Sărutul sau „Drumul Damascului”
1907 este anul realizării Capului unei tinere fete (dispărută), Sărutului şi Cuminţeniei Pământului, lucrări atestate de artist ca fiind printre cele dintâi cioplite direct în piatră (This Quarter, Paris, 1925, primăvara, I, 1). Despre Sărutul, Brâncuşi spunea că „...Am vrut de fapt să fac un lucru care să pomenească nu despre o singură pereche, dar despre toate perechile de oameni ce s-au iubit şi s-au perindat pe pământ, înainte de a-l fi părăsit. Pentru că fiecare lucrare a mea este generată de un asemenea simţământ lăuntric... Sărutul a reprezentat drumul spre Damasc, izbutind pentru întâia oară să exprime esenţialul.” Expresia „Drumul Damascului” vine din „Faptele Apostolilor”, unde se relatează că Saul (numele apostolului Pavel înainte de încreştinare), mare prigonitor al creştinilor, a plecat într-o zi la Damasc. Pe drum o lumină l-a învăluit deodată ca într-un fulger şi, în urma acestei viziuni a trecut la creştinism. Aşa şi Brâncuşi, numai Dumnezeu ştie ce viziuni a avut când a cioplit în piatră nemuritorul Sărut, simbolul iubirii transcedentale, care l-a îndepărtat de mentorul său, Rodin şi de al său Sărut, mult prea carnal pentru Brâncuşi care descoperise „Drumul Damascului”.
Ciclul Sărutului
Sărutul va constitui punctul de plecare al unui ciclu celebru finalizat cu Piatra de hotar (1945). Este ultima dată când sculptorul ciopleşte simbolul sărutului, şi ca urmare trebuie considerat ca un testament spiritual. Altfel zis, dacă dragoste nu e, nimic nu e! Tema Sărutului va fi reluată de artist şi în alte lucrări: Poarta Sărutului, precum şi în proiectul Templul dragostei.
Sculpturile lui Brâncuşi în piatră, lemn, lut sau marmură, cu mici excepţii, au fost un intermediu pentru bronz. Remarcăm că Sărutul nu a fost niciodată reprodus în metal, în nici o versiune. Iată, deci, o abatere de la regulă care contribuie la creşterea valorii de piaţă a lucrării!
Coroborând datele publicate de V. G. Paleolog (Brâncuşi - Brâncuşi, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, I/1976, II/2002), B. Brezianu (Brâncuşi în România, Ed. All, Bucureşti, 1998), S. Geist (Brancusi / The Kiss, 1978, Icon Editions Harper&Row Publishers, New York; versiunea în lb. română Brâncuşi / Sărutul, Ed. Minerva, Bucureşti, 1982), M. Deac (Brâncuşi, Ed. Thausib, Sibiu, 1996) şi informaţiile oferite de muzeele lumii care deţin lucrări de Brâncuşi, putem reconstitui ciclul Sărutului lui Brâncuşi în piatră.
În străinătate, există şi câteva Săruturi modelate în ghips: la Hamburg (Hamburger Kunsthalle) şi în colecţia Raymond and Patsy Nasher, Dallas, Texas. În noiembrie 2005, casa de licitaţii Christie’s din New York a vândut cu 3 600 000 USD un Sărut modelat în ghips (înălţimea de 28 cm), realizat în 1907-1908, necunoscut până atunci, aparţinând colecţionarului Edward R. Broida (achiziţionat în jurul anului 1920).
Sărutul în România
În perioada 14 noiembrie–decembrie 1910, la Salonul de Toamnă - expoziţie de sculptură şi pictură - al Societăţii „Tinerimea Artistică”, Brâncuşi expune Sărutul, cu denumirea de Fragment dintr-un capitel. Sculptura a fost achiziţionată de Victor N. Popp. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, colecţionarul şi-a adăpostit cele patru sculpturi, achiziţionate între timp de la Brâncuşi, la conacul său de la Ostroveni - un sat situat la câţiva kilometri de Craiova.
