ANDRA DUMITRESCU: O posibilă conspiraţie?! Atentatele… de la Târgu Jiu asupra lui Brâncuşi

Obiectiv

nr. 504 - 31 Ianuarie - 6 Februarie 2011

Săptămâna trecută, Ovidiu Popescu, cunoscut publicului târgujian ca realizator de emisiuni radio şi TV, a câştigat concursul pentru postul de director al Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”, fiind unicul candidat. Un fapt banal, s-ar putea spune… Atâta doar, că se înscrie într-un lung şir de atentate la imaginea lui Brâncuşi.

De-a lungul timpului, în numele lui Brâncuşi s-au colectat bani, s-au intermediat împrumuturi la Banca Mondială, brâncoşiologii de marcă sau de ocazie au mâncat, mănâncă şi vor mânca o pâine... În acest context, de ce atâta osteneală în a-l „demola” pe Brâncuşi, la el, acasă?! După anii grei de comunism în care arta sa a fost numită decadentă şi i s-a refuzat dorinţa de a-şi lăsa moştenire întreaga operă, precum şi atelierul, poporului român, după eforturile de a se dărâma Coloana cu tractorul, iată că pe parcursul a douăzeci de ani de pretinsă democraţie, s-au depus şi continuă să se depună eforturi considerabile în a-l distruge pe Brâncuşi. În fapt, la Târgu Jiu, calvarul Coloanei fără Sfârşit a început în noiembrie 1991, în urma unei scrisori a prefectului de Gorj, Toni Mihail Greblă şi a primarului din acea vreme, Gheorghe Caralicea-Mărculescu, adresate lui Radu Varia, preşedintele Fundaţiilor Internaţionale "Constantin Brâncuşi", înfiinţate în 1990, la New York. Această intervenţie avea ca obiect preluarea de către Varia a activităţii de restaurare şi conservare a Ansamblului Monumental "Calea Eroilor". A urmat înfiinţarea în România a filialei Fundaţiilor Internaţionale Constantin Brâncuşi pentru "restaurarea, amenajarea, punerea în valoare şi conservarea ansamblului de la Târgu-Jiu", autorizarea acestora fiind dată în 1992, de către prim-ministrul Petre Roman şi ministrul Culturii, Andrei Pleşu. Se ştie prea bine ce a urmat. Odată pusă la pământ, avea să se scadă considerabil valoarea de patrimoniu a Coloanei fără Sfârşit, nemailuându-se în calcul intervenţiile agresive asupra modulelor monumentului.

Interese… Interese…

În 1996, "Radu Varia a moştenit o Coloană care trebuia doar restaurată. În ajunul unei serbări mondene destinate dezasamblării, dânsul a făcut o repetiţie a smulgerii a două module, acţiune care a dus la fisurarea acestora", a spus Brezianu, într-o conferinţă de presă. Iar Dan Lungu, profesor la Facultatea de Construcţii, declara că “din punct de vedere al rezistenţei, Coloana nici nu avea nevoie de restaurare… restaurarea era necesară pe dimensiunea arhitectonică, pentru că începuseră să apară deteriorări la baza modulelor, acolo unde se face îmbinarea, însă în niciun caz opera lui Brâncuşi nu se afla într-o stare de degradare care să necesite intervenţia de urgenţă.”

Şi totuşi, “în cazul în care Coloana fără Sfârşit ar fi fost restaurată după teoria lui Radu Varia, iar înscrierea mărcilor la OSIM - valabilă - toate beneficiile din exploatarea Coloanei şi a întregului complex ar fi revenit fundaţiei, când beneficiarul de drept este comunitatea din Târgu-Jiu", a declarat ministrul Culturii Ion Caramitru, într-o conferinţă de presă, în vara anului 2000.

