S-a născut la Bucuresti, în 1968. Este necăsătorit. A lucrat la România Liberă din luna octombrie 2003, ca reporter de investigaţii. S-a remarcat prin reportaje scrise despre Combinatul de la Krivoi Rog si baronul Mischie. A câştigat premiul Clubului Român de Presă pentru un reportaj - anchetă pe anul 2004. Atunci, de pe scenă, a făcut către Băsescu, celebrul gest, bătând cu două degete pe umăr, tradus cu securist.Ca reporter s-a deplasat şi în Afganistan şi Ucraina, unde a realizat o serie de reportaje şi anchete. A urmat Irakul. Ovidiu Ohanesian se afla acolo pentru a realiza două interviuri, unul cu premierul interimar şi altul cu preşedintele Irakului. Aşa s-a ştiut. La un moment dat, declara:“La primă vedere m-au interesat vizitele promise de Munaf Mohammad la preşedintele Irak-ului şi la premierul din acea vreme, Iyad Alawi. Viaţa reală a irakienilor, femeile, barbaţii, familiile, dacă exista underground şi cum se manifesta. Contrabandă şi prostituţie, sărăcie şi bogăţie într-o ţară musulmană, nebunia dictatorului Saddam, părerile irakianului simplu despre invazia americană şi aliaţi. Atentatele, pană de curent din oră în oră, raidurile aliaţilor. Despre cele mai importante ţinte ale călătoriei n-am vorbit niciodată.” O va face în cele ce urmează…
…cum tremură bandiţii în faţa unui jurnalist oarecare, rupt în coate, dar bine informat…
…cum tremură bandiţii în faţa unui jurnalist oarecare, rupt în coate, dar bine informat…
Andra Dumitrescu
Rep.: Dincolo de ceea ce se ştie, cine este Ovidiu Ohanesian?
O.H.: Este un om simplu care a lucrat în domeniul calculatoarelor înainte de a deveni jurnalist. Născut în Bucureşti, în 1968, încă necăsătorit.
Rep.: Datele tale personale ce mai spun? Ohanesian nu este un nume obişnuit. Şi apoi, cum ai ajuns de la calculatoare la jurnalism?
O.H.: Ohanesian este un nume comun printre cei de etnie armeană. Am ajuns ziarist cu totul întâmplător. La începutul anilor 2003, în cotidianul Romania liberă au apărut articole despre Combinatul de la Krivoi Rog. Total aiuristice. Timp de câteva luni le-am furnizat sub alt nume, date şi informaţii despre adevărata faţă a jafului de la Krivoi Rog. România liberă a publicat pagini întregi lună de lună. La un moment dat, foştii directori ARCOM S.A. (firma ce răspunde de investiţia de la Krivoi Rog) au venit cu o propunere la ziar. Unii spun că a fost vorba de sute de mii de dolari, numai să nu se mai publice articolele. Băcanu m-a chemat la o întâlnire, am discutat şi uite aşa am ajuns eu jurnalist.
Rep.: Cum ai ajuns să lucrezi în străinătate, totuşi ? Nu oricine putea să meargă direct la sursă? Se ştie că ai lucrat la Combinatul de la Krivoi Rog, în Kuweit, ş.a.m.d….
O.H.: Cât priveşte lucrul la Krivoi Rog sau Kuweit, au fost oportunităţi înainte de a deveni jurnalist. Dacă m-am ocupat de calculatoare şi s-a ivit ocazia să lucrez prin străinătate...m-am dus. Dar nu a fost cine ştie ce. Au dat anunţuri în presă, m-am dus la interviu şi am fost acceptat.
Rep.: Ce anume te-a impins la această meserie de jurnalist de investigaţii?
O.H.: Mi-a plăcut. Am avut ocazia să cunosc bandiţii României deghizaţi în politicieni, demnitari sau oameni de afaceri. Să-i văd cum se dau jos din merţane şi bemveuri, plini de aur la gât şi cu buzunarele pline de bani, cum tremură în faţa unui jurnalist oarecare, rupt în coate, dar bine informat,care merge la serviciu cu metroul. Există satisfacţie mai mare ?
Mişcoci?!...A tăcut şi a primit răsplata.
Rep.: La aproape patru ani de la răpirea din Bagdad nu se mai discută decât ocazional de ceea ce a fost şi ceilalţi doi protagonişti tac cu desăvârşire... cum aţi ajuns acolo? Ai avut vreo banuială asupra a ceea ce avea să se întâmple?
