sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Ovidiu Ohanesian: "Prezenţa lui Omar Hayssam în România poate avea efect de bumerang împotriva lui Băsescu"

Ovidiu Ohanesian nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare. El nu are numai statutul de jurnalist răpit în Irak. Numele său se leagă de investigaţii de anvergură, privind probleme de economie, servicii secrete, trafic de armament şi, evident, aspecte legate de AFACEREA RĂPIREA DIN IRAK. Iată că, de câteva zile, s-a lansat o nouă bombă – extrădarea lui Omar Hayssam, ,,teroristului nr. 1 al Romaniei” care, aşa cum susţine jurnalistul, „ne poate lămuri pe deplin cine anume conduce ţara, cum s-a desfăşurat jaful naţional sau cine l-a protejat pe terorist timp de 20 de ani în acţiunile sale pe teritoriul României.” Ovidiu Ohanesian spune chiar mai mult: „Este vorba de crima organizată la cel mai înalt nivel, de politicieni importanţi, oameni de afaceri, magistraţi, jurnalişti.” Rostul acestei ştiri bombă care a picat într-un moment în care alte probleme frământau viaţa politică şi socială, cu un buget în discuţie, pare să fie cu totul altul. Printr-o manipulare abilă din zona Guvern-preşedinţie, atenţia publică este din nou deturnată către alte aspecte. Mai mult, Elena Udrea apare din nou în scenă, cu o declaraţie care ridică alte semne de întrebare şi anume aceea că Marie Jeanne Ion ar fi ştiut încă din ţară despre răpirea ce avea să se întâmple în Irak. Care este relaţia dintre cele două în momentul de faţă, nu se ştie. Cert este că au fost colege de liceu, la Buzău. Şi este puţin probabil să nu se fi cunoscut, mai cu seamă că diferenţa dintre ele este numai de un an!
Cu Ovidiu Ohanesian vom încerca să desluşim câteva dintre evenimentele ultimilor două luni care au zdruncinat serios România într-o perioadă de criză economică internaţională, care nu îşi vede nici un fel de rezolvare în plan intern. Dimpotrivă! Iar unele dintre măsurile acestui Guvern Boc vor duce nu la soluţionarea problemelor reale ale României, ci la crearea unei stări de conflicte majore şi, implicit, la mişcări sindicale fără precedent generate de disponibilizări, la îngrădirea democraţiei, la pumnul în gura presei neangajate politic. Nimic din recentul aprobat buget, cu o majoritate fabricată, nu vine să ne liniştească. Nimic nu mai seamănă cu promisiunile electorale ale preşedintelui reales, nimic pentru cetăţeanul în numele căruia s-a desfăşurat o campanie deşănţată şi, până la urmă, mincinoasă. În schimb, amendamentele bugetare au fost aprobate pentru sistemul care a funcţionat în aceeaşi campanie, pentru serviciile secrete, pentru STS – instituţii cu merite deosebite în realegerea preşedintelui Traian Băsescu...

Frauda electorală STS are nume de cod “Taurul”


Rep.: Marcel Opriş - şi fraudarea alegerilor. Se mai aude ceva?

O.H.: Cum să nu ? Este deajuns să privim la bugetul sărăcit al României. Într-un moment în care ţara suferă o criză economică profundă şi este îndatorată până-n gât, când la discuţiile în Parlament pe buget se duc adevărate bătălii, când se pune problema concedierii bugetarilor (sute de mii de persoane), înregistrăm creşteri de buget pentru serviciile secrete. Mai ales la Serviciul de Transmisiuni Speciale, o instituţie cu merite deosebite în realegerea preşedintelui Traian Băsescu. După succesul operaţiunii “Taurul”, preşedintele a avut pe masă lista cu ofiţerii STS merituoşi”, care urmau să fie recompensaţi pentru serviciile lor electorale. Noroc cu noi, jurnaliştii, că am făcut publică operaţiunea, iar ceremonia a fost amânată.

Rep.: Ştim că frauda electorală STS are nume de cod “Taurul”. Să reluăm....


