JAN KIDAWA-BLONSKI - Rózyczka (Trandafirașul)

REGIZORUL JAN KIDAWA-BLONSKI

”NULLA DIES SINE LINEA” - CATULLUS

CLIK AICI ȘI VEZI FILMUL

Și azi se duc campanii de compromitere și de eliminare a unor scriitori.

ALEGERI LOCALE LA CLUJ

EU NU AM FĂCUT NICIODATĂ POLITICĂ! NU AM FOST ȘI NU SUNT MEMBRU AL VREUNUI PARTID. 
Nu sunt bugetar, am lucrat două luni de zile, foarte demult, prin 95-96, inspector în primăria Cluj, am vazut o caracatiță urâtă și am plecat scârbit, dându-mi demisia.

Însă, doi foarte vechi prieteni ai mei vin din partea unui partid (PNȚCD). să candideze.  
În sfârșit, doi intelectuali creativi, scriitorii Constantin Zărnescu și Dan Marius Drăgan, vor candida în alegerile locale pentru poziții de decizie. 

Sper ca acești doi scriitori, care candidează acum, să intre în Consilii. Aerul e prea îmbâcsit la Cluj. 
VIZIONEAZĂ:
CLIK PE DAN MARIUS DRĂGAN CANDIDEAZĂ  LA CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ 

CLIK PE CONSTANTIN ZĂRNESCU CANDIDEAZĂ LA CONSILIUL LOCAL CLUJ-NAPOCA

GÂND DESPRE CONSTANTIN BRÂNCUȘI

ANDRA DUMITRESCU, INTERVIU CU PAUL POPESCU DESPRE ”CALEA EROILOR” ȘI UNESCO

http://www.obiectivgorj.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=879:e-greu-de-zis-dac-in-starea-in-care-se-afl-acum-monumentele-sunt-prea-multe-anse&catid=2:interviu&Itemid=8

Sculptorul Paul Popescu, despre includerea Ansamblului monumental în patrimoniul UNESCO:

„E greu de zis dacă în starea în care se află acum monumentele sunt prea multe şanse”

Sculptor, doctor în Arte vizuale al Facultăţii de Arte Timişoara, profesor în Târgu Jiu, la Facultatea de Arte. Acesta este Paul Popescu. Notorietatea lui vine nu numai de la lucrările de for public amplasate la Târgu-Jiu sau în ţară, ori de la participările la simpozioanele de sculptură din ţară şi din străinătate. Academicianul Dinu Săraru spunea despre Paul Popescu, cu prilejul vernisajul expoziţiei de la Bucureşti că „prezenţa lui este o pată de culoare foarte izbutită într-un peisaj cenuşiu, cu iz de mahala bucuresteana... Sculptorul este autentic, curajos, unul dintre ultimii artişti care îndrăznesc, nu să intre în competiţie cu Brâncuşi, ci să şlefuiască, să dea marmurei aspectul translucid... fiind totodată şi autorul unor proiecte de anvergură”. A fost unul dintre directorii Centrului Brâncuşi,  până în 2004. Condiţiile în care a fost înlocuit sunt destul de neclare. Cert este că după plecarea lui, instituţia nu a mai avut niciun specialist în restaurare. Iar cel care l-a înlocuit, Sorin Lory Buliga, în ciuda incompetenţei cu care a gestionat monitorizarea, conservarea şi punerea în valoare a Ansamblului monumental, chiar dacă nu mai este director, continuă să-şi desfăşoare activitatea în cadrul instituţiei. Acţiunile lui Buliga ţin de penal, iar starea monumentelor este deplorabilă. Cum s-a ajuns la o asemenea stare de lucruri şi despre vinovaţi, într-un interviu cu Paul Popescu!

Rep.: Cum şi când a început dragostea de sculptură, aplecarea ta către piatră? Când ai făcut prima sculptură?

Paul Popescu: În copilărie... atunci am făcut şi primele modele. Îmi construiam jucării, apoi mici figurine zoomorfe şi antropomorfe din lut. Cu piatra e o poveste... râvneam la ea încă din liceu, dar nu aveam dălţi, unelte specifice. Contactul cu piatra, totuşi, de atunci datează şi i se datorează profesorului de sculptură Ilie Berindei, stabilit acum la Geneva. El mi-a dăruit o gradină, o daltă dreaptă şi un spiţ, când a văzut tentaţia mea pentru acest material. La modul serios, m-am apucat acum 20 de ani, cu ocazia unor lucrări de restaurare din Franţa, la care am participat. Întors acasă, mi-am adus primele bucăţi de marmură, am trecut apoi la plastica mică, sculpturi de dimensiuni mici şi medii. Am început să îndrăgesc marmura şi s-a dovedit a fi un drum fără întoarcere...