În 1948, are loc naţionalizarea proprietăţilor, iar în 1949, arheologul C. S. Nicolăescu-Plopşor s-a dus la Ostroveni pentru a recupera sculpturile. Sărutul era folosit drept greutate pe „crucea unei putini de varză”. Aventurile acestor lucrări au fost consemnate de el în Câteva amintiri despre „Brâncuşi” de la Craiova (Manuscriptum, Bucureşti, 4, 1989), C. D. Zeletin în Piatra pe varză (Viaţa medicală, Bucureşti, 6 apr., 1990), B. Brezianu (Brâncuşi în România, Ed. All, Bucureşti, 1998).
B. Brezianu aduce informaţii valoroase privind existenţa altor Săruturi în România. În inventarul moştenirii colecţionarului Alexandru Bogdan-Piteşti, întocmit în anul 1923, se afla înregistrat Brâncuşi sculptură piatră Sărutul (arhiva statului, Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Artelor, dos. nr. 800/1922, f. 8). Acest Sărut nu va mai figura la licitaţia ţinută în anul următor. S. Geist presupunea că sculptura în piatră aflată în colecţia Harold Diamond din New York ar fi cea a lui Al. Bogdan-Piteşti (Brancusi, The Sculpture and Drawings, Harry N. Abrams, Inc. Publishers, New York, 1975).
Mulajul în ghips (1907?) făcut de Brâncuşi după prima versiune în piatră a Sărutului a fost dăruit prietenei sale Cecilia Cuţescu-Storck, într-una din vizitele sculptorului în ţară, înaintea Primului Război Mondial. Această lucrare (28,4x26x21,5 cm), a fost expusă numai în Bucureşti: Expoziţia Contimporanul (1924); Exposition d’Art Roumain (1927); Expoziţia „Tinerimea Artistică” (1928); Expoziţia omagială (1956); Colocviul Brâncuşi (1967); Retrospectiva Brâncuşi (1970). Se pare că lucrarea a dispărut după cutremurul din 4.III.1977 (B. Brezianu, Brâncuşi în România, Ed. All, Bucureşti, 1998; A. Z. Pop, fişa de clasare a Sărutului, Muzeul de Artă din Craiova, 2003), iar în 1983, la Muzeul în aer liber Chokoku no Mori Bijutsukan din Hakone (Japonia) a apărut o sculptură asemănătoare inclusă în catalogul instituţiei muzeale, intitulată Sărutul (mulaj în ghips).
Sărutul – aproape un secol de viaţa artistică pe meridianele lumii
Lucrările de artă trăiesc şi sunt evaluate şi după expoziţiile la care participă, iar Sărutul (1907) a fost expus la toate evenimentele de anvergură dedicate lui Brâncuşi sau grupărilor de artişti care au marcat arta plastică mondială. Dintre acestea menţionăm pe cele mai importante:
– 30 martie–aprilie 1914, Bucureşti. A XIV-a expoziţie de pictură şi sculptură organizată de Societatea „Tinerimea Artistică”. Sărutul este expus cu denumirea de Sculptură în piatră, fragment (colecţia V. N. Popp).
– 24 octombrie–10 noiembrie 1943, Craiova. Expoziţia Săptămâna Olteniei la Palatul Dinu Mihail. V. G. Paleolog organizează standurile de artă plastică românească, unde sunt expuse trei lucrări de Brâncuşi împrumutate din colecţia Victor N. Popp, care ulterior i-au fost restituite colecţionarului.
– 1–31 august 1956, Craiova. Expoziţia festivă pentru sărbătorirea lui Brâncuşi, organizată la Muzeul de Artă, Sala Oglinzilor. Este expus primul grupaj al operelor lui Brâncuşi, constituit în cea mai mare parte din fosta colecţie a lui V. N. Popp.
– 24–31 decembrie 1956, Bucureşti. Expoziţia omagială organizată la Muzeul de Artă cu prilejul celei de-a 80-a aniversări a artistului.
– 27 iulie–4 noiembrie 1957, Milano. Triennale di Milano, ediţia a XI-a, Expoziţie internaţională de arte decorative şi industriale moderne şi de arhitectură modernă la Palatul Artei.
– 25 octombrie–4 decembrie 1961, Paris. Expoziţia L’Art roumain de XIX-e siècles à nos jours la Muzeul Naţional de Artă Modernă.
