu de stat eliberat şi garantat de Ministerul Finaţelor Publice. Procentul din veniturile nete ale bugetarilor şi pensionarilor împrumutat lunar Guvernului Român, va fi reinvestit în mod garantat de către Guvern în veniturile nete ale acestora de pe luna imediat următoare, generând astfel un ciclu de autofinanţare parţială a acestor venituri şi o reducere lunară corespunzătoare a cheltuielilor bugetare, proporţională cu valoarea totală a investiţiilor bugetarilor şi pensionarilor în propriile lor venituri de pe luna imediat urmatoare.
Federaţia Societatea Civilă Românească consideră că implementarea soluţiei propuse de Domnul Horaţiu Russin este benefică atât pentru Guvernul României, cât şi pentru bugetari şi pensionari.
Pagina 2 din 2 pagini Pentru aprofundarea şi înţelegerea „SOLUŢIEI DE CRIZĂ RUSSIN”, vă invităm să accesaţi secţiunea Proiecte a site-ului
Federaţia Societatea Civilă Românească, iar pentru lămuriri privind detaliile tehnice şi punerea în aplicare a soluţiei anti-criză propuse de Domnul Horaţiu Russin, FSCR vă recomandă contactarea directă a autorului acesteia, accesând blog-ul personal al domniei sale Horatiu Russin's Blog |
„SOLUŢIA DE CRIZĂ RUSSIN” a fost înregistrată în România la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) şi în Canada (Canadian Intellectual Property Office), după ce a fost validată de specialişti canadiani în domeniile economic, financiar, fiscal şi social.
FSCR recomandă Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului şi Parlamentului să promoveze şi să susţină asemenea iniţiative venite din partea românilor de pretutindeni, recunoscuţi pentru meritele lor în afara României şi care încercă să-şi aducă contribuţia la ieşirea din criză a Patriei-Mamă.
Susţinând cu tărie ideea centrală a soluţiei anti-criză a domnului Horaţiu Russin, FSCR face apel la unitatea, înţelegerea şi înţelepciunea tuturor forţelor politice din România, a tuturor sindicatelor şi asociaţiilor de pensionari din România, pentru a-şi concentra eforturile pe implementarea acestei soluţii anti-criză, benefică tuturor românilor.
Preşedinte FSCR
PETRE RĂCĂNEL

marți, 1 februarie 2011

ANDRA DUMITRESCU: O posibilă conspiraţie?! Atentatele… de la Târgu Jiu asupra lui Brâncuşi

Obiectiv

nr. 504 - 31 Ianuarie - 6 Februarie 2011

Săptămâna trecută, Ovidiu Popescu, cunoscut publicului târgujian ca realizator de emisiuni radio şi TV, a câştigat concursul pentru postul de director al Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”, fiind unicul candidat. Un fapt banal, s-ar putea spune… Atâta doar, că se înscrie într-un lung şir de atentate la imaginea lui Brâncuşi.

De-a lungul timpului, în numele lui Brâncuşi s-au colectat bani, s-au intermediat împrumuturi la Banca Mondială, brâncoşiologii de marcă sau de ocazie au mâncat, mănâncă şi vor mânca o pâine... În acest context, de ce atâta osteneală în a-l „demola” pe Brâncuşi, la el, acasă?! După anii grei de comunism în care arta sa a fost numită decadentă şi i s-a refuzat dorinţa de a-şi lăsa moştenire întreaga operă, precum şi atelierul, poporului român, după eforturile de a se dărâma Coloana cu tractorul, iată că pe parcursul a douăzeci de ani de pretinsă democraţie, s-au depus şi continuă să se depună eforturi considerabile în a-l distruge pe Brâncuşi. În fapt, la Târgu Jiu, calvarul Coloanei fără Sfârşit a început în noiembrie 1991, în urma unei scrisori a prefectului de Gorj, Toni Mihail Greblă şi a primarului din acea vreme, Gheorghe Caralicea-Mărculescu, adresate lui Radu Varia, preşedintele Fundaţiilor Internaţionale "Constantin Brâncuşi", înfiinţate în 1990, la New York. Această intervenţie avea ca obiect preluarea de către Varia a activităţii de restaurare şi conservare a Ansamblului Monumental "Calea Eroilor". A urmat înfiinţarea în România a filialei Fundaţiilor Internaţionale Constantin Brâncuşi pentru "restaurarea, amenajarea, punerea în valoare şi conservarea ansamblului de la Târgu-Jiu", autorizarea acestora fiind dată în 1992, de către prim-ministrul Petre Roman şi ministrul Culturii, Andrei Pleşu. Se ştie prea bine ce a urmat. Odată pusă la pământ, avea să se scadă considerabil valoarea de patrimoniu a Coloanei fără Sfârşit, nemailuându-se în calcul intervenţiile agresive asupra modulelor monumentului.

