marți, 28 septembrie 2010

E vremea sa il aducem pe Constantin Brancusi ACASA!

Recent s-au incheiat lucrarile Simpozionului "Centenarul Brâncuşi-Pasărea Măiastră“, in organizarea Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (al carei presedinte este prof. dr. Victor Craciun), impreuna cu UNESCO – Comisia Naţională UNESCO – România, Academia Româna – Fundaţia Naţională a Oamenilor de Stiinţă şi Artă, Primăria Sectorului 6 Bucureşti, Consiliului Judeţean Dolj, Primăria municipiului Târgu – Jiu, Universitătea „Constantin Brâncuşi” – Târgu Jiu, Primaria comunei Peştişani – Hobiţa. Manifestarea CENTENAR BRÂNCUŞI - PASĂREA MĂIASTRĂ (1910-2010) i-a invitat pe Acad. Eugen Simion, Acad. Mihai Cimpoi, Prof. dr. Paul Rezeanu, prof. dr. Ion Mocioi, scriitorul Constantin Zărnescu, prof. dr. Nicolae Georgescu, Ion de Hondol, prof. dr. Adrian Gorun, sculptorul Remus Botar, prof. dr. Nicu Vintilă, Nadia Pandrea, Prof. dr. Tudor Nedelcea, Sorana Georgescu Gorjan, Mircea Deac, conf. dr. Adrian Crăciunescu, prof. dr. Simona şi Aldo Palleschi, Nina Stănculescu, Ştefan Stoiculescu, prof.dr. Dumitru Preda, Viaceslav Samoşkin, prof. dr. Nicoleta Diaconu, Viorel Cosma, conf. dr. Ardian Kuciucu, Gheorghe Anca, Dr. Petrit Mavrov, Ruxandra Garofeanu, Pavel Ţugui, Cristiana Crăciun, Gheorghe Ştefan Samoilă, prof. Irini Nameschi şi dr. Kopi Nameschi, gen. (r.) dr. Mircea Chelaru, Jacqueline Delauney, Prof. dr. Lucian Gruia, Lori Buliga, Dan Lupescu, Ioana Daniela Crăciunescu, Virgil Moldovan ş.a. prof. dr. Paul Rezeanu, prof dr. Tudor Nedelcea, Dr. Petre Gigea Gorun, Ptof.dr. Dan Lupescu, prof. Narcisa Mândrulescu, scriitorul Ilarie Hinoveanu, Conf. univ. dr. Liviu Andrei, Prefectul Judeţului Gorj, Ing.dr. Ion Călinoiu, Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Dr. Florin Cârciumaru, Primarul Munuicipiului Târgu Jiu, Prof. dr. Adrian Gorun, Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi“, Ion Mocioi, Lori Buliga, Petre Răcănel, Adrian Crăciunescu, Ştefan Stănculescu şi altii, printre care m-am numarat si eu, in calitate de autor al cartii “Dincolo de Brancusi” si al filmului documentar artistic “Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brancusi”.

In cadrul acestor intalniri, desfasurate intre 22-26 septembrie la Bucuresti, Craiova, Arcani, Hobita si la Targu Jiu a fost avansata si ideea proiect a Ligii pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni de a realiza la Paris un monument dedicat lui Constantin Brancusi. Presedintele acestei ligi, prof. dr. Victor Craciun a anuntat ca Liga a intreprins si intreprinde actiuni pentru ca osemintele marelui sculptor sa fie dezgropate din mormantul sau, in care au fost ingropati si Natalia Dumitrescu si sotul ei Alexandru Istrati, pentru a fi reinhumate intr-un mormant separat care sa fie amenajat in acelasi cimitir parisian, Montparnasse. Intr-o interventie a mea, mi-am exprimat parerea ca ramasitele pamantesti ale lui Constantin Brancusi sa fie aduse in tara, in cimitirul de la Hobita, acolo unde artistul dorea sa fie ingropat langa mormantul mamei sale dragi. Daca din marea nefericire a Istoriei, aceasta dorinta a sa nu a putut fi infaptuita din pricina regimului comunist care i-a refuzat-o, cum i-a refuzat si donatia operelor aflate in atelierul sau de la Paris, e pacat ca acum, la douazeci de ani de la Revolutia din Decembrie 1989, sa nu incercam sa ii indeplinim dorinta. Parerea domnului profesor Victor Craciun este insa alta, aceea ca la Hobita mormantul lui Constantin Brancusi nu ar fi vizitat de nimeni. Dimpotriva, noi credem ca tocmai in aceste momente de grea cumpana in care se afla valorile romanesti, intr-un moment de degradare a imaginii Romaniei, pentru poporul roman si pentru imaginea sa in lume gestul de a aduce in tara osemintele celui mai mare sculptor al secolului XX ar fi un act de demnitate si de reinaltare spirituala, nu doar prin implinirea dorintei lui Constantin Brancusi ci si pentru renasterea culturala de care avem atata nevoie.

