|
luni, 27 februarie 2012
CALEA EROILOR (ISTORIA UNEI CAPODOPERE), UN ELOGIU ADUS LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI, LA COMEMORARE
vineri, 24 februarie 2012
55 DE ANI DE LA MOARTEA LUI CONSTANTIN BRANCUȘI
ÎN ANUL COMEMORĂRII SALE, BRÂNCUȘI E AȘEZAT, ÎN ROMÂNIA, ÎNTRE PARANTEZELE INDIFERENȚELOR, DISPREȚULUI, MINCIUNILOR ȘI FARSELOR SFRUNTATE
"CÂTE STELE SUNT PE CER/ TOATE PÂN' LA ZIUĂ PIER
NUMAI UNA CA O PROASTĂ/ ARDE PE UZINA NOASTRĂ”
(pe Centrul Cultural "Constantin Brâncuși")
La Târgu Jiu, Primăria a organizat un spectacol de teatru-balet, dat de o trupă sibiană. Urmează să își trimită niște angajați la Paris, să cheltuiască 6 500 de Euro. Asta întru cunoașterea și aprofundarea lui Constantin Brâncuși și a soiurilor de vin din care băuse artistul. Desigur, scopul călătoriei este și promovarea lui Brâncuși în lumea întreagă. Vă dați seama, postumitatea lui Brâncuși avea nevoie de intervenția fermă a acțiunii Primăriei din Târgu Jiu, pentru popularizarea sculptorului la Paris. Fiindcă parisienii au nevoie de explicațiile angajatului municipalității de pe malul Jiului pentru a afla nu doar că Brâncuși a locuit la Paris ci și că Muzeul Național de Artă al Republicii Franceze posedă Operele din Atelierul artistului. În acest sens, primarul din Târgu Jiu a delegat pe angajatul O.P. să ducă mesajul gorjenilor fraților noștri întru latinitate, dimpreună cu salutul strămoșilor noștri comuni și glorioși de la Roma: AUGURI!
O.P., pe numele său, purtând o mare responsabilitate pe umeri, a dat asigurări că îl va promova din toți rărunchii și bojocii pe Brâncuși pe străzile și pe largile bulevarde ale Parisului. Primarul l-a ascultat cu ochii înlăcrimați pe tânărul și entuziastul flăcău ca un zmeu, O.P., și l-a mângâiat pe creștet, dându-i binecuvântarea. O.P. văzuse, în adolescență, serialul cu J.R. De aceea, îl asigură pe primarul F.C. de toată devoțiunea sa în cauza Brâncuși. De pe margine, fostul director, pe numele său, S.L.B., înaintașul spiritual al lui O.P., și-a dus și el mâna la batistă să își șteargă gura. O.P. îl va pune cu siguranță în lumină, la Paris, pe Constantin Brâncuși.
Eu îl rog pe domnul primar al Municipiului Târgu Jiu să se îngrijească de Monumentul Calea Eroilor. Municipalitatea are în proprietate și în responsabilitate întreținerea acestui Monument. Legea 422/ 2001 îl obligă și îl responsabilizează. Dacă această Lege este disprețuită la Târgu Jiu este vina primarului. Într-un articol de presă din 14 decembrie 2010, apărut în ”Impact în Gorj”, scris de Dorina Cioplea, ”Coloana lui Brâncuși, cu pete și zgârieturi”, ne este semnalat faptul că pe Coloana Infinită se observau pete și inscripții. Primăria nu doar că în doi ani nu a sesizat organele de cercetare penală așa cum o obliga Legea Patrimoniului Național, dar nici nu a intervenit de urgență pentru remedierea lucrurilor. Lenevia și indiferența echipelor desemnate pentru a se ocupa de Monument au devenit celebre în întreaga țară, dar pe domnul primar nu îl sensibilizează această celebritate. Poate unii funcționari se visează îngerași zburând aproape de norii albaștri dând ca libelulele din urechi. Dar îi asigur că sunt vinovați până în măduva oaselor. Inconștiența lor de a pleca la taifasuri franțuzești, în timp ce componentele Monumentului Calea Eroilor arată cum arată, este sancționabilă. Și încălcarea Legii are efecte de care nu vor să știe monsieurii. Primarul își trimite Chirița la Paris iar locuitorii urbei sunt mințiți că este vorba despre vreun interes superior. În favoarea lui Brâncuși. Fix de O.P. avea nevoie imaginea lui Brâncuși în lume. Primarul poate consimți la călărirea și parazitarea banului public invocând pretextul Constantin Brâncuși? Coloana este plină de pete și de inscripții, Scaunele de pe Alee rămân în continuare ciobite, netratate de ani de zile (”- nu sunt bani”), iar în Poarta Sărutului, vorba restauratorului Dan Dănilă, plouă... și plouă...