Interese… Interese…

În 1996, "Radu Varia a moştenit o Coloană care trebuia doar restaurată. În ajunul unei serbări mondene destinate dezasamblării, dânsul a făcut o repetiţie a smulgerii a două module, acţiune care a dus la fisurarea acestora", a spus Brezianu, într-o conferinţă de presă. Iar Dan Lungu, profesor la Facultatea de Construcţii, declara că “din punct de vedere al rezistenţei, Coloana nici nu avea nevoie de restaurare… restaurarea era necesară pe dimensiunea arhitectonică, pentru că începuseră să apară deteriorări la baza modulelor, acolo unde se face îmbinarea, însă în niciun caz opera lui Brâncuşi nu se afla într-o stare de degradare care să necesite intervenţia de urgenţă.”

Şi totuşi, “în cazul în care Coloana fără Sfârşit ar fi fost restaurată după teoria lui Radu Varia, iar înscrierea mărcilor la OSIM - valabilă - toate beneficiile din exploatarea Coloanei şi a întregului complex ar fi revenit fundaţiei, când beneficiarul de drept este comunitatea din Târgu-Jiu", a declarat ministrul Culturii Ion Caramitru, într-o conferinţă de presă, în vara anului 2000.

Artistul plastic Paul Popescu vorbeşte de remedierea deteriorărilor apărute la scurt timp după restaurare pe suprafaţa Coloanei (schimbarea culorii, pete de coroziune etc.) prin spălare cu apă distilată (?). Observăm că din echipa sosită la Tg.-Jiu în toamna anului 2010 pentru analiza deteriorărilor nu face parte un specialist în coroziune, aşa că, în mod firesc, se pune întrebarea: cine poate da asigurări că intervenţia este competentă şi va fi bine făcută sau că aşa-zişii specialişti din cadrul Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”, din Primărie ori de pe te miri unde, ştiu ce proceduri se pot aplica în atare situaţie?! Urmând Coloana, şi Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, scaunele au nevoie de remedieri la scurt timp de când au fost restaurate… Tragem concluzia că, de fapt, lucrările de restaurare a componentelor Ansamblului brâncuşian au favorizat instalarea defectelor ?!

Ce s-a dorit?!

La 6 iulie 1998 s-a înfiinţat Centrul de Artă şi Cultură “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, prin reorganizarea activităţii Casei de Cultură a municipiului Târgu Jiu şi extinderea atribuţiilor Centrului de protejare şi punere în valoare a operelor sculptorului Constantin Brâncuşi şi administrarea bunurilor din Parcul Central şi Parcul “Coloanei fără Sfârşit”.

La 23 februarie 2004, Consiliul Local Târgu Jiu stabilea reorganizarea Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi” orientat pe trei segmente principale:

- activitatea de informare, cercetare şi documentare în domeniul brâncuşiologiei, cu accent pe valorificarea spirituală a moştenirii brâncuşiene de la Targu-Jiu: Ansamblul Monumental “Calea Eroilor”. În acest sens, în cadrul Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi” funcţionează un punct documentar şi de informare şi se editează o publicaţie cu caracter periodic. Valorificarea cercetarilor şi contribuţiilor de brâncuşiologie se face şi printr-o colecţie editorială circumscrisă tematicii, ca şi prin colocvii anuale, simpozioane, tabere de creaţie etc. Sectorul de activitate pe linie de brancuşiologie va funcţiona în sediul din Parcul Municipal “Constantin Brâncuşi”.

- activitatea de monitorizare, conservare şi întreţinere curentă a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, realizată conform reglementărilor legale specifice domeniului, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, precum şi alte acte normative.