Rep.: Cu siguranţă, ţi s-a mai spus că în sculptura modernă, e greu să vii după Brâncuşi... ai făcut-o, totuşi, şi nu oriunde, ci în spaţiul din care a venit Brâncuşi. Şi, nu oricum! Ai reuşit! Care este relaţia ta cu piatra?

P.P.: Ne-am întâlnit pe acelaşi drum, dar nu am căutat neapărat să-i calc pe urme, mai degrabă, mi-am călăuzit singur paşii. Ajuns la Târgu Jiu prin repartiţie Guvernamentală, în 1986, pot să zic că drumurile ni s-au intersectat. Am încercat să-l decodific, să-l înţeleg... Am încercat şi încă mai încerc să-mi găsesc propriul drum. Apreciez nespus opera şi spiritul brâncuşian, însă încerc o profundă mâhnire... am impresia că gorjenii nu-l apreciază şi nu-l respectă cu adevărat, ci o fac numai la nivel declarativ sau la modul oportunist ca să se poată „căţăra” pe opera şi personalitatea sculptorului.

... Nu mă las condus de material!

Rep.: Ţi-ai creat un stil propriu... Ai un concept despre lucrare, în general... Unde se sfârşeşte el şi unde începe inspiraţia? Ţi s-a întâmplat vreodată să începi ceva, cu un gând anume, şi să ajungi la cu totul altceva?

P.P.: E clar că, insistând în zona pietrei şi căutând un repertoriu propriu tematic, s-ar putea să se configureze în viziunea privitorilor mei ideea unei linii proprii, îndeobşte care se numeşte un stil propriu... Fiecare lucrare porneşte cu un concept generat de o idee, însă, în general, nu mă las condus de material. Încerc să-i valorific calităţile structurale, dar în aceeaşi linie pe care mi-am propus-o, de unde mi s-a dus şi buhul că forţez materialul, îi forţez limitele până la a-l subordona ideii.

Rep.: Alegi blocul de marmură după ceea ce ai în minte sau ţi s-a întâmplat ca lucrurile să se desfăşoare şi invers? “Vezi” în piatră?

P.P.: Văd în piatră, dar sunt zgârcit la material şi atunci caut momentul în care o anumită idee cuplează cu o anumită bucată de material.

Rep.: Ai atacat, deopotrivă, sculptura mică, dar şi arta monumentală. Care este mai aproape de sufletul tău?

P.P.: Amândouă, fiindcă, de regulă, pentru sculptura mică valorific bucăţile de piatră rezultate în urma realizării lucrărilor monumentale. Apropos de dragostea de monumental, şi lucrările de dimensiuni reduse sunt gândite şi realizate tot în spiritul monumentalităţii. Majoritatea sunt practic machete pretabile oricând ridicării la scară.

Rep.: Nu eşti doar artist plastic, eşti şi profesor.... Cum se împacă Paul Popescu – omul, cu atistul şi cu profesorul? Cum ai timp să le faci pe toate?

P.P.: Cu greu! Problema este exact timpul.

Scrijeliturile de la Coloană nu existau şi nu s-au observat până toamna trecută

Rep.: Ai fost directorul Centrului de Artă şi Cultură o bună bucată de timp. În acea perioadă, cine şi în ce condiţii s-au efectuat spălările modulelor Coloanei? S-a spus, ca petele şi aspectul mai întunecat al unor module după acele spălări au fost observate... Dar despre „vechile” scrijelituri de pe primele două module?

P.P: Spălarea modulelor din 2002 era prevăzută a se face, dar a fost cumva impusă de media. Şi pe bună dreptate, pentru că s-a observat atunci că nu era vorba numai de pete neaderente, ci şi de două zone în care petele erau cauzate de oxidarea aliajului cu care a fost metalizat monumentul. Cauza a fost pelicula protectoare care, într-una dintre situaţii s-a dovedit a fi generată de un por care a fost obturat cu acea ocazie. În cealaltă zonă, pelicula era deteriorată în urma unei acţiuni mecanice - o piatră aruncată, probabil, ori o atingere la montare. Cât priveşte scrijeliturile de la modulul de bază constatate acum, despre care se spune că sunt vechi, nici vorba... Nu existau la acea dată şi nu s-au observat până toamna trecută. De altfel, domnul Danilă, restaurator recunoscut, cu experienţă, are fotografii care demonstrează inexistenţa acestora. Până în 2004, am şi eu un CD cu fotografii pe care le făceam în cadrul monitorizării monumentului. Aceste fotografii erau descărcate în calculatorul de la Centrul Brâncuşi. Demimodulul 1 şi modulul 1 erau în atenţie deosebită, fiind expuse şi accesibile publicului vizitator.

