 |
| SCULPTORIȚA ȘI PICTORIȚA MARIA PĂTRAȘCU BRÂNCUȘI 21 IANUARIE 1939 - 30 OCTOMBRIE 2009 |
Pe sculptorița și pictorița Maria-Pătrașcu Brâncuși și pe fiica ei, Luminița, le-am întâlnit în anul 2000, cu ocazia Simpozionului Internațional ”Constantin Brâncuși”, organizat la Târgu Jiu de către poetul Nicolae Diaconu. Țin minte modestia lor - erau așezate undeva în spatele sălii, timide. Urmașele lui Constantin Brâncuși îmi vorbeau despre intenția lor de a-și aduce acasă străbunul. Veniseră la Simpozion invitate de Nicolae Diaconu , dar fuseseră dezamăgite de atitudinea unor participanți față de dumnealor. Pentru că erau privite cu răceală, dacă nu cumva cu indiferență. Înțelegerea lucrurilor, încă, întârzia. Eforturile lor au continuat, cu perseverență. Au depus memorii peste memorii. Până la miniștrii Culturii
AVOCAT
LUMINIȚA MINCU PĂTRAȘCU-BRÂNCUȘI
”acest proiect nu aparține lui
Laurean Stănchescu
și în nici un caz nu este mediatizat de
doi ani, ci de ani buni, ziarele vremii
stând mărturie afirmațiilor mele.
Ceea ce este însă îngrijorător e faptul că,
dintr-un proiect care inițial a avut ca scop
îndeplinirea unei datorii de onoare,
datorie care aparține pe deplin familiei,
și nu numai Fundației sau mie personal,
proiect care a fost oarecum învăluit de discreție
și bun-simț, fără exagerări și politică,
a devenit o manifestare cu iz de mahala, generând
polemică și puncte de vedere contradictorii.
De altfel, undeva în sufletul meu s-a născut,
la un moment dat, convingerea
că domnul Laurean Stănchescu este, de fapt,
exponentul unor interese contrare
realizării proiectului,
apărute tocmai
cu scopul de a genera o reacție negativă
la adresa realizării acestui proiect
de natură a duce la concluzia
că este mai bine să încetăm cu astfel de pretenții”
Ion Caramitru și Kelemen Hunor, singurii care le-au tratat cererile cu seriozitate. Acțiunile lor, purtate de-a lungul anilor, nu au fost zgomotoase, dar au avut coerență, argumente și temei. Mai târziu, cine știe, încă, din ce interese, acțiunea lor a fost înlocuită de o alta, aparținând lui Laurian Stănchescu, manifestată cu surle și trâmbițe, care a atras reacții, riposte, stârnind un val de antipatie, manifestat nu doar împotriva acțiunilor lui Laurian Stănchescu ci și, în final, împotriva repatrierii osemintelor sculptorului. L-am întrebat pe Laurian: de ce nu a luat legătura cu doamna Luminița Brâncuși. Mi-a răspuns rece și sec: a sunat-o odată, a doua oară nu o mai sună, nu are decât să îl sune ea pe el. În fine... știam că doamnele Pătrașcu Brâncuși erau preocupate de starea Monumentului de la Târgu Jiu, de felul în care este îngrijit (și sunt intervenții în sensul acesta... menționate de presă...) astfel încât, în acest capitol, l-am întrebat pe Laurian de ce nu a intervenit niciodată în cauza restaurării Monumentului. Mi-a răspuns la fel de sec, parcă plictisit, că nu îl interesează.
LUMINIȚA MINCU PĂTRAȘCU-BRÂNCUȘI
”acest proiect nu aparține lui
Laurean Stănchescu
și în nici un caz nu este mediatizat de
doi ani, ci de ani buni, ziarele vremii
stând mărturie afirmațiilor mele.
Ceea ce este însă îngrijorător e faptul că,
dintr-un proiect care inițial a avut ca scop
îndeplinirea unei datorii de onoare,
datorie care aparține pe deplin familiei,
și nu numai Fundației sau mie personal,
proiect care a fost oarecum învăluit de discreție
și bun-simț, fără exagerări și politică,
a devenit o manifestare cu iz de mahala, generând
polemică și puncte de vedere contradictorii.