ARHIVARII DE LA ACADEMIE SE JOACĂ CU FOCUL
Aceste lucruri nu s-au auzit în Academie. După 61 de ani de la nefericitul moment urât pe care l-a creat Academia Română, condamnându-l pe Brâncuși, azi ar fi fost nevoie să își spele păcatul. Anul 1951 este un an cumplit. Șenilele tancurilor sovietice erau salutate de către Mihail Sadoveanu, devenit președinte al Academiei Române, cu următoarele cuvinte: ”Soarele răsare de la Răsărit! de la fratele nostru U.R.S.S”.
Pe holul Academiei, o doamnă pe care o respect, mă întreba, cu solemnitatea acribiei: ”Bine domnule, dar unde este scrisoarea lui Brâncuși? pe ce documente te bazezi când afirmi, în filmul dumitale, că Brâncuși ar fi dorit să își lase operele statului român? Brâncuși nu a făcut asta. Nu există documente în acest sens” Ei! există. Ele au fost publicate de Petru Popescu Gogan. Iar scrisoarea, conform documentelor, a fost aruncată, la indicația lui Sadoveanu, la coș. Era, oricum, în obiceiul stereotip al bolșevismului, la modă, expresia cu ”aruncarea la coșul de gunoi a Istoriei”.
Arhivarii Academiei au timp să își răscolească prin creieri ȘI SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE. Nu e posibil să ni se însceneze astfel de farse compatibile doar cu tragediile din întunecatul deceniu al bolșevismului din România.
DEMOLATORUL COLOANEI INFINITE, ELOGIAT LA ACADEMIA
 |
| CONSTANTIN BRÂNCUȘI n.19 februarie 1876 - d.16 martie 1957 |
Pe data de 16 februarie 2012, în Sala "Ion Heliade Rădulescu” a Academiei Române, a avut loc, sub egida acesteia, o sesiune omagială dedicată lui Constantin Brâncuși. Evenimentul, în sine, a fost important. Anul acesta, se împlinesc 136 de ani de la nașterea sculptorului și 55 de ani de la moartea lui.
Acest eveniment nu a fost mediatizat însă, puține publicații au preluat un comunicat Agerpress, redactat în baza unui anunț plat, întocmit de ofițerul de presă al Academiei. Anul se anunță sărac în manifestări dedicate lui Brâncuși. "CÂTE STELE SUNT PE CER/ TOATE PÂN' LA ZIUĂ PIER
NUMAI UNA CA O PROASTĂ/ ARDE PE UZINA NOASTRĂ”
(pe Centrul Cultural "Constantin Brâncuși")
La Târgu Jiu, Primăria a organizat un spectacol de teatru-balet, dat de o trupă sibiană. Urmează să își trimită niște angajați la Paris, să cheltuiască 6 500 de Euro. Asta întru cunoașterea și aprofundarea lui Constantin Brâncuși și a soiurilor de vin din care băuse artistul. Desigur, scopul călătoriei este și promovarea lui Brâncuși în lumea întreagă. Vă dați seama, postumitatea lui Brâncuși avea nevoie de intervenția fermă a acțiunii Primăriei din Târgu Jiu, pentru popularizarea sculptorului la Paris. Fiindcă parisienii au nevoie de explicațiile angajatului municipalității de pe malul Jiului pentru a afla nu doar că Brâncuși a locuit la Paris ci și că Muzeul Național de Artă al Republicii Franceze posedă Operele din Atelierul artistului. În acest sens, primarul din Târgu Jiu a delegat pe angajatul O.P. să ducă mesajul gorjenilor fraților noștri întru latinitate, dimpreună cu salutul strămoșilor noștri comuni și glorioși de la Roma: AUGURI!