Il rog pe domnul profesor Victor Craciun sa isi reconsidere aceasta actiune cu privire la deshumarea si reinhumarea lui Brancusi si sa se solidarizeze cu actiunile poetului si eseistului Laurian Stanchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, care nu cu multa vreme in urma, la Targu-Jiu lansa si initia o campanie de strangere de semnaturi pentru a aduce in Gorj osemintele lui Constantin Brancusi, declarand ca va face toate demersurile necesare pentru a convinge autoritatile din Franta pentru a reusi ceea ce si-a propus. Reprezentantii Consiliului Judetean Gorj l-au asigurat ca va avea din partea lor tot sprijinul.

Un poem epic despre razboiul lui Arctinos din Milet, relateaza ca osemintele lui Achile si Patrocle au fost aduse in sanctuarul apolinic de pe Insula Serpilor, Insula Alba, Leuke, patria lor originara, de catre zeita Thetis.

Osemintele Voievodului-Martir Constantin Brancoveanu au fost aduse in tara pe ascuns de sotia sa, Doamna Maria, in 1720 si ingropate in biserica Sf. Gheoghe-Nou din Bucuresti. Eftimie Murgu, stins din viaţă la Budapesta, în data de 8 mai 1870 a fost înmormântat în cimitirul Rerepesy dar osemintele lui au fost aduse în ţară în 1932 şi reînhumate în cimitirul de la Lugoj. Ca urmare a dorintei testamentare a episcopului Greco-catolic Ioan Inochentie Micu Klein (mort la Roma), luptator pentru cauza romanilor ardeleni, osemintele i-au fost aduse in Romania si inhumate la Blaj, pe 16 octombrie 1997. Ramasitele pamantesti ale lui Nicolae Titulescu au fost aduse din Franta la Brasov in anul 1992. Au fost aduse in tara ramasitele pamantesti ale savantului etnomuzicolog Constantin Brailoiu, stins la Geneva la 20 decembrie 1958, "doborât de muncă şi de dorul nestins pentru ţara pe care o părăsise".

Este o datorie a noastra a aduce osemintele lui Constantin Brancusi in tarana patriei sale, in cimitirul in care isi dorm somnul de veci stramosii sai si parintii sai si romanii sai hobiteni. Si-a trait viata in exil si in suferinta departarii de tara. E vremea sa il aducem pe Constantin Brancusi ACASA!


marți, 21 septembrie 2010

Andra DUMITRESCU - Eroi au fost!… Eroi sunt, încă?! Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu şi… definiţia eticii

A venit toamna! Şi odată cu ea, frisonul tuturor grijilor, temerea pentru ziua de mâine… şi pentru copiii noştri. Trăim astăzi vremuri tulburi, încurcate de iţele de interese interne şi internaţionale, dar şi de politicieni care habar nici de ce au de făcut, nici de cei care i-au ales în fruntea naţiunii. Degringolada în care se bălăcesc numai şi numai pentru a rămâne pe scaunele pe care stau înţepeniţi, frica de a lăsa ciolanul pe care l-au jupuit până la periost, în speranţa că mai pot suge ceva, lipsa de perspectivă pentru viitor, toate se resimt din ce în ce mai acut, din păcate, la alt nivel... de fiecare muritor de rând.