O.H.: Nici că se mai poate discuta. După ce am adus filme, documente, martori şi dovezi că totul în cazul răpirii a fost aranjat de la Bucureşti şi că a fost o diversiune, au închis dosarele la ordin şi au dat interzis în presă asupra subiectului. Gândiţi-vă doar că în urma dezvăluirilor pe care le-am făcut au fost demişi trei şefi ai serviciilor secrete şi Procurorul General al Romaniei. Pe unul dintre ei încearcă să-l pună astăzi înapoi în funcţie. Dosarul Hayssam îi va veni de hac, aşa cum i-a venit şi ministrului Oprea. N-aveam de unde să ştiu ce mă aşteaptă. În ceea ce-i priveşte pe cei doi, cred că tăcerea lor este grăitoare. Faptul ca Mişcoci este astăzi operatorul personal al preşedintelui nu vă spune nimic ? A tăcut şi a primit răsplata.
Rep.: Scopul declarat al prezenţei tale acolo era legat de interviurile promise de Munaf - cu preşedintele şi premierul din acea vreme. Tu ce urmăreai de fapt? Poţi declara şi alte lucruri despre care nu ai vorbit până acum?
O.H.: Ce se poate spune despre un dosar de terorism de stat cu luare de ostatici ?
Rep.: Ştiai la vremea aceea că exista o legatură între Munaf, scandalul Nitramonia şi tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion?
O.H.: Eu am avut scopurile mele, nedeclarate. Se ştia că serviciile secrete, prin oameni ca Hayssam, prin firme care activează şi azi la Krivoi Rog au făcut contrabandă cu armament pe toate meridianele lumii, mai ales în lumea arabă. Prietenii lui Ceauşescu primeau armament de toate calibrele, tancuri şi muniţie aduse cu flota atât de dragă preşedintelui Traian Băsescu. Poate ne spune chiar dânsul ce se încărca în Portul Militar de la Mangalia, în fiecare noapte înainte de ‘89 pe marile nave ale ţării. Ce se ducea de la Nitramonia Făgăraş sau de la fabricile din Braşov către cei pe care astăzi îi numim terorişti ? Acolo îi aşteptau foştii studenţi arabi din România, prieteni şi colegi cu Omar Hayssam. Cu ei trebuia să stau de vorbă.
Rep.: Îi ştiai?
O.H.: Când am plecat nu. Nu mă ocupasem de Hayssam. Nu-l cunoşteam. Auzisem de el, de Iskandarani şi de alţii, dar de fiecare dată, dosarele lor se împotmoleau la Parchet pentru că se ajungea la ofiţerii de informaţii care participaseră la afacerile murdare. Am cunoscut la faţa locului, trei foşti studenţi în România, colegi şi prieteni cu Hayssam. Îi am înregistraţi video.
Rep.: Ce te interesa de fapt?
O.H.: De fapt, mă interesau în primul rând două fabrici de ciment Al Qaim şi Sanjar, sub acoperirea cărora se făcuse trafic de armament. Cei care le construiseră erau firmele Securităţii ARCOM şi UzinExportImport, care sunt prezente astăzi şi la Krivoi Rog. Vedeţi, toate se leagă. La Uzin activase sub acoperire şi generalul Decebal Ilina şef DIA, după Revoluţie. El a ridicat în Irak fabrica militarizată SAAD 24.
Rep.: Dintre ostateci, tu erai cel mai retras. Ai fost bătut, cum s-a spus? Umilit?
O.H.: Nu am cooperat cu bandiţii, în acelaşi fel în care au făcut-o ceilalţi doi. Nu am fost prietenos. Mai grav, unul dintre “analiştii militari”, astăzi la trustul Intact, a fost intoxicat de serviciile pe care le slujea, spunând că eu sunt agent sub acoperire al serviciilor militare. Teroriştii te execută fără să clipească în aceste condiţii. De aceea am tras-o atât de rău.
Rep.: Te-a marcat ceva anume mai tare decât pe ceilalţi?
O.H.: Pe mine nu m-a marcat nimic. Motivul este simplu. Nu aveam nimic pe suflet şi chiar nu aveam nimic de pierdut mai mult decât viaţa, lucru valabil şi astăzi. Mai exista o procedură învăţată de la ei. Dacă vrei să afli ceva despre duşman, enervează-l, scoate-l din minţi. Asta am făcut eu.