– 28 mai–30 iunie 1963, Viena. Expoziţia Rumänische Malerei und Plastik: Ciucurencu, Brincusi (sic), Caragea la Kunstlerhaus.
– octombrie–noiembrie 1966, Londra. Expoziţia Romanian Art of the 20th Century: Brancusi and His Countrymen la Royal College of Art.
– 23 septembrie–15 noiembrie 1969, Philadelphia. Constantin Brancusi 1876-1957: A Retrospective Exhibition la Muzeul de Artă, care este itinerată, apoi, la Muzeul Solomon R. Guggenheim din New York (21 noiembrie 1969–15 februarie 1970) şi Institutul de Artă din Chicago (11 martie–26 aprilie 1970).
– 5 iunie–20 iulie 1970, Bucureşti. Expoziţia retrospectivă Constantin Brâncuşi la Muzeul de Artă al R.S.R.
– 19 septembrie–29 noiembrie 1970, Haga. Expoziţia Brancusi, keerpunt in de beeldhouwen kunst la Muzeul Municipal din Haga (Gemeentemuseum den Haag).
– august 1974, Bucureşti. Expoziţia de artă plastică dedicată Conferinţei Mondiale a Populaţiei la Muzeul de Artă al R.S.R.
– 22 aprilie–18 septembrie 1976, Bucureşti. Expoziţia Centenarul Constantin Brâncuşi la Muzeul de Artă al R.S.R.
– 2 septembrie–2 decembrie 1976, Craiova. Expoziţia omagială Constantin Brâncuşi (1876-1957) la Muzeul de Artă, itinerată la Muzeul de Artă din Piteşti.
– 31 mai–iunie 1978, Londra. Expoziţia A Hundred Years of Romanian Art 1870–1970 la Somerset House, itinerată la Muzeul Victoria & Albert (28 iunie–13 iulie 1978).
– 25 octombrie 1981–3 ianuarie 1982, Duisburg. Expoziţia Hommage à Lehmbruck – Lehmbruck und Seine Zeit la Muzeul Wilhelm Lehmbruck.
– 14 aprilie–21 iulie 1995, Paris. Expoziţia Constantin Brancusi (1876–1957) la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou, itinerată la Muzeul de Artă din Philadelphia (8 octombrie–31 decembrie 1995).
– 19 iulie–4 august, 1996, Atlanta (Georgia). Expoziţia Rings: Five Passions la High Museum of Art.
– 5 februarie–15 mai 2008, Madrid. Expoziţia Modigliani şi timpul său la Muzeul Thyssen-Bornemisza.
Sărutul salvat din butoiul cu varză, nu scapă de ciobire la Muzeul de Artă din Craiova
După ce C. S. Nicolăescu-Plopşor a recuperat Sǎrutul din butoiul cu varză de la Ostroveni, precum şi celelalte lucrări ale lui Brâncuşi din colecţia V. N. Popp, le-a depozitat la Palatul Jean Mihail, viitorul Muzeu Regional al Olteniei (nr. inv. 4/948, 1945).
După 1990, Sărutul cunoaşte o viaţă nouă, trăită la maximum, fără regulamente şi constrângeri, într-o libertate deplină! Începutul îl constituie expoziţia Brancusi. Masterpieces from Romanian Museums organizată de Radu Varia la Galeria Gagosian din New York, între 5 octombrie şi 5 decembrie 1990. Evenimentul are loc într-o perioadă deosebit de tulbure a istoriei României, când nu mai exista legea patrimoniului care să îi protejeze valorile. Multe voci din parlament şi din societatea civilă au fost auzite împotriva scoaterii Sărutului şi a celorlalte lucrări din ţară, însă Andrei Pleşu, ministrul Culturii, le-a ignorat.