- activitatea cultural-artistică, de divertisment şi timp liber

Promotorul ideii de realizare a acestei instituţii a fost regretatul Nae Diaconu. Într-un interviu realizat de Narcis Daju, Mihai Ţopescu povestea despre intenţiile lui Nicolae Diaconu care a gândit şi a ţinut cu tot dinadinsul să înfiinţeze aici o instituţie care să gestioneze Ansamblul Brâncuşi. Una şi-a dorit, şi alta a ieşit, pentru că politicienii locali au adaptat, reducând la nivelul lor, proiectul lui Nicolae Diaconu. Mai există, astăzi, la Târgu Jiu, Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”?!

Iată părerea lui Mihai Ţopescu, care exprimă foarte plastic starea de lucruri de la această instituţie: Este doar un apendice manevrat de primărie şi Consiliul Local, care nu-şi îndeplineşte menirea. Vezi cum este Fundaţia Juan Miro, în Barcelona, vezi cum este Fundaţia Tapies, Fundaţia Picasso, Fundaţia Henry Moore. Tată, sunt fundaţii internaţionale, să vezi statuturile lor, ce acţiuni fac, ce expoziţii, ce contacte au, aici nu au niciun brâncuşiolog, niciun specialist. Aici nici măcar cu specialiştii locali nu au contacte… Mie îmi pare rău că la înfiinţarea Centrului Brâncuşi am refuzat rugămintea lui Nae Diaconu, Dumnezeu să-l odihnească, de a prelua eu conducerea acestei instituţii. A mers cu mine la ministrul Culturii de atunci, Marin Sorescu, Nae fiind foarte bun prieten cu el. Era atunci primar Murea. Am refuzat, însemna să mă aliniez politic. În plus, ca să accept să preiau eu conducerea Centrului Brâncuşi am spus că eu nu sunt brâncuşiolog, eu sunt artist şi încerc să fiu manager, dar am nevoie de cel puţin doi consilieri critici de artă, de o asistentă care să ştie cel puţin trei limbi…Mi s-a spus: stai, domnule, puţin! Ce, facem stat în stat? Nu am acceptat şi nu m-a iertat Nae Diaconu niciodată.”

Privind organizarea Centrului de Cultură şi Artă, Nae Diaconu a mai avut o tentativă, de data aceasta, împreună cu primarul Petrică Nanu, aceea de a o numi director onorific pe Doina Frumuşelu, iar pentru ocuparea postului de director executiv să se organizeze concurs: „Discuţia s-a purtat în biroul primarului Nanu. Am acceptat să coordonez activitatea Centrului - astăzi cu o minimă dotare tehnică poţi coordona o activitate şi de la New York, dacă vrei, bineînţeles! - şi nu trebuia să fiu plătită pentru asta. În fond, realizasem un proiect de restaurare pentru Coloană, fără demolare, îl consiliasem pe primar în toate problemele legate de restaurarea Ansamblului brâncuşian, reprezentasem Primăria Tg.-Jiu în relaţia cu Ministerul Culturii, Banca Mondială, alte organizaţii ... Sunt gorjeancă şi problemele de aici nu îmi sunt străine şi, nici, indiferente. Ulterior, lucrurile au luat o altă direcţie... S-a organizat un concurs la care se înscrisese Teodora Ciobanu şi Ion Mocioi, dar nu ştiu ce s-a întâmplat că, până la urmă, unicul candidat a fost Teodora Ciobanu, care fiind şi cea mai bună, a şi câştigat ! ”(dr. ing. Doina Frumuşelu).

Cum, necum, la conducerea Centrului s-au perindat fel de fel de persoane, a căror legătură cu Brâncuşi s-a dovedit a fi din ce în ce mai

inconsistentă, Centrul Brâncuşi devenind orice altceva în afara menirii sale. Ultimul manager, Sorin Lory Buliga, a reuşit să instaureze „cultura de tip chiolhan”. La vremea respectivă, personalităţi locale, naţionale şi internaţionale au protestat, la unison, asupra modului în care era manageriat Ansamblul Sculptural “Calea Eroilor”. Primarul a tot tergiversat organizarea unui concurs naţional pentru ocuparea postului de director. În cele din urmă, după un simulacru de concurs, cu candidaţi fără nicio pregătire în domeniu, lucrurile s-au tot amânat până săptămâna trecută…

...Şi unde s-a ajuns....

