Deși
.jpg) |
| PREOTUL NICOLAE STREZA PAROHUL BISERICII DIN RĂȘINARI |
Redau interviul acordat de doamna Luminița Brâncuși domnului Ion Jianu pentru Gazeta de Sud
„Repatrierea osemintelor lui Brâncuşi este dreptul familiei“
Interviu - Ion JIANU
Gazeta de Sud, Craiova, Ediţie din arhivă) Anul 18. Luni, 29 Aprilie 2013
Maria Luminiţa Mincu Pătraşcu-Brâncuşi, preşedinta Fundaţiei „Familia Brâncuşi“, consideră că repatrierea osemintelor marelui sculptor este dreptul familiei, iar oricine încearcă să susţină contrariul nu are nici abilitarea şi nici dreptul moral de a face vreo afirmaţie în acest sens
 |
| EVENIMENTUL DE COMEMORARE LA CRAIOVA A LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI 16 martie 2013. În fotografie (de la stânga la dreapta): MIRCEA SUCHICI, HORIA MUNTENUS, CRISTIAN CIOMU, LUMINIȚA PĂTRAȘCU BRÂNCUȘI, FLORIN ROGNEANU |
Cu prilejul „Zilelor Brâncuşi“ de la Craiova, am cunoscut-o pe doamna avocat Luminiţa Brâncuşi (foto), descendentă a lui Constantin Brâncuşi, prilej cu care am convenit realizarea interviului de mai jos în exclusivitate pentru GdS.
Ion Jianu: Stimată doamnă Maria Luminiţa Mincu Pătraşcu-Brâncuşi: pentru cine nu vă cunoaşte şi, mai ales, nu cunoaşte rudele în viaţă ale marelui Constantin Brâncuşi, v-aş ruga să vă prezentaţi...
Ion Jianu: Stimată doamnă Maria Luminiţa Mincu Pătraşcu-Brâncuşi: pentru cine nu vă cunoaşte şi, mai ales, nu cunoaşte rudele în viaţă ale marelui Constantin Brâncuşi, v-aş ruga să vă prezentaţi...
Luminiţa Brâncuşi: Sunt fiica sculptoriţei Maria Pătraşcu-Brâncuşi, care a fost stră-strănepoata favorită a marelui sculptor, ea (mama) fiind strănepoată a primului frate al lui Constantin Brâncuşi, Ion (Chijnea) Brâncuşi. Brâncuşi, ştiind că acesteia îi plăcea să coloreze, îi trimitea culori de la Paris, exprimându-şi chiar interesul de a o lua la Paris şi de a o creşte pentru a o pregăti în domeniul artei, fapt neagreat de către tatăl acesteia, avocatul Constantin Pătraşcu. Mama mea, împreună cu subsemnata, am constituit Fundaţia „Familia Brâncuşi“, în primul rând ca reacţie la constituirea Fundaţiilor Internaţionale Brâncuşi ale lui Radu Varia. Maria Pătraşcu-Brâncuşi a urmat cursurile unei instituţii de artă la îndemnul şi susţinerea lui Petru Comarnescu, care a apreciat arta acesteia şi a cunoscut descendenţa sa, tot astfel cum a fost cunoscută şi de Tretie Paleolog.
I.J.: Poetul Laurean Stănchescu a afirmat că ar deţine o listă cu „peste 160 de semnături ale rudelor lui Brâncuşi“. Sunt 160 de rude în viaţă?!
I.J.: Poetul Laurean Stănchescu a afirmat că ar deţine o listă cu „peste 160 de semnături ale rudelor lui Brâncuşi“. Sunt 160 de rude în viaţă?!
L.B.: Sinceră să fiu, nu prea cred. De altfel, fără a cunoaşte conţinutul respectivei liste, am cunoştinţă de faptul că printre semnatari sunt multe persoane care nu au nici o legătură de sânge cu marele sculptor, fiind eventual doar rude prin alianţă. Mai mult decât atât, mă îndoiesc că rudele lui Brâncuşi ar accepta o astfel de manifestare pentru un proiect având o conotaţie sfântă pentru familie. În plus, aceasta este o chestiune pur privată şi nu poate fi asociată nici cu politicul, nici cu manifestări de o calitate îndoielnică menite a atrage atenţia asupra ridicolului în care este adus numele lui Brâncuşi. Iar dacă există rudă ce agreează un astfel de „spectacol“, cu părere de rău îmi exprim dubiul în raport cu intenţiile acestora. În plus, ţin să precizez că mulţi au cunoştinţă de existenţa fundaţiei şi de faptul că proiectul a fost demarat de aceasta în anul 2004, având semnătura şi acceptul guvernului Năstase, şi nu înţeleg de ce nu ar contacta fundaţia pentru lămurirea aspectelor privind repatrierea osemintelor marelui sculptor.
