Instaurarea violentă a comunismului în România, prin ocuparea ţării de către tancurile Armatei Roşii, distrugerea clasei ţărăneşti prin masivele arestări şi încarcerări ale elitei sale, prin confiscarea proprietăţilor funciare şi prin cooperativizare, prin transformarea individului în sclav al statului, prin lupta ideologică împotriva Bisericii şi a conştiinţei religioase - sunt manifestările cutremurului cultural care a lovit în fibra biologică şi în spiritualitatea primordială a ţăranului român.
"Dictatura proletariatului", economia socialistă, activismul şi birocraţia, impunerile şi constrângerile, violenţele (arestările şi deportările), instituirea cotelor, naţionalizarea pământurilor şi cooperativizarea din deceniile cinci şi şase, mai apoi migraţia tinerilor de la sat la oraş (în procesul de industrializare), din deceniile şapte şi opt, demolează sentimentul proprietăţii ţărăneşti, afectează funcţiunile introspective şi depozitul de informaţie al memoriei culturale, funcţiunile cognitive ale sentimentului primordial. Individul rămâne nud din punct de vedere spiritual-arhetipal sau, cel puţin, rămâne vulnerabil din acest punct de vedere. Psihologic, el dezvoltă şi exersează instinctul supravieţuirii sociale. Înstrăinările demografice, alterarea obiceiuriurilor, alienările urbane, amestecul, păgubos din punct de vedere moral, al "noului" cu "vechiul", conflictul (încurajat de sistem) între generaţii, intromisia unor "modele" culturale urbane (prin navetism) duc la pierderea conştiinţei spirituale şi a Identităţii Tradiţionale, a Fabulosului, a universului sacru, mitic şi simbolic milenar. Angajat al statului (fie ca membru C.A.P. - muncitor agricol, fie ca proaspăt proletar în uzinele din marginea oraşelor), ţăranului i se fură ceremonialul existenţei şi ritualul ancestral. Subminarea (şi, uneori, chiar dizolvarea) acestei conştiinţe a adus grave dizarmonii în comportamentul ţăranului şi a produs consecinţe în noile lui expresii "culturale". Distorsionarea principiilor clasice rurale, răsturnările valorice ţărăneşti, echivalau cu o adevărată inversare a polilor în plan spiritual. Rămas debusolat, alienat, ţăranul român devine permeabil pentru artifiiciile (făcăturile) culturale ale noului regim: ansamblurile, tarafurile, corurile, orchestrele comuniste. Imunitatea sa sprirituală devine slabă, în faţa acestor asalturi. Şi, încet, încet, se deprinde cu lumea kitsch-ului ce i se administrează în mod festiv, la propriu şi la figurat. Pe parcursul doar a unei jumătăţi de secol, o cultură şi o civilizaţie impresionante erau demolate. În locul lor vom găsi o artă ieftină şi o subcultură, create în comanda proletcultismului: NEOFLOCLORUL ("FOLCLORUL NOU") - NON-FOLCLORUL, PSEUDOFOLCLORUL, ANTI-FOLCLORUL.
"De accentuat este faptul că vinovaţi de cultivarea pseudo-folclorului şi a contrafolclorului nu se fac chiar nişte nimeni în ploaie, ci nişte indivizi cu o pregătire de specialitate medie şi superioară (profesori de muzică, dirijori, realizatori şi redactori, solişti-vedete etc.), care selectează interpreţi, croiesc melodii şi texte, fac aranjamente orchestrale, organizează “festivaluri de folclor”, başca spectacole şi petreceri în aer liber la diferite evenimente!
Cererea fiind mare, folclorul cosmetizat şi compoziţiile în stil folcloric sunt şi ele în creştere, reprezentând, astăzi, o adevărată plagă, greu de înlăturat, dacă nu cumva chiar imposibil, având în vedere cultura şi necesităţile publicului consumator. Acesta, ignorant şi manipulat, preferă muzica antrenantă, care exaltă buna dispoziţie, compoziţiile în ritm de joc şi tempo rapid, cu tematică mimând creaţia folclorică (cântecul de dragoste sau de nuntă), dar, mai ales, textele licenţioase şi pornografice. (...)Să mai adăugăm că soliştii, pentru a se particulariza, dincolo de repertoriu, îşi confecţionează o imagine teatrală (costum, machiaj, gestică, mişcare scenică ş.a.) care trădează incompatibilitatea cu modelul. Ca să ne referim numai la costum, este uşor de observat gustul pentru ornamentica parazitară, pentru stridenţa coloristică, pentru împrumuturi şi colaje, într-un cuvânt, pentru “modernizarea” simplităţii atât de sugestive simbolic a portului popular autentic din zona reprezentată.
(...) Urmare trădării etnicului şi esteticului, proliferează impostura şi degradarea valorilor, care, secole de-a rândul, au ţinut treze conştiinţa şi identitatea neamului.
Folclorul, ca act de creaţie, s-a stins. Această stingere s-a produs, la noi, la români, lent, în prima jumătate a veacului XX, şi în ritm accentuat prin deceniile 7-8. Ea s-a datorat dispariţiei economiei autarhice, pătrunderii relaţiilor capitaliste, industrializării, care l-a rupt pe ţăran de mediul şi atmosfera tradiţionale. Au dispărut horele, clăcile, dar şi lăutarii şi tarafurile sau alţi solişti care băteau târgurile şi bâlciurile etc. Mijloacele moderne audio şi video, spectacolul, factori mentalitari au contribuit, şi ele, din plin, la această moarte. Elemente specializate au continuat, însă, să prezinte actul folcloric în diferite împrejurări (nunţi, petreceri, scenă, festivaluri etc.), la început în toată autenticitatea sa, apoi cosmetizându-l uşor, pentru ca, de vreo jumătate de secol, să-l imite, să-l prelucreze, să-l amalgameze, deteriorându-i caracteristicile şi rostul (muzică populară, muzică folk, etno etc.). Creatorii au dispărut şi ei, devenind, în cel mai fericit caz, consumatori, al căror gust a cunoscut mutaţii profunde, degenerând. În lumea satului, cu mici excepţii, s-a instaurat “dictatura” radio-ului şi TV-ului, produsele mai mult sau mai puţin “folcloric” ambalate, “făcăturile”.
(...)
Creaţiile în stil folcloric ne vor urmări şi, din păcate, reprezenta ca element identitar."
(Octavian Blaga - "Folclor şi muzică populară", octombrie 5, 2007; http://cumpana.wordpress.com/2007/10/05/folclor-si-muzica-populara/.)
