vineri, 30 august 2013

ROȘIA MONTANĂ ESTE PROPRIETATEA POPORULUI ROMÂN! PROPRIETATEA ESTE APĂRATĂ ȘI GARANTATĂ DE CONSTITUȚIA ROMÂNIEI!

România nu este Argentina, trăim în Europa. Într-o Europă în care s-a născut un concept complex de civilizație, întemeiat pe Istorie, Filosofie și Arte. 
Democrația, Libertatea, Fraternitatea
sunt roadele unor îndelungate frământări.

În Europa noastră se proclamă și dreptul la proprietate,
iar acest drept este apărat și garantat.
Acest drept este garantat  și apărat și de Constituția României.

De Proprietatea unei națiuni nu poate dispune un premier trecător, nici vreun efemer ocupant al Forului Legislativ al Țării.

Administrația, Parlamentul și Guvernul
trebuie să apere Constituția!

Rezervele aurifere și de metale rare de la Roșia Montană
nu pot fi înstrăinate de pixul premierului vremelnic
nici de mâinile ridicate ale vreunui parlamentar.

Fiindcă aceste rezerve nu le aparțin lor ci sunt Proprietăți ale Poporului Român!

DECLARAŢIA ACADEMIEI ROMÂNE
în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană
Academia Romana îşi reafirma poziţia exprimată anterior faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. In urma mai multor discuţii şi analize, Academia Romana constată că PROIECTUL NU REPREZINTA O LUCRARE DE INTERES PUBLIC IN FOLOSUL ECONOMIEI NATIONALE care să justifice efectele colaterale şi riscurile asociate cu acesta şi prin urmare recomandă abandonarea sa.
Reamintim în favoarea poziţiei noastre că:
  1. Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea unei parţi a populaţiei, demolarea de clădiri (unele având calitatea de monument istoric), biserici, mutarea de cimitire şi alte acţiuni similare este inacceptabilă pentru o societate civilizată.
  2. Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17 ani nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă, pe termen lung, problemele sociale şi economice ale zonei rămânând nerezolvate sau agravându-se după această perioadă. Numărul locurilor de muncă în perioada operaţională a exploatării (estimat la circa 300) este nesemnificativ în raport cu nevoile locale, care ar cere o soluţie de durată, bazată pe resurse regenerabile.
  3. Beneficiul economic al Statului Român (rezultat din 2% din profit ca redevenţe de exploatare, impozitele pe salarii, alte venituri indirecte) evaluat de compania investitoare la ca. 580 milioane dolari pentru perioada de 17 ani (adică 34 milioane/an) – este nesemnificativ în raport cu consecinţele proiectului ţinând cont că valoarea aurului preconizat a se extrage depăşeşte 2 miliarde de dolari.
  4. Strămutarea şi reamplasarea forţată a persoanelor care refuză să-şi vândă proprietăţile riscă să antreneze Statul Roman în procese la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg, cu consecinţe greu de evaluat în prezent.
  5. Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi crearea unui bazin de acumulare a rezidiilor în spatele unui baraj de 180 m înălţime mutilează grav peisajul zonei şi este în contradicţie cu legislaţia europeană (de exemplu Convenţia Europeană a Peisajului ratificată de România prin legea 451/2002; directivele UE nr.85/337/CEE, 2001/42/CE, 80/68/CEE, 94/43/EEC).
  6. Experienţa din România (Baia Mare) şi din alte ţări arată că barajele de acumulare construite din rocă sau pământ sunt nesigure în condiţii extreme şi pot produce accidente grave (chiar şi atunci când depozitează doar saramura şi nu rezidii toxice).
  7. Exploatarea periclitează zona arheologică Alburnus Maior de mare valoare istorică şi culturală, cu caracter de unicat. Proiectul contravine Convenţiei privind patrimoniul mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa generală a UNESCO din 16 noembrie 1972, acceptată de România prin Decretul 187/1990 şi prin Ordonanţa de Guvern nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi Legii nr. 5/2000 care declară zona Roşia Montană sit protejat.
  8. Folosirea cianurii de sodiu pentru solubilizarea aurului şi depozitarea în bazin deschis a rezidiilor tehnologice conţinând resturi de cianură, produşi de “neutralizare” a cianurii (cianati, tiocianati) şi complecşi ai metalelor grele cu cianura, a căror toxicitate nu este încă complet cunoscută, creează motive serioase de îngrijorare, chiar dacă ar fi aplicate tehnologiile curente cele mai avansate aşa cum promite proiectul.
  9. Proiectul vine in contradicţie cu o serie de alte articole ale legislaţiei europene şi naţionale de protecţie a mediului.
  10. Nu există garanţia ca la terminarea operaţiunii firma investitoare va putea asigura costurile de închidere a exploatării şi de refacere a mediului afectat. Rezidiile rămase după exploatare (halde de steril, bazinul de decantare) prezintă un pericol permanent şi implică mari cheltuieli pentru stat mult timp după închiderea exploatării, după cum se cunoaşte din experienţa similară a altor ţări.
  11. Există serioase suspiciuni, care trebuiesc verificate, ca şi în cadrul operaţiunilor pregătitoare desfăşurate până în prezent s-au produs încălcări ale legilor ţării, de exemplu prin acordarea nejustificată a unor descărcări arheologice pentru suprafeţe mult mai mari decât cele cercetate sau prin declararea prematură a localităţii Roşia Montană ca “zona industrială”, împiedicând astfel alte activităţi economice şi construcţii civile în localitate, inclusiv dezvoltarea unui turism rural şi cultural.
  12. Nu pot fi ignorate numeroasele proteste, individuale şi colective, ale unor instituţii, organizaţii neguvernamentale, culte, religioase, personalităţi şi oameni de ştiinţă şi cultură din ţară şi străinătate, care au subliniat în diverse ocazii riscurile proiectului şi nu pot fi trecute cu vederea nici nemulţumirile unei parţi din populaţia locală care refuză să-şi cedeze proprietăţile şi să părăsească zona.
Academia Română solicită autorităţilor statului (administraţia prezidenţială, parlament, guvern, justiţie) să analizeze cu atsimbol enţie proiectul sub toate aspectele şi cu antrenarea unor specialişti independenţi şi dezinteresaţi, din ţară şi străinătate, inclusiv din organismele europene. De asemenea cerem autorităţilor să examineze soluţii alternative, bazate pe principiul dezvoltării durabile, pentru rezolvarea problemelor economice şi sociale în zonă, să analizeze posibilităţile de folosire a fondurilor europene (PHARE, SAPHARD, etc.), de atragere a unor investiţii străine şi autohtone, inclusiv guvernamentale, care să ofere soluţii nedistructive pentru dezvoltarea durabilă a zonei.
Academia Română este dispusă să participe, prin specialiştii ei la aceste operaţiuni care ar putea salva un spaţiu care are pentru români şi o valoare emblematică. Este vorba, să nu uităm, de „ţara” lui Avram Iancu, al luptei pentru libertate a românilor din Transilvania.
(Textul declaratiei a fost adoptat in cedrul adunarii generale a membrilor Academiei Romane din ziua de 16 iulie 2004)


             UN ACT DE TRĂDARE NAŢIONALĂ

Profesor emerit drIoan PISO - Facultatea de Istorie şi Filosofie, U.B.B, Cluj-Napoca