Artistul plastic Paul Popescu vorbeşte de remedierea deteriorărilor apărute la scurt timp după restaurare pe suprafaţa Coloanei (schimbarea culorii, pete de coroziune etc.) prin spălare cu apă distilată (?). Observăm că din echipa sosită la Tg.-Jiu în toamna anului 2010 pentru analiza deteriorărilor nu face parte un specialist în coroziune, aşa că, în mod firesc, se pune întrebarea: cine poate da asigurări că intervenţia este competentă şi va fi bine făcută sau că aşa-zişii specialişti din cadrul Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”, din Primărie ori de pe te miri unde, ştiu ce proceduri se pot aplica în atare situaţie?! Urmând Coloana, şi Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, scaunele au nevoie de remedieri la scurt timp de când au fost restaurate… Tragem concluzia că, de fapt, lucrările de restaurare a componentelor Ansamblului brâncuşian au favorizat instalarea defectelor ?!

Ce s-a dorit?!

La 6 iulie 1998 s-a înfiinţat Centrul de Artă şi Cultură “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, prin reorganizarea activităţii Casei de Cultură a municipiului Târgu Jiu şi extinderea atribuţiilor Centrului de protejare şi punere în valoare a operelor sculptorului Constantin Brâncuşi şi administrarea bunurilor din Parcul Central şi Parcul “Coloanei fără Sfârşit”.

La 23 februarie 2004, Consiliul Local Târgu Jiu stabilea reorganizarea Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi” orientat pe trei segmente principale:

- activitatea de informare, cercetare şi documentare în domeniul brâncuşiologiei, cu accent pe valorificarea spirituală a moştenirii brâncuşiene de la Targu-Jiu: Ansamblul Monumental “Calea Eroilor”. În acest sens, în cadrul Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi” funcţionează un punct documentar şi de informare şi se editează o publicaţie cu caracter periodic. Valorificarea cercetarilor şi contribuţiilor de brâncuşiologie se face şi printr-o colecţie editorială circumscrisă tematicii, ca şi prin colocvii anuale, simpozioane, tabere de creaţie etc. Sectorul de activitate pe linie de brancuşiologie va funcţiona în sediul din Parcul Municipal “Constantin Brâncuşi”.

- activitatea de monitorizare, conservare şi întreţinere curentă a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, realizată conform reglementărilor legale specifice domeniului, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, precum şi alte acte normative.

- activitatea cultural-artistică, de divertisment şi timp liber

Promotorul ideii de realizare a acestei instituţii a fost regretatul Nae Diaconu. Într-un interviu realizat de Narcis Daju, Mihai Ţopescu povestea despre intenţiile lui Nicolae Diaconu care a gândit şi a ţinut cu tot dinadinsul să înfiinţeze aici o instituţie care să gestioneze Ansamblul Brâncuşi. Una şi-a dorit, şi alta a ieşit, pentru că politicienii locali au adaptat, reducând la nivelul lor, proiectul lui Nicolae Diaconu. Mai există, astăzi, la Târgu Jiu, Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”?!

Iată părerea lui Mihai Ţopescu, care exprimă foarte plastic starea de lucruri de la această instituţie: “Este doar un apendice manevrat de primărie şi Consiliul Local, care nu-şi îndeplineşte menirea. Vezi cum este Fundaţia Juan Miro, în Barcelona, vezi cum este Fundaţia Tapies, Fundaţia Picasso, Fundaţia Henry Moore. Tată, sunt fundaţii internaţionale, să vezi statuturile lor, ce acţiuni fac, ce expoziţii, ce contacte au, aici nu au niciun brâncuşiolog, niciun specialist. Aici nici măcar cu specialiştii locali nu au contacte… Mie îmi pare rău că la înfiinţarea Centrului Brâncuşi am refuzat rugămintea lui Nae Diaconu, Dumnezeu să-l odihnească, de a prelua eu conducerea acestei instituţii. A mers cu mine la ministrul Culturii de atunci, Marin Sorescu, Nae fiind foarte bun prieten cu el. Era atunci primar Murea. Am refuzat, însemna să mă aliniez politic. În plus, ca să accept să preiau eu conducerea Centrului Brâncuşi am spus că eu nu sunt brâncuşiolog, eu sunt artist şi încerc să fiu manager, dar am nevoie de cel puţin doi consilieri critici de artă, de o asistentă care să ştie cel puţin trei limbi…Mi s-a spus: stai, domnule, puţin! Ce, facem stat în stat? Nu am acceptat şi nu m-a iertat Nae Diaconu niciodată.”

