LITERARIA
Revistă de cultură fondată la Craiova, în 2010
Publicaţie a Filialei Oltenia Craiova a Ligii Scriitorilor din România, Anul I, Nr. 10, otombrie 2010
Director: Nicu Vintilă
Vintilă Nicu - Wikipedia
"Horia Muntenuş – Dincoace şi dincolo de Brâncuşi"
Constantin Brâncuşi prin arta sa sculpturală a creat atâtea energii cât nu şi-ar fi putut închipui nici el şi nici detractorii lui.
Dacă ar renaşte şi ar vedea tonele de hârtie consumate pentru explicarea, interpretarea şi comentarea operelor lui, sutele de mii de spaţii din muzeele lumii afectate expunerii operelor sale, miile de titluri de cărţi şi albume, patimi din cele mai obişnuite sau neobişnuite, sume fabuloase cheltuite de omenire pentru a-i preamări opera, cred că nu ar mai reuşi să moară a doua oară.
Din aceste sume fabuloase i-ar fi necesare pentru traiul lui modest cu care a fost obişnuit, doar a milionimea parte şi ar fi foarte mulţumit.
Dintre miile de autori care s-au referit la opera sa, rareori s-a întâmplat ca cineva să repete aceleaşi lucruri, aceleaşi aprecieri ci fiecare a fost original în scrierea sa.
Aşa se întâmplă şi cu Horia Muntenuş care a ars şi arde la focul nestins dar aprins de Constantin Brâncuşi, determinându-l pe autor să pună la îndemâna iubitorului de sculptură modernă brâncuşiană o carte bine alcătuită, bine documentată cu titlul: Dincolo de Brâncuşi, scoasă de sub tipar în anul 2008 la editura GEDO din Cluj-Napoca.
Prefaţa cărţii este semnată de prof. Constantin Zărnescu, un alt împătimit al operei sculpturale dar şi filozofice a lui Brâncuşi care a buchisit ani întregi pentru a reda publicului, toate laolaltă, aforismele lui Brâncuşi, sclipiri de geniu – sui generis.
Horia Muntenuş este poziţionat dincoace de Brâncuşi, în spaţiul mioritic fecund atâtor creatori de artă şi opere literare iar cartea sa, conţinutul cărţii sale este dincolo de Brâncuşi aşa cum a intuit, a perceput şi a aşezat scrierea sa.
Horia Muntenuş iese din tiparele romanţate sau idealist filozofice ale multor autori şi caută să-l familiarizeze pe cititor cu omul, cu sculptorul cu geniul Brâncuşi pentru că aşa cum afirma recent la un colocviu internaţional dedicat aniversării a o sută de ani de la crearea primei păsări măiastre, Brâncuşi nu este suficient de cunoscut în România, nu este cunoscut la sate, el este cu mult mai cunoscut în lume, aiurea sau undeva special cum este Franţa, SUA, Anglia, Japonia, India etc.
Afirmaţia lui Horia Muntenuş se bazează pe o realitate practică, pe o experienţă proprie când a prezentat filmul său despre Brâncuşi intitulat: Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi, în diferite zone ale României şi a constatat, cu regret, lipsa de informaţie despre cel mai celebru sculptor care a revoluţionat sculptura dând un alt curs acestei arte mondiale.
Pornind de la acest fapt, Horia Muntenuş a creat o carte document dar şi o carte menită a decodifica gândirea închisă în operele lui Brâncuşi, o carte în care întâlnim citate ale unor autori celebri din toată lumea care l-au înţeles şi l-au explicat pe Brâncuşi, o altă parte este aşezată cronologic despre biografia titanului de la Hobiţa iar în partea finală, autorul reuşeşte să adauge doctrinei brâncuşiene încă un document plin de înţelepciune, de a-l prezenta cu alţi ochi, cu altă percepţie pe Brâncuşi, publicului românesc dar şi celui străin.
Dincolo de Brâncuşi, dincolo de opera literară a lui Horia Muntenuş, dacă nu comitem o împietate numind-o operă literară ci mai degrabă operă ştiinţifică, dincolo de aceasta din urmă, cititorul devine pe măsură ce parcurge conţinutul cărţii tot mai avizat dar socratic constată că de fapt nu ştie nimic sau aproape nimic despre Brâncuşi omul sau Brâncuşi artistul ori Brâncuşi filozoful.
Horia Muntenuş nu dă definiţii imuabile, nu trage o linie şi spune: gata, asta este totul despre Brâncuşi, el lasă cititorului posibilitatea să navigheze prin lumea ideală şi idealizată de Brâncuşi.
După miile de documente publicate despre Brâncuşi vor urma alte zeci sau sute de mii dar niciodată acest subiect nu va fi epuizat, aşa şi în cazul lui Horia Muntenuş, lasă cititorul să treacă dincolo de Brâncuşi, să-şi creeze şi să-şi recreeze un Brâncuşi acelaşi dar altul nou totuşi.