De altfel, undeva în sufletul meu s-a născut,
la un moment dat, convingerea
că domnul Laurean Stănchescu este, de fapt,
exponentul unor interese contrare
realizării proiectului,
apărute tocmai
cu scopul de a genera o reacție negativă
la adresa realizării acestui proiect
de natură a duce la concluzia
că este mai bine să încetăm cu astfel de pretenții”
Există un sticlar la Târgu Jiu care l-ar steriliza nu doar pe Laurian Stănchescu ci și pe premier, căci sticlarul care se numește Mihai Țopescu nu suportă ideea de repatriere a rămășițelor pământești ale lui Constantin Brâncuși și face cu nervii.
Regret felul în care au răspuns o serie de intelectuali ideii de
repatriere a osemintelor lui Constantin Brâncuși. Grăbit și stupid, căzând în capcana întinsă de Stănchescu. Se răspundea cu penibil: unde să îl aduci pe Brâncuși? în cimitirul de la Hobița unde nu îl vrea nimeni și unde nu o sa îi fie îngrijit mormântul? Unde nu o să îl viziteze nimeni? Penibil de penibil! Unii intelectuali care se pretindeau a fi democrați răspundeau în termenii lonzincarzi ai marxism-leninismului cu formulări etichetarde după modelul celor din anii 50. Nu neapărat lenevia ori prostia erau prezente în aceste afirmații cât mai ales ura de tip bolșevic, ură de tip rasial - românii nu îl merită pe Brâncuși, românii nu sunt apți să îi îngrijească nici memoria, nici înțelesurile, nici mormântul.
 |
| TESTUL ADN CARE ATESTĂ LEGĂTURA DE SÂNGE ȘI RUDENIA ÎNTRE LUMINIȚA BRÂNCUȘI ȘI JOHN MOORE |
REDAU AICI INTERVIUL PE CARE DOMNUL ION JIANU I L-A LUAT DOAMNEI LUMINIȚA BRÂNCUȘI ÎN PUBLICAȚIA DE AZI
GAZETA DE SUD (Ediţia curentă) Anul 18. Sâmbătă, 29 Iunie 2013
Potrivit testului ADN, John Moore Constantin
Brâncuşi ar fi
fiul lui Constantin Brâncuşi
Actualitate - Ion JIANU
Gazeta de Sud a intrat în posesia testului ADN făcut celui care ar fi unicul copil al lui Constantin Brâncuşi, John Moore Constantin Brâncuşi, document care atestă că probabilitatea existenţei unei relaţii de familie cu o descendentă a lui Brâncuşi, stră-stră-strănepoata Mincu Pătraşcu-Brâncuşi Maria Luminiţa, este de 54,9 la sută. Cu toate că există acest test ADN, cât şi alte documente şi cărţi despre relaţia dintre Vera Moore, mama lui John Moore, şi Constantin Brâncuşi, nimeni nu s-a gândit să facă un act de dreptate, adică o recunoaștere publică a fiului marelui sculptor român.
Documente atașate: comunicat de presă și rezultate test ADN
Una dintre marile iubiri ale lui Constantin Brâncuşi a fost pianista Vera Moore, englezoaică, originară din Noua Zeelandă, relaţie din care a rezultat un copil, John Moore Constantin Brâncuşi, născut la Londra, pe 15 septembrie 1934, dar care nu a fost oficial recunoscut de marele sculptor în timpul vieţii sale ca fiind fiul său. În 2012, în afara graniţelor României, s-a efectuat un test ADN la insistenţele lui John Moore Constantin Brâncuşi, test efectuat comparativ cu al unei descendente a lui Brâncuşi, Luminiţa Brâncuşi.