Poetul Laurian Stănchescu, un „outsider“
I.J.: Înţeleg că demersurile pentru aducerea osemintelor lui Brâncuşi în România ar fi trebuit să fie făcute de familie, „nu de către un oarecare“ (aluzie la poetul Laurean Stănchescu - n.r.). Familia, fundaţia pe care o conduceţi a făcut ceva concret în acest sens?
L.B.: Nu aş dori să folosesc un termen atât de dur, pentru că nu stă în firea mea. Cred că mai bine l-am defini cu noţiunea de „outsider“. Repet, aducerea în ţară a osemintelor lui Brâncuşi este doar o problemă a familiei şi poate fi invocată doar de aceasta, orice persoană dinafara familiei riscă să ducă lucrurile în derizoriu şi să creeze un curent de opinie pro şi contra care, în considerarea cerinţelor manifestate de familie, nu s-ar fi putut manifesta sau s-ar fi putut manifesta, dar cu riscul formării unui curent de opinie în contra lor. Astfel, cum v-am mai explicat, Fundaţia „Familia Brâncuşi“ şi-a început demersurile după anul 1996, respectiv după vizita la Paris, ocazie cu care şi-a manifestat public dezaprobarea faţă de faptul că marele sculptor se află înmormântat într-un mormânt „comun“, indiferent de restul problemelor. Au urmat ani de cercetări, ocazie cu care s-a intrat în posesia ultimei spovedanii a lui Brâncuşi. Ulterior, s-a obţinut şi viza favorabilă a guvernului Năstase pentru realizarea proiectului, ocazie cu care s-a trecut la etapa cercetării problematicii de natură juridică a proiectului, problematică ce nu s-a dovedit a fi foarte simplă. Mai de curând au apărut şi alte probleme, dar care par a se rezolva după o abordare corectă.
I.J.: Aţi declarat că l-aţi contactat şi cunoscut pe fiul lui Brâncuşi, John Constantin Brâncuşi Moore, şi că acesta ar fi făcut „un test ADN neoficial“. În cazul acesta (al existenţei unui fiu legitim), ar putea apare probleme de natură succesorală? De ce aţi spus că este un test neoficial, de ce nu s-a făcut unul oficial?
L.B.: Absolut normal şi corect. În fond, eram consideraţi rude, iar familia trebuie unită. Este adevărat că în condiţiile recunoaşterii paternităţii şi a stabilirii faptului că John Moore este fiul lui Constantin Brâncuşi apar probleme de natură succesorală esenţiale, ce ar putea determina şi contestarea calităţii de moştenitor a legatarilor. Dar această problemă este dreptul de dispoziţie a fiului lui Brâncuşi. În ceea ce priveşte faptul că am afirmat că a fost realizat un test neoficial, este un fapt real, determinat de necesitatea stabilirii indubitabile a legăturii de familie pe de o parte, iar pe de altă parte, determinat de faptul că legislaţia franceză are dispoziţii speciale cu privire la realizarea testului ADN.
Cercetătoarea de la „Georges Pompidou“ are dreptate
I.J.: În timp ce dumneavoastră eraţi la manifestările de la Craiova, la Târgu Jiu s-a aflat o cercetătoare de la Muzeul Naţional de Artă Modernă - Centrul „Georges Pompidou“ Paris, doamna Doina Lemny, care a spus, printre altele: „Tot ce se vehiculează acum - «Brâncuşi al nostru», «Revenirea osemintelor lui Brâncuşi în România» - sunt nişte comedii care nu ar trebui luate în seamă“. Cum comentaţi aceste afirmaţii?