 
Prof. dr. Ioan Piso
Președintele 
Fundației Culturale Roșia Montană
În 27 august, guvernul României a aprobat proiectul de lege care permite exploatarea Roșiei Montane și urmează a o trimite Parlamentului. Am tot sperat că măcar în ultimul moment la guvernanții noștri se va vedea o licărire, dacă nu de patriotism sau de bun simț, fiindcă le-am cere prea mult, măcar de spirit de conservare. În ultimii 23 de ani au fost complici sau au săvârșit următoarele : devalizări de bănci, distrugerea agriculturii, vânzarea bucată cu bucată a fabricilor, înstrăinarea resurselor de petrol și de gaze naturale, tăierea pădurilor. Ce-au pus în loc ? Autostrăzi ? Un sistem uman de sănătate ? Pensii din care să se poată trăi?
Dintre toate porcăriile făcute de la revoluție încoace, vânzarea Roșiei Montane este cea mai execrabilă. Banii pot fi puși la loc în bănci, fiindcă, nu-i așa ? avem de unde, pădurile cresc la loc, surse alternative de energie se mai pot găsi, agricultura se mai poate pune pe picioare. Mediul natural și patrimoniul național, odată distruse, nu mai pot fi înlocuite. Nici aurul înstrăinat, care de 2000 de ani constituie o bogăție a acestui popor, nu poate fi adus înapoi. Și pentru ce să renunțăm la toate astea, pentru o redevență nu de 4%, ci de 6%, marea realizare a actualului guvern ? Fiindcă toate celalalte câștiguri, locuri de muncă etc. sunt minciuni. Țara noastră acceptă astăzi în genunchi condiții pe care numai marile puteri colonialiste le-au impus coloniilor lor. Am pierdut, fără să știm, vreun război? Acesta este statutul pe care actualii guvernanți ni l-au asigurat printre țările europene?
Înfiorător este cinismul cu care i se promite companiei canadiene « dobândirea dreptului de folosință asupra imobilelor din perimetrul de exploatare până în mai 2014». Prin aceste « imobile » guvernanții înțeleg casele, grădinile moștenite din moși strămoși, bisericile și morții, iar noi înțelegem că locuitorii care nu pleacă de bunăvoie vor fi izgoniți în mai puțin de un an. Ce vor să demonstreze prin asta, în afara faptului că democrația asta a lor nu este mai bună decât comunismul ? Pentru asta am ieșit unii dintre noi în stradă în decembrie 1989?
Iată ce mai citim în impertinentul proiect de lege : « De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană ». În ce privește o dezvoltare durabilă de 15 ani, cred că toată lumea s-a lămurit. Cum stăm cu patrimoniul cultural și cu mediul ? Nu Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, plătite din banii noștri, ar trebui să se îngrijească de ele ? Ele sunt însă agenții ale firmei canadiene și, de fapt, ale oricăror firme care au venit spre a jefui România. Nu a fost clar acest lucru din clipa în care un secretar de stat din Ministerul Mediului a devenit unul dintre directorii români ai firmei canadiene ? Oare nu veșnicul șef al patrimoniului din Ministerul Culturii a fost cel care a acceptat și a condus vânzarea patrimoniului cultural de la Roșia Montană ? Actualul proiect de lege cuprinde și prevederea perversă că nu în orice situație ar mai fi nevoie de descărcare de sarcină arheologică. Comisia Națională de Arheologie a fost, începând din anul 2001, decapitată și epurată, pentru a accepta descărcări ilegale de sarcină arheologică la Rosia Montană. Pentru a se înlătura orice risc, ei i-a fost lăsat în anul 2003 doar un rol consultativ, puterea de decizie fiind transferată funcționarilor din minister. Acum aflăm că nici nu mai este nevoie de descărcări arheologice. Prin urmare, patrimoniul național a ajuns la cheremul șmecherilor. Știu dnii Victor Ponta și Daniel Barbu că acesta este un act de trădare națională ? Cum își poate permite Ministerul Mediului să treacă atât de ușor peste faptul că imensul iaz de metale grele și cianuri rezultat din exploatare are fundul alcătuit din roci permeabile, că nu este betonat, că este sprijinit de un baraj de 185 de metri de felul celor care au provocat dezastre în diverse colțuri ale lumii ? Am avut noi vreodată în cursul istoriei un dușman care să-i dorească atâta rău acestei țări?
Puțini știu că diverselor firme străine le este concesionată nu numai Roșia Montană, ci și întregul patrulater aurifer din Munții Apuseni, precum și părți întinse din Munții Maramureșului și ai Banatului. Roșia Montană este numai regina pe tabla de șah. Dacă va cădea regina, se va prăbuși totul. Nu putem permite să se întâmple asta.
Între cetățenii unei țări democratice și conducătorii lor există un fel de contract, consemnat într-o formă de constituție. Cei dintâi îi aleg pe aceia care să lupte, cu priceperea și cu puterile pe care le au, pentru propășirea nu a lor, ci a țării. Asta jură și aleșii noștri cu mâna pe Biblie, încheind cu « Așa să-mi ajute Dumnezu ! » Așa să-i și ajute ! Când erau în opoziție, actualii guvernanți, ne mai știind ce să facă pentru a obține voturi, au promis că se vor opune proiectului de la Roșia Montană. Iată-i acum cu câtă frenezie și inconștiență își încalcă promisiunile!
Contractul social între popor și conducători se apropie de ruptură. Va sosi clipa în care cetățenii acestei țări vor ieși în stradă și vor striga : « Afară cu vânzătorii de țară!» Este dreptul lor moral.
Prof. dr. Ioan Piso
Președinte al Fundației Culturale Roșia Montană

sâmbătă, 24 august 2013

Coloana Infinită realizată de Constantin Brâncuși este o Coloană a Ceriului și a Pământului... Stâlp de Hotar, între Aici și Dincolo, între Viața terestră și Viața de Apoi.

GAZETA DE SUD
(Ediţie din arhivă) Anul 18. Miercuri, 21 August 2013

„La Târgu Jiu avem un simbol al Ființei noastre Naționale“

Interviu - Ion JIANU
Cunoscutul brâncuşiolog Horia Muntenuş (foto), autor al unei cărţi şi a două filme apreciate despre Constantin Brâncuşi, a acordat un interviu GdS despre contextul istoric în care s-a zămislit Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ şi semnificaţiile reale ale acestuia.

Ion Jianu: Oferiţi cititorilor Gazetei de Sud amănunte legate de Ansamblul „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu, acum la 75 de ani de la realizare.
Horia Muntenuş: Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu a fost inaugurat pe data de 27 octombrie 1938, în consemnarea împlinirii a 20 de ani de la realizarea Marii Uniri a Românilor. Dar 1938 era un an zbuciumat, Hitler ocupase, în martie, Austria și, în septembrie, regiunea de sud a Cehoslovaciei. În România, Regele Carol al II-lea desființase partidele politice, pe 10 februarie 1938, și proclamase Dictatura Regală, reorganizând administrativ țara, după model fascist, regionalizând-o. Prin urmare, Monumentul de la Târgu Jiu era ridicat și ca un protest împotriva războiului ce începuse în Europa și ca un protest împotriva dictaturii. Din păcate, izbucnirea războiului și antrenarea României în conflictul mondial, ca și ocuparea țării de trupele sovietice și instaurarea regimului comunist - nu au permis multă vreme aflarea de către marele public a semnificațiilor reale încorporate în monumentul realizat de Brâncuși în micul orășel Târgu Jiu. Dacă înainte de 1989 monumentul era neîntreținut și nu se vorbea despre el, după 1989, monumentul este neîntreținut și se împrăștie o grămadă de elucubrații, menite să-i oculteze sau să-i submineze adevărul și înțelesurile.

