 |
| POETUL ALEX GREGORA |
Am adunat mai multe semne lumeşti privind susţinerea faptului că drumurile unui bătrâior străin, de prin iunie 1937, sus la cazărmi, la fântâna Sâmboteanu şi pe digul Jiului, în Grădina publică – relatate de V.G. Paleolog – au fost privite ca pe-o ciudăţenie şi nici n-au fost dorite de toţi locuitorii Târgu-Jiului. Oraş ce, în vechime, era cunoscut ca Târgul-Frăsinet şi Târgul cu Flori, conform celor scrise de AlexandruŞtefulescu în “Istoria Târgu-Jiului”, carte tipărită în 1906 la Tipografia Nicu D. Miloşescu, Furnisorul Curţii Regale. “Numirea de Frăsinet i s-a dat de la planta medicinală dictamnus fraxinella lângă care dorm în sara Ispasului sute de bolnavi veniţi din multe părţi ale ţării, pentru care i se mai zicea din bătrâni şi Târgul cu Flori. În anul I-iu de pelerinagiu, bolnavii dorm pe câmp lângă câte o plantă cu câte un fir, în anul al II-lea lângă o plantă cu 2 fire şi în anul al III-lea lângă o plantă cu 3 fire, socotindu-se timpul de 3 ani ca suficient pentru vindecare. Bolnavii au credinţa că dacă vor dormi în câmp inspirând noaptea mirosul acestei plante, dimineaţa se vor scula vindecaţi de orice boală ar fi coprinşi”- povestea Alexandru Ştefulescu.
Chemat în ţară încă din 1935 de Aretia Tătărăscu – soţia primului-ministru Gheorghe Tătărăscu - prin mijlocirea sculptoriţei Militza Petraşcu, care realizase deja monumentul Ecaterinei Teodoriu – eroină a primului război mondial, Constantin Brâncuşi – celebru şi fără grija zilei următoare - îşi căuta poate un leac la boala ce nu-i da pace - de categoricădragoste faţă de meleagurile naşterii şi copilăriei. A dorit tot timpul să lase ceva nemaivăzut – “acasă, în limba română” - drept pentru care s-a apucat de treabă.
În calea marelui său proiect au stat mai întâi clădirile de pe traseul prelungirii străzii Grigore Săftoiu înspre B-dul C.A. Rosetti ce mărginea grădina publică. Pentru plata despăgubirilor de expropiere, Guvernul a alocat atunci suma de 5.000.000 lei, la insistenţele Aretiei Tătărăscu, ce îl înţelegea şi aproba pe Brâncuşi în toate.
Conform documentelor cercetate de Ion Mocioi, citate în “Brâncuşi, ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu”, 1971, împotrivirile cetăţenilor au existat, unele cel puţin ferme, precum ale d-lor Vintilă şi Matici, proprietari ce obţinuseră în primă fază o anume deviere a Căii Eroilor. Sculptorul însă nu a acceptat situaţia de compromis. Rezolvarea corectă venind printr-un ordin al Ministerului de Interne, care s-a executat ferm. Cu toate căs-au dat bonusuri materiale - reactualizate!– nemulţumirile, în continuare, au făcut obiectul unor procese la tribunalele din Târgu-Jiu şi Craiova, fiind stinse în timp. Iar acţiunile în justiţie cu pricina ar fi interesante studiului imediat, dacă ar avea cineva interesul să le caute!
O altăsituaţie a acelor ani o povesteşte meşterul lăcătuş Rudolh Hann brâncuşiologului Ion Mocioi, de asemenea în volumul amintit: “Se mai începuse, în 1938, o lucrare mai sus de Masa festivă, de azi, în unghiul parcului unde se întâlneşte strada Tudor Vladimirescu cu Drumul naţional. Aceasta era iniţiată de Prefectura judeţului Gorj, care avea alt comitet şi folosea contribuţia populaţiei, donaţii şi alte venituri. Monumentul trebuia să se numească Eroismul gorjenesc şi să fie amplasat în acel loc, în faţa unităţilor militare, fiind dedicate Ecaterinei Teodoroiu, luptelor din 1916 de la Podul Jiului şi regimentelor locale. Pentru contribuţia populaţiei la aceasta, comitetul se ocupase cu mult mai înainte. În 1938 s-a făcut soclul de piatră de Dobriţa şi beton. Pe acel soclu trebuia să fie ridicată o statuie obişnuită, având chipul unui soldat. Această statuie-soldat a şi fost turnatădin bronz la unul din atelierele din Turnu-Severin, dar s-a pierdut în timpul bombardamentelor ce au avut loc pe Dunăre. Soclul din parc s-a distrus treptatşi mai ales în 1958”.