O.H.: Informaţia a transpirat de la Satu Mare. Concret, STS Satu Mare a avut o derivaţie secretă din schema STS conectată la un server din sediul central al PDL din Aleea Modrogan, având numele de cod „Taurul”. Toate judeţele au avut derivaţie din reţeaua principală, mai puţin municipiul Bucureşti.
Potrivit surselor STS, în noaptea de 6 spre 7 decembrie, la ora 3,15, toate derivaţiile au fost dezafectate sub directa supraveghere a generalului Marcel Opriş, fiecare judeţ decuplându-se pe rând după ce s-au închis şi cheile pe datele finale. Despre acest fapt ştiu doar şefii judeţeni ai STS şi cadrele tehnice, respectiv, doi subofiţeri care au realizat conexiunile. Toate conexiunile au fost operaţionale cu data de 06.12.2009, ora 1,30.
Afirmaţia că toate datele au fost transmise prin intermediul telefoanelor mobile şi a telefonului guvernamental (T.O.) este falsă, deoarece toate datele au fost transmise electronic simultan cu cele oficiale. STS a avut inclusiv „spioni” de alarmă care semnalau acustic şi vizual depăşirea în procente a unuia sau altuia dintre candidaţi.



S-ar putea ca Hayssam să fie obiectul unui troc internaţional


Rep.: Extradarea lui Hayssam, o cacialma ?

O.H.: Sper că nu. Am încredere în promisiunile preşedintelui reales. Traian Băsescu a promis solemn, încă înainte de campania prezidenţială, că Omar Hayssam va fi adus în închisorile româneşti. A făcut chiar curte preşedintelui Siriei, Assad, vizitându-l, moment în care Omar Hayssam a dispărut de pe micile ecrane. Fusese arestat de către un înalt demnitar sirian, rudă cu preşedintele. Vizita preşedintelui român în Siria a iritat cancelariile occidentale.
Promisiunile publice au fost făcute în direct, la televiziunile centrale. Având în vedere ultimile dezvăluiri din dosarele secrete DIICOT, s-ar putea ca Hayssam să fie obiectul unui troc internaţional. Important nu este Omar Hayssam. Ceea ce are el de spus poate declanşa reformarea statului. Audierea publică a “teroristului nr. 1 al Romaniei” ne poate lămuri pe deplin cine anume conduce ţara, cum s-a desfăşurat jaful naţional sau cine l-a protejat pe terorist timp de 20 de ani în acţiunile sale pe teritoriul României. Este vorba de crima organizată la cel mai înalt nivel, de politicieni importanţi, oameni de afaceri, magistraţi, jurnalişti.

Rep.: Ce ar face credibilă această trâmbiţată acţiune a Justiţiei de pe la noi, ai căror purtători de cuvânt au fost destul de reţinuţi în comentarii, de altfel – desecretizarea dosarului răpirii jurnaliştilor ?


O.H.: Reformarea reală a statului prin ceea ce v-am descris mai sus. Nu trebuie să ne rezumăm doar la desecretizarea dosarului « Răpirea din Irak ». Trebuie să aflăm ce se ascunde în toate dosarele Strict Secret de Importanţă Deosebită marca Hayssam. Dosarele economice, dosarele de trafic de armament (628/D/P/2005) sau fuga lui Hayssam (121/P/2007). Dacă adăugăm faptul că datorită anchetelor desfăşurate în aceste dosare a fost arestat în Tailanda celebrul traficant internaţional de armament, Viktor Bout, la care au participat alături de magistraţii români, alte instituţii de profil din mai multe ţări, vă daţi seama de amploarea AFACERII RĂPIREA DIN IRAK.

În acest caz, Elena Udrea a fost propriul purtător de cuvânt


Rep.: De unde a pornit informaţia către presă, privind extradarea lui Haissam şi de ce acum ?

O.H.: Nu ştiu. Cred că s-a primit verde de la Cotroceni. Nu este prima oară când Traian Băsescu sperie baronii PSD cu o parte din adevărurile lui Hayssam.

Rep.: Să fie o altă cacealma ?!


O.H.: Este posibil. Prezenţa lui Omar Hayssam în România poate avea efect de bumerang împotriva lui Băsescu.

Rep.: De ce declara Udrea că Marie Jeanne Ion ştia că urma să fie rapită şi că totul a fost pus la cale de Hayssam ca să intre în graţiile noii conduceri de la Cotroceni ?