I.J.: Cum aţi descrie monumentalele opere de la Târgu Jiu şi contextul istoric în care ele au apărut?

H.M.: În fapt, la Târgu Jiu avem un simbol al Ființei noastre Naționale. Este vorba despre un traseu de 1.780 m în care sunt cuprinse elemente naturale (râul Jiu, arborii Parcului Central), elemente arhitecturale (Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“, strada în sine care taie orașul în două și calea ferată), elemente sculpturale din piatră de calcar (Masa Tăcerii cu cele 12 Scaune, Aleea Scaunelor cu cele  30 de Scaune, Poarta Sărutului/Portalul Eroilor), două bănci de așteptare așezate în lateralele Porții) și Coloana (cum îi spunea simplu, adesea, Brâncuși) turnată din fontă metalizată cu alamă în moduli romboedrici așezați pe un ax de susținere din oțel. „COLOANA POMENIRII VEȘNICE A EROILOR NEAMULUI“ sau „COLOANA INFINITĂ“ a primit în timp și numele de „COLOANA INFINITULUI“ - și nu este un lucru care să afecteze înțelesurile ei, dimpotrivă - le potențează, fiindcă avem o reprezentare a nesfârșitului Ființei, dar și o reprezentare a măreției Bunului Dumnezeu.
Brâncuși a  fost un bărbat simplu, creștin ortodox. Jertfele pe care le-a dat poporul român în Primul Război Mondial (Războiul Întregirii Țării) l-au impresionat enorm. Oastea era alcătuită, atunci, din țărani pe care cele câteva luni de instrucție militară au reușit să îi transforme în bravi soldați disciplinați. Majoritatea lor proveneau din pătura țărănească, foarte săracă la ora aceea. Regele le promisese că, dacă vor merge pe front, la încheierea războiului, vor fi împroprietăriți cu vreo câteva pogoane de pământ. Însă armatele noastre nu erau dotate corespunzător, beneficiind, în fața mitralierelor germane, de puști care datau din Războiul pentru Independență de la 1877. Așa a fost posibil, în prima fază a războiului, ca teritoriul național să fie ocupat. Și în teritoriile invadate, inamicul s-a comportat odios: femeile, bătrânii și copiii au suportat umilințe și abuzuri de nedescris, orori de război care au produs traume fizice și psihice uriașe. Intrarea armatelor germane, austriece, maghiare, bulgare și turce în satele și orașele românești a fost însoțită de acte de o  sălbăticie cumplită - jaful, execuția, siluirea femeilor și a fetelor, însoțite de evacuarea oamenilor din casele lor și de rechiziționarea forțată a locuințelor. Mai întâi, împușcau câinii, apoi confiscau caii, vitele, oile, porcii, găinile, gâștele, rațele. Strângeau tutunul, băuturile și alimentele. Acestea sunt lucruri care se adaugă la cei peste 800.000 de soldați morți, la cei peste 300.000 de soldați dați dispăruți (îngropați de pământul exploziilor ori spulberați de obuze, arși în incendii) și celor peste 400.000 de soldați infirmi (orbi, ciungi, șchiopi), care își pierduseră capacitatea de muncă, rămași, în urma războiului,  poveri familiilor lor. La finalul războiului, țara se găsea secătuită, bântuită de sărăcie, de foamete, de tifosul exantematic, de gripa spaniolă, care făceau noi și numeroase victime.

I.J.: Deşi Brâncuşi era plecat din ţară, aceste evenimente l-au impresionat şi l-au inspirat.

H.M.: Într-adevăr, pe Constantin Brâncuși toate aceste lucruri l-au marcat enorm. Din gândurile pioasei sale recunoștințe față de jertfele poporului român, Constantin Brâncuși a realizat, în semn de omagiu, un memorial, un complex monumental funerar dedicat Eroilor Întregirii Țării. Poarta Sărutului e denumită, în ziarul „Gorjeanul“ din 27 octombrie 1938, „Portalul Eroilor“, iar Brâncuși și-a denumit Axa de-a lungul căreia a dispus lucrările: „CALEA EROILOR“. Iată cum se consemnează în actele vremii (documentele Consiliului Comunal al oraşului Târgu Jiu - din 13 Septembrie 1937) proiectul prezentat de Constantin Brâncuşi: „... proiectul în întregime ar consta dintr-o alee care plecând de la digul Jiului, care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjenească, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuînd spre Biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei, întruchipată printr-o coloană înaltă de circa 29 de metri, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră pentru eroii ce sunt temelia României moderne“.

I.J.: Revenind la semnificaţiile profunde ale operelor lui Brâncuşi, ce credeţi că ar mai trebui să se ştie azi despre ele?

H.M.: Lucrările brâncușiene de la Târgu Jiu sunt expresii și sinteze și dedicații ale folclorului și tradiției. Brâncuși aduce un elogiu țăranului român: „Masa Tăcerii“ este o masă țărănească, cea din vechime, așezată în fața prispei casei părintești. Desigur, Masa lui Brâncuși fiind concepută sub forma unor pietre de moară, avem înțelesul unei translatări temporale - este Masa Strămoșilor, Masa Străvechimii noastre, Masa Obiceiurilor noastre, a împărtășirii noastre familiale și creștine. Masa ţărănească este arhetip, în opera lui Brâncuși, pentru toate bucuriile unității familiale și naționale. Masa lui Brâncuși definește Praznicul Eroilor Neamului - de la vitejii geto-daci la răsculații împotriva ocupației fanariote și până la haiducii jieni și la eliberatorul de sub ocupația căpușelor grecești, Tudor Vladimirescu. Un șir de țărani români și un șir de doine, „Calea Eroilor“ e Calea Adevărului pe care mergem de la naștere spre moarte - de fapt, ceea ce este cuprins și în Coloana Infinită (un Arbore/Stâlp funerar, conceput de Brâncuși sub forma unor romboedri așezați unul peste celălalt, înșiruiți vertical spre cer. Iar romboedrul, se știe, e forma caracteristică poporului român, element specific de identitate) - o Coloană a Destinului, a Sorții, a Existenței Omului. Se spune că Brâncuși obișnuia să facă referire, vorbind despre închiderile și deschiderile din Coloana Infinită, la istoria națională: când ne gâtuie, când ne lasă să mai respirăm... La fel, esențializa dezvoltarea și stingerea în viețiile familiilor: o generație se naște, se dezvoltă, apoi începe să se stingă, din stingerea ei născându-se o alta...

I.J.: Dimensiunile simbolice sunt evidente în lucrările marelui sculptor, cât şi în lucrările dumneavoastră despre Brâncuşi...

