Spuma ei e ca spuma cailor, ca spuma mării, ca spuza zilelor de coabitare. Mesele sunt încărcate cu platouri de argint pe care sunt înșirate tăblii mai mici cu struguri negri și caviar, cu brânzeturi Pont l’Eveque, Maroilles, Camembert. Domnii au stil, nici unul dintre ei nu se apleacă prea mult. Monoton monopol pe vestimentație: costumul negru, cămașa albă cu papion. Pantofii negri, ca pielea africană, șosetele negre și lungi, la fel ca penele corbilor. Doamnele lipsesc. Sunt așezați în jurul mesei, nici chelneri, nici muzicieni. Doar șmecheri dințați ca rotițele ceasurilor din mașinăriile sociale. Nu se aude nici o melodie în Salonul împodobit de candelabrele uriașe, doar zgomotul metalic al tacâmurilor în ricoșeul sonor de sticlă înnobilată în gâlgâitul penal al lichidelor turnate în pahare.
Sobrietate așezată între zâmbetele frivole și întunericul sufletelor poluate!
Doctor Petru Groza, despre întâlnirea sa cu Iosif Vissarionovici Stalin:
„M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineață, ceva mai înaltă decât podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele și i-am spus: în sfârșit mi-am atins idealul meu de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viața mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braț, m-a ridicat, m-a îmbrățișat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu și pe urmă l-am câștigat. Eram un teatralist fără pereche!”
Cerul e la înserare, bat fulgere în orizont și ziua fierbinte de vară își va găsi, în curând, aleanul, în brațele îndelung așteptate ale Furtunii.
Domnii nu se grăbesc. Sorb rar și încet din cupele cu șampanie. Unii dintre ei (puțini) fumează molcom, trabucuri, cu aerul că sunt filmați pentru eternitate. Dar nu regăsim nici o cameră de filmat, nici un aparat de fotografiat iar Serviciul de Securitate a vegheat, zile la rând și meticulos, să nu fie plantat în Salon nici un fel de microfon. Cu toate astea, domnii în cauză își vorbesc mai mult din priviri, ridică exagerat sprâncenele, bat cu pleoapele ca și când ar aplauda... gesticulează într-un fel aparte, fac cumva, așa, din degete, într-un chip anume, totuși, de nepriceput, fiindcă unii dintre ei se strâmbă, își dau ochii peste cap, se lasă ușor pe spate, privind în tavan. ”O! Oh” - exclamă. ”Oui. Oue!” - ”Of course!”
Fragment dintr-un memoriu semnat de Valeriu Stoica în anul 1986:
„Precizez că încă din școala generală și din timpul liceului, am desfășurat o susținută activitate obștească, fiind mai întîi președinte de detașament în Organizația Pionierilor, apoi secretar al Organizației UTC.”
În perioada studenției, 1972-1976, am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă Consiliul Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Centrul Universitar București, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român.
Cu referire la activitatea obștească, menționez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizației UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizației de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București.
În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de Partid al Sectorului 5.
După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului București, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secțiilor civile.
Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de Partid al Sectorului 4.”
Semnatarul memoriului se află în sală, se mișcă ușor legănat și vorbește, în calitate de Ministru al Justiției, peltic. E secondat de doi bătrânei galeși, țărăniști, care îl ascultă ușor nedumeriți, ușor impacientați, ușor uimiți, dar și cu o ușoară stare de admirație, fiindcă Ministrul e totuși Ministru, așa, peltic cum este, deși are voce de Freddie Mercury, deși le spune lucruri, jumătate dintre ele stângace, jumătate dintre ele bizare. Un bătrânel vrea să rostească o întrebare. Domnul Ministru îl privește, însă, cu suspiciune, îi ascultă primele trei cuvinte dar, la prepoziție, îl întrerupe fraudulos. ”Ce Proces al Comunismului domnilor? Acum vă arde de asta? Stați cuminți în banca voastră din barca noastră. Justiția e un act greu și greoi și vom tulbura țara. Suntem în plină Tranziție și spre Integrarea Europeană. Avem de armonizat Legislația” - le spune, gesticulând giumbușlucar, Ministrul Justiției, Valeriu Stoica, celor doi lideri țărăniști, bătrânei, e drept, galeși însă și obosiți de viața închisorilor.
Ușile sunt din stejar masiv. Au mânerele uriașe și par a fi aurite, ca Gura Destinului. Nu au îmbătrânit. Sunt noi, lăcuite proaspăt.
”Mare e Domnul! Și mulțumită Lui am ajuns la Putere” - se aude vocea deputatului Ion Diaconescu. Și, deodată, ca de pe o baricadă invizibilă, pornește un ropot de aplauze astfel încât întreaga asistență se bucură victorios. Căci ceea ce se întâmplă nu e de ici de colo. Surâsul Democrației e surâsul Viitorului, al Prosperității, al Propășirii și... ”La capătul Tunelului ne va aștepta Luminița”, conchide un bărbat înalt cu o parte din chip într-o parte, de parcă e privit cu o lupă. Și toți rămân perplecși la auzul unor astfel de cuvinte nemaipomenite. Mare zicătoare, salvatoare ca un discurs al lui Napoleon. Fără a fi mieroasă, vorba chiar face trimitere la erotismul romantic și cavaleresc, cu precizarea că acest tip de erotism e eroism sadea, adus ofrandă jertfelor anticomuniste.