Cutremurul s-a dus până la Cotroceni
Rep.: Krivoi Rog, Irak, via România... se ştia ce anume investigai?... Întors în ţară, spuneai că o să fie cutremur în lumea politică, economică, etc... la ce anume făceai referire atunci?
O.H.: La relaţiile dintre Omar Hayssam, Munaf şi lumea politică. S-a adeverit până la urmă. Hayssam i-a uns pe toţi indiferent de culoarea politică, a furat şi a devalizat la Strict Secret jumătate din România, sub nasul Poliţiei, Serviciilor Secrete şi a politicienilor corupţi. Cu ajutorul lor. Sub protecţia lor. Am adus la timpul potrivit dovezi in instanţă şi la televizor. Cutremurul s-a dus până la Cotroceni, pentru că am adus dovada că Hayssam îl sposorizase până şi pe Băsescu în campaniile sale electorale. De aceea, şi nu numai, i-au dat drumul. Şi-au bătut joc de o ţară întreagă. Timp de trei ani, scandalurile izvorâte din dosarul Răpirii s-au ţinut lanţ. Vă dau doar un exemplu : numirea la Cotroceni, la Direcţia Protocol a securistului Valeriu Arteni.
Rep.: Cum a fost posibil?
O.H.: Am reuşit în cele din urmă să aduc documente secrete de la SRI care dovedeau protecţia de care a beneficiat Hayssam de la Serviciile Secrete române pentru a derula afaceri ilegale pentru strângere de bani în folosul celor pe care astăzi îi socotim la ordinul americanilor terorişti. Le-am adus mărturiile ofiţerilor participanţi la eveniment, filmaţi la clipa mărturisirii. Unii dintre aceştia, diplomaţi sub acoperire. I-am dovedit pe mai-marii zilei cu minciuna. Halal democraţie !
Rep.: Ai scăpat cu viaţă din Irak, apoi şeful SIE, Silviu Predoiu, te acuză de distribuirea de materiale care dezvăluie locaţii în care s-ar afla obiective SIE. Se face plângere penală că ai pune în pericol spionajul românesc... Victimele răpirii au fost considerate numai cei doi... Tu? În ce categorie ai intrat?
O.H.: Eu sunt duşmanul poporului, oficial pe site-ul SIE . Mai întâi pentru că am dovedit ca marele general Silviu Predoiu este un mare mincinos, coleg de breaslă şi de spionaj cu un agent pro-rus Bogdan Dumitrescu, arestat şi judecat la sfârşitul anului 2006, pentru că a livrat ambasadei Moscovei de la Lagos secrete militare. Cu ăştia am intrat în UE şi în NATO.
Rep.: Ai reuşit să dovedeşti!...
O.H.: L-am dovedit mincinos pe marele general. I-am scos biografia infiorătoare, care dovedeşte ce fel de oameni conduc astăzi Serviciile Secrete româneşti. Pe banii noştri. Am dus documentele la televiziuni şi în presă. Cât priveşte sediile, Predoiu şi gaşca de şantajişti de la SIE s-au speriat că a aflat lumea că folosesc sediile vechii Securităţi. Vă daţi seama, noua Securitate de la Bucureşti nu numai că nu a schimbat oamenii, nu şi-a schimbat nici măcar sediile din care au asuprit un popor întreg. Păi, oameni buni, de 40-50 de ani, sediile astea erau mai mult decât cunoscute de oricine. Lipsa de profesionalism de la conducerea SIE şi slugărnicia generalilor faţă de putere a dus la scandaluri diplomatice uriaşe. Unul dintre cele mai cunoscute, fiind scandalul securistului Colţeanu, fost ambasador la Roma în 2007.
Rep.: Cum comentezi ... “sistemul ticăloşit de la Cotroceni”? Ai folosit expresia asta...
O.H.: Păi să vă explic. Băsescu a câştigat alegerile şi simpatia poporului, la sfârşitul anului 2004, promiţând pesedeului corupt, Ţepe în Piaţa Universităţii. Aţi văzut dumneavoastră o singură ţeapă în patru ani de zile ? Nu. Singura ţeapă a fost cea pe care au luat-o cei ce au ales sloganul “Să trăiţi bine” ! De fapt, imediat după ce a câştigat alegerile, Băsescu a preluat generalii de Securiate de la PSD, corupţia generalizată din sistemul împânzit de aceştia şi i-a folosit în scopuri proprii. Să-şi întărească puterea.
