TRĂIASCĂ LUPTA PENTRU PACE! plescăind - unul din pricina lichidului său verde, celălalt din cauza poticnelilor.

SCRISORILE DE DRAGOSTE NEȚĂRMURITĂ
ALE LUI ANDREI PLEȘU
FAȚĂ DE SECRETARUL  GENERAL AL PCR
NICOLAE CEAUȘESCU  
CLICK  AICI  
CITEȘTE CORESPONDENȚA ADRESATĂ DE
ANDREI PLEȘU LUI  NICOLAE CEAUȘESCU

ARTICOLUL LUI ANDREI PLEȘU:CLICKl

Am citit acest articol. Acum, să vedem.

FLORIN CÂRCIUMARU, PRIMARUL
DIN TÂRGU JIU
SEAMĂNĂ IZBITOR
CU ANDREI PLEȘU.
(LANȚUL AMINTIRILOR) 

Da. ”Una-i una si alta-i alta...” Oare de ce zâmbesc la una aducându-mi aminte de alta? Cunosc bine relația domnului Pleșu cu opera lui Brâncuși pentru a nu mă surprinde atunci când ne relevă relațiile gândurilor domniei sale cu rămășițele pământești ale sculptorului. La urma urmei, de ce nu i-am da toate cheile pe mână domnului Pleșu? Pare un tătuc sfătos cu vorbă voioasă. Și oare de ce nu mă mir când știu ce prietenie îi poartă lui Radu Varia și lui Andrei Pipidi! Parcă ar fi treaba domniei sale? a poporului? - aducerea rămășițelor pământești ale cuiva? Sau e treaba legilor umane firești și ale democrației! Conform legilor internaționale, rudele până la gradul IV ale celui dispărut au dreptul să îl repatrieze sau să îl reînhumeze oriunde doresc acestea. Nu e treaba mea să îmi dau cu părerea în legătură cu ”să-l aducem, să nu îl ducem pe Brâncuși la Hobița” după cum nu e treaba nici a domnului Andrei Pleșu. Efectiv este un drept natural pe care îl recunosc toate țările libere și democratice. 
S-a conturat un curent în ultimii 4 ani în favoarea aducerii osemintelor lui Brâncuși acasă. Și un alt curent, în ultimul an, împotrivă. Domnul Pleșu nu ne spune de ce e rău să îl aducem pe Brâncuși acasă, dar ironizează pamfletar. Cei care și-au propus să-l reînhumeze pe sculptor în România par și ei hămesiți de imaginea și de gloria momentului. Din nefericire, Brâncuși este prins din nou în cleștele intereselor iar domnul Pleșu nu este străin de ele. Deloc interesat de soarta Monumentului de la Târgu Jiu, ca de altfel întreaga contemporaneitate românească, este furat mai degrabă de dorul și de pofta persiflării, așa cum îi șade bine sau nebine unui bucureștean cu suflu balcanic și cu aere de dâmbovițean. În tabăra cealaltă, se conturează din ce în ce mai limpede o dorință de acaparare politică a imaginii brâncușiene. Să transformi memoria lui Brâncuși în capital electoral e un tun de zile mari. (Și când te gândești că în țara asta Brâncuși a găsit filonul liric al Operei sale!) Domnul Pleșu are degetul pe trăgaci. Știe, desigur, ce este bine și ce nu este bine pentru fiecare dintre noi - un plus de gândire ce i-a rămas ca o cocoașă de cămilă din vremea în care funcționa ca activist ideologic comunist. Dar aici nu e vorba de rea intenție, ci de o obișnuire a domnului Pleșu cu stilul acesta (superior și ”filosofic”) de cârcotaș. Poate nu vă puteți închipui, dar făcea parte din corul susținătorilor lui Radu Varia, în vremea când cel din urmă demantela Coloana Infinită. Cu ce ar putea fi deosebit chipul domnului Pleșu, cel de azi, față de cel al Lui Mihail Sadoveanu, cel de atunci, din timpurile în care condamna arta lui Brâncuși catalogând-o ca ”lipsită de valoare estetică, fără să slujească la edificarea socialismului în România”, decadentă și burgheză! Sper ca acțiunea declanșată de Guvern pentru aducerea osemintelor lui Brâncuși acasă să nu fie o diversiune. După cum sper ca urmașii lui Brâncuși să se poată bucura, legitim, în dreptul lor natural de a-și aduce ”Moșul” acasă. Din păcate, pe doamna avocat Luminița Brâncuși, strănepoata sculptorului, nu o întreabă domnul Ponta nici măcar de sănătate. Și este o mare nedreptate. O nedreptate care persiflează și ea, aidoma domnului Andrei Pleșu. Și mai ales o nedreptate care se desfășoară pe fondul degradării și profanării monumentului de la Târgu Jiu. Coloana Infinită stă înnegrită în bătaia ochilor sprâncenați ai unui primar deferent doar fața de manele și față de muzica psihedelică. În Poarta Sărutului plouă, așa cum se exprima un restaurator acreditat de Ministerul Culturii. iar Coloana fără de Sfârșit e plină de pete pricinuite de intemperii, de neîngrijire și de indiferența administrației locale. Coloana e zgâriată cu cuțitul, profanată, însingurată în tristețea refugiului în care se află în fața batjocurii la care este supusă de ani și ani de zile. Ce ne doream mai mult de la somptuoasa vreme de vis pe care am ajuns să o trăim după glorioasa Epocă de Aur? Așa îl vom înțelege pe Andrei Pleșu și mai bine, cam cum îl putem înțelege pe primarul Cârciumaru. După felul în care rostesc amândoi cuvintele, plescăind - unul din pricina lichidului său verde, celălalt din cauza poticnelilor. Trăiască lupta pentru pace!