 |
| “Vişinescu este unul dintre cei mai mari torţionari ai României. În istoria penitenciarelor politice, el figura ca singurul care a torturat femei, adică le-a schingiuit în locuri sensibile. Era renumit pentru asta. Pe lângă că a făcut ce a făcut la Râmnicu Sărat, în plus de asta, a mutilat femei, a omorât femei, a făcut lucruri groaznice. Pur şi simplu, le agresa în zona sexuală, deci le tortura în acest mod”Lucia Hossu Longin |
De la fostul deţinut politic Cicerone Ioniţoiu aflăm că Vișinescu a făcut parte din membrii plutonului de execuţie a Mareşalului Ion Antonescu. Și asta nu e puțin lucru ci dovada de prietenie pe care consăteanul ajuns demnitar al noului regim ”popular” i-o arăta analfabetului dornic de parvenire, în chip protector, selectându-l în plutonul de execuție. Să fii selectat pentru a-l ucide pe fostul Șef al Statului, condamnat de Tribunalul Poporului era ”o înaltă onoare” care atrăgea, de la sine, recunoștința ”Istoriei” și, prin urmare, și recunoștința Partidului. Fapt cert este că, din sărăcia lucie în care se afla, tânărul Alexandru Vișinescu, lipsit de vreo meserie sau de vreo educație, putea urca, grație execuției sale precise cu un glonț în capul Mareșalului, pe noua scară socială, pentru a-și face, și el, chiar și (sau mai ales) cu coatele, în lumea asta nouă și comunistă, de mare viitor, un rost în viață. Astfel că gestul consăteanului Alexandru Drăghici era unul de mare, mare mărinimie sufletească, atât de mare încât să nu uite niciodată recunoștința uriașă, cu lacrimi comuniste în ochi. Și nu va uita,
 |
| ALEXANDRU DRĂGHICI 1913 - 1993 ARHITECTUL PENITENCIARELOR DE EXTERMINARE DIN ROMÂNIA BOLȘEVICĂ |
Alexandru Vișinescu, niciodată, gestul nobil și recomandările consăteanului său și tizului său superior, Alexandru Drăghici, pe care îl va lua ca model, îl va adula, ba chiar îi va linge cizmele, cu euforie, și va face orice să îi îndeplinească dorința și crezul de a-i extermina pe dușmanii Partidului și ai dictaturii proletariatului. Iată, avea pe cineva mare în spate, pe unul care putea tăia și spânzura, în voie, în Noua Republică. În plus, numele său semăna izbitor cu numele Ministrului Afacerilor Externe al (Marelui URS) URSS, Andrei Ianuarievici Vîșinski (Андрей Януарьевич Вышинский), ceea ce îi conferea o forță psihică înzecită, fără îndoială, căci simțea în piept căldura tovărășească a sovieticilor iar în minte își putea reprezenta diviziile de tancuri ale Armatei Roșii, comandate de însuși Marele Stalin, Marele Eliberator al popoarelor.
Vișinescu. Da, numele său. Nume de vișină care definea și roșul sângeriu. Un roșu sângeriu care se scurgea din pieptul și dintre buzele și din capul Mareșalului lovit de gloanțele execuției. Un roșu sângeriu ca Lumina Partidului, ca Apusul Lumii Burgheze, ca roșul zorilor unei lumi mai bune și mai drepte, un roșu ca flamura internaționalismului pe care Lenin cususe, cu ochii roșii de Roșul Revoluției, secera și ciocanul și steaua cu cinci colțuri. Roșu de vișină acrișoară spre dulce, ca viitorul întregii umanități.
”Da. Vișinescule, Sandule! Da. Ai dat dovadă de bărbăție și de curaj, de eroism și l-ai executat pe acest netrebnic fascist care a fost Ion Antonescu. Se vede că ai ochit bine, că ți-ai ținut respirația și că ai dat dovadă de sânge rece și vișiniu, căci tu ești un simplu soldat prost, dar atins de măreția curajului, și ai executat un Mareșal, și nu unul oarecare ci absolvent al celebrei Academii Militare Franceze de la Saint-Cyr. Da, Vișinescule, ești tu prost acum, dar vom schimba lucrurile, vom schimba foaia, noi, Partidul, și o să fii deștept, o să te facem noi deștept. O să te înaintez în grad, am să te fac ofițer militar, nu va trebui să stai să buchisești fiindcă am să te fac mai întâi ofițer politic pentru asta, și o să fii căpitan și am să te trimit în corpul de torționari al închisorii de la Jilava, apoi te voi face director la cea de la Râmnicu Sărat. Să poți să faci pe deșteptul, cât vrei tu, cu deținuții, cu dușmanii de clasă, să strigi la ei, să urli, să îți manifești, neîngrădit, personalitatea, să-i bați, să îi înjuri, să-i schingiuiești după plac, să îi omori... futu-le Cristoșii mamelor lor să-i fut! Și o să îți dau salariu uriaș, nu eu, prin mine o să ți-l dea, democratic, poporul, și o să îți dea poporul sporuri mari și grase și o să ai la dispoziție călăi și torționari să le ordoni și să te simți deștept și șef absolut peste ei, peste lume, peste fasciștii ăia împuțiți care s-au crezut deștepți dacă au fost cândva miniștri, generali, scriitori... da ce au crezut ei? că fac pe deștepții cu noi? cu Uniunea Sovietică? cu poporul rus care libertate ne-a adus? Cu mine? cu tine? măi tovarășe! Ar fi fost vai și amar de țărișoara noastră dacă Marele Stalin nu ne-ar fi adus la Putere. Și o să prinzi tu, măi tovarășe consătean!, tizule!, pofta de stăpân, de dictator al proletariatului și o să îți placă, și o să simți cum vei mânca și vei bea în numele poporului. Pentru totdeauna. O să chefuiești, o să chelfănești. Și chiar dacă se vor schimba vreodată lucrurile, se vor fi schimbând ele, dar așa, de formă, tot vei rămâne în picioare și nu va îndrăzni nimeni să îți miște măcar un fir de păr din cap, măi Vișinescule!, că așa și scrie în Biblie, nu trebuie să o citești (am auzit și eu asta, nu am citit-o) că îți face rău, ”scriem” noi alta, pe măsura faptelor noastre, din faptele noastre, cu faptele noastre revoluționare, mânjite, nu mânjite ci UNSE cu sângele vișiniu al dușmanilor clasei noastre muncitoare, o Biblie Nouă, a Terorii, o Carte a Cinismului și a Crimei... și în vremurile acelea, care vor veni, în Viitorul Luminos, o vei duce boierește, cu o pensie grasă ca o scroafă, și vei sta în Centrul Bucureștiului, mișto, și vei mânca și vei bea, și atunci, zilnic, ce vei vrea tu, la restaurantul unui turc.
