A venit toamna! Şi odată cu ea, frisonul tuturor grijilor, temerea pentru ziua de mâine… şi pentru copiii noştri. Trăim astăzi vremuri tulburi, încurcate de iţele de interese interne şi internaţionale, dar şi de politicieni care habar nici de ce au de făcut, nici de cei care i-au ales în fruntea naţiunii. Degringolada în care se bălăcesc numai şi numai pentru a rămâne pe scaunele pe care stau înţepeniţi, frica de a lăsa ciolanul pe care l-au jupuit până la periost, în speranţa că mai pot suge ceva, lipsa de perspectivă pentru viitor, toate se resimt din ce în ce mai acut, din păcate, la alt nivel... de fiecare muritor de rând. Ne aşteaptă o toamnă şi o iarnă socio-politică, cu oarece mişcări sociale destul de puţin consistente, din cauza unor conducători sindicali care se ceartă între ei, incapabili să a ajungă la nişte înţelegeri care să ridice masele într-o grevă generală care să dea de pământ Guvernul impotent care a adus ţara în faliment şi pe cetăţenii ei oneşti, care trăiesc dintr-un salariu ciuntit ce trebuie să acopere nişte preţuri uriaşe la toate cele, într-o situaţie disperată. Pentru a abate atenţia de la ceea ce va să vină, guvernanţii au scos pe tapet, asul din mânecă, bomboana de pe colivă sau cum vreţi să-i spuneţi. Şi l-a făcut erou! Cu siguranţă, Sorin Ovidiu Vântu nu este nici pe departe un sfânt. Dimpotrivă! Locul lui era de multă vreme după gratii. Ca şi OTV-istul DD care umblă liber, aşa cum se prefigura de la bun început... Dar politica nu a cerut-o până acum. Atenţia lumii trebuie abătută permanent de la grija zilei de mâine... acum, cu acela care s-a aflat în fruntea unor manevre financiare care i-a lăsat pe mulţi saraci lipiţi. Şi uite aşa, media românească are de rumegat momentul „uite Popa, nu e Popa” şi dacă pe la tribunal mai apare Vântu. Iar tot prostu’ crede că o să se întâmple vreo minune. În ceea ce priveşte politica românească, de orice fel ar fi ea, nu mai cred în minuni. Doar Băsescu anunţa apoteotic în momentul final al confruntării electorale cu contracandidatul său că Popa a fost arestat la Djakarta. Dar din decembrie trecut şi până acum toată lumea a stat cu mâinele în sân, se pare. Am spus şi atunci, o spun şi acum – preşedintele jucător joacă la cacealma! Sau nu a ajuns la nicio înţelegere convenabilă cu SOV... S-a simţit călcat pe coadă şi atunci l-a săltat pe Vântu. Cum au evoluat lucrurile, s-a văzut bine! Vântu a stârnit furtuna de la tribunal prin declaraţiile sale, pentru unii şocante, pentru alţii previzibile. La acuzele sale, reacţia Băsescului a fost una deloc convingătoare... dacă la Bruxelles a preferat o tăcere tăioasă, pe Otopeni, a contraatacat, cum îi este obiceiul, cu o întrebare în loc de răspuns: „vă umiliţi preşedintele care vă reprezintă cu declaraţiile unui inculpat?” Despre starea naţiunii, a bătrânilor care aşteaptă cu sufletul la gură o lege a pensiilor care să-i repună în nişte drepturi minimale pentru speranţa la câţiva ani de viaţă liniştită, nicio vorbă!...
În atare condiţii, pare că nimănui nu-i mai pasă de trecut. De trecutul nostru glorios, de înaintaşii care şi-au dăruit viaţa, singurul bun de preţ, numai pentru a păstra intactă măsura unor valori morale, precum şi a unei libertăţi de găndire şi de vieţuire. Lucrurile astea, nu mai au nicio noimă în momentul de faţă. Din nefericire!
Mi se perindă în minte gândurile astea, răsfoind Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, căutând definiţia eticii şi modalitatea de a o explica pe înţelesul unui copil de clasa a IV-a. Până acolo, însă, am dat de câteva rânduri despre Ecaterina Teodoroiu. Cartea de istorie o pomeneşte destul de succint... Şi am poposit puţin, vorbindu-i despre eroina de la Jiu, care odihneşte în mausoleul din Piaţa Prefecturii, vizavi de biserică.
Eroina de la Jiu
Poate este momentul să ne amintim că de curând s-au împlinit 83 de ani de la moartea ei pe câmpul de luptă. Ea este eroina poporului român. Călăuzită de cele mai nobile sentimente faţă de patrie, a îmbrăcat mai întâi uniforma albă de infrmieră pentru răniţi, renunţând mai apoi în favoarea celei de soldat. Hotărâtă să apere cu arma în mână pământul strămoşesc, Ecaterina Teodoroiu s-a aruncat în focul marilor bătălii de la începutul primului război mondial. A căzut eroic în luptele din Moldova , în bătălia de la Mărăşeşti, onorând steagul românesc.
Exemplu de curaj şi patriotism pentru toate generaţiile ce vor veni, ea s-a ridicat din rândul ţărănimii, trăind speranţa în viitorul fericit al urmaşilor. Ecaterina Teodoroiu a fost fiica unor ţărani săraci din Vădeni, Ungureni. Copilul a crescut cu imaginea munţilor Gorjului. Părinţii Cătălinei, fiindcă aşa figurează în certificatul de naştere, au muncit din greu pe moşia boierului Pleniceanu. Cel de al treilea copil din, cei opt, al lui Vasile şi al Elenei Teodoroiu, a venit pe lume la 14 ianuarie 1894, avea să ducă numele familiei în filele de istorie a neamului românesc.