H.M.: Brâncuși a socotit de cuvință să simbolizeze Marea Trecere ca pe o Poartă. O Poartă a cărei arhitravă este realizată sub forma unei lăzi de zestre, semn al unei nunți, o Nuntire Cosmică, o cununie a soldatului cu moartea, tinerii viteji primind sărutarea morții în rafalele de mitralieră. La căpătâi va avea o Coloană Nesfârșită, o Coloană a Ceriului și a Pământului... Stâlp de Hotar, între Aici și Dincolo, între Viața terestră și Viața de Apoi. Semnificația ei creștină e confirmată de ridicarea primelor doi moduli ai Coloanei, de Ziua Crucii, pe 14 septembrie 1937.
Traseul Masa Tăcerii - Coloană este un traseu care indică ritualul, procesiunea, ceremonialul înmormântării creștine. Scaunele de pe Alee reprezintă „Stările“ care i se fac mortului pe traseul care-l leagă de casa în care a trăit (simbolic: piatra Mesei Tăcerii e ca o piatră de moară - semn al vieţii din gospodărie) de locul unde va fi îngropat (Coloana, Stâlpul funerar), Stările fiind popasuri în care se cântă prohodul, ele reprezentând vămile din cealaltă lume - Stările făcându-se pentru ca mortul să treacă prin vămi.
Traseul pleacă din apele Jiului - JIU înseamnă „viu“ (vezi pronunţia populară românească), care înseamnă RENĂSCUTUL/RENAŞTERE şi cu atât mai mult vedem potenţarea acestei dimensiuni simbolice. Pornind de la acest sentiment al Renaşterii, Brâncuşi a imaginat o Masă Rotundă care să releve dimensiunea creştină a poporului român, imaginată ca un semn al Prezenţei Mântuitorului, o masă rotundă ca Divinitatea Infinită – pentru că circumferinţa este eternă; masa înconjurată de 12 scaune care să îi reprezinte pe cei 12 apostoli. La această masă urma să vină ţăranii, să se perinde călătorii/pelerinii şi să se aşeze într-o tăcere comemorativă, într-o meditaţie solemnă, într-o contemplare, într-o adâncire în sine, într-o recapitulare a tot ceea ce poate însemna Fiinţa; în momentele de maximă bucurie spirituală, între Născut şi între cel Mort – întru acel Alfa şi întru acel Omega. Prin urmare, pornind din Apa Jiului, traseul iniţiatic brâncuşian, conceput în maniera unei LINII, a unei Deplasări, are în continuitatea mesei o Alee a Scaunelor care, 30  la număr, împărţite 15 pe stânga şi 15 pe dreapta, în câte cinci grupe a câte trei Scaune, conduc la Poarta Sărutului, un simbol al Cununiei cu Moartea. Spiritele soldaţilor jertfiţi pe Apa Jiului primesc totodată Botezul, se opresc la Masa Meditaţiei şi pornesc într-o călătorie a mortului către locul de îngropare. În simbolistica înmormântării tradiţionale ortodoxe, mortului condus pe drumul către groapă i se cântă prohodul, făcându-se opriri/stări menite să fie locuri de rugăciune pentru a-i pregăti ritualul, intrarea în lumile cereşti. Mergând înspre Poarta Sărutului – o poartă simbolică a Cununiei cu Moartea, o intrare în Biserică, cortegiul funerar înaintează pe Aleea Eroilor şi ajunge la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dincolo de care se află Coloana fără de Sfârşit, cum îi plăcea lui Constantin Brâncuşi să-i spună: Coloana Pomenirii Veşnice a Eroilor Neamului. În rădăcina ei arhetipală, Coloana este un Stâlp Funerar, având totodată semnificaţia Arborelui Vieţii din sculptura noastră în lemn - atât în stâlpii mortuari, sacri, din cimitirele transilvănene, cât şi în cele din Moldova, Oltenia, Muntenia sau din orice altă parte a României. Calea Eroilor este Cale a Adevărului, un drum peripatetic.
Cine este Horia Muntenuş

Născut în 1965 în judeţul Sibiu şi stabilit la Cluj-Napoca din 1984, Horia Muntenuş este un brâncuşiolog cunoscut, care şi-a dedicat peste 20 de ani studiului operelor marelui sculptor. Este poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Asociaţiei Profesioniştilor din Presă Cluj şi consilier al preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Cinecluburilor din România. Este autorul, printre altele, al cărţii „Dincolo de Brâncuşi“ şi a două filme despre marele sculptor - „Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi“ şi „Calea Eroilor (Istoria unei capodopere)“. Ultimul, realizat în 2012, este în regia, scenariul, comentariul şi montajul lui Horia Muntenuş, muzica aparţinând mai multor compozitori: Mircea Suchici, Cristian Ciomu (ambii din Craiova), Nucu Pandrea, Ştefan Popescu, Delia Crăciun şi Constantin Istici, acompaniat de Ansamblul „Someşul Napoca“ din Cluj. Filmul a fost prezentat şi craiovenilor, la prima ediţie a Zilelor Brâncuşi din Bănie (16-17 martie 2013), în prezenţa autorului, Horia Muntenuş, eveniment organizat de Asociaţia „Podul lui Apollodor“ (mentor: arh. Cristian Ciomu).

vineri, 16 august 2013

BRÂNCUȘI, CĂLĂII ȘI COLONIA PENITENCIARĂ (TORȚIONARII, BAGATELA ȘI ARTELE FRUMOASE), SAU DESPRE RESPECT, VALORI ȘI SINECURI

Motto 1:
”Michael Karkoc (94 de ani), fost ofițer SS, coordonator al mai multor masacre în timpul celui de-Al II-lea Război Mondial, a fost identificat după zeci de ani de azil în SUA • Bătrânul din Minnesota a fost, între 1941 și 1945, membru în structurile de comandă ale temutelor organizații Liga Ucraineană pentru Autoapărare și Divizia SS Galiția • Demascarea torționarului s-a datorat unei investigații jurnalistice realizate de Associated Press”
 Apollon Cristodulo: ”Torționar nazist demascat, în SUA, după 64 de ani” - Ziua News,  26.06.2013

Motto 2:
”Dacă nu veţi fi întrebat direct, nu trebuie, în nici un caz, să vă spuneţi părerea dar declaraţiile dumneavoastră trebuie să fie scurte şi neprecise; lăsaţi să se observe că vă e greu să vorbiţi despre asta, că sunteţi re­voltat, că - dacă ar fi să vă exprimaţi deschis - ar trebui să izbucniţi în blesteme.” - Franz Kafka, ”Colonia penitenciară”  