Rep.: Ce anume s-a putut petrece în timp cu placa de pe Poarta Sărutului de au apărut infiltraţii?

P.P.: După 2004, cu excepţia unicei intervenţii realizate de restauratorul Iulian Olteanu în 2007, nu s-a făcut nicio inspecţie a părţii superioare a Porţii Sărutului, deşi în documentaţie e prevăzută minim o intervenţie anuală pentru vizualizarea stării de conservare a acoperământului de plumb, mai ales pentru curăţarea celor două gurguie prin care se scurge apa. Acestea nefiind curăţate, nivelul apei a depăşit limitele admise, infiltrându-se sub placa de plumb, fapt ce a condus la o reacţie accelerată de oxidare a plăcii, acţionând de jos în sus, dat fiind mediul ermetic. De asemenea, pe acoperământ au fost găsite câteva sute de monezi din lumea întreagă, unele din ele intrând în reacţie cu placa de plumb.

Buliga?! - Caracterizat, catastrofă!

Rep.: Ce s-a întâmplat de ai fost înlocuit de un personaj fără o pregătire adecvată şi care, şi-a bătut joc şi de activitatea de la Centrul Brâncuşi, dar şi de operele monumentale?

P.P.: Din păcate, aci, Brâncuşi „s-a trezit” victimă a orgoliilor oportuniştilor care nu aveau nicio pregătire pentru a gestiona un Ansamblu monumental de o asemenea anvergură. Tot din păcate, a fost posibilă înscăunarea acelui personaj de tristă amintire - Buliga, cu concursul nemijlocit şi în baza unor recomandări scrise de nişte domni şi doamne mai mult sau mai puţin brâncuşiologi şi iubitori de Brâncuşi, cum ar fi regretatul Pogorilovschi, Nina Stănculescu, Sorana Georgescu Gorjan şi Mihai Ţopescu, profund implicat în mătrăşirea concursului. De altfel, comisia putea fi contestată pentru simplul fapt că nu avea în componenţă niciun sculptor restaurator, ceea ce legea impune în cazul instituţiilor de cultură care se ocupă de monitorizarea, întreţinerea şi conservarea monumentelor de patrimoniu. Mai mult, niciunul dintre membrii comisiei nu deţinea legislaţia privind ocuparea funcţiilor de conducere în instituţiile de cultură centrale şi locale.

Rep.: Eşti, cumva, părintele “Brâncuşianei”. Poţi să vorbeşti despre perioada în care “Brâncuşiana”- Tabăra de sculptură a fost ignorată? Şi despre toate lucrurile urâte care s-au petrecut la Centrul Brâncuşi?

P.P.: Sunt unul dintre părinţii Brâncuşianei. Pornise bine, adresându-se strict sculptorilor profesionişti din ţară şi străinătate. După plecarea mea, în 2004, din regulamentul aprobat de Consiliul Local în 2001 a dispărut sintagma „sculptor profesionist”, fiind înlocuită de „artist plastic”. Schimbarea s-a făcut în secret, pentru a da posibilitatea tuturor celor care doreau să-şi lege numele de Brâncuşi, cu sau fără pregătire de specialitate, în schimbul punerii umărului la ridicarea în slavi a celebrului anonim. N-am înţeles şi nu o să înţeleg niciodată de ce conducerea administrativă, când s-a convins că nu a fost alegerea potrivita, nu l-a îndepărtat şi nu îl îndepărtează.

Rep.: I-ai fost profesor lui Buliga, atunci când, pe banii contribuabililor îşi făcea rost de fel de fel de diplome şi titluri. Cum era ca student?

P.P.: Catastrofă! De altfel, nu l-am văzut decât în presesiune, perioada restanţelor la Facultate.

... Specialistul în geologia cărbunelui

Rep.: Zvonurile despre spălarea inadecvată, destructivă chiar, a monumentelor din piatră cu detartrant, în vremea în care Buliga era director la Centru, sunt tot mai frecvente. Cu siguranţă, ai observat evoluţia pietrei după aceste monstruozităţi care s-au petrecut... Poţi să ne spui mai mult despre acest fapt şi comportamentul pietrei în timp?