Sufletul lui John Moore Constantin Brâncuşi este rănit
 |
Despre testul ADN efectuat fiului lui Brâncuşi, stră-stră-strănepoata marelui sculptor a declarat pentru GdS: „A fost dorința lui John Moore să se facă testul. Eu am susținut că ar fi bine să facem un test ADN oficial care să-i folosească în fața oricărei persoane interesate sau autorități. Cert este că între noi, cu toate că suntem din ramuri separate, negându-ni-se apartenența la familie de către unul și altul, iar Domnia sa este mai aproape de Constantin Brâncuși decât mine, s-a făcut un test ADN neoficial, care a confirmat relația de rudenie. Se pare însă că nu numai noi, familia din România, suntem desconsiderați, dar și în ceea ce-l privește pe John Moore situația este aceeași. Iar în acest context, facem referire la faptul că există o serie de cărți, dintre care unele publicate chiar de Centrul Naţional de Artă şi Cultură «Georges Pompidou» din Paris, în care se vorbește despre relația dintre Brâncuși și Vera Moore, ba chiar a fost publicată și corespondența dintre aceștia și, cu toate acestea, nimeni nu s-a gândit să facă un act de dreptate, o recunoaștere publică a fiului lui Brâncuși. Cu alte cuvinte, se pare că se încearcă ștergerea oricăror informații despre familia sculptorului negându-se realitatea. Crunt adevăr! Bineînțeles că între mine și John Moore există corespondență și discuții diverse, dar personal prefer să respect intimitatea acestuia, pentru că nu pot pretinde respect dacă eu, la rândul meu, nu respect. Cu toate acestea, sunt în măsură să afirm că și sufletul Domniei sale este un suflet rănit“.
Fundaţia „Familia Brâncuşi“ a iniţiat prima, în 2003, aducerea osemintelor sculptorului
|
Dorința efectuării tuturor demersurilor aducerii în România a osemintelor marelui sculptor originar din Hobiţa s-a născut în sufletul Mariei Pătrașcu-Brâncuși, mama Luminiţei Brâncuşi, cele două constituind şi înregistrând legal Fundația „Familia Brâncuși“ în 1991. Şi, în iulie 2003, adică cu mulţi ani înaintea demersului lui Laurean Stănchescu, fundaţia „Familia Brâncuşi“ a fost prima care a solicitat Ministerului Afacerilor Externe şi Guvernului, printre altele, aducerea în România a osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi. Preşedinta Fundaţiei „Familia Brâncuşi“ a precizat pentru GdS: „De ce am iniţiat acest demers? Mama mea a considerat că ar fi un act de respect pentru înaintași și de împăcare a lui Constantin Brâncuși, pe fond spiritual, cu familia sa. Ulterior au fost întreprinse o serie de cercetări care au culminat prin descoperirea în revista Bisericii Ortodoxe Române a unui studiu documentar realizat cu prilejul Centenarului nașterii lui Constantin Brâncuși de către Diac. P.I. David, ocazie cu care acesta a avut onoarea de a-l intervieva pe regretatul Î.P.S. Arhiepiscop Teofil Ionescu, conducătorul pe atunci al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală. Din mărturisirea acestuia a reieșit, ca mărturie de spovedanie finală (ÎPS Teofil Ionescu a fost chemat de Brâncuşi pentru spovedanie la începutul lunii martie 1957- n.r.), că marele sculptor a murit neîmpăcat sufletește că nu a putut să-și dea sufletul în țara sa, dar și din punct de vedere material că va putrezi în pământ străin departe de ființa cea mai dragă, mama sa. Din acel moment am socotit că avem o datorie de onoare de a liniști acest suflet... Pe acest fond, în 2003, am început procedurile pentru autorizarea de către autoritățile române a proiectului, încercându-se sensibilizarea acestora și asocierea pentru desfășurarea demersurilor, iar proiectul propus a obținut aprobarea a domnului Mircea Geoană, ministrul afacerilor externe de la vremea respectivă, cât și a primului-ministru Adrian Năstase. Iar de la acel moment ne-am preocupat pentru a analiza toate aspectele ce ar fi trebuit implicate în scopul realizării proiectului. N-am beneficiat de sprijinul autorităților pentru că 2004 a fost anul schimbărilor, iar miniștrii culturii de atunci și până acum nici măcar nu s-au obosit să acorde Fundației «Familia Brâncuşi» câteva minute de audiență, cu toate că acest lucru a fost cerut permanent. Mai nou, Guvernul României de astăzi nu se obosește să ofere cel puțin o jumătate de oră pentru a purta discuții pe acest proiect și a analiza informațiile pe care anii de cercetare ni i-au oferit în materia aducerii osemintelor marelui sculptor în România. Cert este că înainte de a primi acordul autorităților franceze pentru realizarea acestui proiect și respectarea întocmai a ultimei voințe a marelui sculptor ar trebui rezolvată problema deschiderii mormântului, în care sunt înmormântați și Demeter Istrati, Alexandru Istrati și Natalia Dumitrescu, procedură care, potrivit dispozițiilor legale din Franța, nu este foarte ușoară. Dacă însă ar exista sprijin guvernamental și discuții la nivel înalt, probabil că s-ar rezolva chiar dacă ar presupune un eventual refuz al moștenitorului Nataliei Dumitrescu. Autoritățile române însă nu au timp pentru acest proiect, tot așa cum nu au timp nici pentru a se întâlni cu reprezentanții Fundației «Familia Brâncuși»“.
