TRECEREA LUI PETRU POANTĂ

PETRU POANTĂ
7 aprilie 1947, Cerișor, județul Hunedoara -
7 septembrie 2013, Cluj-Napoca

Aflasem despre numele lui Petru Poantă pe când  aveam 19 ani. Poetul Petru M. Haș, profesor de franceză la un liceu din Făgăraș, îmi evoca scene din vremea studenției sale. Fusese coleg de cameră cu Petru Poantă, în celebrul cămin studențesc ”Avram Iancu” al Universității din Cluj.  Se numărau amândoi printre membrii fondatori ai revistei studențești ”Echinox”, alături de Marian Papahagi, Eugen Uricariu, Ion Pop, Andrei Vartic...  În 1986 aveam să debutez în revista ”Steaua” grație lui Petru Poantă și  poetului Adrian Popescu. În 1996 mi-a semnat o prefață excepțională în volumul de versuri ”Gura de piatră”, apoi a mai scris despre poezia mea, în câteva rânduri, elogios. M-a selectat pentru antologiile alcătuite sub îngrijirea lui, ”Dicționar de poeți. Clujul contemporan, 1999, 2000;” și, în 1998, datorită încurajărilor sale, mi-am alcătuit dosarul de intrare în Uniunea Scriitorilor. L-am simțit mereu aproape, încurajându-mă. Petru Poantă și profesorul Mircea Popa au fost criticii mei de Întemeiere.
O întâmplare ciudată face ca, același poet care îmi vorbise pentru  prima dată despre criticul și istoricul literar... să îmi fi dat și trista veste a săvârșirii din lumea aceasta a lui Petru Poantă. Pe 7 septembrie, mă aflam în tabăra Festivalului de literatură de la Săvârșin când, Petru M. Haș fusese sunat de un alt poet, bistrițean, pentru a-i spune asta. Și, cum nu ne venea să credem... cum nu puteam accepta, l-am sunat pe Ovidiu Pecican, la Cluj. Da, din păcate, era adevărat. Petru Poantă, măcinat de un cancer nemilos, se stinsese din viață la vârsta de 66 de ani...
Fie-i țărâna ușoară! 

A fost un împătimit al studiului operei lui George Coșbuc dar a fost fascinat, mai apoi, de reveriile studiului modernismului Cercului Literar de la Sibiu, de cele ale studiului modernității  revistei ”Echinox”-(construite și de el însuși). După cum era preocupat, frământat, de evoluția poeziei contemporane. Vedea și observa, cu tristețe, cum se profilează un soi de ”adamism” cu consecințe anarhice în contemporaneitate, născut din spuza unui analfabetism ”savant”, toxic pentru cultură și încerca să îi contrapună promovarea unui curent de reevaluare valorică, susținând autenticitatea și reîntoarcerea la substanțialitatea tradițiilor culturale. Modernitatea, pentru Petru Poantă nu poate face eschivă de la referențialitatea erudiției. De aici severitatea tratamentelor sale severe aplicate poeziei contemporane.
A iubit Cetatea Culturală a Clujului enorm și a fost cronicarul modern al ei (”Clujul meu. Oameni și locuri”, 2006; ”Clujul meu. Anii șaptezeci”, 2007. ”Clujul meu. Radiografii”, 2011; volumul monografic ”Clujul interbelic. Anatomia unui miracol.” aflându-se sub tipar).  
S-a stins o mare personalitate a lumii culturale române. În urnă-i rămâne nu doar o operă remarcabilă ci și întristarea și o îndoliată lume literară ardeleană. 
Aceasta e Trecerea lui Petru Poantă. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!
Îi voi păstra mereu în inima mea o mare recunoștință!
Condoleanțe doamnei Irina Petraș și fiicei lor, Laura Irina Poantă!