O.P., pe numele său, purtând o mare responsabilitate pe umeri, a dat asigurări că îl va promova din toți rărunchii și bojocii pe Brâncuși pe străzile și pe largile bulevarde ale Parisului. Primarul l-a ascultat cu ochii înlăcrimați pe tânărul și entuziastul flăcău ca un zmeu, O.P., și l-a mângâiat pe creștet, dându-i binecuvântarea. O.P. văzuse, în adolescență, serialul cu J.R. De aceea, îl asigură pe primarul F.C. de toată devoțiunea sa în cauza Brâncuși. De pe margine, fostul director, pe numele său, S.L.B., înaintașul spiritual al lui O.P., și-a dus și el mâna la batistă să își șteargă gura. O.P. îl va pune cu siguranță în lumină, la Paris, pe Constantin Brâncuși.
Eu îl rog pe domnul primar al Municipiului Târgu Jiu să se îngrijească de Monumentul Calea Eroilor. Municipalitatea are în proprietate și în responsabilitate întreținerea acestui Monument. Legea 422/ 2001 îl obligă și îl responsabilizează. Dacă această Lege este disprețuită la Târgu Jiu este vina primarului. Într-un articol de presă din 14 decembrie 2010, apărut în ”Impact în Gorj”, scris de Dorina Cioplea, ”Coloana lui Brâncuși, cu pete și zgârieturi”, ne este semnalat faptul că pe Coloana Infinită se observau pete și inscripții. Primăria nu doar că în doi ani nu a sesizat organele de cercetare penală așa cum o obliga Legea Patrimoniului Național, dar nici nu a intervenit de urgență pentru remedierea lucrurilor. Lenevia și indiferența echipelor desemnate pentru a se ocupa de Monument au devenit celebre în întreaga țară, dar pe domnul primar nu îl sensibilizează această celebritate. Poate unii funcționari se visează îngerași zburând aproape de norii albaștri dând ca libelulele din urechi. Dar îi asigur că sunt vinovați până în măduva oaselor. Inconștiența lor de a pleca la taifasuri franțuzești, în timp ce componentele Monumentului Calea Eroilor arată cum arată, este sancționabilă. Și încălcarea Legii are efecte de care nu vor să știe monsieurii. Primarul își trimite Chirița la Paris iar locuitorii urbei sunt mințiți că este vorba despre vreun interes superior. În favoarea lui Brâncuși. Fix de O.P. avea nevoie imaginea lui Brâncuși în lume. Primarul poate consimți la călărirea și parazitarea banului public invocând pretextul Constantin Brâncuși? Coloana este plină de pete și de inscripții, Scaunele de pe Alee rămân în continuare ciobite, netratate de ani de zile (”- nu sunt bani”), iar în Poarta Sărutului, vorba restauratorului Dan Dănilă, plouă... și plouă...
Aceste lucruri nu s-au auzit în Academie. După 61 de ani de la nefericitul moment urât pe care l-a creat Academia Română, condamnându-l pe Brâncuși, azi ar fi fost nevoie să își spele păcatul. Anul 1951 este un an cumplit. Șenilele tancurilor sovietice erau salutate de către Mihail Sadoveanu, devenit președinte al Academiei Române, cu următoarele cuvinte: ”Soarele răsare de la Răsărit! de la fratele nostru U.R.S.S”.