O.H.: Mai întâi trebuie să ştiţi că Elena Udrea a spus adevărul. De ce ? În ultima vreme, în PDL, voci importante cer reforma în partid. Au fost atacaţi pedelişti de vază din interior. După atacurile din presa externă, sursele mele au confirmat faptul că Udrea a fost contestată de proprii colegi. Declaraţia sa are efect de bumerang asupra lui Traian Băsescu, un protector ce va fi forţat să o abandoneze. Trebuie să mai spun aici, printre altele, că cele două au fost şi colege de liceu, la Buzău. Doar la un an diferenţă. Să revenim! Dacă Marie Jeanne ştia, mai mult ca sigur că şi Sorin Mişcoci ştia, cei doi lucrând la aceeaşi televiziune la data răpirii. Deci preşedintele şi-a numit la Cotroceni, în funcţia de operator personal, un personaj mai mult decât dubios. Ba chiar l-a medaliat. Cu alte cuvinte, Udrea a dat de înţeles că are multe de spus. Şi pre mulţi va popi, în caz că va fi sacrificată.

Rep.: Din nou Elena Udrea iese în presă cu declaraţii şoc. Din nou, eternul « purtător de cuvânt » ?!


O.H.: În acest caz, Elena Udrea a fost propriul purtător de cuvânt.

Rep.: Despre Popa (extrădarea de la Djakarta) şi FNI nu se mai aude nimic. Doar bombă de campanie ? A bătut Băsescu palma cu Vântu ?


O.H.: Acestea nu sunt chestiuni care se rezolvă peste noapte. Noi nu am fost în stare să cerem extrădarea teroristului de cetăţenie americană Mohammad Munaf, dovedit, judecat şi condamnat în două ţări pentru răpirea jurnaliştilor români. SUA, ţara cu care avem acord de extrădare, îl protejează pe teroristul internaţional Munaf de circa 4-5 ani la Camp Crooper în Irak.

Isteria este urmarea unei tragedii excesiv mediatizate


Rep.: Isteria cu gripa porcină, speculând moartea actorului Tecuceanu – echipa de filmare şi colegii lui Toni Tecuceanu nu au nimic şi nici nu sunt în carantină – o nouă formă de deturnare a atenţiei ?

O.H.: Nu cred. Isteria este urmarea unei tragedii excesiv mediatizate.

Rep.: Psihoza asta nu e mai periculoasă ?


O.H.: Nu sunt specialist în psihoze, dar cred că isteria cu pricina poate fi o nouă afacere pentru băieţii deştepţi.

Rep.: Sunt manipulări pornite din zona Guvern-Băsescu către presă ca să abată atenţia de la buget, scumpiri, taxe şi impozite, alimente, facturi ?


O.H.: Se vehiculează frecvent aceste teorii. Dar şi în acest caz este valabil efectul de bumerang asupra celor care lansează manipulările.

Rep.: Despre adunătura de trădători din alte partide, în jurul PD-L ?


O.H.: ,,Trădătorii” au fost recompensaţi regeşte. De aceea avem ,,generali de izmene” la conducerea MApN, unii dintre aceştia fiind prieteni apropiaţi cu teroristul Hayssam.

Criza va arde şi purifica şi mediul politic în anul 2010


Rep.: Mişcări la vârf în PSD ? Dar în PD-L ? Oricum nu e linişte pe la niciunul...

O.H.: Nu sunt un jurnalist specializat în politică, dar schimbările plutesc în aer. Criza va arde şi purifica şi mediul politic în anul 2010. Scapă cine poate!

Rep.: Despre măsura propusă pentru plata CAS la drepturi de autor de către jurnalişti, ce părere ai ?


O.H.: Eu sunt adeptul transparenţei în problema veniturilor tuturor salariaţilor. Adică, ar trebui să jucăm cu cărţile pe masă, şi salariile în cartea de muncă. Contractele de drepturi de autor au fost folosite de patronii din presă pentru a-şi manipula angajaţii. Pe cartea de muncă se plăteşte minimul pe economie impozabil în toate felurile, iar pe drepturi de autor, angajaţii presei dâmboviţene primeau de 10 ori mai mulţi bani. Aşa ajunseseră şoferii sau femeile de serviciu din trusturile media să aibă contracte de drepturi de autor, iar unii jurnalişti să aibă conturi grase, vile şi maşini de lux. Dacă nu urmai ,,linia editorială”, nu erai dat afară, ţi se taie drepturile de autor. Apoi, te dai singur afară.
Adevărul este că pe criza aceasta, plata CAS pentru drepturile de autor, va fi o lovitură fatală dată presei naţionale şi aşa destul de vitregită de luptele dintre preşedinte şi oligarhi.

Rep.: Ce şansă mai are presa neangajată politic ?


O.H.: În anul de graţie 2010 ? Niciuna.

A consemnat Andra DUMITRESCU