P.P.: Acum doi ani, exact înaintea Sfintelor Sărbători de Paşti, am fost solicitat de dl. primar să mergem pentru a lămuri un reprezentant al presei locale care este situaţia unor depuneri neaderente despre care se credea că ar fi rezultatul unui atac biologic. Am răspuns, am constatat că nu e vorba de aşa ceva, ci despre nişte simple depuneri neaderente, acumulate pe timpul iernii. Întrebat fiind ce trebuie făcut în această situaţie, am făcut trimitere la documentaţia specifică, în care sunt clarificate în detaliu toate tratamentele permise şi necesare monumentelor din piatră. Atât l-a dus mintea pe Buliga, dovedindu-şi incompetenţa crasă, încât tratamentul care trebuia făcut cu apă şi perii moi, urmat de tratarea cu agent cationic QR 15 sau 16, în diluţie 5-8%, a fost înlocuit cu detartrant. Unul dintre participanţii la această operaţiune spunea că nu crede „că a atacat piatra, deoarece era detartrant pentru gresie şi faianţă de-a bună, că era parfumată. Acum, nu mă mai surprinde nimic din acţiunile lui Buliga, întrucât am auzit că la Bucureşti, în faţa comisiei de atestare pentru restaurare, dovedindu-se habarnoid şi acolo, a lămurit lucrurile, recunoscând că nu cunoaşte tipurile de piatră deoarece a absolvit „geologia cărbunelui”. Cred că e de ajuns ce a suferit Brâncuşi de pe seama imposturii lui Buliga şi a indiferenţei autorităţilor... ar trebui ca lucrurile să intre în normalitate, aducându-se la Centrul Brâncuşi măcar un specialist în restaurare, care să ştie că orice intervenţie pe monumentele de patrimoniu trebuie să fie reversibilă!

Rep.: Nu ţine de  penal ceea ce s-a întâmplat? Nu ar trebui să răspundă în faţa legii cei ce se fac vinovaţi de acest sacrilegiu adus operelor din piatră? La ce să ne mai aşteptăm?

P.P.: Nu ştiu dacă ţine sau nu de penal, dar de trebuit, ar trebui să răspundă, pentru că prin acel tratament agresiv, a fost distrusă crusta autoprotectoare realizată de-a lungul zecilor de ani, prin antrenarea şi depunerea calcitelor la suprafaţă, odată cu apa pătrunsă în masa pietrei pe perioada umedă. Documentaţia prevede că anumite fisuri să fi fost tratate cu apă de var, în vederea obturării acestora.

Centrul oraşului nu-mi place...

Rep.: Spuneai, la un moment dat, ca nu îţi place cum arată centrul oraşului şi nici cum a fost îngrădită, ca într-o colivie, Pasaărea...  Îţi exprimaseşi dorinţa de a o lua de acolo... Mai crezi că locul ei este printre “ligheane şi bideuri”?

P.P.: Centrul oraşului nu mi-a plăcut şi nu-mi place, iar despre amplasarea „Păsării” în mod corespunzător am discutat de nenumărate ori cu oficialităţile. Obţinusem promisiuni că va fi amplasată pe un soclu, dar văd, spre marea mea dezamăgire, că nu se întâmplă nimic.

Rep.: Proiectul de includere a operelor brâncuşiene de la Târgu Jiu în patrimoniul mondial este unul mai vechi, rămas nefinalizat din cauza restaurării Coloanei. Patru ani au trecut până efectele de la aşa-zisa restaurare începută de Varia au fost îndreptate. Între timp, aşa cum s-a văzut, alte probleme au apărut, şi nu numai la Coloană, ci şi la monumentele din piatră, şi pe întreaga Cale a Eroilor... Care sunt şansele ca Ansamblul monumental să capete un loc în patrimoniul UNESCO?

P.P.: E greu de zis dacă, în starea în care se află acum monumentele şi cum este pus în valoare Ansamblul, sunt prea multe şanse... Cert e că nu umblând în excursii de aşa-zisă promovare se va împlini acest deziderat.

Rep.: Când crezi că va înceta batjocura aceasta a monumentelor, în condiţiile în care s-au cheltuit o mulţime de bani pentru monitorizare, pază, întreţinere, fără niciun rezultat? De ce sunt ignoraţi specialiştii?

P.P.: Asta mă întreb şi eu...

Rep.: Ai cucerit bucureştenii cu ceea ce ai expus acum la galeriile “Simeza”... Am văzut artişti plastici, critici, colecţionari de artă, dar şi oameni care nu sunt “de acolo” interesaţi de sculpturile tale. Din păcate, două săptămâni a fost cam puţin...  Cum ai simţit tu această expoziţie?

P.P.: Pornind de la faptul că nimeni nu-i profet în satul său, în mod firesc, am trăit momente de satisfacţie, văzând atâţia oameni de autentică valoare participând la vernisaj şi în restul perioadei primind telefoane şi  auzind numai cuvinte de apreciere. Am realizat, la fel de firesc, că drumul pe care am pornit e bun, atâta timp cât reuşesc să dau naştere la o fărâmă de bucurie în sufletul celor care îmi văd lucrările.