În 1951, Brâncuși trimite o scrisoare de donație a operelor sale din Atelierul parisian statului român. Secretarul general al partidului muncitoresc, Gheorghe Gheorghiu Dej, încredințează această scrisoare Academiei Române. Sadoveanu întrunește în două ședințe, în luna martie, întregul cvor academic - spre a dezbate propunerea lui Brâncuși. Dând semnalul de refuz, (“…vă ţineţi de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luaţi ruşinea aiasta şi aruncaţi-o la coş!”), Sadoveanu îi determină pe obedienți și pe căciuliții fără curaj să dezaprobe gestul lui Brâncuși și să condamne arta brâncușiană, socotind-o decadentă, abstractă și ”fără nici o valoare” (George Oprescu). Doar sculptorul Ion Jalea, poetul Victor Eftimiu, poetul Geo Bogza și scriitorul Camil Petrescu au avut curajul să se opună deciziei academice și să îl susțină și să îl recunoască pe Brâncuși ca pe o mare valoare. Sadoveanu, conform documentelor ședințelor stenografiate, publicate de fostul secretar și muzeograf al Academiei, Petru Popescu Gogan, i-a îndemnat pe academicieni să arunce scrisoarea la coș.
Pe holul Academiei, o doamnă pe care o respect, mă întreba, cu solemnitatea acribiei: ”Bine domnule, dar unde este scrisoarea lui Brâncuși? pe ce documente te bazezi când afirmi, în filmul dumitale, că Brâncuși ar fi dorit să își lase operele statului român? Brâncuși nu a făcut asta. Nu există documente în acest sens” Ei! există. Ele au fost publicate de Petru Popescu Gogan. Iar scrisoarea, conform documentelor, a fost aruncată, la indicația lui Sadoveanu, la coș. Era, oricum, în obiceiul stereotip al bolșevismului, la modă, expresia cu ”aruncarea la coșul de gunoi a Istoriei”.
Dar uluirea mea, precum și a altora care se aflau în Sala "Ion Heliade Rădulescu”, a fost posibilă grație afirmației academicianului Răzvan Theodorescu: ”Aceste documente nu mai sunt”. ”NU MAI SUNT”... presupune logic 1. că au fost, și 2. că se recunoaște calitatea actului profesional al lui Petre Popescu Gogan, adică probitatea documentelor în cauză.
Dar ce este mai grav, este faptul că ele NU MAI SUNTACEASTĂ AFIRMAȚIE, ”NU MAI SUNT!”, AR TREBUI SĂ CONDUCĂ, INEVITABIL, LA O CERCETARE PENALĂ!
Documentele în cauză nu sunt invenții. Petru Popescu-Gogan a publicat procesul verbal al şedinţei din 28 februarie 1951 al Secţiunii de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în care a fost dezbătută solicitarea sculptorului Constantin Brâncuşi de a dona statului român lucrările sale (230 sculpturi – socluri, 41 desene, 1.600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier etc.) aflate în atelierul pe care îl deţinea la Paris, în ”Impasse Ronsin” nr. 11. Procesele verbale ale şedinţelor Secţiei de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă a Academiei R.P.R. din 28 februarie şi 7 martie 1951 (tomul P.4/1951 – 1948, p.268), au fost consemnate parţial sau integral şi de către B. Brezianu (”Brâncuşi în România”, Editura All, Bucureşti, 1998), Tretie Paleolog (”Brâncuşi un „dosar” redeschis”, Brâncuşi, Târgu-Jiu, I, 4, dec.), Rodica Palade (”Sfârşit de secol cu Brâncuşi” – interviu cu Barbu Brezianu, revista 22, Bucureşti, VI, 43, 25–31 oct.). Arhivarii Academiei au timp să își răscolească prin creieri ȘI SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE. Nu e posibil să ni se însceneze astfel de farse compatibile doar cu tragediile din întunecatul deceniu al bolșevismului din România.