În săptămânile din urmă. a explodat în presă cazul incredibil al torționarilor comuniști plătiți ca belferii în democrație. Descrierea hidoșeniilor nu este nouă. În România, începând cu 1990, au apărut zeci de titluri de publicații și mii de titluri de carte memorialistică legate de ”universul” concentraționar al anilor 1951-1967. Istorici și universitari, profesori și studenți, s-au aplecat asupra unui fenomen unic de exterminare umană  în Europa de Est. S-au susținut licențe și lucrări de doctorat pe seama studiilor și cercetărilor intreprinse. S-a înființat chiar ”Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc”, care, de altfel.  a și scos la lumină numele torționarilor în cauză. Sunt 35 de astfel de torționari în viață, în anul 2013. Sunt longevivi, semn al unei vieți pline de bunăstare obraznică, fiindcă, timp de 23 de ani, au încasat pensii uriașe de 2000 de euro lunar. Stupid: pensiile lor sunt în democrație mai mari decât în perioada comunistă care i-a ”făcut oameni”. Cinic este. Hilar este. Incredibil este. Acești criminali au încasat împreună, în toți acești ani (din 1990 până azi) o sumă impresionantă: peste 20 000 000 de euro. Dar nu sunt singurii. Se pare că, implicați în procesul de exterminare din întunecatele decenii ale comunismului, mai sunt, în viață, circa 200-400 de indivizi. În plus, alți călăi (câteva sute) s-au prăpădit prosperi, de moarte naturală, în casele lor, în liniște, de bătrânețe. Acum, imaginați-vă!, câte sute de milioane de euro au încasat torționarii României comuniste! Ce sume uriașe s-au plătit pentru a li se aduce recunoștință acestor călăi! Vișinescu are o pensie cât salariile a cinci actori, ori muzicieni ai unei Filarmonici. 
Nu s-au finanțat cu acești bani activitățile creatoare de fond cultural și nici cele de achiziție culturală. Statul român nu a participat la nici o licitație legată de vreo lucrare a lui Constantin Brâncuși. De plidă. Și e o mare pildă. Monumentul de la Târgu Jiu, ”Calea Eroilor” rămâne nerestaurat, pradă intemperiilor,  din ”lipsa fondurilor”. În Poarta Sărutului plouă de mulți ani iar Coloana Infinită e atacată de coroziuni, scrijelită și cu pete negre.
În plus, noii gauleiteri, batjocoresc, în continuare, monumentul, așa după cum Vișinescu, Ficior și ceilalți sug sfidător din PIB-ul României. Ieri dimineață, 15 august, mă suna domnul Nucu Pandrea, îngrozit de un reportaj-știre difuzat pe ”Realitatea TV” - la Târgu Jiu se acționează nu doar în defavoarea Monumentului dar și înspre distrugerea lui: autoritățile locale, din cinism sau din prostie, totuna, au spălat, spre disperarea specialiștilor, operele din piatră din Parcul Central cu jet de apă de mare presiune, ceea ce a făcut ca apa să lovească în alveolele din piatra de calcar aleasă de Brâncuși pentru Masă, Scaune și Poartă și să le cauzeze daune. Recidivă. Acum 4 ani, spălaseră lucrările cu detartrant, o soluție acidă, un detergent care se folosește pentru curățatul și dezinfectatul vaselor și obiectelor sanitare (băi, chiuvete etc) și pentru curățatul și lustruitul obiectelor metalice. Substanță puternic corozivă, detartrantul a distrus pelicula (crusta) pe care timpul a așezat-o pe lucrări și care, dincolo de acea patină frumoasă pe care a așezat-o timpul peste ele, avea și rol protector. Atât spălarea din 2004 cu detartrant cât și spălarea cu jet de apă puternic, realizată recent, contravin normelor științifice de conservare și întreținere corectă a unor astfel de lucrări. Restauratorul italian Paulo Pagnin și colegii săi, printre care se numără și sculptorul Paul Popescu, cei care au operat în 2003 lucrările de restaurare a operelor din piatră ale lui Constantin Brâncuși, au lăsat un ghid de întreținere și conservare a acestora. Este simplu: lucrările trebuie spălate periodic cu apă de var. De ce autoritățile locale nu respectă aceste indicații ale specialiștilor și de ce inaugurează metode inacceptabile pentru întreținerea Capodoperei nu ne putem da seama. Sau doar putem bănui, în spatele îndârjirii lor, încrâncenărilor și opoziției lor față de datoriile și obligațiile lor, o obrăznicie și o ferocitate de tip Vișinescu. 
Pentru că apără valoarea și integritatea Monumentului, profesorul, sculptorul Paul Popescu a fost eliminat de la catedra pe care o avea la Universitatea ”Constantin Brâncuși”; pe doamna doctor Doina Frumușelu, specialist în combaterea coroziunii, recunoscută și acreditată, în plan științific, în Europa și în Statele Unite ale Americii, doamnă care conduce, la București, un Institut de Cercetare, nu doar că o ocolesc, o evită, dar o și jignesc și o discreditează cu un tupeu inimaginabil, deși este un brâncușiolog extrem de avizat, cu mai multe titluri de carte publicate, deși a elaborat, în 1996, un concept de restaurare a Coloanei Infinite ”in situ”, fără dezmembrare, dar refuzat în favoarea proiectului distructiv de demantelare și înlocuire a elementelor Coloanei realizat de Radu Varia; asupra jurnalistului Narcis Daju se fac presiuni și este calomniat; pe jurnalista Andra Dumitrescu au reușit să o scârbească într-atât încât au redus-o, cu asta, (deocamdată - sper că nu pentru mult timp) la tăcere, în timp ce pe intelectualii creativi ai orașului i-au intimidat după metode clasice sau originale. 
Ansamblul Sculptural complex ”Calea Eroilor” e un monument care, în zilele noastre, pare a fi închis într-o colonie penitenciară. Nu a fost altfel, nu a fost altă situație nici între 1945-1990. Dacă atunci ”condamnații” urinau, la propriu, pe lucrări, în zilele noastre, Monumentul e batjocorit, cu ”scârna”, la figurat, a Adinei Andrițoiu, directoarea iresponsabilă a Centrului Constantin Brâncuși, lamentabila ”instituție” pe care a găsit de cuviință Consiliul local Târgu Jiu să o înființeze pentru a oferi sinecuri. De tipul celor oferite lui Vișinescu și compania. Cinic este. Hilar este. Incredibil este.

joi, 15 august 2013

MARIA

Maria. 
Vindecătoare ca Floarea Soarelui.

Cum umbli desculță pe dealuri...
Tulburi clorofila ierburilor, copacilor, pomilor...
Tulburi și sângele meu.

Trece un semn printre genele mele
Cum Privirea unei Paseri Măiastre...
Ori e Privirea ta?

Dacă Orb aș fi... ori dacă sunt...
Tu tot în ochiul meu ți-ai construi Desenul.

Și vulnerabilitatea mea se transformă
Sub atingerea mâinilor tale
(De parcă m-ai lustrui
Cum numai Brâncuși, cândva, își mai lustruise Opera)
Într-o Înaltă Posibilitate
În Văz.

Și e frumos numele tău
Și când aluneci printre ierburi
Știu să le caut și să le culeg 
Tămăduitoare.

sâmbătă, 10 august 2013

DESPRE COABITAREA CONVENȚIEI DEMOCRATE ROMÂNE (C.D.R.) CU ALEXANDRU VIȘINESCU

Dom Perignon - Vintage 1947. 
Spuma ei e ca spuma cailor, ca spuma mării, ca spuza zilelor de coabitare. Mesele sunt încărcate cu platouri de argint pe care sunt înșirate tăblii mai mici cu struguri negri și caviar, cu brânzeturi Pont l’Eveque, Maroilles, Camembert. Domnii au stil, nici unul dintre ei nu se apleacă prea mult. Monoton monopol pe vestimentație: costumul negru, cămașa albă cu papion. Pantofii negri, ca pielea africană, șosetele negre și lungi, la fel ca penele corbilor. Doamnele lipsesc. Sunt așezați în jurul mesei, nici chelneri, nici muzicieni.  Doar șmecheri dințați ca rotițele ceasurilor din mașinăriile sociale.  Nu se aude nici o melodie în Salonul împodobit de candelabrele uriașe, doar zgomotul metalic al tacâmurilor în ricoșeul sonor de sticlă înnobilată în gâlgâitul penal al lichidelor turnate în pahare. 
Sobrietate așezată între zâmbetele frivole și întunericul sufletelor poluate!