Privind organizarea Centrului de Cultură şi Artă, Nae Diaconu a mai avut o tentativă, de data aceasta, împreună cu primarul Petrică Nanu, aceea de a o numi director onorific pe Doina Frumuşelu, iar pentru ocuparea postului de director executiv să se organizeze concurs: „Discuţia s-a purtat în biroul primarului Nanu. Am acceptat să coordonez activitatea Centrului - astăzi cu o minimă dotare tehnică poţi coordona o activitate şi de la New York, dacă vrei, bineînţeles! - şi nu trebuia să fiu plătită pentru asta. În fond, realizasem un proiect de restaurare pentru Coloană, fără demolare, îl consiliasem pe primar în toate problemele legate de restaurarea Ansamblului brâncuşian, reprezentasem Primăria Tg.-Jiu în relaţia cu Ministerul Culturii, Banca Mondială, alte organizaţii ... Sunt gorjeancă şi problemele de aici nu îmi sunt străine şi, nici, indiferente. Ulterior, lucrurile au luat o altă direcţie... S-a organizat un concurs la care se înscrisese Teodora Ciobanu şi Ion Mocioi, dar nu ştiu ce s-a întâmplat că, până la urmă, unicul candidat a fost Teodora Ciobanu, care fiind şi cea mai bună, a şi câştigat ! ”(dr. ing. Doina Frumuşelu).

Cum, necum, la conducerea Centrului s-au perindat fel de fel de persoane, a căror legătură cu Brâncuşi s-a dovedit a fi din ce în ce mai

inconsistentă, Centrul Brâncuşi devenind orice altceva în afara menirii sale. Ultimul manager, Sorin Lory Buliga, a reuşit să instaureze „cultura de tip chiolhan”. La vremea respectivă, personalităţi locale, naţionale şi internaţionale au protestat, la unison, asupra modului în care era manageriat Ansamblul Sculptural “Calea Eroilor”. Primarul a tot tergiversat organizarea unui concurs naţional pentru ocuparea postului de director. În cele din urmă, după un simulacru de concurs, cu candidaţi fără nicio pregătire în domeniu, lucrurile s-au tot amânat până săptămâna trecută…

...Şi unde s-a ajuns....