DECIZIA ACADEMIEI ROMÂNE DIN 1951 - EXCES DE ZEL
Organizată la insistențele unui poet, Laurian Stănchescu, ședința Academiei Române din data de 16 februarie 2012 ar fi trebuit să întrunească cvorumul. Nu a fost posibil. Nu președintele Academiei a deschis ședința. A prezidat-o vicepreședintele ei, academicianul Marius Sala. Academicianul Răzvan Theodorescu a avut singurul discurs în care se recunoștea criza academică din 1951, plasând-o sub semnul ingerințelor agresive ale politicului. O fi fost comunism în acei ani, un șir întreg de academicieni au fost excluși din Academia Română, dar azi, la 23 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, de ce e nevoie să se acopere faptele urâte și obediente? Nu erau indicații de la partidul comunist să fie refuzat Brâncuși, în 1951. Doar cu trei ani înainte, în 1948, fusese elogiat și gratulat cu adjective frumoase, la Moscova, în cadrul Expoziției Universale. Presa sovietelor îl lăuda ca pe un artist de geniu. Și atunci? Atunci vom înțelege că gestul lui Mihail Sadoveanu, George Oprescu, George Călinescu... și al celorlalți, pornea dintr-altceva, mult mai întunecat decât ne-am putea imagina.DEMOLATORUL COLOANEI INFINITE, ELOGIAT LA ACADEMIA
ROMÂNĂ, ÎN ȘEDINȚA DE OMAGIERE A SCULPTORULUI
Ședința Academiei Române din data de 16 februarie 2012 a mai
lăsat un gust amar. Prezent în sală, Radu Varia, demolatorul Coloanei Infinite, a fost elogiat de către profesorul Răzvan Theodorescu, pentru contribuțiile avute în editarea unui album Brâncuși în 7 ediții americane și în altele, în diferite limbi. O fi sensibilă prietenia academicianului cu Radu Varia, însă sacrilegiul comis de către acesta, la 1996, împotriva Monumentului Calea Eroilor, întrece cu mult, cu deasupra de măsură, orice altă faptă a lui. Și, după cum bine îl caracteriza un cercetător francez al operelor lui Constantin Brâncuși, Eric Shanes, ”îl descalifică”.
Consiliul Local din Târgu Jiu, cu mulți ani în urmă, îl declarase pe Radu Varia, persona non grata, adică indezirabil. Grea povară pentru un om care nu poate trăi decât din aroganță și din infatuare. Am încercat să îl filmez în Sala ”Ion Heliade Rădulescu” a Academiei Române. Se întorcea cu spatele, în scaunul din primul rând, unde se așezase, și își acoperea fața cu mâna. Mă așteptasem la cu totul altceva, din partea unui om distins cu decorații și titluri.
marți, 21 februarie 2012
UN ALTUL
Îți scriu pentru că pleoapele tale ca niște petale
Bat șirul secundelor - șir al respirațiilor mele
Adie vântul și-aduce cu sine
Umărul tău drept: acolo.
Umărul tău stâng: pe el crește mușchiul verde Spre Nord.
Surâsul nu este întotdeauna indicativul sincerității
Nici viperă să-și lase veninul mereu pe buze
Căci uneori cerul înnegrit coboară alungându-l
Și-n locul lui lasă un alt surâs. Un altul.
Fruntea e ca o recapitulare a morții
Pentru cei care o cunosc dinainte de a muri
Pentru cei care-și caută febrele
În acea habotnică și haină umflătură...
Fruntea e umflătura și tumefierea pe care
Doar un altul le are dacă le înalță ca flamuri
Dacă un altul se anină de ele dacă un altul
Se percepe pe sine un altul.
Și-atunci un altul se face surâs și se lasă pe buze
Ca o ploaie din înaltul altuia
Altcuiva ștergându-i surâsul cu o feșă
Și altcuiva dăruindu-l ca pe o binecuvântare.
Un altul îți scrie pentru că pleoapele tale
Ca niște petale
Bat ritmic secundele și respirațiile mele
Adie vântul și-n vânt peste case și peste arbori
Plutește umărul tău drept
Peste rotulele genunchilor mei.
Îți scriu pentru că pleoapele tale ca niște petale
Bat șirul secundelor - șir al respirațiilor mele
Adie vântul și-aduce cu sine
Umărul tău drept: acolo.
Umărul tău stâng: pe el crește mușchiul verde Spre Nord.
Surâsul nu este întotdeauna indicativul sincerității
Nici viperă să-și lase veninul mereu pe buze
Căci uneori cerul înnegrit coboară alungându-l
Și-n locul lui lasă un alt surâs. Un altul.