Întâmplarea din urmă, de distrugere totală a soclului, mi-a povestit-o şi bătrânul Ionel Buzuloiu, născut în anul 1934, care locuia pe actuala stradă Calea Bucureşti, în apropierea parcului Coloanei, într-o discuţie purtată de curând: “(…) Au fost nişte explozii înspre masa de dincolo de Coloană. Soldaţii au asigurat zona, pe noi ne-au pus pe burtă, la casele din jur au dat ordin să se deschidăferestrele şi au distrus un postament de beton de acolo.”
Iată de ce, proiectatul monument al Eroismului gorjenesc pus sub egida Prefecturii şi a militarilor garnizoanei a creat în acele timpuri o anumită discordie între sculptor şi oficialii oraşului. Dar şi unele zvonuri neadevărate, precum cel privind amplasarea unui vultur(!) pe Coloană, până la dezasamblarea schelei…
Şi tot supărări i-au adus lui Brâncuşi atacurile presei centrale faţă de ceea ce realiza el la Târgu-Jiu, a căror ţintă trebuiau să fie însă Aretia Tătărăscu şi Primăria locală ce au cheltuit banii pe asemenea lucrări. Pentru care, în septembrie 1938, hobiţeanul a plecat din ţară trist şi n-a aşteptat inaugurarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor la 27 octombrie!
”Cam miroase a praf de puşcă” i-ar fi spus ucenicului-pietrar Ion Alexandrescu pe peronul gării. Într-adevăr, au urmat anii grei ai războiului, când armele cele mai moderne, funcţionând cu praf de puşcă, au provocat pierderi imense – moartea a milioane de vieţi omeneşti. La terminarea luptelor, Cortina de fier s-a tras… administrativ, de-o parte şi de alta a Europei. Iar România a avut neşansa să pice în zona roşie, comunistă…
În 1951, când sculptorul Constantin Brâncuşi a dorit să lase ţării sale atelierul şi operele de la Paris, s-a adresat în scris oficialităţilor regimului instaurat. Ar fi fost posibil ca, în alte condiţii politice, să se şi întoarcă să moară în România! Cu girul lui Mihail Sadoveanu, Academia R.P.R. l-a refuzat…
Am avutşansa să discut în ultima vreme cu mai multe persoane în vârstă, care au locuitşi atunci în apropierea parcului Coloanei fără sfârşit. Toate mi-au spus despre nepăsarea totală a oficialităţilor vis-à-vis de existenţa Ansamblului Monumental. Cu privire la tancurile ce-şi tăiau drum peste pajiştea de lângăColoană şi cum răsăreau acolo, peste noapte, corturile unor cetăţeni nomazi.
Se cunoaşte faptul că pe-atunci s-a pus în discuţie chiar dislocarea şi distrugerea operelor brâncuşiene ori cel puţin a Coloanei fără Sfârşit. Şi n-a fost destul! S-a mai pornit în grabă lotizarea parcului Coloanei şi s-au construit repede două case. Urmau altele, zeci… Nu s-a întâmplat, a fost un noroc, s-a produs un miracol şi cineva a rostit ”Stop!”. Nu ştiu însă dacă s-au deşteptat locuitorii oraşului, nu ştiu…
În anul 1965 , brâncuşiologul Barbu Brezianu este trimis la Târgu-Jiu ca să ia act de starea Ansamblului Monumental Calea Eroilor. Ceea ce el a constatat atunci, a inclus într-un raport de activitate pe care eu l-am găsit în arhiva bibliotecii Liceului Teologic din Târgu-Jiu, donată instituţiei de învăţământ de omul de cultură gorjean Petre Popescu Gogan, secretar şi arhivar al Academiei Române:
„RAPORT DE ACTIVITATE
Subsemnatul Barbu Brezianu, cercetător ştiinţific la secţia de artă modernă şi contemporană a Institutului de istoria artei al Academiei R.P.R., în baza delegaţiei nr.15/1965, m-am deplasat între 15 şi 20 iulie a.c. la Craiova, Corlate. Tîrgu Jiu, Hobiţa, Peştişani, pentru cercetări în legătură cu Brâncuşi.