Laurean Stănchescu şi alţii denigrează relaţiile de familie ale lui Brâncuşi
Într-un e-mail trimis GdS, preşedinta „Fundaţiei Brâncuşi“ a scris că este consternată de „încercările de desfiinţare a relaţiilor de familie“ în acest caz mediatizat de câţiva ani, respectiv repatrierea osemintelor lui Brâncuşi, că s-a săturat să înghită „mizeriile unuia sau altuia în condiţiile în care, se pare, că molima se extinde“. Rugând-o să ofere detalii, Luminiţa Brâncuşi a afirmat: „Revin și arăt că acest proiect nu aparține lui Laurean Stănchescu și în nici un caz nu este mediatizat de doi ani, ci de ani buni, ziarele vremii stând mărturie afirmațiilor mele. Ceea ce este însă îngrijorător e faptul că, dintr-un proiect care inițial a avut ca scop îndeplinirea unei datorii de onoare, datorie care aparține pe deplin familiei, și nu numai Fundației sau mie personal, proiect care a fost oarecum învăluit de discreție și bun-simț, fără exagerări și politică, a devenit o manifestare cu iz de mahala, generând polemică și puncte de vedere contradictorii. Și este normal. De altfel, undeva în sufletul meu s-a născut, la un moment dat, convingerea că domnul Laurean Stănchescu este, de fapt, exponentul unor interese contrare realizării proiectului, apariție tocmai de a genera o reacție negativă la adresa realizării acestui proiect de natură a duce la concluzia că este mai bine să încetăm cu astfel de pretenții. Și, dincolo de acest fenomen, se mai înregistrează și reacțiile total ciudate ale acestui domn, care își permite în spațiul public să denigreze relațiile de familie ale marelui sculptor. Întrebarea firească în această situație este: cu ce drept îşi permite? Până în prezent, familia sculptorului și exponenții acesteia au fost înlăturați până și de la dreptul de a-și spune punctul de vedere în raport cu o serie de greșeli făcute de autorități! Pot asigura cititorii de realitatea acestei situații prin faptul că mamei mele, sculptorița Maria Pătrașcu-Brâncuși, i s-a recunoscut talentul chiar de către criticul de artă Petru Comarnescu, care a convins-o să urmeze cursurile Facultății de Artă Plastică. În jurul ei s-au adunat doamna Cecilia Cuțescu-Stork, V.G. Paleolog, fiul acestuia din urmă, Tretie Paleolog, Barbu Brezianu, Sidney Geist ș.a., dezbatându-se încontinuu problemele legate de Brâncuși, inclusiv cea privind succesiunea sa și realitatea ultimelor sale zile. Începând cu anii reconcilierii între statul român și Constantin Brâncuși, mama mea a fost o veșnică invitată la toate manifestările și colocviile Brâncuși. Anul 1990 a fost perceput de noi ca momentul adevărului, ca momentul în care, în fine, familia marelui sculptor va fi recunoscută și tratată cu respect de toate autoritățile. Cu toate acestea, se pare că a existat un curent pe piața de artă, curent generat și întreținut de Radu Varia și poate și de către alții, care au schimbat punctul de vedere inclusiv al criticului de artă Barbu Brezianu. Printre denigratori, facem referire inclusiv la revista Cațavencu și alți critici de artă, ca, de exemplu, domnul Pavel Șuşară, care au folosit cuvinte grele la adresa mamei mele... Noi nu l-am înțeles, iar mama mea s-a lansat într-o luptă acerbă, neînțelegând nimic din ceea ce se întâmplă și de ce, de exemplu, la o manifestare închinată marelui sculptor organizată la Târgu Jiu, în loc ca autoritățile s-o prezinte pe mama mea ca strănepoată a sculptorului, calitatea a fost arogată de către doamna Sorana Georgescu-Gorjan (soţia inginerului care a coordonat ridicarea Coloanei de la Târgu Jiu - n.r.). În mod evident, a fost durere mare în sufletul mamei mele. Dar totul a fost suportat cu stoicism și în limitele bunului-simț, cu convingerea că, la un moment dat, ne vom impune. Abia după moartea mamei mele, și în urma unei discuții purtate cu