Brâncuşi a avut trei daruri suverane: al creaţiei, care a produs tipuri şi care a dat ideilor carne şi oase, adică formă; al invenţiei, care a făcut să se ciocnească ideile de materie iar omul să scânteieze lovindu-se de ele: al imaginaţiei care, asemenea soarelui, pune clar-obscur peste tot şi, dă relief lucrurilor, le dă viaţă.
Ce exprimă de fapt Brâncuşi? În primul rând credinţă, credinţă în ceva extern, nestrămutat, credinţă în adevărul care se află în afara omului, un adevăr greu de pătruns, care cere slujire şi jertfe, dar care este accesibil unei totale devoţiuni şi puteri de sacrificiu.
Constantin Brâncuşi rămâne credincios idealului său până în ultima clipă, de dragul lui este gata să îndure orice privaţiune, e gata să-şi jertfească viaţa De altfel, viaţa el şi-o preţuieşte numai în măsura în care îl poate sluji întru realizarea visului său, întru sădirea adevărului.
Se va putea afirma că idealul acesta a fost împrumutat din lumea fantastică a poveştilor, legendelor şi basmelor româneşti, din folclorul nostru milenar care i-a îmbogăţit imaginaţia.
Într-adevăr, aşa este, şi tocmai aşa se explică latura cosmică a operelor sale, combinată cu sclipirea de geniu nativ.
Dar idealul ca atare îşi păstrează neîntinată puritatea, menirea divină pentru om.
Brâncuşi ar fi socotit o faptă ruşinoasă să trăiască numai pentru el, să se îngrijească numai de el.
Fiecare cititor, după ce a parcurs paginile cărţii lui Horia Muntenuş poate să recreeze un alt Brâncuşi pe placul său. Chiar dacă Brâncuşi nu s-a gândit la atât de multe lucruri cât ni se pare nouă că spune, noi însă putem s-o facem.
Fiecare din noi poate fi un Brâncuşi astăzi, iar mâine un Horia Muntenuş.
În fiecare din noi întâlnim, mai mult sau mai puţin limpede, acel amestec de idealuri sublime şi de judecată sănătoasă a omului cu picioarele pe pământ dar cu mintea în ceruri şi în eternitate, în infinit.
Constantin Brâncuşi a fost cel mai sănătos şi mai echilibrat dintre geniile secolului XX, opera lui n-a fost operă de antiteză, nici de negaţie seacă şi prozaică, ci de purificare şi de împlinire.
N-a venit să distrugă un ideal, ci să-l prefigureze şi să-l exalte.
Având un suflet candid şi bun, ca toţi oamenii mari, Brâncuşi încerca o anumită bucurie atunci când nu era înţeles şi nici apreciat pentru că ştia că ulterior va învinge.
Brâncuşi a semănat cu Columb prin faptul că amândoi au murit fără a-şi fi dat bine seama de valoarea operei lor.
Este atât de profund Brâncuşi, încât nimeni nu a bănuit, sau nu bănuieşte, pe deplin, adâncimile abisale ale creaţiilor sale.
Dacă ar veni sfârşitul lumii şi cineva i-ar întreba pe muritori: „ia spune-ţi-mi, ce înţeles are viaţa voastră, ce concluzie se desprinde din ea?”. Atunci oamenii ar putea să-l arate pe Brâncuşi şi să răspundă: „Aceasta e concluzia noastră despre viaţă. Vei putea oare să ne condamni pentru ea?”.
Constantin Brâncuşi face parte din categoria creatorilor de opere de artă imense ca rezoluţie, care, strivite de copiile lor mai vechi, mai vii decât viaţa însăşi, n-au biografia sau au una ridicată pe ipoteze, aproape pierdută în mitologie.
Când Achile, Agamemnon, Nestor şi Ulise ocupă scena imaginaţiei noastre, Homer rămâne un nume gol, bun pentru pedanţi.
Eul lui Shakespeare se asfixiază în aerul în care răsuflă cu atâta putere Hamlet, Polonius, Othello, Regele Lear sau Falstaff.
Înţelegem ce vrea să zică „viziune shakesperiană”, dar de biografia lui Shakespeare n-avem trebuinţă, precum ne este indiferent a şti cine l-a cioplit pe Apollo din Belvedere.
Marile creaţii sunt lipsite de stil personal ca şi natura însăşi, sau cu mult prea covârşitor sublime şi universale pentru ca viaţa autorului să le poată explica.
Creaţiile cu adevărat geniale sunt paricide, Brâncuşi a fost aproape eliminat din istorie de Pasărea Măiastră, de Domnişoara Pogany, de Sărutul sau Coloana infinită.
Românilor li se cuvine gloria de a fi dat cel mai mare sculptor modern, aşa cum grecilor trebuie să li se acorde gloria de a fi atins în filozofie şi artă cele mai înalte culmi.
Se poate aştepta totul de la un popor care l-a dat pe Brâncuşi căci acesta este Homer al Greciei, Columb al Spaniei, Dante al Italiei.
Acestea sunt concluziile, o parte din ele, ce se desprind din cartea lui Horia Muntenuş.