Ne aşteaptă o toamnă şi o iarnă socio-politică, cu oarece mişcări sociale destul de puţin consistente, din cauza unor conducători sindicali care se ceartă între ei, incapabili să a ajungă la nişte înţelegeri care să ridice masele într-o grevă generală care să dea de pământ Guvernul impotent care a adus ţara în faliment şi pe cetăţenii ei oneşti, care trăiesc dintr-un salariu ciuntit ce trebuie să acopere nişte preţuri uriaşe la toate cele, într-o situaţie disperată. Pentru a abate atenţia de la ceea ce va să vină, guvernanţii au scos pe tapet, asul din mânecă, bomboana de pe colivă sau cum vreţi să-i spuneţi. Şi l-a făcut erou! Cu siguranţă, Sorin Ovidiu Vântu nu este nici pe departe un sfânt. Dimpotrivă! Locul lui era de multă vreme după gratii. Ca şi OTV-istul DD care umblă liber, aşa cum se prefigura de la bun început... Dar politica nu a cerut-o până acum. Atenţia lumii trebuie abătută permanent de la grija zilei de mâine... acum, cu acela care s-a aflat în fruntea unor manevre financiare care i-a lăsat pe mulţi saraci lipiţi. Şi uite aşa, media românească are de rumegat momentul „uite Popa, nu e Popa” şi dacă pe la tribunal mai apare Vântu. Iar tot prostu crede că o să se întâmple vreo minune. În ceea ce priveşte politica românească, de orice fel ar fi ea, nu mai cred în minuni. Doar Băsescu anunţa apoteotic în momentul final al confruntării electorale cu contracandidatul său că Popa a fost arestat la Djakarta. Dar din decembrie trecut şi până acum toată lumea a stat cu mâinele în sân, se pare. Am spus şi atunci, o spun şi acum – preşedintele jucător joacă la cacealma! Sau nu a ajuns la nicio înţelegere convenabilă cu SOV... S-a simţit călcat pe coadă şi atunci l-a săltat pe Vântu. Cum au evoluat lucrurile, s-a văzut bine! Vântu a stârnit furtuna de la tribunal prin declaraţiile sale, pentru unii şocante, pentru alţii previzibile. La acuzele sale, reacţia Băsescului a fost una deloc convingătoare... dacă la Bruxelles a preferat o tăcere tăioasă, pe Otopeni, a contraatacat, cum îi este obiceiul, cu o întrebare în loc de răspuns: „vă umiliţi preşedintele care vă reprezintă cu declaraţiile unui inculpat?” Despre starea naţiunii, a bătrânilor care aşteaptă cu sufletul la gură o lege a pensiilor care să-i repună în nişte drepturi minimale pentru speranţa la câţiva ani de viaţă liniştită, nicio vorbă!...

În atare condiţii, pare că nimănui nu-i mai pasă de trecut. De trecutul nostru glorios, de înaintaşii care şi-au dăruit viaţa, singurul bun de preţ, numai pentru a păstra intactă măsura unor valori morale, precum şi a unei libertăţi de găndire şi de vieţuire. Lucrurile astea, nu mai au nicio noimă în momentul de faţă. Din nefericire!

Mi se perindă în minte gândurile astea, răsfoind Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, căutând definiţia eticii şi modalitatea de a o explica pe înţelesul unui copil de clasa a IV-a. Până acolo, însă, am dat de câteva rânduri despre Ecaterina Teodoroiu. Cartea de istorie o pomeneşte destul de succint... Şi am poposit puţin, vorbindu-i despre eroina de la Jiu, care odihneşte în mausoleul din Piaţa Prefecturii, vizavi de biserică.

Eroina de la Jiu

Poate este momentul să ne amintim că de curând s-au împlinit 83 de ani de la moartea ei pe câmpul de luptă. Ea este eroina poporului român. Călăuzită de cele mai nobile sentimente faţă de patrie, a îmbrăcat mai întâi uniforma albă de infrmieră pentru răniţi, renunţând mai apoi în favoarea celei de soldat. Hotărâtă să apere cu arma în mână pământul strămoşesc, Ecaterina Teodoroiu s-a aruncat în focul marilor bătălii de la începutul primului război mondial. A căzut eroic în luptele din Moldova , în bătălia de la Mărăşeşti, onorând steagul românesc.