Rep.: Preocuparea ta pentru zbor, aproape exclusivă, de unde vine? Dar jocul cu lumina?

P.P.: Din copilărie.... Este zborul păsărilor, al fluturilor, plutirea petalelor, germinaţia firului de iarbă...

Rep.: Au venit şi comenzi noi? Pentru că, să fim serioşi, artiştii plastici din asta trăiesc!

P.P.: Da! Au venit!

Rep.: În primăvara asta vei începe lucrarea monumentală de la Vâlcea. Vorbeşte puţin despre Isis, ce va fi cea mai mare operă de gen din Europa... Cum s-a “pus la cale” şi de ce la Vâlcea?

P.P.: Nu s-a pus la cale, la vreun drum de seară, mi-a fost selecţionată macheta, din mai multe lucrări... De ce la Vâlcea?! Pentru că acolo sunt oameni interesaţi de frumos şi monumental!

Rep.: Împliniri, regrete, proiecte?

P.P.: Sunt bucuros de ceea ce am realizat ca operă până acum, regret anumite perioade în care m-am lăsat prins, în lucruri nesemnificative, în loc să stau în atelier, să-mi văd de treabă... iar proiecte sunt... Slavă Domnului! Sănătate să fie, să le cuprind pe toate!

A consemnat Andra DUMITRESCU

REVISTA AISBERG - NUMĂR DEDICAT LUI NICHITA STĂNESCU - BRAȘOV, 29 MARTIE, 2012

HEI! POET! DIN VREMURILE TALE/ TE-AI ÎNTÂLNIT CU HOMER?/ HOMERIDELE TE LEAGĂNĂ? MUGURII ÎȚI ATING PLEOAPELE?/ LIMBA ÎȚI ESTE ATINSĂ DE FIRELE DE IARBĂ?/ TÂMPLELE TALE SPRIJINĂ TĂRIILE CERULUI?/  BOLTESC VISURILE?/ ÎI AUZI DE ACOLO PE CEI CE TE STRIGĂ?/ ÎȚI ADIE PE FRUNTE CÂNTECUL CORULUI?/ CE ESTE GLORIA NICHITA?/ CE ESTE SPERANȚA?/ CE ESTE SINELE?/ CE AI FOST TU    NICHITA STĂNESCU?   

Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (ADZR) Brâncuşi-Gedenkstätte in Temeswar

”Când o societate nu mai cunoaşte,

sau amestecă
binele cu răul,
ea se află deja pe povârnişul pierzaniei.”

CONSTANTIN BRÂNCUȘI 

http://www.adz.ro/lokales/artikel-lokales/artikel/brancusi-gedenkstaette-in-temeswar/#.T1TrxrcqfBM.email

Brâncuşi-Gedenkstätte in Temeswar

Kongress aller Stiftungen und Vereine

Von: Andreea Oance

Mittwoch, 29. Februar 2012
Temeswar – Ein zwölfstündiges Event soll zur Ehre des berühmten rumänischen Bildhauer Constantin Brâncuşi in Temeswar/Timişoara veranstaltet werden. Dies ist der erste Kongress der Vereine und Stiftungen, die gemeinsam die „Brâncuşi-Gedenkstätte“ eröffnen möchten. Am 17. März steht somit das Datum des Kongresses in Temeswar fest. Das Ereignis wird im Capitol-Saal der Banater Philharmonie stattfinden. Zu diesem Anlass wird auch das Buch „Wissenschaftliche Zusammenhänge in Paris. Zwischen Constantin Brâncuşi aus Gorj und Traian Vuia aus Temesch“ von Doina Frumuşelu lanciert.

Zu dem Event werden aber auch eine Briefmarken- und Postkartenausstellung gehören. In Temeswar werden hiermit auch traditionelle Objekte aus der Welt des Dorfes zur Schau gestellt. Horia Muntenuş aus Klausenburg/Cluj-Napoca wird zu diesem Anlass auch einen Film über das Leben von Brâncuşi vorstellen. Die Gründung einer Brâncuşi-Gedenkstätte wird vom Temescher Kreisrat unterstützt, die Initiative stammt vom Verein „Fiii Gorjului“.

Constantin Brâncuşi wurde in den letzten Jahren immer mehr ein Thema in Rumänien.