Potrivit declaraţiilor arhitectului Iulian Cămui, membrii unei obscure şi nerecunoscute loje masonice ar fi făcut presiuni asupra primarului Cârciumaru pentru impunerea lui Ovidiu Popescu în fotoliul de director al Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”. Asemenea intervenţii s-ar mai fi făcut şi pe lângă anumiţi artişti plastici pentru a-l susţine pe aspirant... sau, măcar pentru a nu fi vehement împotriva acestuia. Astfel de zvonuri au existat şi înaintea primului concurs, când întârziatul candidat, la înscriere, a obţinut un răsunător trei, deşi cu puţin timp înainte dăduse ca sigură admiterea sa în funcţie, urmare a intervenţiei masonice la primar. În fine, cândva, masoneria racola doar elitele... Ovidiu Popescu poate manageria (sau cel puţin aşa crede) aproape orice îşi doreşte în ale media... De ce, totuşi, insistă cu orice preţ, să îşi asocieze numele cu Centrul Brâncuşi?! Este de notorietate faptul că Brâncuşi nu a intrat în preocupările sale decât în măsura în care l-a sprijinit pe Radu Varia în demersul său, date fiind relaţiile de amiciţie dintre cei doi. Mai târziu, a „haiducit” într-o noapte, împreună cu Marius Marian Şolea şi sculptorul Codre pentru a duce de aici casa originală în care s-a născut şi a copilărit sculptorul. Este greu de crezut că „sentimentele” lui faţă de Brâncuşi au luat o altă turnură, sau că în câteva luni a devenit doldora de carte ca să poată fi notat cu un onorabil 8,54. Probabil, desele deplasări în străinătate ale înaintaşului Buliga, apetenţa acestuia pentru diplome de studii, dar şi cărţile editate, toate la un loc, sub înaltul patronaj al primăriei, au condus la obsesia pentru acest post. Ovidiu Popescu nu are nici minima pregătire în domeniu a lui Buliga sau a Teodorei Ciobanu. Cu studiile sale de subinginer electrotehnist şi cu cele de foarte scurtă durată şi nerecunoscute în jurnalism, la BBC sau aiurea... este mai jos decât oricare dintre ocupanţii trecuţi ai postului de director al acestui centru. Dar, de ce să nu beneficieze şi Ovidiu Popescu de „binefacerile” primarului, pe bani publici, în timp ce ar fi de organizat nişte acţiuni de doi lei, se întreabă retoric cei câţiva oameni de cultură care mai îndrăznesc să aibă o opinie, şi aceia deja scârbiţi de ceea ce se întâmplă?! În fond activitatea Centrului „Brâncuşi” s-a diluat în aşa hal, încât evenimentele se rezumă la nişte parastase şi câteva simpozioane. Orice persoană de minim bun simţ, după un asemenea eşec, cu o notă de puţin peste trei, ar fi stat ascuns cel puţin o vreme şi şi-ar fi rumegat ruşinea. În toată această chestiune există un singur vinovat: edilul Cârciumaru! Acesta a ignorat cu bună ştiinţă orice sfat venit din partea Consiliului Cultural Consultativ în tot ceea ce înseamnă Brâncuşi sau Ansamblul său Monumental. De altfel, Consiliul Cultural Consultativ a devenit un element de decor, citat numai pentru a acoperi toate mizeriile şi atentatele la ceea ce s-a gândit a fi „Târgu Jiu, oraş cultural” şi, de ce, nu, aşa cum spunea Ion Cepoi: „Târgu Jiu, capitală culturală europeană”! Cât priveşte Consiliul Municipal, în componenţa acestuia nu există niciun om de cultură... Un lucru e cert! Cel de-al doilea concurs s-a desfăşurat cu un singur candidat, fără o publicitate corespunzătoare în presa locală şi naţională, într-un moment în care oamenii erau mai preocupaţi de sărbători, de sarmale şi cârnaţi, decât de concursurile de la Primărie. În faţa cui a dat „concurs” Ovidiu Popescu?! Ce brâncuşiologi au făcut parte din comisia de examinare?! Totul a fost făcut pe furiş ca orice s-ar întâmpla să câştige, chiar şi prin încălcarea legii, omul lui Cârciumaru. „Obiectiv” l-a dat câştigător pe Popescu chiar înainte de primul concurs, anticipând mascarada şi găinăriile la care s-au pretat angajaţii Primăriei şi consilierii municipali.(n. red.)