De mic copil, Cătălina a avut o aplecare nestăvilită către învăţătură. Când a sosit timpul să meargă la şcoală, Ecaterina n-a ezitat să-şi exprime dorinţa de a învăţa. Ea nu a vrut să rămână acasă ca fraţii ei sau ca alţi copii din Vădeni. Sprijinită de mama sa, care se mândrea ca are o fată cu multă dragoste de carte, devine elevă. Primele clase primare le-a urmat la Vădeni iar celelalte la Târgu Jiu. O vreme a locuit în casa mamei lui Sergiu Nicolaescu, aşa cum spunea regizorul într-un amplu interviu acordat publicaţiei noastre. Până în vara anului 1916, adică partea finală a studiilor, a urmat-o la un liceu din Bucureşti.
Prima participare a eroinei la viaţa militară a fost consemnată în 1913, când, deşi era elevă în anul V de liceu, s-a înscris ca cercetaşă în asociaţia cercetaşilor români, Cohorta „Păstorul Bucur" din Bucureşti, iar din 1914 este cunoscută ca bună cercetaşă în cohorta gorjeană de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanţei.
După intrarea României în război, este întâlnită adesea la spitalul din Târgu Jiu, acordând îngrijiri răniţiilor, printre care s-a aflat şi fratele sau mai mare, Nicolae.
Viaţa de front şi lungul drum al spitalelor
Pentru Ecaterina, moartea fratelui său a reprezentat convingerea că războiul nu este o joacă, ci conştiinţa jertfei supreme. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat activ, de fiecare dată spunându-i-se ca locul ei este în spital, Ecaterina hotărăşte să ia calea cîmpului de bătălie. Comandanţii au cedat insistenţelor ei, în cele din urmă, şi au primit-o să lupte alături de ostaşi. Participa activ la diferite acţiuni ca şi camarazii ei. Pe front, purta căciulă de miel, palton negru şi arma în mână. Intr-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită uşor. Pentru prima oară! Cătălina se îndârjeşte şi mai mult, devine tot mai activă cu arma în mână pe frontul ce parcurge traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Brătuia, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. Cade prizonieră şi este dusă la Cărbuneşti de unde scapă, împuşcând santinela de pază. Revine pe câmpul de luptă şi la Bărbăteşti este rănită uşor la picior. Dar la Filiaş, un obuz îi fracturează tibia şi coapsa stângă. De aici începe lungul drum al spitatelor din Craiova, Bucureşti şi Iaşi, unde a ajuns pe măsura înaintării frontului spre Moldova.
În spitalul de la Iaşi, eroina se reface spre mijlocul lunii ianuarie 1917, după care îşi reia locul pe front, continuând să lupte cu vitejie împotriva inamicului. Satisfacţiile şi durerile se succed în contextul situaţiilor dramatice de pe front, agravate în iarna anului 1917 de epidemia de tifos exantematic. Ecaterina este răsplatită pentru curaj cu distincţii militare şi ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton. Ofensiva din Moldova a fost pregătită cu mult tact şi pricepere, dar au urmat zile de front foarte grele pentru ostaşii români. Încurajaţi de exemplul Ecaterinei mereu în fruntea plutonului său, soldaţii români rezistau atacului crunt al inamicului. La 22 august 1917, în timp ce îşi îndemna plutonul la atac: „ Înainte băieţi, înainte!” Ecaterina a căzut sub ploaia de gloanţe. Aici se sfârşeşte firul vieţii tinerei Cătălina din Vădenii Gorjului, al cărui crez era că numai cu arma în mână, poate fi salvată ţara de ocupaţia nemţească.
A fost înmormântată pe câmpul de bătălie, o zi mai târziu, pe 23 august. După război, a fost adusă în mausoleul de la Mărăşeşti. La 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului Tudor Vladimirescu, rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate, cu onoruri militare, la Târgu Jiu, în sicriu metalic, în piaţa Victoriei. Mausoleul ce-i poartă numele a fost ridicat mai târziu, în anii 1935-1936. Pe cele patru feţe sunt sculptate scene din viaţa eroinei. Monumentul funerar este operă a Miliţei Petraşcu, ridicat la iniţiativa Arethiei Tătărăscu preşedinta Ligii Femeilor Române din Gorj.
Cătălina s-a ridicat la înălţimea celor mai de seamă eroi ai ţării sale, poate i-a întrecut prin puterea cu care îşi învingea condiţia feminină. Casa în care s-a născut Cătălina Teodoroiu există şi azi, în ea fiind amenajat un muzeu dedicat tinerei eroine ce a căzut pentru Patrie în timpul primului război mondial.
Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroului adevărat. Câţi ar mai fi astăzi capabili să se ofere jertfă pentru binele naţiunii?! În niciun caz guvernanţii actuali… Cât despre preşedinte?!
P.S. Şi, în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, să amintim ce este etica, fiindcă de la ea am pornit… Etica este ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Aşa cum este ea definită în DEX. Dar cum să explici lucrurile acestea unui copil de şcoală primară, care, în jurul lui, vede cu totul altceva. Poate, doar vorbind de înaintaşi!
Andra DUMITRESCU
Septembrie, 2010, Bucureşti