Rep.: În consecinţă…
O.H.: Cel mai bun exemplu este Adrian Năstase, târât în noroi cu dosarul Zambaccian, astăzi bine-mersi. Păi de termopane era vinovat Năstase?! Erau lucruri mult mai grave. Puţini ştiu că fostul premier este vinovat de desconspirarea agenţilor SIE în documente oficiale ale MAE între anii 1990-1994 !!!!
Rep.: Dar ce s-a dorit?
O.H.: Nu lupta anticorupţie a fost motivul pentru care serviciile şi procurorii l-au executat pe Năstase. S-a dorit retragerea sa din politică şi atât. Aşa se foloseşte sistemul ticăloşit astăzi.
Rep.: Ce ecouri au avut “Amintirile din portbagaj” şi cele 55 de zile din beciurile groazei?
O.H.: Nu pot judeca eu aceste lucruri. Ştiu doar că această carte s-a vândut bine în ciuda unor tălpi puse de baieţii cu ochi albaştri. Eu sper ca lumea să citească “Amintiri din Portbagaj”, nu pentru răpirea din Irak, ci, mai ales, să înţeleagă cine îi conduce astăzi şi de ce sunt în stare aceştia pentru a ramâne la ciolan. Cartea este o mărturie şi o descriere destul de amănunţită a Sistemului ticăloşit, mai valabil astăzi ca niciodată, într-o Românie condusă de democraţi.
Despre… o acţiune de terorism de stat cu luare de ostatici
Rep.: Consideri că răpirea nu este decât cea de-a doua mare manevră muşamalizată a noii securităţi, prima fiind considerată Revoluia din ‘ 89?
O.H.: Da. Chiar aşa este şi repet este o acţiune de terorism de stat cu luare de ostatici ! Clasificarea dosarelor răpirii pentru 50 de ani este cea mai bună dovadă, dar eu am reuşit să fac imposibilul să aduc în faţa oamenilor de trei ani încoace destule dovezi, mărturii şi filme care dovedesc acest lucru. Am reuşit imposibilul. Am adus în instanţă filmul făcut de serviciile secrete americane Hostage Working Group în beciul în care am zăcut 51 de zile, de la 29 Km de Bagdad, din zona numită Triunghiul Morţii. Deci americanii ştiu totul, dar muşamalizează şi ei dosarul.
Rep.: Şi în ciuda acestor dovezi?
O.H.: Le-am cerut date, au refuzat să le ofere, aşa cum refuză să-l extrădeze pe teroristul internaţional Mohammad Munaf, pentru a fi deferit justiţiei române. Halal democraţie, fraţilor! Cred că îşi merită din plin sloganul : Yankey go home !
Rep.: Revenind la ceilalţi doi colegi de captivitate... am înţeles de ce tace Mişcoci... dar cu Marie Jeanne ce s-a întâmplat?
O.H.: În ceea ce o priveşte pe Marie Jeanne, există dovezi la dosar că este implicată. Unul dintre ofiţerii irakieni care au derulat ancheta în cazul răpirii, Moaied Abdel Kazem a declarat că este implicată. În rest, întreab-o pe ea de ce tace .... Familia ei a avut relaţii apropiate şi îndelungate cu “teroristul” Omar Hayssam. Dacă ar vorbi, am afla destule.
Rep.: Omar Haissam şi Munaf - două nume legate de răpire - ştim sau bănuim ce s-a întâmplat cu ei. Care a fost gradul lor de implicare şi în slujba cui au acţionat - mai cu seamă ca îl numeşti pe Munaf, la un moment dat, cheia răpirii... De ce?
O.H.: Dosarul Răpirea din Irak va afecta pe termen lung societatea românească. Cel mai bun exemplu este recentul scandal Oprea - Vulpea. Au fost toţi nişte unelte cu implicări mai mici sau mai mari în afacere. În ceea ce-l priveşte pe Munaf, el este legătura americană a afacerii. A fost predat cu acte şi bagaje americanilor de pe pământ românesc. Vă daţi seama ? Teroristul nr.2 al României. Este judecat, condamnat la moarte de trei instanţe. Apoi, sentinţa este casată. Motivul ? S-au pierdut documentele din dosar ! Vă daţi seama la ce s-a ajuns pentru muşamalizarea internatională a acestui caz?
Rep.: Era un pericol la fel de mare şi pentru personalităţile din România…
O.H.: Dealtfel, în declaraţiile sale, Munaf a vorbit despre personalităţile zilelor noastre, Ion Vasile, Hrebenciuc, Gabriel Oprea şi alţii. Vă daţi seama ce ar fi ieşit dacă-l lăsau să vorbească ? Câţi ar trebui să intre la puşcărie ?