... Liber, la Centrul de Interpretare...

Ce se va mai alege de activitatea Centrului?! Probabil, vor rămâne nunţile profitabile de la Poarta Sărutului şi ceva activităţi cu ocazia Sfântului Valentin, că tot s-a instaurat tradiţia de către Buliga în acord cu primarul, iar Popescu are abilităţi în organizarea unor astfel de evenimente...

Cu Ovidiu Popescu la Centrul Brâncuşi, va fi, probabil, cu mult mai uşor să i se dea mână liberă arhitectului Mihai Radu şi fundaţiilor „Infinitului” în a-şi duce proiectele la bun sfârşit. Şi atunci, ne vom trezi cu un Centru de Interpretare a lui Brâncuşi aşa cum vor Primăria şi echipa Mihai Radu ... De interpretare are nevoie Brâncuşi?! Iată ce spun oamenii de cultură...

„Am auzit de acest Centru... Sună ca în perioada comunistă „Centru de Cercetare şi Educaţie Socialist-Ştiinţifică”... Ce e aia să-l interpretezi pe Brâncuşi?! Au fost, sunt şi vor fi brâncuşiologi care mănâncă o pâine de pe urma lui Brâncuşi, cu interpretări, de multe ori, penibile... Dacă Mihai Radu vrea să facă o clădire cu scop educativ, cu săli de expoziţie, cu librării, cu săli de conferinţă, cu un punct de documentare, e foarte bine! Să-l facă! Dar, să nu uităm! Mihai Radu este arhitect şi vrea o clădire de care să fie mândru! Până la urmă ar fi un punct de interes. Ideea este să nu concureze ca volum şi arhitectură cu Coloana. Sau să o rupă de contextul Ansamblului! Să nu fie un punct de vibrare mai puternic decât Coloana... Nu am văzut proiectul. Dar ar trebui să fie, pe înălţime, o jumătate în pământ şi o jumătate afară, să nu depăşească înălţimea unei clădiri normale...”(artistul plastic Mihai Ţopescu)

„Intră în metodele manageriale ale Primarului Florin Cârciumaru, ca periodic, în momente tulburi pentru comunitatea locală, să scoată de la naftalină acest proiect. Aşa este şi acum, când oamenii nu mai au alte preocupări decât să supravieţuiască, iată că Primăria vine cu soluţia: punerea în operă a unui proiect megaloman, estimat la vreo 2 milioane de dolari! Este exact ceea ce lipsea unei comunităţi sărace, îngropată în datorii pe vreo 2-3 mandate!!! Dar situaţia este complet năucitoare (eternul paradox românesc!): astăzi, în condiţii de criză acută, realizarea proiectului nu ne costă nimic, ieri (adică, acum trei ani), eram anunţaţi prin vocea autorizată a purtătorului de cuvânt al Primăriei, Constantin Creţan, că: „Este un proiect îndrăzneţ, care se bucură de atenţia Fondului Mondial al Monumentelor”... Tot atunci eram anunţaţi de către dl Cârciumaru că Primăria Târgu-Jiu ar putea să asigure o finanţare între 500 000 şi 700 000 de dolari şi că va solicita Consiliului Local aprobarea pentru asigurarea contribuţiei locale (adică, a plătitorilor de impozite!) la proiect. Cu aşa o limite largi de estimare a contribuţiei locale, coroborate cu experienţa investiţiilor anterioare (vezi Centrul oraşului, Centrul de Artă şi Cultură C. Brâncuşi, reabilitarea termică a construcţiilor, fiasco total!), vă imaginaţi că aceasta va sări uşor spre 1-1,5 milioane de dolari!

A durat aproape 12 ani restaurarea componentelor Ansamblului monumental şi amenajarea peisagistică, sigur va mai dura vreo 5-6 ani şi implementarea proiectului lui Mihai Radu! Ca să stăm liniştiţi, se încearcă, de această dată, să se inducă ideea că această clădire „va fi donată municipiului”. Cu ce preţ?! Nu cred în donaţii! Şi când afirm acest lucru, mă gândesc la celălalt „cadou din partea aceloraşi persoane binevoitoare” care a dat atâtea bătăi de cap – pavimentul din parcuri. “ (dr. ing. Doina Frumuşelu)