Exemplu de curaj şi patriotism pentru toate generaţiile ce vor veni, ea s-a ridicat din rândul ţărănimii, trăind speranţa în viitorul fericit al urmaşilor. Ecaterina Teodoroiu a fost fiica unor ţărani săraci din Vădeni, Ungureni. Copilul a crescut cu imaginea munţilor Gorjului. Părinţii Cătălinei, fiindcă aşa figurează în certificatul de naştere, au muncit din greu pe moşia boierului Pleniceanu. Cel de al treilea copil din, cei opt, al lui Vasile şi al Elenei Teodoroiu, a venit pe lume la 14 ianuarie 1894, avea să ducă numele familiei în filele de istorie a neamului românesc.

De mic copil, Cătălina a avut o aplecare nestăvilită către învăţătură. Când a sosit timpul să meargă la şcoală, Ecaterina n-a ezitat să-şi exprime dorinţa de a învăţa. Ea nu a vrut să rămână acasă ca fraţii ei sau ca alţi copii din Vădeni. Sprijinită de mama sa, care se mândrea ca are o fată cu multă dragoste de carte, devine elevă. Primele clase primare le-a urmat la Vădeni iar celelalte la Târgu Jiu. O vreme a locuit în casa mamei lui Sergiu Nicolaescu, aşa cum spunea regizorul într-un amplu interviu acordat publicaţiei noastre. Până în vara anului 1916, adică partea finală a studiilor, a urmat-o la un liceu din Bucureşti.

Prima participare a eroinei la viaţa militară a fost consemnată în 1913, când, deşi era elevă în anul V de liceu, s-a înscris ca cercetaşă în asociaţia cercetaşilor români, Cohorta „Păstorul Bucur" din Bucureşti, iar din 1914 este cunoscută ca bună cercetaşă în cohorta gorjeană de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanţei.

După intrarea României în război, este întâlnită adesea la spitalul din Târgu Jiu, acordând îngrijiri răniţiilor, printre care s-a aflat şi fratele sau mai mare, Nicolae.

Viaţa de front şi lungul drum al spitalelor

Pentru Ecaterina, moartea fratelui său a reprezentat convingerea că războiul nu este o joacă, ci conştiinţa jertfei supreme. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat activ, de fiecare dată spunându-i-se ca locul ei este în spital, Ecaterina hotărăşte să ia calea cîmpului de bătălie. Comandanţii au cedat insistenţelor ei, în cele din urmă, şi au primit-o să lupte alături de ostaşi. Participa activ la diferite acţiuni ca şi camarazii ei. Pe front, purta căciulă de miel, palton negru şi arma în mână. Intr-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită uşor. Pentru prima oară! Cătălina se îndârjeşte şi mai mult, devine tot mai activă cu arma în mână pe frontul ce parcurge traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Brătuia, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. Cade prizonieră şi este dusă la Cărbuneşti de unde scapă, împuşcând santinela de pază. Revine pe câmpul de luptă şi la Bărbăteşti este rănită uşor la picior. Dar la Filiaş, un obuz îi fracturează tibia şi coapsa stângă. De aici începe lungul drum al spitatelor din Craiova, Bucureşti şi Iaşi, unde a ajuns pe măsura înaintării frontului spre Moldova.

În spitalul de la Iaşi, eroina se reface spre mijlocul lunii ianuarie 1917, după care îşi reia locul pe front, continuând să lupte cu vitejie împotriva inamicului. Satisfacţiile şi durerile se succed în contextul situaţiilor dramatice de pe front, agravate în iarna anului 1917 de epidemia de tifos exantematic. Ecaterina este răsplatită pentru curaj cu distincţii militare şi ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton. Ofensiva din Moldova a fost pregătită cu mult tact şi pricepere, dar au urmat zile de front foarte grele pentru ostaşii români. Încurajaţi de exemplul Ecaterinei mereu în fruntea plutonului său, soldaţii români rezistau atacului crunt al inamicului. La 22 august 1917, în timp ce îşi îndemna plutonul la atac: „ Înainte băieţi, înainte!” Ecaterina a căzut sub ploaia de gloanţe. Aici se sfârşeşte firul vieţii tinerei Cătălina din Vădenii Gorjului, al cărui crez era că numai cu arma în mână, poate fi salvată ţara de ocupaţia nemţească.