Im Sommer des vergangenen Jahres starteten zwei Rumänen Laurian Stănchescu, ein rumänischer Essayist, Literaturkritiker und Dichter, und Mircea Ruicu, Professor beim Technischen Kolleg „Constantin Brâncuşi” aus Craiova, eine Expedition zu Fuß. Zusammen sind sie aus der Ortschaft Hobiţa (Geburtsort von Brâncuşi) in Richtung Paris losgegangen, um dem französischen Präsidenten Nicolas Sarkozy den Antrag für die Repatriierung der Überreste von Brâncuşi überreichen zu können. Die irdischen Überreste des Bildhauers Constantin Brâncuşi sollen in Rumänien begraben werden – so auch der Wunsch des Künstlers auf seinem Sterbebett.

LANSAREA, LA BRAȘOV, A REVISTEI MURALE DE AVANGARDĂ AISBERG

Revista murală AISBERG

2012-02-27

În condiţiile unor lupte intestine specifice spaţiului literar cultural autohton, atât la nivel naţional şi regional, cât şi la nivelul centrelor culturale, printre care şi Braşovul, promovarea şi susţinerea unui proiect de reincludere în spiritul valorilor autohtone, în manieră avangardistă, a creaţiei contemporane este de strictă necesitate. Prin intermediul acestui proiect se intenţionează nu doar acţiunea de polarizare a creaţiei culturale autohtone, ci şi deschiderea, în manieră sincronă, spre creaţia literară occidentală/europeană.

Lipsa unor reviste culturale puternic motivate din punct de vedere al acţiunii programatice aduce în discuţie necesitatea investirii într-o astfel de publicaţie. În ciuda atitudinii ostile, de-a lungul timpului, a intelighenţiei româneşti la adresa revistelor programatice – ceea ce a condus la promovarea unor mişcări literare particulare relevante pe plan mondial dincolo de hotarele României: dadaismul, letrismul, paradoxismul, având drept principali promotori oameni de cultură de origine română – necesitatea producerii şi susţinerii unei asemenea publicaţii este acută, în condiţiile recuperării decalajului literaturii române faţă de literaturile occidentale, sau chiar a premergerii în planul organizării discursului estetic. Un exemplu elocvent îl constituie prezenţa în peisajul literar autohton între anii 1928 şi 1932 a publicaţiei unu, revistă literară avangardistă condusă şi finanţată de Saşa Pană, care a fost întâmpinată de o continuă critică, acidă şi defăimătoare.

Într-un asemenea context, al abandonului pistei avangardei şi experiementului, al îndepărtării de ansamblurile prolifice verbo-iconic, verbo-sonor, verbo-kinetic sau mixt, soluţia promovării unei reviste de nişă, cu deschidere spre exterior şi cu posibilitatea de dezvoltare de contacte cu exterioritatea literară poate avea succes. Mai mult, în condiţiile în care publicaţiile de tradiţie sunt exlusiviste (de cele mai multe ori nu pe criterii de calitate), cele vizând o anumită acoperire geografică nepresupunând garanţia calităţii, iar cele ideologice funcţionând în regim închis, comunitatea culturală braşoveană se vede nevoită să se îndepărteze de producţia publicistică. Spaţiul braşovean reprezintă, de altfel, o provocare pentru publicistica literară. Revista Interval, reprezentând interesele Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România, a funcţionat ca un grup închis, Gazeta de Transilvania şi-a încetat activitatea, cele patru pagini săptămânale de cultură reprezentând în ultima perioadă de apariţie mai degrabă un spaţiu de refulare culturală regională decât un spaţiu al producţiei publicistice de calitate. Un aspect particular şi interesant îl reprezintă publicaţia Astra, revistă cu tradiţie, dar care s-a transformat, treptat, într-un spaţiu al promovării producţiei autohtone. Ultimii ani au cunoscut fie existenţa paralelă a două Astre sau, pentru anumite perioade de timp, dispariţia acesteia.
Şi din această perspectivă, publicarea unei reviste echilibrate, echidistante, departe de disputele de ordin ideologic ale oamenilor de cultură din Braşov, poate constitui o soluţie în ceea ce priveşte polarizarea vieţii culturale de la poalele Tâmpei.
Tradiţie în avangardă! Avangardă în spiritul tradiţiei!
O cale de punere în valoare a unei asemenea proiecţii, a unei publicaţii culturale de avangardă, care să fie produsă (şi) în Braşov şi care să răspundă necesităţii de manifestare culturală a intelighenţiei locale poate fi reprezentată de mişcarea culturală Aisberg.