La Tîrgu Jiu am cercetat arhivele oraşului unde am găsit planurile parcurilor în care sunt amplasate monumentele lui Brâncuşi, planuri întocmite în 1937 de arhitectul peisajist Friedrich Rehbuhn. Amplasamentul Coloanei nesfîrşite se prezintă şi astăzi într-o stare deplorabilă: un gard prefabricate stas, taie perspectiva monumentului, împreună cu o pancartă indicatoare înaltă, care în loc să fie aşezată lângă Coloană, se sprijină direct pe baza ei. O alee sprijinităde stîlpi de telegraf şi câţiva pomi piperniciţi, un rond cu petunii şi salviişi câteva bănci şi cutii de gunoi – formează peisajul din jurul monumentului –în timp ce proiectul Rehbuhn prevedea plantarea a cca 50 – 60 castani şi ulmi, 250 arţari şi brazi, armonios orînduiţi pentru a crea un fundal şi o cortinăverde în faţa cocioabelor – fără a dăuna bineînţeles cu nimic perspectivei Coloanei (Arh. Or. Tîrgu Jiu, dos. 118/1937, f. 7, 9).
Masa tăcerii poartă o denumire greşită (cu o nuanţă oarecum reacţionară) Masa Dacică, denumire care nu corespunde intenţiei creatorului şi care ar trebui înlocuită; iar cele 12 scaune din jur nu sunt orînduite la distanţele fixate de Brâncuşi nici între ele, şi nici faţă de masă – astfel cum se pot vedea în fotografiile executate de sculptor (vezi D. Lewis, Brâncuşi, Londra, 1957, pl.33).
Poarta sărutului, ale cărei dimensiuni nu sunt indicate cu precizie (de ex. grosimea stîlpilor este de 1,68, iar nu de 1,70) din cauză că nu a fost protejată împotriva intemperiilor, s-a deteriorat în mai multe locuri.
În comuna Peştişani, preotul satului, Ion Ilioniu, din propria lui iniţiativă a adunat diverse amintiri privitoare la Brâncuşi. Are o lingură de lemn de prun, sculpată dupăcîte pretinde în 1906 la Paris; de asemenea diferite documente, fotografii cărţi, reviste, stîlpi de casă amintind de motivul Coloanei nesfîrşite. Pentru eventualitatea că s-ar face o casă memorială, credem că acţiunea aceasta ar trebui sprijinită.
Barbu Brezianu, 6 august 1965.”
Alte comentarii ar fi, cred, de prisos şi ruşinoase pentru mulţi... A urmat o perioadă de linişte, până în 1990. Câteva amenajări, ici-colo, nu majore, o anume ordine şi ceva amatorism, să nu se supere tovarăşii. E-adevărat, nu s-a întâmplat ceva spectaculos, dar nici nu s-a distrus. S-a încercat o convieţuire cu genialitatea. Însă povara operelor lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu apăsa supărător grumazii oficialităţilor locale. Până după Revoluţie, când le-a bătut la uşă Radu Varia – aventurierul ce, cu voie şi fără voie, între 1996 – 2000, a pus la pământ Coloana fără Sfârşit. Cu mare greutate s-a reuşit reînălţarea monumentului, iar gorjenii au sărbătorit de la mic la mare şi s-au minunat. Destui s-au găsit între ei care să-şi făcă şi semnul crucii însoţit de “Doamne-ajută!”, să spere ca întregul Ansamblu să fie restaurat în condiţiile cele mai bune. Nu s-a întâmplat! Aventurieri de la noi şi din lumea largă au pus la cale împărţirea prăzii rezultate în urma unor lucrări de mântuială. Iată de ce, în prezent, prin Poarta Sărutului pătrunde apa, aleile grădinii publice şi parcului Coloanei au fost acoperite cu un amestec de… nămol canadian, ca şi cum al nostru n-ar fi fost la fel, s-au pus şi nişte trepte ca să nu o ia la vale şi s-au plantat copăcei tanzanieni. Plus alte – multe – prostii!
