Se întâmplă însă, ca în vremea din urmă, contemporani obosiţi de fremătările cotidiene, rutinaţi de luptele cu amănunte şi nimicuri şi banalităţi, să uite lucrurile fireşti şi de cele simple, aducătoare de bucurii sufleteşti şi întăritoare ale sufletului. Suflet care ne este de cel mai mare preţ. Fiindcă este Darul lui Dumnezeu din Fiinţa lui Dumnezeu, Darul cel mai de preţ al Omului şi al Fiului Său. Dacă răsare Soarele în dimineţi covârşitor de frumoase, dacă răsare Luna şi se aprind stelele pe cer ca semne ale existenţei cosmice umane (căci omul are un chip precizat Sus, în Inima Lui Dumnezeu), este pentru că ochiul (această fereastră a Sufletului) să se bucure. Dacă plouă ori dacă bat vânturile, dacă ne loveşte gerul şi iernile aspre, tot spre Făptura bucuriei noastre. Dacă răsare iarba, dacă înverzeşte primavara câmpul, dacă se aud mieii în ocol ori dacă se aud cocoşii strigându-ne gândurile ori numele, tot înspre bucuriile Fiinţei. Dacă avem lacrimi, dacă ni se dăruie zâmbetul şi emoţiile… vibraţiile… nu înspre bucuriile noastre sunt? Toate sunt simple şi toate duc Fiinţa spre Lumină, drumul ei firesc, locul din care a plecat.
Se întâmplă însă să uităm numele unor lucruri şi astfel să uităm de principiile pe care le reprezintă aceste nume. Şi astfel să uităm de bucurii şi să cădem pradă ispitelor şi suferinţelor inutile, locuri din care pleacă bolile şi aroganţa, îngâmfările dar şi neliniştile zadarnice.
Un Om care ştie că Fiul Omului, Iisus - Salvatorul sufletelor noastre, a Înviat, este un bun Creştin, un om al Bucuriilor simple, al moralei şi al eticii.
De o vreme încoace, lumea modernă falsifică brutal şi inconştient limbajul şi numele simple ale lucrurilor şi faptelor bucuriilor simple. Limba română este vorbită, adesea, parcă în silă. Nu doar agramatismul se manifestă ca un cancer ci şi falsificarea acestei limbi străvechi. Graseiaţi confuzi, sâsâiţi gonflabili ori colocviali manelişti, fiţoşi ai mangafalei de cartier, pronunţă cum vor, plini de ei, parcă scuipând cuvintele sacrului nostru grai strămoşesc, rostind cuvintele la fel cum scuipă seminţe. Adăugăm observaţiile legate de avalanşa de "neologisme", nevricalisme ieftine ale gângavilor irecuperabili, lamentabili moştenitori ai prostiei savante.
Un curent mediocru, care dă năvală şi tulbură grav înţelesurile şi sensul Creştinismului, este şi denumirea "nouă" a Sărbătorii Sfintelor Paşti. Pe înscrisuri, pe ilustrate de felicitare, în publicaţii şi în cărţi, în reclame publicitare, dar şi rostite pe canalele video-media apare urarea: "Paşte fericit!".
Întâi, omul nu e o rumegătoare, să pască. Apoi, noi, creştinii, nu sărbătorim Paştele, care este o sărbătoare mozaică. Ci Sfintele Paşti.
Paştele este sărbătorit de evrei, în amintirea Eliberării din sclavia Egiptului, a Trecerii Mării prin care Moise le-a făcut drum, şi în amintirea Trecerii Deşertului timp de 40 de ani. Pesah, în ebraică, înseamnă "Sărbătoarea azimilor.", a pâinilor nedospite, căci în graba de a se elibera din robie, poporul evreu nu a mai avut timp să aştepte dospirea pîinilor şi le-a mîncat nedospite.
Spune Tradiţia Creştină, care include în sine şi Vechiul cât şi Noul Testament, că avem de-a face cu două Treceri: Pesah-ul evreiesc dar şi Trecerea de la Moarte la Viaţa Veşnică a Sufletului, a Mântuitorului, Eliberarea Omului de păcatul primordial şi de păcatele lumii acesteia şi Mântuirea lui prin Jertfa lui Iisus Christos. Învierea Domnului nostru adună în sine, astfel cele două şi fundamentale Treceri. Deci avem PAŞTI şi nu Paşte. Aşa ne deosebim, noi, cei botezaţi întru Iisus de cei care nu au fost botezaţi.
A denumi Sfintele Paşti "Paşte" este o gravă eroare. Un act necugetat pe care trebuie să îl îndreptăm. Căci ne este nu doar îngăduit ci şi îndrumare creştină. A denumi Sărbătoarea Sfântă a Sfintelor Paşti "Paşte" este un gest nu doar necreştinesc ci şi unul anticreştin.