A fost înmormântată pe câmpul de bătălie, o zi mai târziu, pe 23 august. După război, a fost adusă în mausoleul de la Mărăşeşti. La 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului Tudor Vladimirescu, rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate, cu onoruri militare, la Târgu Jiu, în sicriu metalic, în piaţa Victoriei. Mausoleul ce-i poartă numele a fost ridicat mai târziu, în anii 1935-1936. Pe cele patru feţe sunt sculptate scene din viaţa eroinei. Monumentul funerar este operă a Miliţei Petraşcu, ridicat la iniţiativa Arethiei Tătărăscu preşedinta Ligii Femeilor Române din Gorj.

Cătălina s-a ridicat la înălţimea celor mai de seamă eroi ai ţării sale, poate i-a întrecut prin puterea cu care îşi învingea condiţia feminină. Casa în care s-a născut Cătălina Teodoroiu există şi azi, în ea fiind amenajat un muzeu dedicat tinerei eroine ce a căzut pentru Patrie în timpul primului război mondial.

Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroului adevărat. Câţi ar mai fi astăzi capabili să se ofere jertfă pentru binele naţiunii?! În niciun caz guvernanţii actuali… Cât despre preşedinte?!

P.S. Şi, în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, să amintim ce este etica, fiindcă de la ea am pornit… Etica este ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Aşa cum este ea definită în DEX. Dar cum să explici lucrurile acestea unui copil de şcoală primară, care, în jurul lui, vede cu totul altceva. Poate, doar vorbind de înaintaşi!

Andra DUMITRESCU

Septembrie, 2010, Bucureşti

vineri, 17 septembrie 2010

Asociaţia Alburnus Maior - Scrisoare deschisă adresată Comisiei Naţionale de Arheologie, 17 septembrie 2010


În atenţia membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie:

Alexandru Suceveanu - Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, Bucureşti, iab_vparvan@yahoo.com

Alexandru Barnea - Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, facultateistorie@yahoo.com

Crişan Muşeţeanu - Muzeul Naţional de Istorie a României, edpr@mnir.ro

Ioan Glodariu - Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca Facultatea de Istorie, ioanglodariu@yahoo.com

Paul Damian - Muzeul Naţional de Istorie a României, paul@mnir.ro

Dumitru Ţeicu - Muzeul Banatului Montan Reşiţa, muzeulbanatuluimontan@yahoo.com

Ioan Stanciu - Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj Napoca, istanciu2001@yahoo.fr

George Trohani - Muzeul Naţional de Istorie a României, preist@mnir.ro

Adriana Pescaru - Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, muzeucdr.deva@gmail.com

Octavian Bounegru - Universitatea Iaşi, Facultatea de Istorie, octavian_bounegru@hotmail.com

Zeno Pinter - Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu, Facultatea de Istorie, zenopinter@yahoo.de

Florin Hău - Complexul Muzeal “Bucovina”, Suceava, contact@muzeul-bucovina.ro

Florin Topoleanu - Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Tulcea, icemtl@icemtl.ro

Gheorghe Dumitroaia - Muzeul Judeţean Neamţ, muzeupn@yahoo.com

Valeriu Sârbu - Muzeul Brăilei, valeriu_sirbu@yahoo.co.uk

Sorin Cociş - Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj Napoca, scocis@yahoo.com

Livia Buzoianu - Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, archmus@minac.ro

Dragomir Popovici - Muzeul Naţional de Istorie a României, dnp@mnir.ro

Florin Draşovean - Muzeul Banatului Timişoara, fdrasovean2000@yahoo.com

Viorica Crişan - Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca, crisanviorica@yahoo.fr