Doctor Petru Groza, despre întâlnirea sa cu Iosif Vissarionovici Stalin:
„M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineață, ceva mai înaltă decât podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele și i-am spus: în sfârșit mi-am atins idealul meu de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viața mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braț, m-a ridicat, m-a îmbrățișat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu și pe urmă l-am câștigat. Eram un teatralist fără pereche!” 

Ferestrele sunt deschise. O vilă montană, undeva în partea nordică a României. Dinspre Ardeal spre Bucovina. Pe unde trec Cerbii să-și caute Ciutele. 
Cerul e la înserare, bat fulgere în orizont și ziua fierbinte de vară își va găsi, în curând, aleanul, în brațele îndelung așteptate ale Furtunii.

Domnii nu se grăbesc. Sorb rar și încet din cupele cu șampanie. Unii dintre ei (puțini) fumează molcom, trabucuri, cu aerul că sunt filmați pentru eternitate. Dar nu regăsim nici o cameră de filmat, nici un aparat de fotografiat iar Serviciul de Securitate a vegheat, zile la rând și meticulos, să nu fie plantat în Salon nici un fel de microfon. Cu toate astea, domnii în cauză își vorbesc mai mult din priviri, ridică exagerat sprâncenele, bat cu pleoapele ca și când ar aplauda... gesticulează într-un fel aparte, fac cumva, așa, din degete, într-un chip anume, totuși, de nepriceput, fiindcă unii dintre ei se strâmbă, își dau ochii peste cap, se lasă ușor pe spate, privind în tavan. ”O! Oh” - exclamă. ”Oui. Oue!” - ”Of course!”

Fragment dintr-un memoriu semnat de Valeriu Stoica în anul 1986: 
„Precizez că încă din școala generală și din timpul liceului, am desfășurat o susținută activitate obștească, fiind mai întîi președinte de detașament în Organizația Pionierilor, apoi secretar al Organizației UTC.”
În perioada studenției, 1972-1976, am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă Consiliul Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Centrul Universitar București, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român. 
Cu referire la activitatea obștească, menționez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizației UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizației de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București. 
În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de Partid al Sectorului 5. 
După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului București, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secțiilor civile. 
Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de Partid al Sectorului 4.”

Semnatarul memoriului se află în sală, se mișcă ușor legănat și vorbește, în calitate de Ministru al Justiției, peltic. E secondat de doi bătrânei galeși, țărăniști, care îl ascultă ușor nedumeriți, ușor impacientați, ușor uimiți, dar și cu o ușoară stare de admirație, fiindcă Ministrul e totuși Ministru, așa, peltic cum este, deși are voce de Freddie Mercury, deși le spune lucruri, jumătate dintre ele stângace, jumătate dintre ele bizare. Un bătrânel vrea să rostească o întrebare. Domnul Ministru îl privește, însă, cu suspiciune, îi ascultă primele trei cuvinte dar, la prepoziție, îl întrerupe fraudulos. ”Ce Proces al Comunismului domnilor? Acum vă arde de asta? Stați cuminți în banca voastră din barca noastră. Justiția e un act greu și greoi și vom tulbura țara. Suntem în plină Tranziție și spre Integrarea Europeană. Avem de armonizat Legislația” - le spune, gesticulând giumbușlucar, Ministrul Justiției, Valeriu Stoica, celor doi lideri țărăniști, bătrânei, e drept, galeși însă și obosiți de viața închisorilor. 

Ușile sunt din stejar masiv. Au mânerele uriașe și par a fi aurite, ca Gura Destinului. Nu au îmbătrânit. Sunt noi, lăcuite proaspăt.

”Mare e Domnul! Și mulțumită Lui am ajuns la Putere” - se aude vocea deputatului Ion Diaconescu. Și, deodată, ca de pe o baricadă invizibilă, pornește un ropot de aplauze astfel încât întreaga asistență se bucură victorios. Căci ceea ce se întâmplă nu e de ici de colo. Surâsul Democrației e surâsul Viitorului, al Prosperității, al Propășirii și... ”La capătul Tunelului ne va aștepta Luminița”, conchide un bărbat înalt cu o parte din chip într-o parte, de parcă e privit cu o lupă. Și toți rămân perplecși la auzul unor astfel de cuvinte nemaipomenite. Mare zicătoare, salvatoare ca un discurs al lui Napoleon. Fără a fi mieroasă, vorba chiar face trimitere la erotismul romantic și cavaleresc, cu precizarea că acest tip de erotism e eroism sadea, adus ofrandă jertfelor anticomuniste. 

”Hă, hă, hă! Hă, hă, hă!, domnule Victor Ciorbea! Hă, hă, hă! Iarna nu-i ca vara!” - se auzi o replică shakesperiană din spatele unor perdele uriașe. Într-o fracțiune de secundă, își făcu, triumfal, intrarea însuși Ministrul Transporturilor, colindătorul și trubadurul mărilor și al oceanelor, Traian Băsescu. ”Luminița? Ce luminiță, domnule, că vezi doar cu un ochi. Uite-te la ochii mei și o să vezi că lucesc. Astea-s luminițele: ochii mei. Hă, hă, hă! Hă, hă, hă!” și dădu repede pe gâtlej paharul cu străvechiul brand J&B, (Justerini & Brooks) Scotch Whisky, Number One in Europe. ”Aici sunt banii dumneavoastră!” 

Cicerone Ionițoiu, fost deținut politic la Râmnicu Sărat:
”Mărturia lui Ion-Ovidiu Borcea este cutremurătoare: ... Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenței românești. În nenumărate rânduri a protestat făcând să răsune tot celularul. Ofițerul politic (Lupu) și comandantul Vișinescu l-au bătut în permanență, i-au creat condiții să se îmbolnăvească și nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau și aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele șase găuri pe care le făcusem cu o sârmă în ușă... Dacă n-aș fi fost de față, altă mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să denunț acest asasinat pe care l-a săvârșit comandantul Vișinescu. Strigătele "Fraților, sunt Ion Mihalache! Mă omoară!" au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată". 

”Domnilor, știți bine, foarte bine, cine sunt. Nu sunt doctorul Honigberger. Mă numesc Profesor Doctor Emil Constantinescu și nu am mințit niciodată. Am câștigat alegerile cu un scor, dar cu un scor. A fost greu, pentru că grea e lupta noastră anticomunistă. L-am întrebat pe Iliescu dacă crede în Dumnezeu și am obținut 7.054.677 de voturi, adică 54,41%. El, ca ateu ce este, liber cugetător, cum susține, a luat  5.911.943 de voturi adică 45,59%. Noi avem nevoie de speranță, noi avem nevoie de morală. Dar nu vă bucurați prea tare, fiindcă, deși am fost Secretar cu Propaganda al Organizației PCR din Facultatea de Geologie a Universității din București, pe mine simt că mă va învinge Sistemul. Dragă domnule Ion Diaconescu, ai fost deținut politic, ai făcut 15 ani de temniță grea, la Jilava, la Zarca Aiudului, la Baia Sprie, la Râmnicu Sărat... După eliberare ai avut domiciliu forțat în Bărăgan, deportat la Rubla din regiunea Galați, pe care noi, azi, o denumim Valea Călmățuiului din județul Brăila. Dar azi ești Președintele Camerei Deputaților, domnule Ion Diaconescu, și ai intrat în Istorie a doua oară. Pentru că suntem la Putere, am învins și am deschis ușile Democrației cu Cheia. Nu e bine? Ba e bine. Vezi? ai avut acolo, la Râmnicu Sărat, comandant de pușcărie, pe unul pe nume Alexandru Vișinescu. Poate a fost uneori așa, mai stresant cu dumneata, poate a fost uneori mai malițios, dar iartă-l domnule, căci ești creștin și, apoi, amintește-ți de vorba filosofului Mircea Vulcănescu (ai fost coleg de pușcărie cu el și cu filosoful Ion Petrovici), ”Să nu ne răzbunați!” Să îi lăsăm în amarul lor pe torționari și să ne vedem noi de treaba Guvernării, cu Parlamentul, că avem de făcut multe. Să fim atenți pentru că se uită la noi Europa, America. Ai văzut ce s-a întâmplat cu Iugoslavia? Nu ne e nouă bine așa? Ce a fost a fost. Să nu răscolim prea mult trecutul, cine știe peste ce am mai putea da. Iar eu vreau să devin lider regional. Hai să mergem înainte, dacă tot am pus mâna pe puterea lui Ion Iliescu și să înfăptuim Democrația! Să nu-i luăm lui Alexandru Vișinescu pensia aceea grasă ca vaca egipteană din vremea lui Iosif și să îl lăsăm în plata Bunului Dumnezeu!” 