“Ce alte monumente au salvat iniţiatorii acestui proiect? Ce alte proiecte de o asemenea anvergură a mai avut Mihai Radu? Pe ce criterii se doreşte declararea clădirii ca monument istoric? Cred că numele: Centru de Interpretare (chiar şi cu titulatura schimbată) este total inoportun. Târgu Jiu nu are nevoie de interpretarea lui Brâncuşi, ci de protejarea monumentelor de diverse experimente, precum aşa-zisa donaţie – pavimentul. De fapt, a fost o “donaţie” de impunere a unui material care a subordonat opera , obligând la tot felul de compromisuri – treptele de la Masa Tăcerii. Spulberat de vânt şi spălat de ploi, pavimentul nici măcar nu mai există. Iar Brâncuşi merita cel puţin un concurs pentru realizarea unui asemenea centru!” (arh. Iulian Cămui)

În aceste condiţii, soarta Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, încăput pe mâinile unor habarnişti, devine din ce în ce mai precară, contextul architectural realizat în centrul oraşului fiind unul de maxim prost gust, în care axa Brâncuşi nu se mai regăseşte. Mai rămâne să-l vedem la Târgu Jiu şi pe Radu Varia, în virtutea amiciţiei cu Popescu… Citându-l pe ziaristul Narcis Daju, iată şi opinia arhitectului Florescu, realizatorul ororilor din centru…Am avut, recent, o discuţie cu arhitectul Dumitru Florescu şi l-am întrebat dacă a gândit modernizarea centrului Târgu Jiului în consonanţă cu Axa Brâncuşi. Ce consonanţă? Cu specificul gorjenesc, dacă nu cu Axa... Mă piş pe specificul gorjenesc. Ce-i ăla? Aşa mi-a spus…”

Faţă de cei pe mâna cărora a intrat oraşul, cu tot ce are mai de preţ, orice comentariu este de prisos!

A durat aproape 12 ani restaurarea componentelor Ansamblului monumental şi amenajarea peisagistică, sigur va mai dura vreo 5-6 ani şi implementarea proiectului lui Mihai Radu! Ca să stăm liniştiţi, se încearcă, de această dată, să se inducă ideea că această clădire „va fi donată municipiului”. Cu ce preţ?! Nu cred în donaţii! Şi când afirm acest lucru, mă gândesc la celălalt „cadou din partea aceloraşi persoane binevoitoare” care a dat atâtea bătăi de cap – pavimentul din parcuri. “ (dr. ing. Doina Frumuşelu)

“Ce alte monumente au salvat iniţiatorii acestui proiect? Ce alte proiecte de o asemenea anvergură a mai avut Mihai Radu? Pe ce criterii se doreşte declararea clădirii ca monument istoric? Cred că numele: Centru de Interpretare (chiar şi cu titulatura schimbată) este total inoportun. Târgu Jiu nu are nevoie de interpretarea lui Brâncuşi, ci de protejarea monumentelor de diverse experimente, precum aşa-zisa donaţie – pavimentul. De fapt, a fost o “donaţie” de impunere a unui material care a subordonat opera , obligând la tot felul de compromisuri – treptele de la Masa Tăcerii. Spulberat de vânt şi spălat de ploi, pavimentul nici măcar nu mai există. Iar Brâncuşi merita cel puţin un concurs pentru realizarea unui asemenea centru!” (arh. Iulian Cămui)

În aceste condiţii, soarta Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, încăput pe mâinile unor habarnişti, devine din ce în ce mai precară, contextul architectural realizat în centrul oraşului fiind unul de maxim prost gust, în care axa Brâncuşi nu se mai regăseşte. Mai rămâne să-l vedem la Târgu Jiu şi pe Radu Varia, în virtutea amiciţiei cu Popescu… Citându-l pe ziaristul Narcis Daju, iată şi opinia arhitectului Florescu, realizatorul ororilor din centru…Am avut, recent, o discuţie cu arhitectul Dumitru Florescu şi l-am întrebat dacă a gândit modernizarea centrului Târgu Jiului în consonanţă cu Axa Brâncuşi. Ce consonanţă? Cu specificul gorjenesc, dacă nu cu Axa... Mă piş pe specificul gorjenesc. Ce-i ăla? Aşa mi-a spus…”

Faţă de cei pe mâna cărora a intrat oraşul, cu tot ce are mai de preţ, orice comentariu este de prisos!

Andra DUMITRESCU