Ioan Carol Opriş - Universitatea Bucureşti, ioan_opris@yahoo.com

Mihai Bărbulescu - Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca, mihbarb@yahoo.fr

Roşia Montană, 17 septembrie 2010

Stimaţi membri ai Comisiei Naţionale de Arheologie,

Ca urmare a reluării solicitării de descărcare de sarcină arheologică a Masivului Cârnic de la Roşia Montană vă atragem atenţia că repetarea votului Comisiei prin care au fost propuse pentru distrugere mărturii excepţionale ale istoriei naţionale şi universale este un act lipsit de profesionalism şi legalitate, acţiune care nu va rămâne nesancţionată de comunitatea ştiinţifică şi de lege.

Valoarea excepţională a sitului Roşia Montană şi, în particular, a galeriilor romane din masivul Cârnic, a fost afirmată de un număr fără precedent de specialişti şi organizaţii profesionale din ţară şi din întreaga lume[1]. La acestea se adaugă recenta declaraţie publică a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional prin care anunţa demararea procedurii de includere a Sitului Minier de la Roşia Montană în lista tentativă a României pentru UNESCO. Nu poate o comisie formată din specialişti să ignore aceste evidenţe.

Valoarea naţională şi universală a sistemului de exploatare roman din Masivul Cârnic şi de la Roşia Montană este instituită prin lege[2]. Propunerea pentru distrugere prin aprobarea solicitării de descărcare de sarcină arheologică ar constitui o gravă atingere adusă patrimoniului cultural naţional şi sistemului de exploatare antic cunoscut până în prezent de la Roşia Montană.

Motivele invocate în trecut[3] de specialiştii care propun acum din nou descărcarea de sarcină arheologică contravin legilor şi practicilor de protecţie a patrimoniului, naţionale sau internaţionale. Astfel:

· S-a invocat în repetate rânduri starea de conservare precară a elementelor sistemului de exploatare subteran, însă, după cum declară tocmai arheoloaga care a studiat aceste structuri[4], starea de conservare a galeriilor romane din Cârnic este una bună. Indiferent de situaţie însă, legislaţia[5] specifică în mod clar că valoarea de monument istoric nu este condiţionată de gradul de conservare.

· Argumentul afectării lucrărilor antice prin continuarea exploatării în periodele următoare (medievală şi modernă) conferă un plus de valoare acestui sistem de exploatare, şi nu îi reduce valoarea. Situl minier de la Roşia Montană este astfel unul dintre cele mai bogate în stratificaţie istorică din lume.

· Propunerea realizării de replici fidele în schimbul distrugerii vestigiilor este un argument inadmisibil. Amintim Comisiei că practica internaţională acceptă astfel de proceduri numai cu scopul expres al protejării monumentelor, nu în compensarea distrugerii lor[6].

· Aprecieri referitoare la costurile ridicate implicate de un eventual proces de restaurare a acestor galerii sunt absolut irelevante în stabilirea valorii acestor vestigii şi depăşesc aria de expertiză a membrilor colectivului de cercetare arheologică. În aceeaşi categorie de afirmaţii intră şi cele referitoare la gradul de accesibilitate pentru public, acest argument fiind complet lipsit de relevanţă, valoarea unui monument nu rezidă din numărul de turişti pe care îi poate atrage sau primi.

· Afirmaţii referitoare la gradul de repetitivitate caracteristic galeriilor din Cârnic sunt complet neprofesioniste, recunoscut fiind faptul că zeci de monumente îşi regăsesc valoare tocmai în atributul “repetitivităţii”[7].

În sprijinul celor de mai sus vine şi decizia Curţii de Apel Braşov de anulare a certificatului de descărcare arheologică nr. 4/15.01.2004, aprobat de Comisia Naţională de Arheologie, (printre ai cărei membri vă număraţi mulţi dintre dumneavoastră) în anul 2004 : ”Subsolul zonei prezintă un interes arheologic deosebit, fiind unul dintre cele mai mari centre miniere antice ale lumii romane descoperite [...] Începerea unor lucrări miniere în zonă (activitate curentă cu folosirea inclusiv a explozibililor) ar conduce la alterarea vestigiilor arheologice supuse protejării […] Exploatarea unei părţi din Masivul Cârnic este incompatibilă cu obligaţia de protejare a galeriilor miniere romane descoperite în zonă. Integritatea lor ar fi afectată. Emiterea certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din Masiv, doar pe considerentul că s-au identificat mai puţine vestigii ca în alte zone cercetate, sau că lucrările de conservare ar fi costisitoare, nu se justifică.”