Potrivit declaraţiilor arhitectului Iulian Cămui, membrii unei obscure şi nerecunoscute loje masonice ar fi făcut presiuni asupra primarului Cârciumaru pentru impunerea lui Ovidiu Popescu în fotoliul de director al Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”. Asemenea intervenţii s-ar mai fi făcut şi pe lângă anumiţi artişti plastici pentru a-l susţine pe aspirant... sau, măcar pentru a nu fi vehement împotriva acestuia. Astfel de zvonuri au existat şi înaintea primului concurs, când întârziatul candidat, la înscriere, a obţinut un răsunător trei, deşi cu puţin timp înainte dăduse ca sigură admiterea sa în funcţie, urmare a intervenţiei masonice la primar. În fine, cândva, masoneria racola doar elitele... Ovidiu Popescu poate manageria (sau cel puţin aşa crede) aproape orice îşi doreşte în ale media... De ce, totuşi, insistă cu orice preţ, să îşi asocieze numele cu Centrul Brâncuşi?! Este de notorietate faptul că Brâncuşi nu a intrat în preocupările sale decât în măsura în care l-a sprijinit pe Radu Varia în demersul său, date fiind relaţiile de amiciţie dintre cei doi. Mai târziu, a „haiducit” într-o noapte, împreună cu Marius Marian Şolea şi sculptorul Codre pentru a duce de aici casa originală în care s-a născut şi a copilărit sculptorul. Este greu de crezut că „sentimentele” lui faţă de Brâncuşi au luat o altă turnură, sau că în câteva luni a devenit doldora de carte ca să poată fi notat cu un onorabil 8,54. Probabil, desele deplasări în străinătate ale înaintaşului Buliga, apetenţa acestuia pentru diplome de studii, dar şi cărţile editate, toate la un loc, sub înaltul patronaj al primăriei, au condus la obsesia pentru acest post. Ovidiu Popescu nu are nici minima pregătire în domeniu a lui Buliga sau a Teodorei Ciobanu. Cu studiile sale de subinginer electrotehnist şi cu cele de foarte scurtă durată şi nerecunoscute în jurnalism, la BBC sau aiurea... este mai jos decât oricare dintre ocupanţii trecuţi ai postului de director al acestui centru. Dar, de ce să nu beneficieze şi Ovidiu Popescu de „binefacerile” primarului, pe bani publici, în timp ce ar fi de organizat nişte acţiuni de doi lei, se întreabă retoric cei câţiva oameni de cultură care mai îndrăznesc să aibă o opinie, şi aceia deja scârbiţi de ceea ce se întâmplă?! În fond activitatea Centrului „Brâncuşi” s-a diluat în aşa hal, încât evenimentele se rezumă la nişte parastase şi câteva simpozioane. Orice persoană de minim bun simţ, după un asemenea eşec, cu o notă de puţin peste trei, ar fi stat ascuns cel puţin o vreme şi şi-ar fi rumegat ruşinea. În toată această chestiune există un singur vinovat: edilul Cârciumaru! Acesta a ignorat cu bună ştiinţă orice sfat venit din partea Consiliului Cultural Consultativ în tot ceea ce înseamnă Brâncuşi sau Ansamblul său Monumental. De altfel, Consiliul Cultural Consultativ a devenit un element de decor, citat numai pentru a acoperi toate mizeriile şi atentatele la ceea ce s-a gândit a fi „Târgu Jiu, oraş cultural” şi, de ce, nu, aşa cum spunea Ion Cepoi: „Târgu Jiu, capitală culturală europeană”! Cât priveşte Consiliul Municipal, în componenţa acestuia nu există niciun om de cultură... Un lucru e cert! Cel de-al doilea concurs s-a desfăşurat cu un singur candidat, fără o publicitate corespunzătoare în presa locală şi naţională, într-un moment în care oamenii erau mai preocupaţi de sărbători, de sarmale şi cârnaţi, decât de concursurile de la Primărie. În faţa cui a dat „concurs” Ovidiu Popescu?! Ce brâncuşiologi au făcut parte din comisia de examinare?! Totul a fost făcut pe furiş ca orice s-ar întâmpla să câştige, chiar şi prin încălcarea legii, omul lui Cârciumaru. „Obiectiv” l-a dat câştigător pe Popescu chiar înainte de primul concurs, anticipând mascarada şi găinăriile la care s-au pretat angajaţii Primăriei şi consilierii municipali.(n. red.)

... Liber, la Centrul de Interpretare...

Ce se va mai alege de activitatea Centrului?! Probabil, vor rămâne nunţile profitabile de la Poarta Sărutului şi ceva activităţi cu ocazia Sfântului Valentin, că tot s-a instaurat tradiţia de către Buliga în acord cu primarul, iar Popescu are abilităţi în organizarea unor astfel de evenimente...

Cu Ovidiu Popescu la Centrul Brâncuşi, va fi, probabil, cu mult mai uşor să i se dea mână liberă arhitectului Mihai Radu şi fundaţiilor „Infinitului” în a-şi duce proiectele la bun sfârşit. Şi atunci, ne vom trezi cu un Centru de Interpretare a lui Brâncuşi aşa cum vor Primăria şi echipa Mihai Radu ... De interpretare are nevoie Brâncuşi?! Iată ce spun oamenii de cultură...