Despre traficul de armament şi echipamente militare…
Rep.: În periplul irakian, ai continuat şi invesigaţiile despre achiziţionarea paguboasă a Hercules 130 -B de către Armata Română, în timp ce armata americană utiliza aparate Antonov 124?
O.H.: Nu am reuşit să merg până la capăt. Cert este ca achiziţiile păguboase s-au oprit. Măcar am avut o finalizare. Aeronavele au fost aduse direct din cimitirul de avioane militare din SUA sub ochii îngăduitori ai comisiei DGIA, SIE si alţii ca ei. Din cinci bucăţi nu mergea decât unul, şi acela cârpit cu greu. Aduceţi-vă aminte că s-au făcut de râs la aducerea noastră în Baza 90, când a luat foc un pneu al aeronavei. Şi cât a muncit Băse şi gaşca pentru show-ul acela!
Rep.: Dar despre traficul legal şi ilegal de armament şi echipamente militare pe care le-au făcut Serviciile Secrete româneşti?
O.H.: Pentru asta a fost folosită celebra flotă românească. Va daţi seama că sub zeci de mii de tone de peşte îngheţat sau minereu de fier se putea ascunde armament din greu. De aceea flota era atât de profitabilă. Banii veneau din traficul de armament care alimenta carnagiile de pe întreg globul. Baieţii noştri care se ocupau cu chestii d-astea sunt acum senatori, deputaţi, demnitari, preşedinţi sau potenţi oameni de afaceri. De aceea este ţinut la SIE cuplul de generaloizi securişti Sarca-Predoiu. Ei ţin în arhiva Direcţiei Generale de Securitate Internă dosarele importante ale acestor demnitari ce ne conduc. Dacă ar ieşi la iveală, vă daţi seama ce am afla?
Rep.: De exemplu…
O.H.: Am afla, de exemplu, că militarii noştri trimişi în Irak sau Afganistan să apere democraţia americană sunt ucişi cu armament românesc, trimis de serviciile noastre secrete. Frumos, nu-i aşa ? Am afla cine figurează alături de prietenii preşedintelui, la DIICOT, în unul dintre cele mai importante dosare - Armamentul - Secret de Stat de Importanta Deosebita, alături de Omar Hayssam, în acţiuni de trafic şi contrabandă cu armament…
Rep.: Şi nu s-au luat măsuri?
O.H.: Ultimul magistrat care a avut dosarul pe mână, fostul procuror-şef, Angela Ciurea a fost presată şi intimidată până şi-a dat demisia. Săptămâna trecută. Ajunsese o umbră după atâteă presiuni la adresa ei, venite din cercurile de la Cotroceni.
Rep.: Spuneai la un moment dat ceva despre anumite informaţii pe care le deţii din diverse surse despre faptul ca s-ar fi descoperit armele de distrugere în masă ale lui Saddam, dar despre care americanii nu spun nimic. De ce?
O.H.: Este normal să se întâmple aşa. Chiar dacă americanii au descoperit în Irak arme de distrugere în masă, nu puteau să facă acest lucru cunoscut. Ei au intrat în Irak fără voie de la ONU, înjghebând în grabă o alianţă cu o mână de ţări, din care până la urmă a făcut parte şi România. Dacă au desfăcut o rachetă cu focos chimic, în mod sigur au descoperit că acele componente erau făcute în diverse ţări, printre care şi aliaţii lor. Păi numai câte giroscoape tip Denfer în trei puncte le-am livrat noi irakienilor de la Aerofina sau echipamente electronice de la fabrica specială IAUC.... Astfel, îşi pierdeau aliaţii şi credibilitatea. Nu poţi susţine că aperi democraţia, după ce ai livrat dictatorului armament şi componente pentru armele sale. De obicei, ţările din Africa sunt end-useri falşi şi apar în acte ca să nu se ştie de unde a venit armamentul. Este o tehnica de la evrei copiată, care şi ei dau armament teroriştilor arabi.
Rep.:... Vorbeai la un moment dat despre implicarea masoneriei - aripa care include foştii securişti, cadre din Armată, Servicii Secrete... mai precis...în politică, în tot ceea ce se întâmplă de fapt. Există vreo legatură şi cu răpirea?