Fruntea e ca o recapitulare a morții
Pentru cei care o cunosc dinainte de a muri
Pentru cei care-și caută febrele
În acea habotnică și haină umflătură...
Fruntea e umflătura și tumefierea pe care
Doar un altul le are dacă le înalță ca flamuri
Dacă un altul se anină de ele dacă un altul
Se percepe pe sine un altul.
Și-atunci un altul se face surâs și se lasă pe buze
Ca o ploaie din înaltul altuia
Altcuiva ștergându-i surâsul cu o feșă
Și altcuiva dăruindu-l ca pe o binecuvântare.
Un altul îți scrie pentru că pleoapele tale
Ca niște petale
Bat ritmic secundele și respirațiile mele
Adie vântul și-n vânt peste case și peste arbori
Plutește umărul tău drept
Peste rotulele genunchilor mei.
sâmbătă, 18 februarie 2012
FILMUL "UN ARBORE LA MIJLOC DE LUMI: CONSTANTIN BRANCUSI" VIZIONAT LA ACADEMIA ROMANA
TELEGRAFONLINE
 |
| "Însă sculptura nu este altceva decât apă. Apa însăşi!..." CONSTANTIN BRANCUSI n.19 FEBRUARIE 1876 - HOBITA +16 MARTIE 1957 - PARIS |
Sambata, 18 Februarie 2012
Manifestarea s-a încheiat cu un eseu cinematografic
ADRIANA DUMITRASCU
Secţia Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române a organizat joi, la amiază, un simpozion dedicat memoriei marelui sculptor Constantin Brâncuşi (1876-1957). Iniţiativa aparţine, fără îndoială, noului preşedinte ale secţiei, academicianul Răzvan Theodorescu.
Gestul vine să repare peste timp o nedreptate ce i s-a făcut autorului „Coloanei Infinitului”, în 1951, când mai mulţi intelectuali marcanţi ai vremii au fost siliţi să-l condamne pe Brâncuşi, aflat la Paris, pentru „formalismul şi decadentismul” artei sale. L-au apărat, cu acel prilej, sculptorul Ion Jalea, în primul rând, dar cuvinte potrivite a rostit si Geo Bogza. Cel mai vehement a fost lingvistul Al. Graur şi, după unii, chiar istoricul de artă George Oprescu.
Cuvântul înainte rostit de acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei, a trasat direcţia dezbaterilor, definind noul context. La rândul său, acad. Răzvan Theodorescu a dezbătut mai pe larg împrejurările desfăşurării acelei şedinţe, convocată în mod special la Academie. Ea venea după ce sculptorul anunţase statul român de dorinţa de a-i ceda o parte din lucrări. Era vremea când s-a încercat demolarea „Coloanei Infinitului”. Am aflat că mai este încă în viaţă tractoristul căruia i se ceruse să distrugă acea operă.
„UN ARBORE LA MIJLOC DE LUMI: CONSTANTIN BRÂNCUŞI” Refuzat, umilit, Brâncuşi a luat hotărârea de a deveni cetăţean francez. În 1957, murea cu gândul la locul naşterii sale, Hobiţa şi, desigur, la ţara lui, România. Profesorul universitar Cristian Robert Velescu a comentat raportul dintre arhitectură şi arta scupturală a lui Brâncuşi. Cercetătoarea Ioana Vlasiu ni l-a prezentat pe „Sfântul din Montparnasse” pornind de la lucrările unui important critic de artă, Barbu Brezianu. Instructive şi pline de învăţăminte ne-au apărut, de asemenea, şi mărturisirile medicului Ion Gerota privitoare la relaţia de amiciţie, şi de colaborare, dintre bunicul acestuia, Dimitrie Gerota, specialist în chirurgie plastică, un adevărat artist al mulajelor şi Constantin Brâncuşi.