L.B.: Sinceră să fiu, o astfel de atitudine mi se pare efectiv corectă având în vedere căderea în derizoriu, astfel cum am prezentat mai sus. Revin şi arăt că repatrierea osemintelor lui Brâncuşi este un drept numai al familiei.
I.J.: La manifestările de la Craiova dedicate lui Brâncuşi aţi spus că în unele cărţi s-ar fi publicat informaţii şi confuzii legate de biografia marelui sculptor, dar nu aţi exemplificat care ar fi acestea. Vă rog s-o faceţi acum...
L.B.: Problema este că, în opinia mea, foarte multe cărţi referitoare la Constantin Brâncuşi şi care fac referire inclusiv la o serie de date biografice sunt bazate pe simple culegeri din alţi autori, fără însă a se baza pe un studiu aprofundat al documentelor originale care se mai află şi astăzi în arhive. Am sesizat acelaşi fapt şi la Barbu Brezianu. Din seria de informaţii eronate, pot face referire la faptul că Brâncuşi a fost catalogat ca „fără studii” (astfel cum apare informaţia şi pe site-urile ce oferă date despre marele sculptor), la faptul că arborele genealogic este preluat de la V.G. Paleolog fără o atentă verificare a fondului arhivistic (informaţiile pe care s-a bazat şi V.G. Paleolog în realizarea arborelui genealogic sunt doar cele oferite de lumea satului şi sunt, în continuare, preluate tot astfel de către ceilalţi ce au publicat arborele), lipsa informaţiei, susţinută cu acte originale, potrivit căreia Constantin Brâncuşi a lucrat în marmură înainte de a părăsi România, sau cum că marele sculptor ar fi renunţat la cetăţenia română pentru a putea dona Franţei şi a lua cetăţenia franceză etc.Radu Varia dezrădăcinează creaţia brâncuşiană de tradiţiile
şi arta străveche românească
I.J.: Multe persoane, brâncuşologi, familia - printre care şi dumneavoastră - vorbesc de o anume nepăsare în ceea ce priveşte opera lui Brâncuşi de la Târgu Jiu. Care este situaţia în prezent?
şi arta străveche românească
I.J.: Multe persoane, brâncuşologi, familia - printre care şi dumneavoastră - vorbesc de o anume nepăsare în ceea ce priveşte opera lui Brâncuşi de la Târgu Jiu. Care este situaţia în prezent?
L.B.: Nu ştiu cum să interpretez atitudinea autorităţilor. Pe de o parte, cred că este vorba de faptul că sunt depăşiţi de dimensiunile lucrărilor şi de responsabilităţile asumate prin simplul fapt al deţinerii ansamblului. Pur şi simplu, nu ştiu să îl administreze, nu au simţ artistic şi nu acceptă colaborarea cu persoane ce pot formula o opinie pertinentă din punct de vedere artistic şi estetic. Când sunt bani de luat, toată lumea este fericită, iar banii se dau pe lucrări lipsite de sens, lipsite de estetică şi supraevaluate. Iar peste toate se manifestă şi înţelegerea dezastruoasă încheiată între autorităţile locale şi nepotul Nataliei Dumitrescu, care practic a îngrădit manifestarea dreptului de proprietate al autorităţilor locale, care, în acest context, nu mai au nici un interes în administrarea corectă a ansamblului de la Târgu Jiu atâta vreme cât nu pot obţine nici un fel de resurse financiare destinate administrării acestuia. O astfel de atitudine nu ar fi fost adoptată niciodată de către un moştenitor provenind din familie şi trebuie apreciat că nici măcar legatarii Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati nu au acţionat în timpul vieţii lor la o astfel de atitudine adoptată faţă de ansamblul de la Târgu Jiu, lucrare monumentală ce aparţine României şi nimănui altcuiva, indiferent de drepturile ce le-ar avea în portofoliu. Aş putea afirma, fără să mă ruşinez, că o astfel de atitudine încalcă voinţa marelui sculptor, care, în momentul în care a creat ceva pentru ai săi, l-a creat pe deplin şi pentru a fi de folos. După părerea mea, a-ţi manifesta oricare dintre drepturi asupra acestui ansamblu este o încercare de rupere a lui Brâncuşi de propriile-i rădăcini, tot astfel cum Radu Varia dezrădăcinează creaţia brâncuşiană de tradiţiile şi arta străveche românească.