Născută dintr-o aparentă acţiune de protest împotriva unor tendinţe de stagnare în literatura română, acoperite de particula autodefinitorie „post-”, mişcarea culturală Aisberg şi-a propus, pe de o parte, recuperarea decalajului de sincronicitate în câmp teoretic cu mişcările culturale actuale (în special cu cele occidentale, europene), pe de alta reîntoarcerea la sistemele autentice de valori, specifice spaţiului de producere. Instrumentul de promovare a concepţiei privitoare la necesitatea alinierii la tendinţele culturale actuale cu instrumente autohtone l-a constituit revista omonimă de avangardă literară, concentrând scriitori ardeleni de diverse generaţii (în ciuda conflictului intergeneraţional formal „propovăduit” de adepţii structurării decadice a literaurii române contemporane: generaţiile ’60, ’70, ’80, ’90 şi 2000), în jurul a trei centre culturale importante, definite drept „piloni spirituali de forţă” în ceea ce priveşte noul construct: Braşov, Cluj-Napoca şi Baia Mare. Publicaţia, apărută între 2005 şi 2008, a stârnit numeroase controverse privitoare la poziţionarea fermă şi la demersul fără echivoc în raport cu efectul turbionar pe care îl resimte literatura română contemporană, incapabilă să se regrupeze şi să construiască un parcurs propriu, similar marilor literaturi occidentale. Ea s-a bucurat de aprecierea criticii (în general, a criticii autohtoniste), care a salutat apariţia unui „nou curent literar” (sau, sub marca preconceputei organizări a literaturii române, a unei „noi generaţii literare”), a unei „Şcoli Neconvenţionale” de literatură şi, implicit, a unei mişcări culturale asociate, respectiv a unei noi grupări, „gruparea aisberghistă”, dar a cunoscut şi reacţii adverse, manifestate în special prin critica de budoar. Mişcarea a propus publicarea tuturor textelor critice la adresa publicaţiei Aisberg în paginile acesteia, într-un supliment intitulat Titanic, dar aceste texte au întârziat să apară.
Printre elementele definitorii ale mişcării se numără:
- autointitularea ca mişcare şi publicaţie de avangardă culturală; avangarda nu este privită drept modalitate de răsturnare a unor concepţii tradiţionaliste, în maniera în care s-a impus în zorii secolului trecut, ci, în contextul îndepărtării făţişe de valorile autohtone, drept cale de întoarcere la tradiţie, cultură, mit şi metaforă; redefinirea avangardei nu constituie o modalitate de punere în lumină diferită a unei căi deja bătătorite, ci o modalitate de punere în practică a tendinţelor de reconfigurare a avangardei, lansate în anii ’60 de Umberto Eco, presupunând întoarcerea la tradiţie şi repoziţionarea nu prin opoziţie, în spiritul logicii sau/sau, ci prin includere, în spiritul logicii şi/şi;
- utilizarea instrumentarului specific avangardei, implicit a manifestelor – programe care pun în lumină organizarea discursului estetic prefigurat, precum şi caracterul programatic al textelor publicate în paginile revistei;
- (re)configurarea reliefului axiologic autohton într-un spaţiu a-valoric şi reconfigurarea paradigmatică, presupunând abandonul perspectivei evoluţioniste, generaţioniste şi înlocuirea acesteia cu perspectiva paradigmatică, presupunând evoluţie locală, în interiorul noii paradigme, şi intraductibilitate în câmp ideologic; cele două reconfigurări, surprinse sub sintagma definitorie „re(e)voluţie”, presupun alinierea la tendinţele depăşirii modernităţii prin „trans-”: transmodernitate, şi nu prin „post-”: postmodernitate şi, mai ales, postmodernism (încărcat ideologic);

Proiectul Aisberg se bazează pe reînvierea unei tradiţii avangardiste a „revistei murale”, pus în aplicare pentru prima dată în noaptea de 25 noiembrie 1921 de tânărul Jorge Luiz Borges, proaspăt întors în Buenos Aires. Ideea înfiinţării unei „reviste murale” în Buenos Aires, intitulată Prisma, a constituit o modalitate creativă de promovare a mişcării avangardiste într-un spaţiu cultural dominat de decadentism, constituind calea prin care principiile mişcării ultraiste spaniole au pătruns în Argentina. „Revista murală” a constat într-un afiş mare, conţinând un manifest al principiilor esteticii avangardiste, poeme ultraiste şi reproduceri după opere vizuale. Conceptul de „revistă murală” poate fi utilizat în manieră creativă şi în spaţiul cultural braşovean, amorţit şi obişnuit cu manifestări literare clasice (lansări de carte, activităţi de cenaclu, lectură publică în spaţii destinate performării artistice etc.), asemănător (păstrând proporţiile) unui Buenos Aires decadent şi amorţit.