Noaptea a cuprins deja crestele munților, brazii. Nu se zărește Luna, nu se zăresc Stelele. Cerul e acoperit de norii nervoși. A început să bată vântul și e din ce în ce mai puternic. Dinspre Ardeal se aude vijelia cum sosește. Fulgeră.

Dom Perignon - Vintage 1947. 
Spuma ei e ca spuma cailor, ca spuma mării, ca spuza zilelor de coabitare. Mesele sunt încărcate cu platouri de argint pe care sunt înșirate tăblii mai mici cu struguri negri și caviar, cu brânzeturi Pont l’Eveque, Maroilles, Camembert. Domnii au stil, nici unul dintre ei nu se apleacă prea mult. Monoton monopol pe vestimentație: costumul negru, cămașa albă cu papion. Pantofii negri, ca pielea africană, șosetele negre și lungi, la fel ca penele corbilor. Doamnele lipsesc. Sunt așezați în jurul mesei, nici chelneri, nici muzicieni. Doar șmecheri dințați ca rotițele ceasurilor din mașinăriile sociale. Nu se aude nici o melodie în Salonul împodobit de candelabrele uriașe, doar zgomotul metalic al tacâmurilor în ricoșeul sonor de sticlă înnobilată în gâlgâitul penal al lichidelor turnate în pahare. 
Sobrietate așezată între zâmbetele frivole și întunericul sufletelor poluate!

vineri, 9 august 2013

O STAFIE CARE BÂNTUIE ROMÂNIA - Alexandru Vișinescu - Александр Вышинский

“Vişinescu
este unul dintre cei mai mari torţionari ai României.
În istoria penitenciarelor politice,
el figura ca singurul care a torturat femei,
adică le-a schingiuit în locuri sensibile.
Era renumit pentru asta.
Pe lângă că a făcut ce a făcut la Râmnicu Sărat,
în plus de asta, a mutilat femei, a omorât femei,
a făcut lucruri groaznice.
Pur şi simplu, le agresa în zona sexuală,
deci le tortura în acest mod”
Lucia Hossu Longin
Alexandru Vişinescu s-a născut la 27 septembrie 1925 în satul Leiculeşti din comuna Tisău, judeţul Buzău, fiind consăteanul mai tânăr al lui Alexandru Drăghici, ajuns, prin efortul trupelor sovietice de ocupație, și prin voința liber exprimată a celor o mie de comuniști ”români” ilegaliști, Ministru al Afacerilor Interne şi şef al Securităţii Statului. 

De la fostul deţinut politic Cicerone Ioniţoiu aflăm că Vișinescu a făcut parte din membrii plutonului de execuţie a Mareşalului Ion Antonescu. Și asta nu e puțin lucru ci dovada de prietenie pe care consăteanul ajuns demnitar al noului regim ”popular” i-o arăta analfabetului dornic de parvenire, în chip protector, selectându-l în plutonul de execuție. Să fii selectat pentru a-l ucide pe fostul Șef al Statului, condamnat de Tribunalul Poporului era ”o înaltă onoare” care atrăgea, de la sine, recunoștința ”Istoriei” și, prin urmare, și recunoștința Partidului. Fapt cert este că, din sărăcia lucie în care se afla, tânărul Alexandru Vișinescu, lipsit de vreo meserie sau de vreo educație, putea urca, grație execuției sale precise cu un glonț în capul Mareșalului, pe noua scară socială, pentru a-și face, și el, chiar și (sau mai ales) cu coatele, în lumea asta nouă și comunistă, de mare viitor, un rost în viață. Astfel că gestul consăteanului Alexandru Drăghici era unul de mare, mare mărinimie sufletească, atât de mare încât să nu uite niciodată recunoștința uriașă, cu lacrimi comuniste în ochi. Și nu va uita,

ALEXANDRU DRĂGHICI
1913 - 1993
ARHITECTUL
PENITENCIARELOR DE EXTERMINARE
DIN ROMÂNIA BOLȘEVICĂ
Alexandru Vișinescu, niciodată, gestul nobil și recomandările consăteanului său și tizului său superior, Alexandru Drăghici, pe care îl va lua ca model, îl va adula, ba chiar îi va linge cizmele, cu euforie, și va face orice să îi îndeplinească dorința și crezul de a-i extermina pe dușmanii Partidului și ai dictaturii proletariatului. Iată, avea pe cineva mare în spate, pe unul care putea tăia și spânzura, în voie, în Noua Republică. În plus, numele său semăna izbitor cu numele Ministrului Afacerilor Externe al (Marelui URS) URSS, Andrei Ianuarievici Vîșinski (Андрей Януарьевич Вышинский), ceea ce îi conferea o forță psihică înzecită, fără îndoială, căci simțea în piept căldura tovărășească a sovieticilor iar în minte își putea  reprezenta diviziile de tancuri ale Armatei Roșii, comandate de însuși Marele Stalin, Marele Eliberator al popoarelor. 

