O minciună mare cât o jumătate de secol
V. G. Paleolog (1967): „Cel de-al treilea destin al casei Brâncuşi nu poate fi decât cel muzeal”
Obiectiv Gorj Magazin, Târgu-Jiu, XI, 450, 5-11 aug., pp.8-9.
La moartea lui Radu Nicolae Brâncuşi (1833-1885), conform dreptului cutumiar, casa ar fi trebuit să fie moştenită de fiul său cel mic, Dumitru, însă, în casă rămân soţia sa, Maria (1851-1919) şi fiica cea mică, Eufrosina (1884-1948), căsătorită cu Gheorghe Brânzan. După moartea mamei sculptorului, în urma partajului, casa revine în întregime Eufrosinei, care este nevoită să o mute cu 200 m mai departe, pe terenul său.
Ce zic brâncuşiologii despre casa Brâncuşi?
Petru Comarnescu. În 1965, scriitorul şi criticul de artă P. Comarnescu publică articolul „Porţile vieţii lui Brâncuşi” (Iaşul literar, 4, apr.), reluat, apoi, în cartea „Brâncuşi, mit şi metamorfoză în sculptura contemporană” (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972). Articolul este scris în urma vizitei la Hobiţa şi a discuţiilor purtate cu Ion Brânzan, fiul Eufrosinei, şi cu alţi „informatori aflaţi de faţă pe când ne străduiam să reconstituim faptele trecutului”. P. Comarnescu află că la mutarea structurii de lemn şi la reconstituirea casei s-a păstrat aceeaşi orânduire a încăperilor: două camere şi bucătăria fără tavan, alăturate, având în faţă obişnuitul pridvor. Casa nu a mai fost aşezată la drum, ci în curte. Ca modificări mai importante, actuala casă Brânzan (n.n. anul 1965) este aşezată pe un soclu făcut din pietre de râu şi are acoperiş cu olane, pe când casa natală nu avea soclu, iar acoperişul era de şindrilă. Stâlpii pridvorului sunt simpli şi nu au împodobirile celor de la casa lui Calistrat Blendea (n.n. astăzi Casa Memorială C. Brâncuşi). Grinzile sunt, aparent, de lemn de stejar şi par de vechimea atestată de către cei de faţă. Comarnescu consemnează că: „Ni s-a recunoscut că uşile nu sunt ale vechii case, ci mai noi. Nu au ştiut să ne spună dacă stâlpii pridvorului sunt cei originari. Lemnul lor arăta aceeaşi vechime ca şi bârnele de sus şi acelea dintre zidărie, dar după părerea bătrânului Vasile Blendea-Trifu, casa natală a sculptorului seamăna cu totul cu casa lui Calistrat Blendea, iar dacă este aşa, atunci probabil că a avut şi stâlpii ciopliţi şi decoraţi artistic. Dacă s-ar transmite stâlpii de la pridvorul casei lui Calistrat Blendea la casa lui Ion Brânzan, s-ar obţine, în orice caz, casa reprezentativă pentru vremea când s-a născut sculptorul. Şi în sens propriu s-ar putea declara a fi însăşi casa natală”.
V. G. Paleolog. Istoricul şi criticul de artă V. G. Paleolog, în 1967, consemnează în volumul „Tinereţea lui Brâncuşi” (Ed. Tineretului, Bucureşti) că: „Mai târziu, după moartea lui Nicolae-Radu, când se făcu şi împărţeala averii lui, casa nu căzu pe lotul celui care râvnea la el, ci cumpărând-o Fârsina Brânzan, sora lui Brâncuşi, de la ceilalţi fraţi, după desfacerea ei bârnă cu bârnă, uşor cu uşor şi prag cu prag, a rostuit-o din nou în îmbucăturile ei dintâi, puţin mai la sud, aşa cum se întâmplă uneori la ţară, la munte, şi azi. [...] Se deosebeşte de cea durată de Radu prin aspectul ei exterior: bârnele, blanele, toate de gorun, au fost încercuite şi acoperite cu tencuială în var, dar timpul a năruit ici şi colo, mai ales la miazănoapte, fragila tencuială, lăsând să se vadă bârnele dintâi.”
„Casa se mai găseşte şi azi tot acolo unde a fost mutată. În locul ei dintâi doar o măgură de moloz şi de pietroaie mai durează, aşteptându-şi cel de-al treilea său destin, care nu poate fi decât cel muzeal. Casa în care s-a născut Constantin Brâncuşi [...] aşa cum Nicolae-Radu, tatăl lui, a croit-o şi a înălţat-o se găseşte, la circa 200 metri mai departe de locul ei dintâi, pe care ea fusese durată puţin înainte sau după 1870.”