Publicarea lunară, în ediţie nouă, în format tabloid (28x39cm, lumina paginii 24,5x35 cm), a revistei culturale independente de avangardă Aisberg; în acest sens, revista va beneficia de două modalităţi diferite de tipărire şi editare:
o faţă-verso, legată, în tiraj de aproximativ 100-120 de exemplare, necesară pentru fondurile Bibliotecii Naţionale, bibliotecilor judeţene, municipale şi universitare, difuzată în scopul promovării în redacţiile publicaţiilor culturale româneşti importante, în cadrul organizaţiilor culturale active pe piaţa de profil, precum şi distribuită autorilor şi colectivului redacţional;
o faţă, nelegată, în tiraj de 10 exemplare, afişată pe panourile expoziţionale din Piaţa Sfatului şi în spaţiul publicitar neutilizat din staţiile R.A.T. ale Municipiului Braşov; în acest format, dimensiunea paginii de va extinde pe verticală cu circa 10 cm pentru conturarea itinerariului de lectură;
- promovarea lunară a apariţiei revistei printr-un spectacol desfăşurat în spaţii neconvenţionale: Piaţa Sfatului; incinta Cetăţii; parcurile municipiului Braşov: Parcul central „Nicolae Titulescu”, Parcul Consiliului Europei (Centrul Civic), Parcul de la Baza Tâmpei, Parcul Gheorghe Dima, Parcul Ina Schaeffler (Livada Poştei), parcul Tractorul, Parcul Trandafirilor (Răcădău); în incinta complexului muzeal al Primei Şcoli Româneşti şi a Bisericii Ortodoxe „Sf. Nicolae” (Şcheii Braşovului); la Pietrele lui Solomon; pe Tâmpa; la Belvedere; pe Strada Sforii; în interiorul sau proximitatea turnurilor şi bastioanelor: Bastionul Ţesătorilor, Bastionul Graft, Bastionul Postăvarilor, Turnul Alb etc.; evenimentul performativ se va focaliza pe promovarea creaţiei literare a unui scriitor braşovean, invitat special să publice în paginile revistei Aisberg;

Revista îşi rezervă dreptul de a nu promova materiale cu caracter obscen sau discriminatoriu.

Revista îşi propune să promoveze noua paradigmă culturală, transmodernă. În spiritul acestei paradigme, sunt considerate necesare opiniile aparţinând diferitelor direcţii/curente/ mişcări culturale şi sunt acceptate valorile literaturii şi artelor specifice fiecărei epoci/vârste/ generaţii. Vor fi promovate ideile permisive, deschiderea în sensul ruperii barierelor / înlăturării distanţelor artificiale dintre genuri artistice, arte, arte şi diferite ramuri ale ştiinţei.

Sunt încurajate, în egală măsură, creaţiile culturale realizate în spirit tradiţional, precum şi cele realizate în spiritul experimental(ist) şi avangardist.

Revista este o publicaţie lunară independentă. Se situează în afara oricăror influenţe de natură politică, culturală, economică, financiară, de grup sau personale şi nu face obiectul îndoctrinării ideologice în vreuna dintre direcţiile menţionate mai sus.

- Revista promovează permisivitatea şi toleranţa faţă de diferite manifestări de natură culturală şi nu îngrădeşte, pe suport ideologic, colaborarea cu cititorii săi. Se poziţionează împotriva oricărei forme de extremism, de discriminare şi împotriva oricărei publicaţii obscene.

- Revista oferă o imagine corectă a realităţii culturale, fără prejudecăţi, promovând criterii axiologice în apreciere.

- Revista îşi propune medierea stărilor tensionale apărute între diferite grupuri / orientări / curente / organizaţii culturale şi înlesnirea înţelegerii şi încrederii mutuale.

Echipa redacţională

Director: Horia Muntenuş
Redactor-şef: Adrian Lesenciuc
Senior editor: Alexa Gavril Bâle
Redactori: Cosmina Drăghici, Cristian Moldovan, Adrian Munteanu, Daniela Nagy, Florin Pop, Chris Samy, Ana-Maria Susan.
Din gruparea revistei:
Jorge Luiz Antonio, Laurian Stănchescu, Virgil Borcan, Hanna Bota, Aurel Ion Brumaru, Daniel Drăgan, Mihai Georgia, Constantin Mărcuşan, Dafin Mureşeanu, Sânziana Mureşanu,  Adam Puslojic, Teofil Răchiţeanu, Elena V. Todoran.
Echipa proiectului „Revista murală Aisberg” (RMΛ)

Director: Marius-Cristian Cisar
Asistent proiect: Adrian Lesenciuc
Membri în echipa de proiect: Cosmina Drăghici, Alexa Gavril Bâle, Virgil Borcan, Dimitrios Kraniotis, Adrian Munteanu, Horia Muntenuş, Daniela Nagy, Adam Puslojic, Chris Samy, Ana-Maria Susan.