joi, 4 august 2011

NARCIS DAJU (GORJNEWS) - SLUGOIUL LUI RADU VARIA A SCOS CAPUL DIN HAZNA

NARCIS DAJUGORJNEWS, 4 Aug 2011

La capătul a 11 luni de campanie de presă dusă de Ziarul de Investigaţii GORJNEWS, primarul Florin Cârciumaru a anunţat public luni, 01 august a.c., că Primăria şi Consiliul Local Târgu Jiu se retrag din parteneriatul public – privat încheiat cu Fundaţia Infinitul din SUA, în baza căruia ar fi fost pierdute încă o dată drepturile de imagine asupra Ansamblului Sculptural “Calea Eroilor” şi ar fi fost cedate acelui ONG american toate drepturile de interpretare a creaţiei brâncuşiene. Aşa cum am demonstrat în cadrul campaniei de presă, Fundaţia Infinitul a fost folosită ca paravan de Radu Varia, teroristul cultural care continuă să dea târcoale Coloanei Infinite.

Bucuria demersului de mare responsabilitate iniţiat de primarul Florin Cârciumaru a fost umbrită de comportamentul mârlănesc, de un jigodism decantat, al slugoiului lui Radu Varia: Ovidiu Popescu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. După ce nu a orăcăit nicio silabă, timp de 11 luni, împotriva acelei crime culturale ce urma să fie săvârşită la umbra Coloanei Infinite de către edilii locali în parteneriat cu Fundaţia Infinitul, imediat după conferinţa de presă de luni, 01 august a.c., imediat după ce Florin Cârciumaru s-a delimitat radical de proiectul respectiv, Ovidiu Popescu a început să apeleze telefonic tot felul de cunoscuţi din ţară, autoelogiindu-se pentru că, chipurile, el reuşise să-l convingă, în sfârşit, pe primar, el, de dragul lui Brâncuşi, dezicându-se de stăpânul său de-o viaţă, Radu Varia, pusese un punct magistral vânzării sufletului lui Brâncuşi către o obscură fundaţie din SUA. După ce a terminat agenda telefonică, Ovidiu Popescu s-a descătuşat şi în faţa reprezentanţilor mass-media, cărora le-a vorbit pentru prima dată, în trista lui viaţă, despre inutilitatea construirii centrului american de lângă Coloana Infinită.
Am fost de curând la curtea unui boier din Gorj. Un boier care avea şi câteva slugi, pe marmura din bătătură. Doar şoptea numele câte unuia şi sluga se înfiinţa – laser – lângă stăpân, să-i asculte şi să-i urmeze porunca. La fel şi Ovidiu Popescu. Marcat de un destin de slugă, s-a grăbit să se sincronizeze public şi mediatic cu stăpânul de la primărie, rămânând, însă, în offside faţă de demolatorul Coloanei Infinite, Radu Varia.
Ovidiu Popescu a promis minţind mai multor cunoscuţi că, odată instalat director la Centrul Brâncuşi, va pune umărul la blocarea proiectului american. Ovidiu Popescu a refuzat în mod repetat invitaţia mea de a veni la emisiunea “Panoul de onoare” şi a denunţa protocolul semnat cu americanii, motivând hidos că “nu e treaba lui, protocolul cu americanii”. Ca şi cum nu el ar fi, în Târgu Jiu, şeful incompetenţilor plătiţi să-l apere şi să-l pună în vitrină pe Brâncuşi.
De mai bine de trei luni, primarul Florin Cârciumaru i-a cerut slugoiului să posteze pe www.centrulbrancusi.ro, site realizat si întreţinut din bani publici, un text prin care oraşul şi administraţia publică locală se dezice de teroristul cultural Radu Varia şi de crimele odioase săvârşite la Târgu Jiu de acesta începând din 1996. Aşa cum, firesc, conducătorii evreilor s-au delimitat pentru totdeauna de criminalii care au pus la cale Holocaustul. Atunci, cu peste trei luni în urmă, Ovidiu Popescu a răspuns aşa cum ştie cel mai bine, ca un slugoi: “am înţeles, Şefu’”. Din păcate, trecând în revistă ultimele postări de pe site-ul respectiv, nu găsim niciun rând despre Radu Varia, ci doar articole autoelogioase semnate de Ovidiu Popescu, rod al unor apucături ce se deprind în armată şi pe care unii le exersează tot restul vieţii. Slugoiul confundă site-ul unei instituţii publice cu blogul său personal. Dacă aproape jumătate din fotografiile postate acolo îl înfăţişează, ne aflăm, e limpede, în plină maladie generată de un cult exacerbat al propriei personalităţi. Asta, la vedere, pentru că, pe dinăuntru, slugilor le este silă de ele însele tocmai pentru că îşi urăsc stăpânii. În consecinţă, e cazul ca Florin Cârciumaru să-i ceară din nou lui Ovidiu Popescu să delimiteze oraşul lui Brâncuşi de crimele săvârşite de Radu Varia la Coloana Infinită.
Ziarul de Investigaţii GORJNEWS mulţumeşte doamnei Andra Dumitrescu şi domnilor Marius Marian Şolea, Florin Chilian, Horia Muntenuş, Andrei Novac şi Dan Trifu (Fundaţia ECO CIVICA), singurii care s-au pronunţat public şi au militat pentru blocarea odiosului proiect american.