O.H.: Masoneria nu are legatură cu răpirea mea. Faptul că sute de ofiţeri superiori de armată şi din cadrul serviciilor secrete sunt masoni şi colegi de şorţuleţ cu infractori vestiţi ar trebui să îngrijoreze serviciile de contrainformaţii. Aceşti oameni au jurat credinţă ţării. Trebuie să aleagă... CD-ul care a zguduit spionajul românesc
Rep.: Faci multe afirmaţii, fără îndoială susţinute de documente, care bat la vârf. Nu ţi-e teamă? Pentru tine sau pentru cei apropiaţi ţie?
O.H.: Când vorbeşti despre servicii secrete este foarte greu să aduci documente, pentru că sunt “clasificate”. Eu am reuşit imposibilul şi în 2006 am adus CD-ul cu informaţii clasificate de la Kandahar, care a zguduit bine spionajul românesc şi pe cel american. Ce au făcut derbedeii ? Au arestat şi intimidat mai mulţi jurnalişti, printre care şi un coleg de la România liberă, Marian Gârleanu.
Rep.: De ce?
O.H.: Dacă nu aduci dovezi, minţi sau eşti nebun. Dacă aduci dovezi, eşti arestat pentru că nemerniciile servicilor secrete sunt clasificate. Democraţie, nu glumă!
Rep.: CD-ul era o dovadă...
O.H.: CD-ul dovedea că un om obişnuit ca mine poate pune mâna pe informaţii sensibile şi că neprofesionalismul securiştilor pune în pericol viaţa militarilor români şi a aliaţilor. Era dovada de neprofesionalism al celor care se ocupă de informaţii secrete. Eu am fost în birourile generalilor de informaţii, alea de neam prost şi le-am spus în faţă. Nu am nimic de pierdut, ei pierd totul. Funcţii, averi şi alte avantaje care decurg din poziţia deţinută.
Rep: Sunt lucruri despre care nu ai mai vorbit până acum?
O.H.: Poate despre CD-ul cu informaţii confidenţiale. A fost un scandal uriaş, care s-a lăsat cu arestări şi percheziţii la jurnalişti.
Rep.: Arestări şi percheziţii… pentru ce?
O.H.: Când am adus CD-ul cu informaţii confidenţiale, am discutat cu şefii serviciilor secrete. Pe CD erau hărţi din satelit, coduri de comunicaţii, fotografii cu obiective militare, descrieri de misiuni speciale, drumurile printre câmpuri de mine, şi altele.
Rep.: Şi cum a fost primit?
O.H.: Era dovada că cineva poate sustrage cu uşurinţă informaţii secrete din câmpurile de bătălie şi poate pune în pericol viaţa militarilor. Generalii voiau să muşamalizeze scandalul. Altfel, în mod normal, trebuiau să-şi dea demisia. Au facut tot posibilul să mă convingă să nu vorbesc despre situaţie.
Rep.: Până la urmă?
O.H.: După ce s-a facut public scandalul, au luat măsuri: l-au arestat pe Gârleanu şi au percheziţionat casele unor jurnalişti. Totul ilegal, pentru că documentele de pe CD nu respectă legea documentelor clasificate, deci nu puteau fi considerate secrete. Nu erau nici ştampilate, nici semnate, nici măcar documente nu puteau fi considerate.
Rep.: Şi atunci? La ce bun perchiziţiile?
O.H.: Au intrat în panică. Ce vor zice aliaţii, dacă în România apar astfel de scurgeri de informaţii ? Gândeşte-te numai că descoperisem că americanii lucrau în Afganistan pe hărţi ruseşti din războiul afgano-sovietic din anii ‘80. Cu toţi sateliţii şi tehnica lor de ultimă oră. E caz complex.
Rep.: Despre armele de distrugere în masă ai publicat ceva?
O.H.: Nu. Nu am reuşit să vorbesc cu arabii dacă m-au rapit.
Rep.: Sau despre perioada aia de “decontaminare” când v-aţi întors? Poţi să zici ceva?
O.H.: Despre debriefing am vorbit în carte mult. Au vrut să ştie ce ştim şi dacă vom urma directivele comandantului suprem. Adică, ciocu’ mic…
Rep.: La nunta lui Mişcoci ai fost invitat? Când a fost şi Băsescu?
O.H.: Da, dar nu m-am dus. Ar fi fost un afront adus celor care au ieşit în stradă pentru mine! Trebuie să înţelegeţi că am putrezit 51 de zile într-o groapă plină cu ofiţeri. Asta e! Deocamdată! Vom mai vorbi despre toate lucrurile astea…
A consemnat Andra DUMITRESCU