Un timp s-a bătut… vorba-n piuă cu campania de înscriere a Ansamblului în Patrimoniul UNESCO. Ca o soluţie salvatoare nepriceperii celor ce conduc destinele unui oraş însemnat de Brâncuşi cu o parte din genialitatea sa. Când scriu aceste rânduri am impresia că s-a îngheţat comunicarea pe marginea situaţiei operelor monumentale realizate de Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu, la toate nivelurile. O bănuială ar fi aceea că, totuşi, se pregăteşte ceva. Poate o altă ţeapă de un milion de euro, ca în cazul aşa-zisei restaurări cu un zero în plus! - a evaluatorului Dănilă. Ce nu s-a limpezit încă: a fost ori nu a fost? aceasta fiind întrebarea.
Înspre finalul anului trecut, am publicat mai multe documente descoperite în aceeaşi arhivă a omului de cultură Petre Popescu-Gogan aflată în biblioteca Liceului Teologic din Târgu-Jiu. Toate confirmau că Brâncuşi a realizat mai multe mese din piatră în grădina casei Gănescu-Bălănescu din Târgu-Jiu. Adăpostit fiind de proprietar.
Le ştiam, le ştiau şi alţii. Multă vreme nu te puteai duce să le vezi, întrucât în respectivul imobil se cazau oaspeţii oraşului, activiştii P.C.R., cei veniţi de aiurea, având funcţii importante.
Din păcate, nici în prezent lucrurile nu stau altfel. Ciocoii de la centru tot acolo chefuiesc… Însă eu m-am îngrozit de ceea ce a fost să văd: din mesele realizate de Constantin Brâncuşi cu pietre de moară mai sunt doar câteva fragmente şi acelea acoperite de gunoaie! De aceea, am scris şi am luat atitudine, şi mi-am dus prietenii să vadă şi ei, poate nu ştiam eu bine, poate mă înşelam. Am vorbit la televiziunea naţională şi m-am dus din nou la faţa locului în scurt timp. Nu s-a mişcat ceva. Şi, după cum observ, nici nu se va mişca!
Dintr-o scrisoare a lui Ion Pogorilovschi trimisăîn anul 1998 lui Nicolae Diaconu, aflu ce planuri măreţe avea importantul brâncuşiolog cu acea zonă de lucrări aparţinând lui Constantin Brâncuşi: „(...) De multă vreme proiectez o repunere în valoare a pietroaelor lui Brâncuşi de acolo– şi cred că am găsit tonul. În sinea mea le văd, parcă luminate de gândurile mele dedicate lor, în grădina Institutului de studii Brâncuşi, plasat în clădirea aferentă. La deschiderea Institutuluise va organiza şi o ingenioasă şi de răsunet expoziţie de sculptură Brâncuşi în aer liber, printre bolovanii grădinii. Sculpturile lui, în confruntare„consonantistă” cu concreţiunile naturale mângâiate cândva de el. Un loc unicalşi de râvnit pentru o expoziţie de acest fel care, filmată, ar putea interesa mapamondul şi ar aduce grădina în atenţia generală. O clipă m-am gândit sădedic articolul primarului oraşului…”
Trei sferturi de veac nu i-au fost de-ajuns Târgu-Jiului să-l aprecieze pe Brâncuşi pentru ceea ce el a realizat. O bună parte a locuitorilor s-au arătat neinteresaţi şi nici n-au… apăsat îndeajuns unde trebuia. Adaosul de nepricepere al oficialităţilor ar putea primi acum un cuvânt rostit cândva sculptorul la adresa bârfitorilor săi…
Printr-o eroare, între 1937 – 1938 s-a întâmplat ca genialul artist gorjean să se întoarcăla ai lui. Le-a lăsat de-atunci Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana fărăSfârşit, opere nepereche în lume. Oare de ce nu-l doreşte Târgu-Jiul pe Constantin Brâncuşi?
ALEX GREGORA
