 |
| "Însă sculptura nu este altceva decât apă. Apa însăşi!..." CONSTANTIN BRANCUSI n.19 FEBRUARIE 1876 - HOBITA +16 MARTIE 1957 - PARIS |
Sambata, 18 Februarie 2012
Manifestarea s-a încheiat cu un eseu cinematografic
ADRIANA DUMITRASCU
Secţia Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române a organizat joi, la amiază, un simpozion dedicat memoriei marelui sculptor Constantin Brâncuşi (1876-1957). Iniţiativa aparţine, fără îndoială, noului preşedinte ale secţiei, academicianul Răzvan Theodorescu.
Gestul vine să repare peste timp o nedreptate ce i s-a făcut autorului „Coloanei Infinitului”, în 1951, când mai mulţi intelectuali marcanţi ai vremii au fost siliţi să-l condamne pe Brâncuşi, aflat la Paris, pentru „formalismul şi decadentismul” artei sale. L-au apărat, cu acel prilej, sculptorul Ion Jalea, în primul rând, dar cuvinte potrivite a rostit si Geo Bogza. Cel mai vehement a fost lingvistul Al. Graur şi, după unii, chiar istoricul de artă George Oprescu.
Cuvântul înainte rostit de acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei, a trasat direcţia dezbaterilor, definind noul context. La rândul său, acad. Răzvan Theodorescu a dezbătut mai pe larg împrejurările desfăşurării acelei şedinţe, convocată în mod special la Academie. Ea venea după ce sculptorul anunţase statul român de dorinţa de a-i ceda o parte din lucrări. Era vremea când s-a încercat demolarea „Coloanei Infinitului”. Am aflat că mai este încă în viaţă tractoristul căruia i se ceruse să distrugă acea operă.
„UN ARBORE LA MIJLOC DE LUMI: CONSTANTIN BRÂNCUŞI” Refuzat, umilit, Brâncuşi a luat hotărârea de a deveni cetăţean francez. În 1957, murea cu gândul la locul naşterii sale, Hobiţa şi, desigur, la ţara lui, România. Profesorul universitar Cristian Robert Velescu a comentat raportul dintre arhitectură şi arta scupturală a lui Brâncuşi. Cercetătoarea Ioana Vlasiu ni l-a prezentat pe „Sfântul din Montparnasse” pornind de la lucrările unui important critic de artă, Barbu Brezianu. Instructive şi pline de învăţăminte ne-au apărut, de asemenea, şi mărturisirile medicului Ion Gerota privitoare la relaţia de amiciţie, şi de colaborare, dintre bunicul acestuia, Dimitrie Gerota, specialist în chirurgie plastică, un adevărat artist al mulajelor şi Constantin Brâncuşi.
Deosebit de interesante s-au dovedit şi cuvintele rostite de Laurian Stănchescu, care se documentează asiduu spre a întregi tabloul descendenţei lui Constantin Brâncuşi. De menţionat că, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”, unde s-au desfăşurat lucrările, s-au aflat şi doi dintre stră-stră-nepoţii celui evocat.
Cald, încărcat de o bine temperată notă omagială, cu calităţile unui eseu cinematografic poematizant, documentarul „Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi”, realizat de Horia Muntenuş, ne-a prezentat, la finalul manifestării, pe parcursul a 33 de minute, o emoţionantă biografie a artistului şi a operei sale. Brâncuşi a pornit cu mâhnire către Paris, vânzându-şi partea de moştenire unuia dintre fraţi, împrumutându-se spre a-şi cumpăra biletele de tren până la Bucureşti, ca să poată porni apoi către Capitala Franţei. Sugestive ni s-au părut şi numeroasele apropieri dintre lucrările sculptorului şi arta tradiţională românească.
Gestul vine să repare peste timp o nedreptate ce i s-a făcut autorului „Coloanei Infinitului”, în 1951, când mai mulţi intelectuali marcanţi ai vremii au fost siliţi să-l condamne pe Brâncuşi, aflat la Paris, pentru „formalismul şi decadentismul” artei sale. L-au apărat, cu acel prilej, sculptorul Ion Jalea, în primul rând, dar cuvinte potrivite a rostit si Geo Bogza. Cel mai vehement a fost lingvistul Al. Graur şi, după unii, chiar istoricul de artă George Oprescu.
Cuvântul înainte rostit de acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei, a trasat direcţia dezbaterilor, definind noul context. La rândul său, acad. Răzvan Theodorescu a dezbătut mai pe larg împrejurările desfăşurării acelei şedinţe, convocată în mod special la Academie. Ea venea după ce sculptorul anunţase statul român de dorinţa de a-i ceda o parte din lucrări. Era vremea când s-a încercat demolarea „Coloanei Infinitului”. Am aflat că mai este încă în viaţă tractoristul căruia i se ceruse să distrugă acea operă.
„UN ARBORE LA MIJLOC DE LUMI: CONSTANTIN BRÂNCUŞI” Refuzat, umilit, Brâncuşi a luat hotărârea de a deveni cetăţean francez. În 1957, murea cu gândul la locul naşterii sale, Hobiţa şi, desigur, la ţara lui, România. Profesorul universitar Cristian Robert Velescu a comentat raportul dintre arhitectură şi arta scupturală a lui Brâncuşi. Cercetătoarea Ioana Vlasiu ni l-a prezentat pe „Sfântul din Montparnasse” pornind de la lucrările unui important critic de artă, Barbu Brezianu. Instructive şi pline de învăţăminte ne-au apărut, de asemenea, şi mărturisirile medicului Ion Gerota privitoare la relaţia de amiciţie, şi de colaborare, dintre bunicul acestuia, Dimitrie Gerota, specialist în chirurgie plastică, un adevărat artist al mulajelor şi Constantin Brâncuşi.
Deosebit de interesante s-au dovedit şi cuvintele rostite de Laurian Stănchescu, care se documentează asiduu spre a întregi tabloul descendenţei lui Constantin Brâncuşi. De menţionat că, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”, unde s-au desfăşurat lucrările, s-au aflat şi doi dintre stră-stră-nepoţii celui evocat.
Cald, încărcat de o bine temperată notă omagială, cu calităţile unui eseu cinematografic poematizant, documentarul „Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi”, realizat de Horia Muntenuş, ne-a prezentat, la finalul manifestării, pe parcursul a 33 de minute, o emoţionantă biografie a artistului şi a operei sale. Brâncuşi a pornit cu mâhnire către Paris, vânzându-şi partea de moştenire unuia dintre fraţi, împrumutându-se spre a-şi cumpăra biletele de tren până la Bucureşti, ca să poată porni apoi către Capitala Franţei. Sugestive ni s-au părut şi numeroasele apropieri dintre lucrările sculptorului şi arta tradiţională românească.