„Am auzit de acest Centru... Sună ca în perioada comunistă „Centru de Cercetare şi Educaţie Socialist-Ştiinţifică”... Ce e aia să-l interpretezi pe Brâncuşi?! Au fost, sunt şi vor fi brâncuşiologi care mănâncă o pâine de pe urma lui Brâncuşi, cu interpretări, de multe ori, penibile... Dacă Mihai Radu vrea să facă o clădire cu scop educativ, cu săli de expoziţie, cu librării, cu săli de conferinţă, cu un punct de documentare, e foarte bine! Să-l facă! Dar, să nu uităm! Mihai Radu este arhitect şi vrea o clădire de care să fie mândru! Până la urmă ar fi un punct de interes. Ideea este să nu concureze ca volum şi arhitectură cu Coloana. Sau să o rupă de contextul Ansamblului! Să nu fie un punct de vibrare mai puternic decât Coloana... Nu am văzut proiectul. Dar ar trebui să fie, pe înălţime, o jumătate în pământ şi o jumătate afară, să nu depăşească înălţimea unei clădiri normale...”(artistul plastic Mihai Ţopescu)

„Intră în metodele manageriale ale Primarului Florin Cârciumaru, ca periodic, în momente tulburi pentru comunitatea locală, să scoată de la naftalină acest proiect. Aşa este şi acum, când oamenii nu mai au alte preocupări decât să supravieţuiască, iată că Primăria vine cu soluţia: punerea în operă a unui proiect megaloman, estimat la vreo 2 milioane de dolari! Este exact ceea ce lipsea unei comunităţi sărace, îngropată în datorii pe vreo 2-3 mandate!!! Dar situaţia este complet năucitoare (eternul paradox românesc!): astăzi, în condiţii de criză acută, realizarea proiectului nu ne costă nimic, ieri (adică, acum trei ani), eram anunţaţi prin vocea autorizată a purtătorului de cuvânt al Primăriei, Constantin Creţan, că: „Este un proiect îndrăzneţ, care se bucură de atenţia Fondului Mondial al Monumentelor”... Tot atunci eram anunţaţi de către dl Cârciumaru că Primăria Târgu-Jiu ar putea să asigure o finanţare între 500 000 şi 700 000 de dolari şi că va solicita Consiliului Local aprobarea pentru asigurarea contribuţiei locale (adică, a plătitorilor de impozite!) la proiect. Cu aşa o limite largi de estimare a contribuţiei locale, coroborate cu experienţa investiţiilor anterioare (vezi Centrul oraşului, Centrul de Artă şi Cultură C. Brâncuşi, reabilitarea termică a construcţiilor, fiasco total!), vă imaginaţi că aceasta va sări uşor spre 1-1,5 milioane de dolari!

A durat aproape 12 ani restaurarea componentelor Ansamblului monumental şi amenajarea peisagistică, sigur va mai dura vreo 5-6 ani şi implementarea proiectului lui Mihai Radu! Ca să stăm liniştiţi, se încearcă, de această dată, să se inducă ideea că această clădire „va fi donată municipiului”. Cu ce preţ?! Nu cred în donaţii! Şi când afirm acest lucru, mă gândesc la celălalt „cadou din partea aceloraşi persoane binevoitoare” care a dat atâtea bătăi de cap – pavimentul din parcuri. “ (dr. ing. Doina Frumuşelu)

“Ce alte monumente au salvat iniţiatorii acestui proiect? Ce alte proiecte de o asemenea anvergură a mai avut Mihai Radu? Pe ce criterii se doreşte declararea clădirii ca monument istoric? Cred că numele: Centru de Interpretare (chiar şi cu titulatura schimbată) este total inoportun. Târgu Jiu nu are nevoie de interpretarea lui Brâncuşi, ci de protejarea monumentelor de diverse experimente, precum aşa-zisa donaţie – pavimentul. De fapt, a fost o “donaţie” de impunere a unui material care a subordonat opera , obligând la tot felul de compromisuri – treptele de la Masa Tăcerii. Spulberat de vânt şi spălat de ploi, pavimentul nici măcar nu mai există. Iar Brâncuşi merita cel puţin un concurs pentru realizarea unui asemenea centru!” (arh. Iulian Cămui)