Totodată, Curtea remarcă faptul că certificatul de descărcare a fost acordat pentru o cercetare arheologică nefinalizată, pe baza unui raport preliminar, aspect care ar trebui de data aceasta să fie atent investigat. Solicităm membrilor Comisiei să ceară asigurări de la specialişti avizaţi profesional şi legal, că întreaga suprafaţă luată în discuţie a fost cercetată.

De asemenea, solicităm Comisiei să aibă în vedere sentinţa penală a Judecătoriei sectorului 1 nr. 1661/21.07.2006 şi să acţioneze în consecinţă prin anchetarea următoarelor aspecte: "Raportul arheologic întocmit de intimatul Paul Damian cuprinde în mod evident doar opiniile acestei persoane şi sunt într-o vădită contradicţie cu observaţiile misiunii arheologice franceze (...) Acesta are dreptul la o opinie, chiar dacă e formulată cu rea-credinţă şi chiar dacă prin aceasta se sprijină în mod direct sau indirect interesele economice ale unei corporaţii internaţionale care are ca scop exploatarea aurului în acea zonă. (…) Reaua credinţă a acestei persoane sau eventual nepriceperea acesteia ar fi trebuit să fie analizată de Comisia Naţională de Arheologie ", se arată în sentinţa instanţei.

În final, îndrăznim să amintim Comisiei câteva dintre recomandările Codului Deontologic al Arheologului, relevante pentru situaţia de faţă:

Art.7. Arheologii nu se vor angaja şi nu vor permite ca numele lor să fie asociate cu orice activitate cu impact asupra patrimoniului arheologic care urmăreşte un profit comercial, obţinut direct din patrimoniul arheologic sau ca urmare a exploatării acestuia.

Art. 29. Arheologii implicaţi în cercetarea arheologică contractuală trebuie să se asigure că informaţia arheologică nu este suprimată fără motiv sau pentru totdeauna (de către investitori sau instituţii cu activitate arheologică) numai pentru motive comerciale.

În consecinţă, vă solicităm să acţionaţi profesional şi legal în aceasta cauză a patrimoniului subteran de la Roşia Montană, neacordând un nou aviz de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic.

Cu deosebită consideraţie,

Eugen David

Preşedinte

Asociaţia Alburnus Maior

Str. Principală Nr. 299

Roşia Montană

Tel/Fax: 0264599204

E-mail: alburnusmaior@ngo.ro


[1] enumerăm doar scrisoarea Preşedintelui ICOMOS, Michael Petzet (15 iunie 2007), poziţia Academiei Române, rezoluţia Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, raportul Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu, protestul a peste 1000 de oameni de ştiinţă şi instituţii de specialitate din comunitatea internaţională a arheologilor, şi istoricilor etc.

[2] O.G. 43/2000 art 5 (8) reglementează statutul de protecţie al bunurilor de patrimoniu până la momentul clasării sau al descărcării de sarcină arheologică.

[3] Raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/rosia_montana/rosia_montana2.htm

[4] http://www.cimec.ro/arheologie/cronicaCA2006/cd/index.htm

[5] Legea 422-2001, art. 9 (1)Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare.

[6] peştera Lascaux din Franţa sau cariatidele Erechteionului de pe Acropola Atenei doar două dintre exemple unde replicarea a fost folosită tocmai pentru protejarea originalului, care astfel a putut fi păstrat în condiţii speciale, incompatibile cu exploatarea turistică sau cu expunerea la factorii de mediu extern.

[7] Marele Zid Chinezesc sau Zidul lui Hadrian sunt monumente pentru care dimensiunile impresionante şi repetarea unor aceleaşi elemente stau la baza argumentaţiei valorii lor.