În perioada martie–mai 1998, este organizată expoziţia Brâncuşi la Muzeul Cobra, din Amsterdam. Sărutul este scos din ţară de către directorul Muzeului de Artă, Paul Rezeanu, şi transportat în avion ca bagaj de mână. La închiderea expoziţiei, când s-a dus să recupereze lucrarea, P. Rezeanu a constatat că este deteriorată, la baza soclului lipsind un fragment de circa 2 cm2. El negociază singur cu doi experţi olandezi veniţi la Craiova suma pe care statul român urmează să o primească drept despăgubire. Acest fapt este precedat de un mare scandal în presă, deoarece olandezii nu voiau să despăgubească Muzeul din Craiova, Sărutul nefiind asigurat. Fără acordul Ministerului Culturii sau al Consiliului Judeţean Dolj, în subordinea căruia se află Muzeul de Artă din Craiova, P. Rezeanu a apreciat pagubele la puţin peste 120 000 USD, bani plătiţi imediat de partea olandeză (C. R. Constantinescu în Adevărul, Bucureşti, 21 mai, 1998; L. Chimoiu în Ziua, Bucureşti, 18 aug., 1998). Pe directorul P. Rezeanu l-a costat funcţia. Cam puţin! Restaurarea lucrării se va face abia peste câţiva ani! Regretatul critic de artă C. R. Constantinescu îmi spunea deseori: „Dragă, cei mai alergaţi turişti români pe meridianele lumii sunt lucrările lui Brâncuşi din muzeele României!” Se referea la perioada 1996-1998! Numai Bunul Dumnezeu a avut grijă de ele, în peregrinările pe toate meridianele lumii fără nici o asigurare!
Sǎrutul asigurat la Sfântul Petru
În timp ce Florin Rogneanu afirma în Gazeta de Sud (Craiova, 2002) că Sărutul ar fi evaluat la cel puţin 40 de milioane de euro, Paul Rezeanu declara în acelaşi ziar că lucrările lui Brâncuşi din Muzeul craiovean „Sunt asigurate la Sfântul Petru. Păi de unde să mai găsim bani şi pentru asigurare în România de azi?”. Avea dreptate! Cu o aşa asigurare în ceruri ce nevoie mai avea Sărutul de asigurare pe pământ?! Totuşi, în 2008, conducerea Muzeului îşi revizuieşte strategia managerială şi revine pe pământ, asigurând Sărutul în vederea participării la expoziţia Modigliani şi timpul său de la Madrid. „Poliţa de Asigurare a fost încheiată cu firma Lloyd’s, la valoarea de 20 milioane de euro, pe toată durata expoziţiei şi 13 zile după închiderea expoziţiei” ne informează directorul F. Rogneanu.
Ceaiuri dansante cu Sǎrutul
În 2003, în şedinţa de la sfârşitul lunii ianuarie a Consiliului Judeţean Dolj izbucneşte un nou scandal, plecând de la solicitarea lui P. Rezeanu (75 de ani) de a i se prelungi contractul de muncă cu încă un an de zile. Acum iese la iveală faptul că domnia sa a continuat să organizeze simpozioane şi petreceri în incinta Muzeului de Artă, cu toate că în 2002, Consiliul Judeţean a interzis astfel de manifestări incompatibile cu statutul unui muzeu. C. Răducănoiu, unul dintre consilierii judeţeni, a intervenit revoltat: „Este inacceptabil să se organizeze aceste simpozioane cu bufet suedez şi lăutari. Invitaţii să nu apuce să guste nimic din cauza salariaţilor şi a familiilor acestora care dau năvală ca hunii şi iau tot de pe masă. Se încalcă o hotărâre a Consiliului Judeţean care interzice astfel de manifestări“ (B.G. în Gazeta de Sud, Craiova, 1 feb., 2003). Anul 1998 era demult uitat! Însă ceea ce s-a întâmplat atunci la Amsterdam este consemnat în fişa CIMEC (Institutul de Memorie Culturală) a Sǎrutului (nr. inv. 4/948) pe baza căreia a fost emis ordinul nr. 2579/05.III.2003 de clasare la tezaur a lucrării. Iată descrierea făcută de experta Ana Zoe Pop: „... – Pe faţa I se văd urme de mastic pe braţul stâng al bărbatului, pe părul şi pe braţul drept al fetei; zone de murdărie în partea stângă jos şi pe pieptul fetei; urme minuscule de lovituri pe bărbia bărbatului şi în zona tâmplei acestuia, pe