Vișinescu. Da, numele său. Nume de vișină care definea și roșul sângeriu. Un roșu sângeriu care se scurgea din pieptul și dintre buzele și din capul Mareșalului lovit de gloanțele execuției. Un roșu sângeriu ca Lumina Partidului, ca Apusul Lumii Burgheze, ca roșul zorilor unei lumi mai bune și mai drepte, un roșu ca flamura internaționalismului pe care Lenin cususe, cu ochii roșii de Roșul Revoluției, secera și ciocanul și steaua cu cinci colțuri. Roșu de vișină acrișoară spre dulce, ca viitorul întregii umanități. 
”Da. Vișinescule, Sandule! Da. Ai dat dovadă de bărbăție și de curaj, de eroism și l-ai executat pe acest netrebnic fascist care a fost Ion Antonescu. Se vede că ai ochit bine, că ți-ai ținut respirația și că ai dat dovadă de sânge rece și vișiniu, căci tu ești un simplu soldat prost, dar atins de măreția curajului, și ai executat un Mareșal, și nu unul oarecare ci absolvent al celebrei Academii Militare Franceze de la Saint-Cyr. Da, Vișinescule, ești tu prost acum, dar vom schimba lucrurile, vom schimba foaia,  noi, Partidul, și o să fii deștept, o să te facem noi deștept. O să te înaintez în grad, am să te fac ofițer militar, nu va trebui să stai să buchisești fiindcă am să te fac mai întâi ofițer politic pentru asta, și o să fii căpitan și am să te trimit în corpul de torționari al închisorii de la Jilava, apoi te voi face director la cea de la Râmnicu Sărat. Să poți să faci pe deșteptul, cât vrei tu,  cu deținuții, cu dușmanii de clasă, să strigi la ei, să urli, să îți manifești, neîngrădit, personalitatea, să-i bați, să îi înjuri, să-i schingiuiești după plac, să îi omori... futu-le Cristoșii mamelor lor să-i fut! Și o să îți dau salariu uriaș, nu eu, prin mine o să ți-l dea, democratic, poporul, și o să îți dea poporul sporuri mari și grase și o să ai la dispoziție călăi și torționari să le ordoni și să te simți deștept și șef absolut peste ei, peste lume, peste fasciștii ăia împuțiți care s-au crezut deștepți dacă au fost cândva miniștri, generali, scriitori... da ce au crezut ei? că fac pe deștepții cu noi? cu Uniunea Sovietică? cu poporul rus care libertate ne-a adus? Cu mine? cu tine? măi tovarășe! Ar fi fost vai și amar de țărișoara noastră dacă Marele Stalin nu ne-ar fi adus la Putere. Și o să prinzi tu, măi tovarășe consătean!, tizule!, pofta de stăpân, de dictator al proletariatului și o să îți placă, și o să simți cum vei mânca și vei bea în numele poporului. Pentru totdeauna. O să chefuiești, o să chelfănești. Și chiar dacă se vor schimba vreodată lucrurile, se vor fi schimbând ele, dar așa, de formă, tot vei rămâne în picioare și nu va îndrăzni nimeni să îți miște măcar un fir de păr din cap, măi Vișinescule!, că așa și scrie în Biblie, nu trebuie să o citești (am auzit și eu asta, nu am citit-o) că îți face rău, ”scriem” noi alta, pe măsura faptelor noastre, din faptele noastre, cu faptele noastre revoluționare, mânjite, nu mânjite ci UNSE cu sângele vișiniu al dușmanilor clasei noastre muncitoare, o Biblie Nouă, a Terorii, o Carte a Cinismului și a Crimei... și în vremurile acelea, care vor veni, în Viitorul Luminos, o vei duce boierește, cu o pensie grasă ca o scroafă, și vei sta în Centrul Bucureștiului, mișto, și vei mânca și vei bea, și atunci, zilnic, ce vei vrea tu, la restaurantul unui turc. 

miercuri, 7 august 2013

ALEXANDRU VIȘINESCU ESTE ADEVĂRATUL SCHELET DIN DULAPUL NAȚIUNII

ACEASTĂ MAIMUȚĂ ARE O PENSIE DE 2 000 DE EURO PE LUNĂ. NU S-A ÎMPUȘCAT ÎN CAP LA 21 DE ANI DAR L-A EXECUTAT PE MAREȘALUL ION ANTONESCU. DIRECTOR ȘI CĂLĂU DE ÎNCHISOARE COMUNISTĂ, ALEXANDRU VIȘINESCU A FOST ASASINUL A MII DE OAMENI. ÎNSĂ PREZENTAREA CAZULUI SĂU, ZILELE ASTEA, ÎN PRESĂ, N-A FOST DECÂT O MAROTĂ (SCEPTRUL BUFONULUI), ÎN BĂTĂLIILE POLITICE ALE ZILEI. 
ALEXANDRU VIȘINESCU ESTE ADEVĂRATUL SCHELET DIN DULAPUL NAȚIUNII. IDIOTUL ĂSTA, CU FAȚA DE BESTIE VA RĂMÂNE NEPEDEPSIT, SEMN CĂ SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ NU E INTERESATĂ NICI DE ADEVĂR ȘI NICI DE DREPTATE CI DOAR DE PLĂCERILE DE A-L SLUJI CU DĂRUIRE ȘI CU GURA PLINĂ PE LICURICIUL ĂSTA.

Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu va scăpa cel mai probabil de închisoare, chiar dacă va fi condamnat.

Vârsta înaintată il poate salva, spun reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Aceştia au precizat că decizia ca Alexandru Vişinescu să fie pus sub urmărire penală este acum în mâna Parchetului de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti, după ce pe numele fostului torţionar, în vârstă de 88 de ani, a fost depusă o plângere.

Vişinescu este acuzat de omor deosebit de grav, mai precis de moartea mai multor deţinuţi politici la închisoarea de la Râmnicu Sărat.

Vârsta inaintată l-ar putea scăpa de închisoare pe Alexandru Vişinescu, dacă va fi condamnat, sunt de părere reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Preşedintele executiv al institutului a explicat ce pedeapsă ar trebui să se acorde în acest caz.

"Pedeapsa care este încadrată în Codul Penal pentru omor deosebit de grav este de la 15 la 25 de ani de închisoare. Evident că, din cauza vârstei (n.r. 88 de ani), dacă se va ajunge la o condamnare, probabil că judecătorul va constata că este în imposibilitatea de a fi încarcerat. (...) Statul democratic veghează la integritatea fizică a deţinutului, indiferent dacă acesta a comis o crimă”, a explicat Andrei Muraru.

Acesta a adăugat că instituţia din care face parte cere condamnarea în cazul lui Vişinescu şi pedeapsa corespunzătoare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav.

Locotenent-colonelul Alexandru Vişinescu a condus închisoarea Râmnicu Sărat, devenită celebră pentru încarcerarea elitei intelectuale şi a foştilor lideri din perioada pre-comunistă. Potrivit preşedintelui executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, prizonierii politici din acea vreme au murit din cauza bătăilor, a foametei şi a lipsei de tratament medical.

În perioada în care Alexandru Vişinescu a fost directorul penitenciarului Râmnicu Sărat, a murit si diplomatul Victor Rădulescu Pogoneanu, condamnat la 25 de ani de inchisoare, după ce gardienii l-au târât pe scări. Ion Mihalache, unul dintre cei mai importanţi politicieni ai României din secolul trecut, a fost bătut crunt şi apoi i-a fost refuzat tratamentul medical.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a cerut Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmăririi penale fata de fostul comandant al închisorii Râmnicu Sărat. Însă nici acum, la 88 de ani, când a fost invitat să comenteze decizia institutului, fostul torţionar nu a renunţat la violenţă, înjurându-i şi alungându-i pe jurnalişti.


duminică, 4 august 2013

TRECEREA LUI COSTEL CONDURACHE

În seara zilei de luni, 29 iulie, 2013, la ora 19 și 20 de minute, Costel Condurache, în vârstă de 41 de ani, trecea la cele veșnice, lăsând în paza și în seama Domnului o soție însărcinată, Cezarina, și un fiu în vârstă de doi ani, Corneliu. Rugăciunile familiei și ale prietenilor l-au ajutat să treacă prin Vămile Cerului, la capătul unei paralizii și suferințe grele, în urma unui accident cumplit de automobil, petrecut în Bulgaria, în luna iulie, la întoarcerea sa de la Muntele Athos. A fost înmormântat pe 1 august, în București.
Fie-i țărâna ușoară!, iubitului nostru prieten. Dumnezeu să îl odihnească!