Deosebit de interesante s-au dovedit şi cuvintele rostite de Laurian Stănchescu, care se documentează asiduu spre a întregi tabloul descendenţei lui Constantin Brâncuşi. De menţionat că, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”, unde s-au desfăşurat lucrările, s-au aflat şi doi dintre stră-stră-nepoţii celui evocat.
Cald, încărcat de o bine temperată notă omagială, cu calităţile unui eseu cinematografic poematizant, documentarul „Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi”, realizat de Horia Muntenuş, ne-a prezentat, la finalul manifestării, pe parcursul a 33 de minute, o emoţionantă biografie a artistului şi a operei sale. Brâncuşi a pornit cu mâhnire către Paris, vânzându-şi partea de moştenire unuia dintre fraţi, împrumutându-se spre a-şi cumpăra biletele de tren până la Bucureşti, ca să poată porni apoi către Capitala Franţei. Sugestive ni s-au părut şi numeroasele apropieri dintre lucrările sculptorului şi arta tradiţională românească.
Gestul vine să repare peste timp o nedreptate ce i s-a făcut autorului „Coloanei Infinitului”, în 1951, când mai mulţi intelectuali marcanţi ai vremii au fost siliţi să-l condamne pe Brâncuşi, aflat la Paris, pentru „formalismul şi decadentismul” artei sale. L-au apărat, cu acel prilej, sculptorul Ion Jalea, în primul rând, dar cuvinte potrivite a rostit si Geo Bogza. Cel mai vehement a fost lingvistul Al. Graur şi, după unii, chiar istoricul de artă George Oprescu.
Cuvântul înainte rostit de acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei, a trasat direcţia dezbaterilor, definind noul context. La rândul său, acad. Răzvan Theodorescu a dezbătut mai pe larg împrejurările desfăşurării acelei şedinţe, convocată în mod special la Academie. Ea venea după ce sculptorul anunţase statul român de dorinţa de a-i ceda o parte din lucrări. Era vremea când s-a încercat demolarea „Coloanei Infinitului”. Am aflat că mai este încă în viaţă tractoristul căruia i se ceruse să distrugă acea operă.
„UN ARBORE LA MIJLOC DE LUMI: CONSTANTIN BRÂNCUŞI” Refuzat, umilit, Brâncuşi a luat hotărârea de a deveni cetăţean francez. În 1957, murea cu gândul la locul naşterii sale, Hobiţa şi, desigur, la ţara lui, România. Profesorul universitar Cristian Robert Velescu a comentat raportul dintre arhitectură şi arta scupturală a lui Brâncuşi. Cercetătoarea Ioana Vlasiu ni l-a prezentat pe „Sfântul din Montparnasse” pornind de la lucrările unui important critic de artă, Barbu Brezianu. Instructive şi pline de învăţăminte ne-au apărut, de asemenea, şi mărturisirile medicului Ion Gerota privitoare la relaţia de amiciţie, şi de colaborare, dintre bunicul acestuia, Dimitrie Gerota, specialist în chirurgie plastică, un adevărat artist al mulajelor şi Constantin Brâncuşi.
Deosebit de interesante s-au dovedit şi cuvintele rostite de Laurian Stănchescu, care se documentează asiduu spre a întregi tabloul descendenţei lui Constantin Brâncuşi. De menţionat că, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”, unde s-au desfăşurat lucrările, s-au aflat şi doi dintre stră-stră-nepoţii celui evocat.
Cald, încărcat de o bine temperată notă omagială, cu calităţile unui eseu cinematografic poematizant, documentarul „Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi”, realizat de Horia Muntenuş, ne-a prezentat, la finalul manifestării, pe parcursul a 33 de minute, o emoţionantă biografie a artistului şi a operei sale. Brâncuşi a pornit cu mâhnire către Paris, vânzându-şi partea de moştenire unuia dintre fraţi, împrumutându-se spre a-şi cumpăra biletele de tren până la Bucureşti, ca să poată porni apoi către Capitala Franţei. Sugestive ni s-au părut şi numeroasele apropieri dintre lucrările sculptorului şi arta tradiţională românească.
vineri, 17 februarie 2012
miercuri, 8 februarie 2012
duminică, 5 februarie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)