”Hă, hă, hă! Hă, hă, hă!, domnule Victor Ciorbea! Hă, hă, hă! Iarna nu-i ca vara!” - se auzi o replică shakesperiană din spatele unor perdele uriașe. Într-o fracțiune de secundă, își făcu, triumfal, intrarea însuși Ministrul Transporturilor, colindătorul și trubadurul mărilor și al oceanelor, Traian Băsescu. ”Luminița? Ce luminiță, domnule, că vezi doar cu un ochi. Uite-te la ochii mei și o să vezi că lucesc. Astea-s luminițele: ochii mei. Hă, hă, hă! Hă, hă, hă!” și dădu repede pe gâtlej paharul cu străvechiul brand J&B, (Justerini & Brooks) Scotch Whisky, Number One in Europe. ”Aici sunt banii dumneavoastră!”
Cicerone Ionițoiu, fost deținut politic la Râmnicu Sărat:
”Mărturia lui Ion-Ovidiu Borcea este cutremurătoare: ... Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenței românești. În nenumărate rânduri a protestat făcând să răsune tot celularul. Ofițerul politic (Lupu) și comandantul Vișinescu l-au bătut în permanență, i-au creat condiții să se îmbolnăvească și nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau și aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele șase găuri pe care le făcusem cu o sârmă în ușă... Dacă n-aș fi fost de față, altă mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să denunț acest asasinat pe care l-a săvârșit comandantul Vișinescu. Strigătele "Fraților, sunt Ion Mihalache! Mă omoară!" au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată".
”Domnilor, știți bine, foarte bine, cine sunt. Nu sunt doctorul Honigberger. Mă numesc Profesor Doctor Emil Constantinescu și nu am mințit niciodată. Am câștigat alegerile cu un scor, dar cu un scor. A fost greu, pentru că grea e lupta noastră anticomunistă. L-am întrebat pe Iliescu dacă crede în Dumnezeu și am obținut 7.054.677 de voturi, adică 54,41%. El, ca ateu ce este, liber cugetător, cum susține, a luat 5.911.943 de voturi adică 45,59%. Noi avem nevoie de speranță, noi avem nevoie de morală. Dar nu vă bucurați prea tare, fiindcă, deși am fost Secretar cu Propaganda al Organizației PCR din Facultatea de Geologie a Universității din București, pe mine simt că mă va învinge Sistemul. Dragă domnule Ion Diaconescu, ai fost deținut politic, ai făcut 15 ani de temniță grea, la Jilava, la Zarca Aiudului, la Baia Sprie, la Râmnicu Sărat... După eliberare ai avut domiciliu forțat în Bărăgan, deportat la Rubla din regiunea Galați, pe care noi, azi, o denumim Valea Călmățuiului din județul Brăila. Dar azi ești Președintele Camerei Deputaților, domnule Ion Diaconescu, și ai intrat în Istorie a doua oară. Pentru că suntem la Putere, am învins și am deschis ușile Democrației cu Cheia. Nu e bine? Ba e bine. Vezi? ai avut acolo, la Râmnicu Sărat, comandant de pușcărie, pe unul pe nume Alexandru Vișinescu. Poate a fost uneori așa, mai stresant cu dumneata, poate a fost uneori mai malițios, dar iartă-l domnule, căci ești creștin și, apoi, amintește-ți de vorba filosofului Mircea Vulcănescu (ai fost coleg de pușcărie cu el și cu filosoful Ion Petrovici), ”Să nu ne răzbunați!” Să îi lăsăm în amarul lor pe torționari și să ne vedem noi de treaba Guvernării, cu Parlamentul, că avem de făcut multe. Să fim atenți pentru că se uită la noi Europa, America. Ai văzut ce s-a întâmplat cu Iugoslavia? Nu ne e nouă bine așa? Ce a fost a fost. Să nu răscolim prea mult trecutul, cine știe peste ce am mai putea da. Iar eu vreau să devin lider regional. Hai să mergem înainte, dacă tot am pus mâna pe puterea lui Ion Iliescu și să înfăptuim Democrația! Să nu-i luăm lui Alexandru Vișinescu pensia aceea grasă ca vaca egipteană din vremea lui Iosif și să îl lăsăm în plata Bunului Dumnezeu!”
Noaptea a cuprins deja crestele munților, brazii. Nu se zărește Luna, nu se zăresc Stelele. Cerul e acoperit de norii nervoși. A început să bată vântul și e din ce în ce mai puternic. Dinspre Ardeal se aude vijelia cum sosește. Fulgeră.
Dom Perignon - Vintage 1947.
Spuma ei e ca spuma cailor, ca spuma mării, ca spuza zilelor de coabitare. Mesele sunt încărcate cu platouri de argint pe care sunt înșirate tăblii mai mici cu struguri negri și caviar, cu brânzeturi Pont l’Eveque, Maroilles, Camembert. Domnii au stil, nici unul dintre ei nu se apleacă prea mult. Monoton monopol pe vestimentație: costumul negru, cămașa albă cu papion. Pantofii negri, ca pielea africană, șosetele negre și lungi, la fel ca penele corbilor. Doamnele lipsesc. Sunt așezați în jurul mesei, nici chelneri, nici muzicieni. Doar șmecheri dințați ca rotițele ceasurilor din mașinăriile sociale. Nu se aude nici o melodie în Salonul împodobit de candelabrele uriașe, doar zgomotul metalic al tacâmurilor în ricoșeul sonor de sticlă înnobilată în gâlgâitul penal al lichidelor turnate în pahare.
Sobrietate așezată între zâmbetele frivole și întunericul sufletelor poluate!