Andrei Pănoiu. Nu trebuie să omitem declaraţia arh. A. Pănoiu care răspundea de raionul Gorj în acea perioadă: „De unele cercetări efectuate şi la Hobiţa încă de la mijlocul anilor ’50, cu studii de detaliu atât asupra casei Blendea, asupra fostei case natale a artistului (găsită de noi strămutată alăturat şi mult modificată), cât şi a bisericii de lemn din cimitir, m-am preocupat prin atribuţiile mele în cadrul Direcţiei Artelor Plastice, Muzeelor şi Monumentelor, cât şi ca o pasiune căreia m-am dedicat prin lucrări personale” (Timpul, Tg.-Jiu, 18-22 mai, 2001).
Ion Mocioi consemnează, în volumul „Mărturii despre Brâncuşi” (editat de CCES Gorj, Tg.-Jiu, 1975), declaraţiile Angelei Gogoiu: „Mama Eufrosina a primit, pe lângă partea ce-i revine şi casa părintească. De aceea a trebuit să mute casa de pe seliştea ce-i revenise fratelui său Grigore.”
În 1983, la moartea moştenitorului casei, Ion Brânzan, cel mai mare dintre cei trei copii ai Eufrosinei, nu există pretendenţi la moştenire. Valoarea nesemnificativă a imobilului nu prezintă interes pentru surorile lui Ion, Maria (căsătorită Popescu) şi Angela (căsătorită Gogoiu) şi ca urmare, ele nu revendică casa.
Poziţia autorităţilor comuniste din regiunea Oltenia
În 1967, autorităţile regionale din Craiova, pe baza deciziilor unei comisii din care face parte şi V. G. Paleolog, elaborează proiectul de organizare a casei Brâncuşi de la Hobiţa. Memoriile care însoţesc Proiectul de reconstituire a casei Brâncuşi (nr. 93/22.II.1967) sunt întocmite de ing. Constantin Trofimov de la Sfatul Popular al Regiunii Oltenia, Direcţia de Sistematizare, Arhitectură şi Proiectare a Construcţiilor (DSAC). În aceste documente se consemnează că: „Din investigaţiile făcute de oamenii de cultură din regiunea noastră, s-a putut găsi fosta casă a sculptorului Constantin Brâncuşi, care a fost demolată şi dată ca zestre unei surori de-a lui, iar astăzi este proprietatea lui Brânzan Ion. Casa este formată din bârne de lemn, iar modificările survenite sunt neesenţiale.”
„Menţionăm că identitatea originară a casei lui Constantin Brâncuşi a fost determinată de o comisie formată din: tov. profesor V. Paleolog, tov. Trăistaru din partea Comitetului regional de partid, tov. Iordache D-tru şi Balint Ştefan din partea Comitetului regional pentru cultură şi artă, tov. Hortopan şi Udrişte Elena din partea Muzeului regional de artă şi tov. Cocheci Theodor şi Trofimov C-tin din partea DSAC Oltenia - care, împreună cu cei mai bătrâni locuitori ai satului Hobiţa, au demonstrat prin diferite dovezi identitatea fostei case a sculptorului.”
„În vederea comemorării a 10 ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi, Comisia regională formată pentru organizarea manifestărilor culturale cât şi a organizării locului unde s-a născut marele sculptor a hotărât ca una din măsuri să fie reconstituirea casei în care s-a născut Constantin Brâncuşi. Această casă este proprietatea lui Brânzan Gh. Ion, nepotul de soră a sculptorului. Casa prezintă mici modificări care prin restaurare se va aduce la forma iniţială.”
Lucrările propuse trebuiau executate în regim de urgenţă, termenul de mutare a casei fiind 15.V.1967, care nu a putut fi respectat.
