Undeva, pe Valea Vişeului, sus, pe creste, unde bradul stăruie ca omul să rămână om, dar numai acolo, în Împărăţia Albastrului, pe muchiile apelor repezi, izvoare de linişte şi binecuvântătoare, izvoare de înţelepciune şi de haiducie, l-am cunoscut pe Ioan Burnar, Poet şi Om, vara, când ciutele îşi băteau copitele de nori.
Vara o să rămână vară mereu chiar dacă Burnar a trecut la cele veşnice într-un sfârşit de octombrie? Sau poate va rămâne toamnă? O toamnă din care niciodată nu vom plânge? La revedere! Domnule Burnar. Într-o zi o să ne revedem. Acum îţi recit această frumoasă poezie pe care ai scris-o la întâlnirea îngerului vestitor cu tine.
DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ!
CEL AŞTEPTAT
Eu visam că altul mă visa pe
stingher în somnul altcuiva
floare de colţ între colţi de lup
trupul meu al lui oare care trup
drum făceam care să nu-nşele
eram când securea când mai des surcele
ajungeam unde-i de ajuns
totu-nţelegeam şi nimic de-ajuns
deodată drumul ruginită-armură
cineva-nlăuntru fără de măsură
dincolo de rău ori dincolo de bine
doi ochi mă-ncercau şi semănau cu mine
Ion Burnar
