Poate că acest proverb să fie, în geografia spirituală a Vechii Europe, chiar la fel de frumos cum cel german "Ein Mann, ein Worth!" - "Un Om, un Cuvânt!"
Aşezat pe firul apei Jiului, Municipiul, Capitală de Judeţ gorjean, îl are pe Sorin Călugăriţa înlăuntrul elitei sale culturale.
Am citit multă presă de-a lungul timpului. Sorin Călugăriţa o face de două decenii şi ceva folosind verbul sticlos ca ochiul peştelui şi tăişul de sabie al predicatului, epitetul polemicii vulcanice şi atributul ironiei. Face parte din Şcoala de presă pe care a lăsat-o, testamentar, Eminescu României. Credeţi că au fost mulţi cei care au intrat în această Şcoală? Se intră greu la această Şcoală. De fapt nu se intră. Ea se naşte în cel pe care îl alege. I se cer doar câteva lucruri: sinceritate absolută, păstrarea echilibrului, capacitate de luptă, până la jertfă, în favoarea Adevărului.
Pe Sorin Călugăriţa l-am cunoscut în anul 1996 când, la invitaţia unui mare poet al Gorjului, Nicolae Diaconu, am participat pentru prima dată la sesiunea Simpozionului Internaţional "Constantin Brâncuşi". Fusesem invitat, de asemenea, într-una dintre seri, de către o jurnalistă de excepţie, din cadrul aceleiaşi Şcoli, la o emisiune în direct a unui important post de radio local. E vorba despre Andra Dumitrescu, cea care, de-a lungul anilor, avea să îmi devină colegă şi prietenă de suflet. Andra mi-a luat un interviu. Dar el s-a transformat într-un cenaclu de noapte, live, în care jienii interveneau pe telefonul direct. A fost extraordinar. Ne prinseseră zorii zilei. Andra era entuziasmată. M-a rugat să mergem să bem o cafea, pentru că are să îmi prezinte pe cineva deosebit.
Sorin avea pe atunci 35 de ani. Un bărbat zvelt, croit parcă din plămada lui Tudor Vladimirescu. Şi, curios, semăna cu Nicolae Labiş. Izbitor. Şi astăzi trăsăturile au rămas aceleaşi. Şi nu mă refer doar la trăsăturile fiziognomice. Mă refer la cele morale, care dăltuiesc permanent un caracter puternic.
În zorii acelei zile, mi-a recitat nişte poeme scrise de el. Năvalnice, poate ca în Esenin, zbuciumate, poate ca talazurile mării. Întâlneam un Poet. Un poet sensibil dar responsabil. Atent la pronunţii. La felul în care se rostuiesc, în rostire, vocalele. Pronunţiile sale erau un elogiu extraordinar adus Poeziei, această baricadă pe care a ridicat-o şi Limba Română împotriva barbarizării.
Am devenit prieteni. Şi am purtat ani mulţi o prietenie specială cu Sorin şi cu Andra. Veneam de câteva ori pe an la Târgu Jiu să îmi văd prietenii. Studiam Ansamblul brâncuşian.
De-a lungul timpului Sorin şi Andra s-au manifestat ca luptători pentru apărarea Operei brâncuşiene, supusă atâtor ameninţări. Intervenţiile lor au fost, de multe ori, decisive.
Apoi, din pricina vremurilor, întâlnirile noastre nu au mai fost posibile. Vreo patru ani. Dar acum şase ani, la Cluj, mă pomeneam cu un telefon: Sorin Călugăriţa era în oraşul transilvan. Asociaţia Ziariştilor Români îi decernase un mare premiu. Şi venise să îl ridice. Am reluat legătura şi, pe seama ei, înalta noastră înnobilare. Din nou veneam la Târgu Jiu. Mi-am reluat, graţie lui, studiul asupra lui Brâncuşi... iar, mai înspre urmă, munca mea pe filmele despre "Calea Eroilor". Sorin mi-a stat alături în toate. De la primele demersuri până la cheltuieli legate de producţie.
Îi ştiam numele încă din primii ani postrevoluţionari. Era ziarist la Cluj, ziarist al celebrei publicaţii "NU".
La Aniversare, îi recit lui Sorin o poemă a poetului grec
Odysseas Elytis:
Clima Absenţei
I.
Toţi norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău
M-am strâns într-un nod de durere.
II.
Clipa e dusă pe gânduri înserând
Fără amintiri
Cu copacul ei mut
Către mare
E dusă pe gânduri înserând
Făr-o bătaie de aripi cu chipul neclintit
Către mare
Înserând
Fără dragoste
Cu gura neînduplecată
Către mare...
Iar eu în liniştea ce-am prins-o în năvod.
III.
După amiaza
Şi imperiala lui însingurare
Şi tandreţea vânturilor sale
Şi aura sa cutezătoare
Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunţile libere
Iar ca sentiment un cristal.