domnul profesor Paul Rezeanu, am reușit să înțeleg de unde provine această negare a existenței familiei, Domnia sa argumentându-mi franc că noi provenim dintr-un frate rezultat dintr-o căsătorie anterioară a tatălui marelui sculptor. Ne-am pus întrebarea: şi asta ne face mai puţin rude cu marele sculptor? Care ar fi argumentele legale? Pentru că din punct de vedere legal, o astfel de justificare este de tot râsul! Mai mult, cu ce drept își permit cei care au ceva de spus sau de scris despre Constantin Brâncuși să rupă relațiile de rudenie statornicite în cadrul acestei familii? Știu ei oare, sau cel puțin au cercetat la fața locului, care au fost legăturile dintre Constantin Brâncuși și frații acestuia, indiferent că erau din prima căsătorie sau din a doua căsătorie a tatălui lor? Este pur și simplu revoltător! În opinia mea, o astfel de atitudine dovedeşte cât de puțin cunosc acești oameni familia gorjeană, cât de puțin cunosc cât de strânse sunt relațiile de familie ş.a.m.d. Concluzia: ori nu ştiu, ori nu vor s-o recunoască. Motivul? Mister, total necunoscut! Ori, în ultima perioadă s-au adunat prea multe din acest punct de vedere. Iar eu, la fel ca mama mea, am considerat că nu trebuie să ne expunem și să ne implicăm în astfel de scandaluri, preferând a sta deoparte pentru că sângele și moștenirea genetică nu ni le poate lua nimeni. Dar am hotărât că este de ajuns... Această cruciadă trebuie să se termine... De altfel, această denigrare permanentă nu-și găsește echivalentul decât în actul din 7 martie 1951 subsemnat de academicianul Mihail Sadoveanu, iar cei mai mulți știu despre ce este vorba sau cel puțin au auzit ( Solicitată să se pronunţe asupra valorii artistului Constantin Brâncuşi şi a operei, Academia României, prin secţia sa de specialitate -preşedinte: Mihail Sadoveanu - a găsit că era inutil să piardă timpul cu astfel de discuţii, operele lui Brâncuşi neavând ce căuta în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române - n.r.). O nouă suferință adăugată spiritului marelui sculptor care, în mod sigur, dacă ar putea să se exprime din universal, probabil că i-ar pune pe toți la punct“.
Muzeul de la Hobiţa nu este adevărata casă părintească Brâncuşi
Chestionată despre Muzeul „Brâncuşi“ din Gorj, descendenta Titanului de la Hobiţa a punctat: „Este cunoscut faptul că Muzeul Brâncuși de la Hobița nu este realizat în casa părintească, ci a fost luată o casă declarată de patrimoniu care, din studiul specialiștilor de atunci, ar fi putut fi socotită ca fiind asemănătoare casei părintești a lui Brâncuși și folosită pentru crearea muzeului. De ce s-a ajuns la o asemenea situaţie bizară? În mod evident, pentru a se genera un loc de pelerinaj. Nu a fost vina experților de atunci ci, în urma studiului realizat, s-a reținut că vechea casă nu mai exista, ea fiind distrusă în urma unui incendiu. Doar câteva bârne din această casă distrusă de incendiu au fost luate de cei din familie și folosite la construirea propriilor case. Aceasta este istoria casei pe care astăzi mulți o prezintă ca fiind casa părintească a lui Brâncuși când, de fapt, ea conține numai câteva elemente din vechea casă. Este adevărat că domnul Gogoiu Nicolae a vândut către sculptorul Florin Codre casa Eufrosinei Brâncuși-Brânzan, sora sculptorului, afirmându-i acestuia că este casa părintească în care s-a născut sculptorul, casă aflată într-o stare avansată de degradare și faţă de care autoritățile de până atunci nu manifestaseră nici un interes. Acțiunea sculptorului Florin Codre a stârnit dintr-o dată o puternică revoltă, mai ales în condițiile în care acesta a înțeles că odată semnată convenția cu Gogoiu Nicolae avea dreptul a face ce dorește cu rămășițele imobilului, autoritățile locale confiscând cele câteva bârne atribuite casei