bărbia şi deasupra buzei fetei. Pe braţul bărbatului, foarte vizibilă, o lovitură, sub formă de linie. – Pe faţa II sunt urme de lovituri vechi, situate pe braţul bărbatului, ca şi o ciobitură pe bustul fetei, la nivelul muchiei stângi, lateral. [...] Pe muchia bazei, în timpul participării la expoziţia din Olanda, 1998, lucrarea a suferit o ciobitură de 1,5/2,0 cm, ciobitură ce are o adâncime de circa 2/3 mm. Desprinderea materialului a dovedit fragilitatea, friabilitatea pietrei. – Pe latura dreaptă se remarcă o lovitură veche pe mâna stângă a fetei, ca şi urme de păr alb pe părul bărbatului, în lateral dreapta, cu o zonă de porozităţi accentuate pe mâna dreaptă a fetei”. Cu toate că experta încearcă să atenueze duritatea faptelor prin fraza: „Lucrarea este într-o stare bună de conservare, având în vedere trecerea timpului şi friabilitatea materialului”, asta nu rezolvă problema de fond: Sărutul nu mai are valoarea dinainte de ciobire! Ne întrebăm de ce în celelalte muzee ale lumii care deţin Sǎruturi realizate din calcar sau ghips nu s-a întâmplat la fel? Oare acele materiale nu au fost friabile şi peste ele, nu a trecut timpul?! Iar intrăm într-un paradox românesc fără ieşire!
Sǎrutul urmărit de urmaşii lui Victor N. Popp
În 2004, Sărutul a ratat cel mai important eveniment de artă plastică din Europa acelui an: expoziţia Constantin Brancusi: The essence of things, organizată în perioada 29 ianuarie–23 mai, la Galeria Tate Modern din Londra. Au fost expuse 50 de lucrări ale lui Brâncuşi printre care Danaida de la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Sărutul şi Coapsa de la Muzeul de Artă din Craiova nu au mai primit avizul Ministerului Culturii de a părăsi temporar ţara. Răzvan Theodorescu, Ministrul Culturii din acea perioadă, a explicat de ce: „Aceste două piese de la Muzeul de Artă din Craiova au fost revendicate de nişte cetăţeni de origine română care trăiesc acum în străinătate. Problema s-a reglat din punctul de vedere al justiţiei române. Am primit însă informaţii de la autorităţi competente cum că aceste persoane ar dori ca, o dată scoase din ţară aceste două piese, să le revendice din nou. Lucrurile ar fi fost foarte clare dacă asiguratorul englez nu ar fi pus o clauză conform căreia nu asigură piesele în caz de revendicare. [...] Se pare că este o clauză uzuală. [...] Persoanele respective au pierdut mai demult un proces prin anii ’90 şi după aceea nici măcar nu s-au mai prezentat în justiţie. Este vorba de descendentul familiei Popp, care a avut aceste piese înainte de 1945. După aceea, s-a făcut un schimb de proprietate cu altcineva, care a donat piesele muzeului. Acum, aflând probabil că lucrările vor ieşi din ţară, au încercat marea cu degetul, iar noi n-aveam nevoie de această problemă.” (B. Ciubuc, C. Ţupa, news.4.romania, 26 ian., 2004).
Sărutul din The Times Online
O iniţiativă lăudabilă şi de tot respectul, care contrastează cu televotingul organizat de Galeria Saatchi, a avut ziarul londonez The Times online din 5 mai 2009 care timp de o săptămână a organizat o campanie de presă privind modul cum înţeleg oamenii, astăzi, Sărutul lui Brâncuşi (The Kiss by Constantin Brancusi / Modern art explained: what do you think?). După câteva fraze scurte de prezentare a sculptorului român şi a operei sale, editorii au cerut cititorilor să trimită într-un e-mail, pe adresa redacţiei, impresiile pe care Sărutul le creează în sufletul lor. Am remarcat un comentariu din Germania „Sărutul ca un întreg. Piatra pare că se topeşte” şi altul din Africa de Sud „Sculptura este originală şi nemuritoare. Mi-ar fi plăcut să realizez eu însumi aşa ceva”. Şi mie mi-ar fi plăcut!!!
Bucureşti, 29 septembrie 2009