Casa Muzeu Constantin Brâncuşi de la Hobiţa este casa lui Calistrat Z. Blendea
La 16.II.1968 intră în vigoare legea reorganizări teritorial-administrative a României, regiunile fiind împărţite în judeţe, aşa că problemele legate de casa Brâncuşi sunt transferate judeţului Gorj. Elena Udrişte devenită muzeograf şi apoi, directoare a Muzeului judeţean, înfiinţează în noiembrie 1971 secţia Casa Muzeu Constantin Brâncuşi la Hobiţa. Este adusă casa lui Calistrat Z. Blendea care, prin aşezarea ei în săliştea ce a aparţinut părinţilor, evocă în primul rând memoria lui C. Brâncuşi. De asemenea, acest imobil construit din elementele a două case - casa C. Z. Blendea, în cea mai mare parte şi casa Filofteia Ruşeţ, unele elemente - evocă o casă tradiţională din secolul al XIX-lea, din Hobiţa. Este compusă din două odăi (vatră, sobă) şi o cămară (celar). Îmbinările bârnelor sunt ascunse sub undrelele (stenapi) decorate pe motivul „frânghiei” şi al „dintelui de lup”. În torsadă sunt sculptaţi stâlpii prispei, fie pe toată înălţimea fie în două registre separate prin inele în zig-zag. Uşa cămării reprezintă un tip tradiţional, nu numai pentru sudul munţilor, dar şi pentru sate transilvănene (I. Cristache–Panait, Arhitectura de lemn din judeţul Gorj, Ed. ARC 2000, Bucureşti, 2001).
Corespondenţă Eric Shanes – Elena Udrişte
În 1987, Eric Shanes îi scrie Elenei Udrişte şi o întreabă dacă ansamblul muzeal de la Hobiţa este autentic. Ea îi răspunde în mod corect că nu este autentic (Brâncuşi, Tg.-Jiu, 2, 1996), dar omite să-i scrie despre casa adevărată plasată la 200 m, cu toate că în 1967 făcuse parte din comisia de stabilire a autenticităţii imobilului. De ce oare Elena Udrişte, respectată pentru profesionalism şi corectitudine, a ascuns adevărul?! Putem deduce motivul, însă un răspuns oficial nu a fost emis până în prezent.
Un secret bine ascuns iese la iveală...
În lunile februarie-martie 2001, jurnaliştii gorjeni descoperă printr-un complex de împrejurări că aşa-zisa Casă memorială Brâncuşi de la Hobiţa este, de fapt, casa Calistrat Blendea. La data declanşării scandalului „adevărata casă Brâncuşi”, aceasta era utilizată ca magazie de Nicolae Gogoiu, fiul Angelei Gogoiu şi nepot al Eufrosinei Brânzan, fostă Brâncuşi. N. Gogoiu doreşte să construiască o casă nouă şi are nevoie de teren liber şi cu toate că nu există documente de revendicare a proprietăţii, el nu poate obţine autorizaţia de demolare. Încearcă - fără succes - să convingă autorităţile culturale judeţene şi Ministerul Culturii de autenticitatea casei, sperând să obţină eliberarea terenului prin mutarea imobilului. Şeful Inspectoratului pentru Cultură şi Prefectul judeţului Gorj combat public demersul lui Gogoiu.
Scriitorul Nicolae Diaconu, arhitectul Iulian Cămui şi mai mulţi ziarişti prezintă argumente tehnice, istorice şi juridice în favoarea recunoaşterii casei ca fiind adevărata casă Brâncuşi, însă sunt ignoraţi de autorităţi. Atunci, forţat de împrejurări, la data de 30.V.2001, N. Gogoiu încheie cu sculptorul Florin Codre o convenţie civilă, autentificată de un notar prin care primul vinde celui de-al doilea materialele rezultate din demolarea casei, la preţul simbolic de 5 milioane lei şi un cal. În aceeaşi zi şi la acelaşi notar se legalizează şi declaraţia lui Constantin Gogoiu şi cea a Angelei Cioflec (fratele şi sora lui N. Gogoiu), prin care aceştia îşi dau acordul asupra convenţiei de vânzare-cumpărare a materialelor rezultate din demolarea casei părinteşti. Fatalitate, însă, demolarea casei este stopată de primăria Peştişani, care îi amendează pe F. Codre şi N. Gogoiu pentru demolare fără autorizaţie. Se încearcă şi o anchetă penală...
Valoarea casei Brâncuşi la „bursa neagră” locală
Între timp, valoarea casei creşte fantastic la „bursa neagră” din sat, ajungând la 3 milioane de dolari, ceea ce face să apară vreo opt pretendenţi la succesiune. Primăria Peştişani devine foarte interesată de casă, dorind cu orice preţ să o păstreze.
Sub presiunea opiniei publice, Toni Greblă, prefectul judeţului Gorj, emite Ordinul nr. 134/2001, prin care se constituie o comisie pentru data de 5-6.VIII.2001, cu scopul de a stabili identitatea casei Brâncuşi. Fără a avea timpul necesar unei documentări serioase şi fără a include persoane atestate sau cu preocupări în brâncuşiologie, comisia întocmeşte un Raport preliminar care concluzionează că: „Se certifică prezenţa în componentele casei Gh. I. Brânzan (deţinător actual Gogoiu Nicolae) a unor elemente constitutive din casa părintească a lui Constantin Brâncuşi.”
„Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Gorj, Muzeul judeţean Al. Ştefulescu şi Primăria comunei Peştişani propun: conservarea elementelor originale ale casei părinteşti a lui Constatin Brâncuşi, strămutarea şi expunerea acestora în perimetrul Casei Muzeu Constantin Brâncuşi de la Hobiţa.”
Faţă de rigoarea lucrărilor prezentate de P. Comarnescu şi V. G. Paleolog, este şocant modul actual de abordare a subiectului „casa Brâncuşi” redusă de comisie la „elemente constitutive”, precum şi dezinteresul şi formalismul cu care a fost soluţionată problema.
Primăria din Peştişani solicită Ministerului Culturii şi Cultelor fonduri pentru restaurare şi punere în valoare a casei Brâncuşi, la care oficialităţile răspund sec: „Casa originară a sculptorului Constantin Brâncuşi a fost clasată în lista monumentelor istorice prin avizul nr. 528-E/11.XII.2001”.
Belgienii sprijină restaurarea casei Brâncuşi. Românii, nu ?!
În aprilie 2004, la Târgu-Jiu are loc vizita lui Remi Vonkc, reprezentantul firmei D’Oude Galerij din Belgia, interesat de investiţia finanţată de Ministerul Culturii şi al Cultelor (n.n. ofertă lansată de MCC) care va beneficia de fonduri comunitare suplimentare. Proiectul prevede următoarele lucrări:
- regularizarea râului Bistriţa;
- construcţia unor spaţii moderne de cazare, a unor terenuri de sport şi amenajarea unei piscine;
- reabilitarea taberei de sculptură în aer liber din zăvoiul Bistriţei.
Cu acest prilej, Ion Sanda, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional al judeţului Gorj, declară: „prin realizarea proiectului se va pune în valoare zona Hobiţa, iar prin amenajarea unor spaţii moderne de cazare şi a unei baze sportive multifuncţionale, leagănul copilăriei lui Brâncuşi va fi înscris în circuitul turistic european şi de ce nu, mondial. Rămâne ca realizatorii proiectului să vină şi să se apuce de treabă, cât mai repede!”. Au trecut cinci ani de atunci... oare s-or fi apucat de treabă?!
Autorităţi în stand-by. Până când?
Ca urmare a scrisorilor adresate Ministerului Culturii şi Cultelor de către Florin Pavel, primarul comunei Peştişani, în cursul lunii august 2004, o comisie formată din reprezentanţii Consiliului judeţean Gorj, Direcţiei pentru Cultură a judeţului Gorj şi Muzeului judeţean analizează stadiul de conservare a structurii din lemn. În cadrul discuţiilor cu autorităţile locale este evidenţiată necesitatea clarificării regimului juridic al imobilului aflat pe proprietatea lui N. Gogoiu şi adoptarea unor soluţii tehnice provizorii menite să stopeze degradarea accentuată a structurii vechi.
Solicitarea primarului Fl. Pavel adresată Direcţiei pentru Cultură a judeţului Gorj de a fi sprijinit în vederea întocmirii documentaţiei şi obţinerii avizelor şi autorizaţiilor necesare rămâne fără răspuns.
În ianuarie 2007, primarul Fl. Pavel declară ziariştilor: „Nu am făcut nici un demers, nu este responsabilitatea noastră, casa având mai mulţi proprietari. În urmă cu mai mulţi ani, au venit câteva comisii din partea prefecturii şi a altor instituţii, care au promis că vor lua măsuri pentru a salva casa şi pentru a o restaura, însă nu s-a făcut nimic. Cred că autorităţile judeţene încearcă să ascundă existenţa acestei case, pentru că atunci casa memorială nu ar mai avea valoare.” La ce şocuri o fi fost supus acest om, o autoritate locală, ca după trei ani să declare ceea ce declară?! Este un subiect kafkian!
Dacă încercăm să înţelegem şi poziţia Olimpiei Bratu, directoarea Direcţiei pentru Cultură a judeţului Gorj înseamnă că ne pierdem minţile: „potrivit legii, proprietarii au cea mai mare răspundere, dar şi autorităţile locale şi judeţene sunt obligate să se implice în salvarea monumentului istoric (n.n. casa Brâncuşi)”.
* * *
Cineva, cândva în România secolului al XXI-lea va avea puterea să rezolve această dilemă: ştim că este casa Brâncuşi dar nu putem să o declarăm casa Brâncuşi după ce am declarat mai demult o altă casă Brâncuşi.
Bucureşti, 4 august 2009