părintești a sculptorului Constantin Brâncuși. Aceste bârne sunt și astăzi depozitate într-o locație fără ca măcar să fie recondiționate și prezentate vizitatorilor ca rămășite ale respectivei case! Cu alte cuvinte, mai important a fost scandalul decât concretizarea intervenției autorităților de la momentul confiscării. Cu toate acestea, pe fondul speculațiilor privind această casă, speculații preluate inclusiv în mass-media, autoritățile au încercat dezvoltarea unui proiect având ca scop mutarea casei amenajată ca muzeu Brâncuși și refacerea adevăratei case Brâncuși, pe aceeași locație. Acest proiect mi s-a părut un nonsens, fapt exprimat clar la auzul unei astfel de „învârteli“. Autoritățile însă socoteau că, dacă tot sunt diverși particulari doritori să dea banii pentru „casa părintească“ a marelui sculptor, în fond care ar fi problema? Mitul era perfect. Dar nimeni nu părea a observa răul ce urma a se înfăptui. Pentru că a muta o casă, consacrată deja, loc de pelerinaj pentru indiferent câți turiști, urmând ca la un moment dat, într-un viitor oarecare, locul să fie ocupat de către o altă casă care ar fi urmat a se realiza beneficiind de bârnele confiscate, mi se pare nu numai un proiect sortit eșecului, dar care ar fi prejudiciat și mai mult memoria marelui sculptor. De ce? Pentru că lipsa unui loc în care turiștii să poată veni și să poată fi îndrumați de un ghid al locului amintind de locul nașterii lui Brâncuși ar fi rupt pe vecie orice legătură între amintirea și memoriile pe care le spune casa de astăzi, așa cum este ea, conectându-se cu amintirea marelui sculptor gorjean ca entitate ce nu poate fi ruptă de locul natal. Iar în timp, inclusiv turiștii ar fi uitat de o astfel de locație. Câștigul ar fi fost al acelora care afirmă că Brâncuși este sculptor francez împreună cu al acelora care afirmă că marele sculptor a fost lipsit de cunoștinte artistice înainte de plecarea în Franța și că forța sa creatoare s-ar fi născut pur și simplu din neant, doar în contact cu spiritul artistic francez?! Între timp, proiectul nu a fost realizat (cel puțin deocamdată). Cu totul întâmplător, pe fondul discuțiilor privind casa părintească a sculptorului și probabil având vreo conexiune cu proiectul autorităților, la Peștișani am descoperit postat un banner cu denumirea Fundaţia Casa Brâncuşi Hobiţa, fundație despre care nimeni nu îți spune nimic, toată lumea ridică din umeri. În urma verificărilor a rezultat că această fundație nici nu există! Rolul unei astfel de dezinformări nu îl cunoaștem“.
Cine este Luminiţa Brâncuşi
Preşedinta Fundaţiei „Familia Brâncuşi“, Luminiţa Brâncuşi explică gradul de rudenie cu Constantin Brâncuşi: „Conform legii, sunt stră-stră-strănepoată. Adică: Ion (Chijnea) Brâncuşi era fratele cel mai mare al sculptorului, din prima căsătorie a tatălui lui Constantin Brâncuşi. Ion Chijnea a avut trei fete, din care una, Maria, a fost străbunica mea. Ea a purtat după căsătorie numele de Nicolcioiu. Fiica acesteia, Angelica, bunica mea, s-a numit Pătraşcu, fiind căsătorită cu avocatul Pătraşcu şi ucisă de comunişti la 33 de ani, în 1950, când a fost naţionalizată şi casa familiei de la Peştişani. Angelica a avut două fete, pe mama mea, viitoarea sculptoriţă Maria Pătraşcu-Brâncuşi, şi pe sora ei, Angela. Mama mea a fost stră-strănepoata favorită a lui Constantin Brâncuşi. Acesta, ştiind că mamei mele îi plăcea să coloreze, îi trimitea culori de la Paris, exprimându-şi chiar interesul de a o lua la Paris şi de a o creşte pentru a o pregăti în domeniul artei, fapt neagreat de către tatăl acesteia, avocatul Constantin Pătraşcu. Mama mea, împreună cu subsemnata, am constituit, în 1991, Fundaţia «Familia Brâncuşi», în primul rând ca reacţie la constituirea Fundaţiilor Internaţionale Brâncuşi ale lui Radu Varia“.