În aceste condiţii, soarta Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, încăput pe mâinile unor habarnişti, devine din ce în ce mai precară, contextul architectural realizat în centrul oraşului fiind unul de maxim prost gust, în care axa Brâncuşi nu se mai regăseşte. Mai rămâne să-l vedem la Târgu Jiu şi pe Radu Varia, în virtutea amiciţiei cu Popescu… Citându-l pe ziaristul Narcis Daju, iată şi opinia arhitectului Florescu, realizatorul ororilor din centru…”Am avut, recent, o discuţie cu arhitectul Dumitru Florescu şi l-am întrebat dacă a gândit modernizarea centrului Târgu Jiului în consonanţă cu Axa Brâncuşi. Ce consonanţă? Cu specificul gorjenesc, dacă nu cu Axa... Mă piş pe specificul gorjenesc. Ce-i ăla? Aşa mi-a spus…”

Faţă de cei pe mâna cărora a intrat oraşul, cu tot ce are mai de preţ, orice comentariu este de prisos!

A durat aproape 12 ani restaurarea componentelor Ansamblului monumental şi amenajarea peisagistică, sigur va mai dura vreo 5-6 ani şi implementarea proiectului lui Mihai Radu! Ca să stăm liniştiţi, se încearcă, de această dată, să se inducă ideea că această clădire „va fi donată municipiului”. Cu ce preţ?! Nu cred în donaţii! Şi când afirm acest lucru, mă gândesc la celălalt „cadou din partea aceloraşi persoane binevoitoare” care a dat atâtea bătăi de cap – pavimentul din parcuri. “ (dr. ing. Doina Frumuşelu)

“Ce alte monumente au salvat iniţiatorii acestui proiect? Ce alte proiecte de o asemenea anvergură a mai avut Mihai Radu? Pe ce criterii se doreşte declararea clădirii ca monument istoric? Cred că numele: Centru de Interpretare (chiar şi cu titulatura schimbată) este total inoportun. Târgu Jiu nu are nevoie de interpretarea lui Brâncuşi, ci de protejarea monumentelor de diverse experimente, precum aşa-zisa donaţie – pavimentul. De fapt, a fost o “donaţie” de impunere a unui material care a subordonat opera , obligând la tot felul de compromisuri – treptele de la Masa Tăcerii. Spulberat de vânt şi spălat de ploi, pavimentul nici măcar nu mai există. Iar Brâncuşi merita cel puţin un concurs pentru realizarea unui asemenea centru!” (arh. Iulian Cămui)

În aceste condiţii, soarta Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, încăput pe mâinile unor habarnişti, devine din ce în ce mai precară, contextul architectural realizat în centrul oraşului fiind unul de maxim prost gust, în care axa Brâncuşi nu se mai regăseşte. Mai rămâne să-l vedem la Târgu Jiu şi pe Radu Varia, în virtutea amiciţiei cu Popescu… Citându-l pe ziaristul Narcis Daju, iată şi opinia arhitectului Florescu, realizatorul ororilor din centru…”Am avut, recent, o discuţie cu arhitectul Dumitru Florescu şi l-am întrebat dacă a gândit modernizarea centrului Târgu Jiului în consonanţă cu Axa Brâncuşi. Ce consonanţă? Cu specificul gorjenesc, dacă nu cu Axa... Mă piş pe specificul gorjenesc. Ce-i ăla? Aşa mi-a spus…”

Faţă de cei pe mâna cărora a intrat oraşul, cu tot ce are mai de preţ, orice comentariu este de prisos!

Andra DUMITRESCU